Lună: august 2014

Hiper

Hipertensiunea este asociata cu cresterea colesterolului, cu depunerile de pe interiorul vaselor de sange ce micsoreaza sectiunea prin care circula sangele. Pentru a se mentine acelasi nivel de irigare a celulelor, se compenseaza ingustarea vaselor de sange cu cresterea vitezei sangelui prin vene si artere, caci organismul uman incearca sa mentina intotdeauna un echilibru. Implicit creste  si tensiunea. Deasemeni, hipertensiunea mai este asociata si cu o anumita intensitate a emotiilor.

De fapt nu intensitatea emotiilor are legatura cu hipertensiunea, ci constanta lor. Putem trai cu o emotie slaba, dar permanenta, atunci cand nu ne putem detasa de exterior. Stresul (nelinistea, ingrijorarea si alte forme de manifestare a fricii), de exemplu, dupa un timp devine o emotie permanenta. O emotie permanenta se transforma intr-o atitudine fata de viata si fata de evenimente. E ca un zgomot de fond permanent ce-i determina pe toti sa vorbeasca tare, ca sa se poata auzi. Dupa ceva timp, nu-ti mai dai seama ca zgomotul de fond este permanent si nu-ti dai seama nici ca iti fortezi coardele vocale. Doar ca, dupa un timp, observi ca ai ragusit.

Pe fondul acestui zgomot de fond al emotiilor constante, o emotie mai puternica se aduna peste emotia constanta si astfel tensiunea trece de pragul limita al suportabilitatii morganismului.

Mancare cu nume turcesc

Penelistii au depus o coroana funerara la senat, reprezentand starea economiei romanesti. Asta in semn de protest fata de reducerea CAS-ului pentru firme, CAS ce va fi, cel mai probabil, suplinit prin taxe suplimentare aplicate noua, votantilor, dupa ce se vor termina alegerile. Adica liberalii (ce nume nepotrivit pentru politicienii nostri, oricare ar fi ei) nu sunt de acord cu aceasta impovararea suplimentara a bugetului asigurarilor sociale, buget ce are deja gauri. Dar, cu toata coroana lor simbolica, au votat in unanimitate aceasta facilitate asigurata firmelor. Adica, de fapt, coroana lor nu e nimic altceva decat rahat cu apa rece. Cam asta e mancarea politicienilor nostri. O mancare cu nume turcesc, pe care ne-o servesc noua permanent.

O buna idee

Sursa: Suntem Romania

„Discursul lui Paul Gottfried , american de origine evreiasca la Iasi:
In final, ţara dumneavoastră poate avea doar doua tipuri de viitor: să fie o America de mana a doua, proslăvind “deschiderea”, “diversitatea”, si “drepturile omului”, sau sa fiţi urmaşii strămoşilor dumneavoastră A fi român nu trebuie să vă oprească de la a asculta politicos predicile americane despre democraţia globală, dar ar trebui sa va împiedice de la a le lua prea in serios. Si dacă sunteţi îndreptăţiţi sa reconstruiţi infrastructura materiala după deceniile devastatoare ale dictaturii comuniste, aceste preocupări economice nu ar trebui sa fie exclusive. Nu ar trebui să vă facă să uitaţi cine sunteţi. Moralitatea publica si cultura naţională va definesc ca naţiune istorică, si aveţi o datorie colectiva de a controla aceste forte in interiorul graniţelor dumneavoastră.
Poate că toate acestea vă sună straniu venind de la un oaspete american vorbind in engleza, dar tocmai datorita modului meu american de a gândi îndrăznesc sa va dau aceste sfaturi. Veţi face mai multe pentru dumneavoastră rămânând naţiunea lui Eminescu si a lui Vasile Alecsandri decât daca urmaţi ca nişte sclavi directivele multiculturale ale UE sau devenind ceea ce decid ca trebuie sa fiţi experţii in politica externa de la Washington. Ca distinsă universitate românească reprezentând continuitatea poporului roman, dumneavoastră, aici, la Iaşi, puteţi sa va aduceţi cea mai importanta contribuţie la istoria umanităţii si a ţării dumneavoastră fiind mai deplin romani”.

Intreg discursul aici :
DA CLICK AICI PENTRU ARTICOLUL INTEGRAL

Si totusi…

Pe net circula, de multa vreme, tot felul de informatii privind trecutul celor ce au trait aici cu mii de ani inaintea noastra. De fapt nici nu stim cu adevarat daca acestia sunt sau nu stramosi de-ai nostri, adica daca tracii au venit aici peste oamenii de dinaintea lor (acei faimosi cucutenieni). Dar pe net circula stiri care mai de care mai fantastice, printre care cele cu cea mai veche scriere din lume, cele mai vechi urme de pasi, limba dacilor ca fiind baza limbii latine etc. Intr-un cuvant este vorba despre afirmatiile pro si contra celei mai vechi civilizatii din Europa, ba chiar de pe pamant, zic unii. Sustinatorii, de o parte si de alta, poarta discutii aprinse, fiecare aducand argumente de tot felul. Practic, e greu de crezut ceea ce sustin admiratorii civilizatiilor ce au trait aici inaintea noastra, neexistand argumente dovedite arheologic. Sunt atatea informatii care circula, incat e greu sa distingi adevarul de fictiune.

Totusi, acel fost consilier al Papei a vorbit ceva, asta e un fapt. Deasemeni, exista straini care cerceteaza tablitele de la Tartaria, care sustin ca pe aceste tablite se afla cel mai vechi scris din lume. Poate ca acesti straini vor sa-si faca un nume, dar poate ca ei chiar cred ceea ce sustin ca le arata probele. Dar chiar si in ideea unor simboluri religioase, insemnele de pe tablite sunt foarte importante, caci din ele reiese o spiritualitate bogata. Iar simbolurile au stat la baza scrierii cu hieroglife. Deasemeni, s-au mai descoperit in lacul Bicaz ceva ciudatenii, descoperire facuta de echipa Salvamont Piatra Neamt, care nu cred ca si-ar permite sa arunce in eter afirmatii nefondate. Au mai fost stiri, acum confirmate de studii ulterioare, despre cele mai vechi urme de pasi conservate intr-o pestera din Romania. Deasemeni s-a descoperit cea mai mare fortificatie din Europa din perioada eneolitica.

Intrebarea care se pune este urmatoarea: de ce oare, daca o parte dintre acestea s-au confirmat, exista atatea discutii contradictorii? Ce interes ar avea cineva sa tulbure apele atat de mult incat sa nu se mai poate discerne adevarul de fictiune?

Masa de lemn

„Eu te respect pe tine, Gigele. Stii de ce? Din cauza tatalui tau”, zice directorul Pafta lui Gigel. „Eu credeam ca ma respecti pentru valoarea mea profesionala, nu pentru valoarea lui taica-meu.” „Te respect si pentru valoarea ta, dar n-am sa-l uit niciodata pe tatal tau. In 1984, cand am venit in fabrica, luasem un apartament, dar nu era mobilat. N-aveam nici o mobila in apartament, era gol-golut, c-asa-i la inceput. Eram eu si cu Moise in aceeasi situatie, iar Moise fusese dat la tatal tau, asa a aflat el despre nevoia mea. Iar cand a aflat, tatal tau a dat telefon la Modelarie, iar cei de acolo mi-au facut o masa de lemn. A fost prima piesa de mobilier din apartamentul meu si asta datorita tatalui tau, care a fost un om adevarat, care a inteles greutatile celorlalti. Sa stii ca m-am folosit mult timp de masa aceea, multa vreme a fost singura masa din casa mea. Era bine facuta, asa cum se faceau lucrurile atunci. O am si acum si acum, pe undeva prin garaj. Au trecut 30 de ani de atunci, dar parc-ar fi fost ieri, n-am sa uit niciodata gestul facut de tatal tau.” „Vineri, tatal meu a implinit 77 ani. Am sa-i povestesc ce mi-ai spus, el se bucura cand isi mai aminteste lumea de el, caci au trecut multi ani de cand a iesit la pensie, in ’91. Si sa stii ca are o impresie buna despre tine, cand i-am spus ca acum esti director, a zis despre tine ca erai un baiat tare cuminte si plin de bun simt.” zise Gigel. „Ma bucur mult ca are o parere buna despre mine si inca-si aminteste de mine. Transmite-i, te rog, La multi ani si multa sanatate din partea mea.”

Da, intr-adevar. A fi sef e o intamplare, a fi om e lucru mare.

Euforia

Asa cum era de asteptat, Antenele jubileaza. Bombonel al lor e liber. Mai mult de atat, s-a indreptat o nedreptate: un om care a facut avere in 25 de ani ce a fost condamnat pe nedrept de Justitie (care n-are alta preocupare decat sa bage la puscarie oameni nevinovati, nevinovati a fel ca el) – a fost eliberat. El,. Bombonelul, a fost eliberat.

Saracii oameni bogati! Cei din Romania, bineinteles! Ei sunt vanati de DNA si li se aduc acuzatii inchipuite, caci ei si-au cladit averea cinstit, doar din salar. Bine, si din ceva afaceri, dar afacerile le-au facut cinstit, pornind investitia din salar (pana-n ’89 toti romanii nu aveau alte venituri in afara salarului). Sau…. cum e cazul lui Bombonel, care a primit o mostenire de la o matusa bogata, una numita Tamara.

Sunt destui oameni bogati in Romania, toti imbogatiti dupa ’89. Suficient de multi incat sa-si faca un partid. Dar, de fapt, ei au nu numai un partid, ei au chiar mai multe. De fapt, ei sunt adunati in partide, partide care se mai cearta intre ele. Dar nu se cearta de adevaratelea decat cand nu au un dusman comun. Cam la fel cum erau germanii impartiti in triburi. Se certau intre ei, dar cand aveau un dusman comun, luptau impreuna impotriva dusmanului (cum a fost Imperiul Roman). Si politicienii se lupta intre ei, dar sunt in acelasi timp uniti impotriva dusmanului comun, DNA-ul. Si nu numai DNA-ul, ci si masa oamenilor care nu fac parte din partide si nici nu sunt bogati, ca ei.

Iar acum DNA-ul si poporul reprezinta dusmanul lor. Doar unii oameni de bine, cum ar fi jurnalistii de la Antene, se bucura de eliberarea lui Bombonel. Euforic, asemanator cu numele altui post TV de-al lor.

Atat de mult vorbesc pe tema aceasta, incat am inceput sa am si eu indoieli. Oare nu e incorect si injust sa bagi rufele murdare la masina de spalat? Sau sa le arunci pe acelea ale caror pete nu mai ies cu nimic, cu nici un fel de detergent?

Dau viata cuvintelor

Politicienii din lumea intreaga fac afirmatii publice pe care le regreta ulterior. De multe ori le regreta pentru ca aceste afirmatii produc nemultumiri si aduc critici severe, de aceea incearca sa-si retraga cuvintele. Pentru aceasta folosesc de multe ori o caracterizare gen „a fost o expresie nefericita„.

Suna frumos, dar, totusi, o expresie nu poate fi nefericita. Nici fericita, nici bucuroasa, nici trista. O expresie sau o exprimare nu poate fi in nici un fel, este doar o expresie sau o exprimare. Poate ca omul care a folosit acea exprimare sau expresie a fost fericit, bucuros, exaltat etc.

Poate ca ar fi indicat sa se predea gratuit, in Parlament si guvern, lectii de limba romana (franceza, engleza etc., pentru fiecare tara in parte). Atunci cetatenii nu vor mai vedea pe sticla ecranului asemenea  exemple de exprimare bombastica, specific electorala, in detrimentul corectitudinii.

Omul se comporta in lucrurile mici la fel ca si in cele mari, caci are aceeasi personalitate si cand face lucruri mici si cand face lucruri mari. Daca politicienii ar incerca sa se exprime corect, cine stie, poate ca li se va schimba, macar putin, si comportamentul in lucrurile ce privesc activitatea lor. Si nu vor mai da exemple negative de lipsa de corectitudine, fie ea chiar si numai legata de exprimare.

A fi sef e o intamplare

Am ales acest titlu, deoarece mi-a placut acest articol.

Cum Atanasoaie refuzase, in trecut, functia, nu era interesat de caderea lui Vrajeala decat din punctul de vedere al faptului ca putea rtasufla usurat. Nu numai ca nu pierduse, ci, de fapt, castigase. Nu castigase nimic in afara de o batalie dusa cu un inamic ce ataca numai pe la spate. Noul sef era novice in treburile sectiei. Dupa vreo doua saptamani in care l-a studiat, ca sa vada ce intentii are, dupa ce s-a convins ca nu pune cariera proprie mai presus de soarta sectiei, dupa ce s-a convins ca acesta incearca sa fie corect, si-a oferit ajutorul exact acolo unde treaba nu mergea bine din cauza lipsei de experienta a sefului. In plus, odata cu Vrajeala se schimbase si directorul de productie, acum fiind unul care si el incerca sa fie corect. A fi corect e aproape imposibil, oricand poti gresi, dar intentia de a fi corect e suficienta pentru un om care doreste aceasta.

Vrajeala nu s-a lasat batut si a incercat permanent sa-l atace pe noul sef al lui Atanasoaie. Intamplarea a facut ca, pentru a-l ataca pe acesta, a avut nevoie de imaginea de odinioara a lui Atanasoaie. Asa ca l-a acuzat pe Stel (noul sel al lui Atanasoaie) ca nu se foloseste de Atanasoaie si de aceea a avut cateva esecuri. Discutia prelungindu-se, a fost chemat la Pasa Indianul chiar nesemnificativul Atanasoaie, ca sa medieze, intr-un fel, conflictul dintre Vrajeala si Stel. Atanasoaie a fost impresionat de prietenia cu care l-a intampinat Pasa. L-a intrebat ce mai face, ca nu mai stie nimic despre el de mai mult de sase luni. Apoi l-a intrebat pe Stel de ce nu l-a lasat pe acesta sa se ocupe de laminare, iar cand acesta i-a raspuns ca l-a gasit pe Atanasoaie complet nemarginalizat, facand doar hartii, Pasa a zis scurt: „Bondarule, de azi inainte Atanasoaie e sef pe laminare”. Bondarul a facut rapid stanga=mprejur si a plecat. In aceeasi zi, Atanasoaie a fost chemat la Bondar, unde a semnat direct cresterea de salar.

A fi sef e, intr-adevar, o intamplare. 🙂

In spatele usilor inchise

De prin 2010, de cand Atanasoaie s-a reintors in sectie, cariera sa a intrat intr-un lung declin. Cariera e strans legata de imagine, deci si imaginea sa de bun profesionist si om dintr-o bucata a avut mult de suferit.

De fapt a fost cam invers. Imaginea sa a inceput sa sufere, iar de la imagine s-a dus si cariera. Iar decaderea imaginii lui Atanasoaie a fost una lina si lenta. Ceva-ceva banuia el, dar nu i-a acordat suficienta atentie, deoarece i se parea oarecum justificat de interesele sectiei ca seful de sectie sa-si menajeze imaginea dand vina pe altii. Fusese avertizat chiar de executivul Buleandra, in mod voalat, ca ceva se intampla pe la spatele sau.

Dar anul trecxut evenimentele s-au precipitat. Vrajeala a facut o singura greseala, dar in mod repetat. A fortat, din pozitia de sef, cateva domenii ce nu trebuiau fortate. De fapt, a forta ceva a insemnat mai mult decat atat, a insemnat inceputul ruperii de realitate, in sensul ca i s-a urcat la cap ca se descurca in orice situatie si ca e mare sef de trib. Ajunsese sa i se para ceva normal sa forteze lucrurile, de aceea, cand a fost avertizat, camaradereste, de catre Atanasoaie ca incepe sa sara peste cal, a spus ca asa trebuie sa faca un sef. Atanasoaie si-a facut, atunci cand a inteles ca Vrajeala este irecuperabil, cerere oficiala de plecare din sectie. Atunci, in noiembrie anul trecut, totul clocotea, insa asta se intampla in spatele usilor inchise.

Apoi vestile au devenit alarmante. Diverse persoane, care stiau cine este Atanasoaie si ce poate el face, au inceput sa-l avertizeze in legatura cu pericolul care-l pastea: Vrajeala il acuzase in fata tuturor directorilor pe Atanasoaie si pe colegul sau de esecurile sale. Se adunasera 8 reclamatii de la client intr-un singur an, ceea ce e foarte mult. Soarta lui Vrajeala era pusa sub semnul intrebarii, iar el incerca sa scape, gasind tapi ispasitori. Primii au fost doi maistri si doi tratamentisti, iar urmatorii erau Atanasoaie si colegul sau. Ambii fusesera propusi de catre Vrajeala pentru a fi datri afara, dar asta se intamplase tot in spatele usilor inchise. Colegul sau chiar a patit-o, pierzand, intr-o prima faza, ceva destul de consistent la salar. De Atanasoaie nu se lua nimeni pe fata, caci acesta avea argumente suficiente sa se dezvinovateasca, iar dezvinovatirea lui insemna, implicit, invinovatirea lui Vrajeala, caci astfel disparea si argumentatia lui pentru a se dezvinovati pe sine insusi.

Ciudat era ca, chiar daca Atanasoaie si Vrajeala erau dusmani, pe fata erau aliati. Isi zambeau, isi strangeau mainile cand se intalneau, caci toata tarasenia se petrecea in spatele usilor inchise, unde Atanasoaie nu mai avea acces. Iar daca oficial nu era nimic, inseamna ca oficial erau, inca, colegi si aliati.

Pana la urma Vrajeala n-a castigat. Dimpotriva, a fost schimbat din functie chiar cand Atanasoaie era in concediu, printr-o tara straina. Ce s-o fi intamnplat in spatele usilor inchise nu se stie, dar cel mai probabil e faptul ca cererea de plecare din sectie a lui Atanasoaie a avut un rol destul de important, aceasta cerere aratand ca nu este de acord cu actiunile lui Vrajeala. Si intregul esafodaj copnstruit de Vrajeala, ca sa-si scape pielea s-a prabusit ca un castel din carti de joc.

Asa ca, atunci cand s-a intors din concediu, Atanasoaie a avut deja un nou sef.