Ierarhii

Intai seful cel mai mare, apoi seful mijlociu, apoi seful cel mic, si abia la urma tu.

Dar mai poate fi si asa: intai femeile, apoi barbatii.

Sau: Intai copiii, apoi batranii, apoi femeile, si abia apoi barbatii in putere.

Sau: intai munca, apoi distractia.

Posibil

Dintotdeauna, primul lucru pe care-l analizam la un om (chiar si la un animal) abia cunoscut, este puterea sa. Poate este un instinct de conservare, poate nu ne dam seama ca puterea celuilalt este prima caracteristica umana care ne intereseaza. poate nu recunoastem ca asta ne intereseaza, ascunzandu-ne dupa principii si idealuri frumoase, dar asta analizam de fiecare data cand cunoastem un om. A sti ce putere are un om, a sti la ce sa ne asteptam de la el este esential pentru noi si pentru relatia noastra cu el.

De aceea, cine confunda amabilitatea cu slabiciunea, da dovada de prostie. Poate ca a nu estima corect puterea celorlalti oameni este cea mai mare greseala pe care o poate face cineva.

Incursiune în autonomie

Avatarul lui Ruxandra HurezeanGazetino

Începutul „incursiunii în Autonomie” îl facem într-un sat mai altfel, Trei Fântâni. Este un sat unic în România, poate chiar în lume. Locuitorii lui, 29 de familii de români, aparţin de judeţul Neamţ, 63 de familii de maghiari de judeţul Harghita, iar trei familii, în capătul satului, ţin de judeţul Bacău. Să nu credeţi că a fost aici o bătălie pe micuţul cătun din vârful munţilor și fiecare a smuls o mână de case. A fost mai degrabă o lipsă de interes: pentru că satul se află la 27 de kilometri de orice localitate asfaltată, cuibărit pe vârf de munte, nimeni nu a vrut să se lege singur la cap cu problemele așezării. Iar responsabilităţile, în felul acesta, puteau fi pasate de la unii la alţii…

Am ajuns în sat, după un drum greu, pe la amiază, când copiii veneau de la școală. De la o școală improvizată în casa…

Vezi articolul original 1.606 cuvinte mai mult

Muzică populară

La mănăstirea Giurgeni mă duc sa ascult slujba, caci, cu toate ca preferințele mele muzicale sunt hard rockul și metalul, ascult cu mare plăcere cântecele religioase cantate de la Giurgeni, dar numai acelea. Popii de acolo fac eforturi ca slujba sa fie perfecta, ei chiar cred în ceea ce predica și în puterea cântecelor și slujbelor lor. Dintre toate melodiile cantate acolo, cel mai mult mi-a plăcut una, pe care am auzit-o doar de doua ori. Pare a fi o doina populara românească. Atât melodia, cat și versurile au avut capacitatea de a ma emoționa profund. Versurile erau simple, însă înțelesul lor era profund. Spuneau ceva de genul ca oricâte bogății as avea pe lumea asta, dacă duhul lui Dumnezeu nu e în inima mea, nu-mi folosesc la nimic aceste bogății și sunt la fel de sărac ca și cum n-aș avea nimic și „dacă, în schimb, duhul lui Dumnezeu este în inima mea, chiar dacă sunt sărac lipit pământului, atunci sunt, cu adevărat, cel mai bogat om de pe pământ. Este ceva religios, dar nu numai religios: este ceva tipic romanesc, arata înțelegerea lumii tipic româneasca, caci melodia respectiva este o doina populara româneasca. În general, când ești sărac, încerci sa te îmbogățești. Rareori reușești asta, însă perseverezi o viata întreagă ca să-ți depășești condiția materiala și sociala și… cam asta e viața ta. Cel puțin asa suntem noi educați, în spiritul omului care le face pe toate, omului care lupta cu viata și alte vrajeli propagandistice de genul acesta. Românul, însă, a înțeles altfel viata. A înțeles ca, dacă este sărac, singur și nefericit, asta este, de fapt, o șansă pentru a accede la alt nivel al înțelegerii lumii, ca este o șansă sa accezi la alte energii și la alte nivele, la care poți trai fericirea mai intens decât la nivelul satisfacției materiale, a ego-ului și imaginii de sine. Este o melodie extraordinara, poate cu înțeles la fel de profund ca al celebrei Miorițe, balada-capodopera specifica poporului roman. E o melodie pe care o canta omul cand este singur cu el insusi, in intimitatea interiorului sau. Aceasta doină populara arata înalta spiritualitate a poporului roman, atât de înaltă, încât a fost adoptata de religia creștină. Si mai arata felul în care înțelege poporul roman religia creștină, puțin diferit de felul în care este predicata în biserici. În general, popii pun accent pe ascultarea Lui Dumnezeu, pe respectarea legilor și a rânduielilor Sale. Ne prezintă un Dumnezeu dur, autoritar, de care trebuie sa te temi. Românii, însă, înțeleg divinitatea ca pe ceva izbăvitor, asa cum este scris și în Noul Testament, de fapt. Pentru omul sărac, singur și nefericit, divinitatea este partenerul care-i lipsește, este prietenul său cel mai bun, este izbăvitorul necazurilor sale. Este cel ce poate suplini absolut toate lipsurile din viata sa de om necăjit. Iar dacă Dumnezeu este Acela care le poate suplini pe toate câte ii lipsesc unui om, atunci Dumnezeu este tot ce-i trebuie unui om ca sa aibă o viața cu adevarat fericita și împlinită. Nu bogății materiale, ci bogății spirituale. Dumnezeu nu este văzut, în aceasta melodie populara româneasca , ca fiind o autoritate, un șef absolut, răzbunător și neîndurător cu necredincioșii, cel care pedepsește fărădelegea, ci este cel care alina suferința, Dumnezeu este aproapele omului, este Cel și Ceea ce-i lipsește cu adevărat omului. Si se mai poate trage concluzia ca omul are liberul arbitru, ca Dumnezeu nu-l pedepsește pe om pentru păcatele sale, ci îl izbăvește de păcate, înțelegând perfect natura umana și slăbiciunea cărnii (cum scrie în Noul Testament). Este o viziune diferita puțin fata de viziunea standard a bisericii, mai ales a ramurii vestice a bisericii, care pune accent atât de mare pe puterea lui Dumnezeu și necesitatea de a-L asculta, încât a înființat Inchiziția pentru a pedepsi, încă din viata, ereticii (necredincioșii, păcătoșii). Nu este o viziune europeana, este o viziune cu adevărat creștină., o viziune tipic româneasca, ceea ce arata ca romanii nu sunt tocmai europeni, ci sunt… romani.

Un popa m-a informat ca aceasta melodie este specifica mănăstirii Giurgeni, nu se cântă în alte biserici și mănăstiri din tara, dar eu sper ca nu, caci asta înseamnă ca nu o voi găsi niciodată pe internet. Nu e ciudat ca în biserica să se cânte melodii populare românești, ținând cont de faptul ca religia creștină. a venit de undeva din exteriorul poporului roman? Religia creștină a venit sa educe oamenii, să-i învețe, însă se pare ca și religia a avut de învățat de la pporul român. Nu numai poporul român a adoptat creștinismul, ci si creștinismul a adoptat românismul. Asta ar fi un argument pentru cei ce zic ca Zamolxe a fost cel care a pregătit creștinarea poporului roman, sau ca poporul roman, atât de încercat de greutăți de-a lungul istoriei, a fost înălțat spiritual de aceste încercări.

Nu am reușit sa găsesc melodia respectiva pe internet, oricât am încercat. Însa nu e singura doina populara cantata de popi la slujba, am mai auzit cel puțin alte trei, chiar duminica. Una am găsit-o (se numeste „Unde, Doamne, sa ma duc”) și pare a fi precursoarea melodiei mele preferate, caci susține ideea ca omul nefericit, singur pe lume, are o singura alinare: Dumnezeu. Am găsit-o în mai multe variante, cantata atât de interpreți de muzica populara, cat și de coruri bisericești. Cel mai mult mi-a plăcut tot interpretarea popilor, însă tot n-au cantat-o la fel ca popii de la Giurgeni. Poate ca diferența de trăire este diferența dintre un spectacol live și o audiție muzicala, adică acolo, în mănăstire, unde unii oameni cantau și ei alături de preoți, trăirea este transmisa de la om la om și amplificata pentru fiecare om în parte.

si varianta bisericeasca

Versiune Vetei Biris nu mi-a placut.

Învățături amerindiene

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Индейские мудрости

Probabil, nimeni nu va nega faptul că americanii nativi au o privire deosebită asupra lumii și a rolului jucat de om în aceasta. Este o înțelepciune fermă și calmă, unde natura și viața vor rămâne pentru totdeauna principalele valori.

În interiorul fiecărui om merge lupta între lupul cel bun și lupul cel rău. Câștigă acel lup, pe care îl hrănești.

Când ultimul copac va fi tăiat, atunci când ultimul râu va fi otrăvit, iar ultima pasăre va fi prinsă, – numai atunci veți da seama că banii nu pot fi hrană.

Sufletul n-ar avea curcubeul dacă ochii n-ar avea lacrimi.

Pentru a se auzi pe sine, e nevoie de zile în tăcere.

Nu moştenim pământul de la înaintaşi, pur şi simplu îl împrumutăm de la copiii noştri.

Nu merge în spatele meu poate că nu te voi conduce. Nu merge în fața mea – posibil că nu te voi urma…

Vezi articolul original 317 cuvinte mai mult

Apel de la Florian Colceag

Sursa: Gandeste.org

Exista si o petitie online, care poate fi semnata de oricine este de acord.

Doamnelor şi domnilor,

Natura însăşi pare a nu mai suporta abuzurile produse de cei ce exploatează fără milă resursele planetare. Nu este de mirare că nici oamenii nu mai acceptă minciunile, incompetenţa, hoţia, dispreţul, aroganţa, manipularea, exploatarea nemiloasă a muncii pentru creşterea unor conturi personale, indiferenţa, jaful, iresponsabilitatea şi ticăloşia celor cărora le-am acordat încrederea noastră pentru a conduce şi administra structura statală. În loc să o facă, au devenit stăpânii noştri şi au condus ţara, cu dezinvoltură, spre dezastru economic, ecologic, social şi moral.

Fenomenul Piaţa Universităţii, ce a cuprins întreaga ţară, în ciuda gerului şi a viscolelor, are rădăcini în abuzurile la care a fost supusă ţara de multă vreme, culminând cu ultimele decenii şi mai ales cu ultimii 8 ani. Crizele multiple ce ameninţă să ne copleşească şi să ne ducă la distrugere nu pot fi depăşite fără cooperarea tuturor forţelor ce pot reda vitalitatea acestui popor, prin orice fel de mijloace.

STAREA DE SPIRIT GENEREAZĂ MOTIVAŢIA IMPLICĂRII ÎN EFORTURI MARI PENTRU O CAUZĂ

Dacă avem acum crize ecologice în paralel cu crize sociale, a fost din neglijenţa oamenilor ce s-au lăsat cumpăraţi la vot cu un pachet de orez sau cu o găleată de plastic, o şapcă sau un tricou, fără să se gândească o clipă că banii aceia aruncaţi sunt din furt sau înşelătorii. A fost vina noastră că nu am căutat pe cei mai buni care să ne conducă, ci am lăsat hoţii să o facă. Trebuie să căutăm oameni ce dovedesc competenţă, responsabilitate, calitate în ceea ce fac, implicare socială şi care să fie sănătoşi moral, mintal, fizic şi social, buni profesionişti şi oameni ce-şi respectă cuvântul dat. Aceştia există şi sunt uşor de recunoscut, mai ales în perioade de criză: sunt primii care se sacrifică pentru salvarea celorlalţi şi sar în ajutor asumându-şi riscurile şi neprecupeţindu-şi eforturile, găsind soluţiile corecte şi punându-le în aplicare. Sunt oamenii pe care comunitatea îi respectă şi-i urmează la vremuri de restrişte, adică tocmai vremurile pe care le trăim.

Neglijenţa şi indiferenţa statului au condus la incapacitatea de reacţie adecvată şi eficientă la criză. Cei ce ne conduc au pornit de la premiza că natura nu-i va „trăda” tocmai în prag de alegeri şi nu-i va pune în situaţii dificile. Ca atare, nu au creat rezerve de necesitate ce pot uşura perioadele de criză (iar pe cele existente, probabil, le-au „consumat”). Este de mirare că, deşi am avut un an cu recolte de grâu neobişnuit de mari, nu avem rezervele necesare de alimente pentru a ajuta oamenii aflaţi în situaţii de risc major, din cauza zăpezilor, sau care vor fi în această situaţie din cauza viitoarelor inundaţii.

Din acelaşi motiv pentru care nu s-au pregătit să ajute naţiunea în momente de criză, ci şi-au văzut de afacerile proprii pe spatele nostru, aceiaşi oameni ce ne conduc nu au dorit să ajute nici la dezvoltarea economică, prin încurajarea soluţiilor inovative şi dezvoltarea produselor bazate pe inventica românească, ceea ce ar fi constituit un bun demaraj pe pieţele internaţionale. Banii împrumutaţi de la băncile străine s-au regăsit mai degrabă în vilele lor şi în conturile lor bancare, decât în locuri de muncă şi în prezenţa pe pieţele internaţionale a produselor noastre. Ne trebuie alţi oameni care să preţuiască valorile cunoaşterii şi să încurajeze punerea în practică a potenţialului nostru real dar obstaculat. Uitaţi-vă în jur la cei care s-au ridicat fără să înşele pe nimeni, prin munca lor, aducând modernitatea şi inovarea în domeniul lor de activitate. Aceşti oameni merită să fie implicaţi în conducerea ţării. Aceşti oameni există!

Sunt oameni a căror pregătire profesională este validată nu de diplome fără valoare, ci de rezultatele lor, de atitudinile lor, de deschiderea minţii şi sufletului lor faţă de problemele actuale. Şi cei care ne conduc sunt ingenioşi, dar numai la furat şi la înşelat.

Dacă aceste competenţe ar fi fost folosite pentru a găsi soluţii la problemele naţiunii, am fi fost într-o altă situaţie, în acest moment, evident mai bună. Trebuie să căutăm oamenii morali ce sunt interesaţi de binele general mai mult decât de binele propriu şi să-i alegem să ne conducă. Deja partidele au intrat în campanie electorală şi au declanşat mecanismele manipulării şi minciunii. Dacă nu am învăţat nimic din experienţa ultimelor decenii, anii ce vin vor fi şi mai grei decât ceea ce trăim acum.

Trebuie să ne regăsim demnitatea şi curajul existenţei, trebuie să alegem oameni cu demnitate şi curaj, implicaţi şi motivaţi să rezolve soluţiile, care apreciază şi promovează oamenii mai pricepuţi decât ei, în loc să-i îndemne să emigreze în alte ţări.

RECUPERAREA CREIERELOR PLECATE ESTE PARTE  A SOLUŢIEI DE IEŞIRE DIN CRIZĂ

Ca să reuşim să ne ridicăm cu demnitate din starea în care ne aflăm, trebuie să avem IDEALURI, nu doar nevoi personale! Trebuie să învăţăm să cooperăm şi să ne ajutăm între noi, să fim sensibili la problemele celorlalţi, să protejăm mediul natural, valorile sociale şi cultura noastră creată în secole, să avem un comportament social de care să nu ne fie ruşine, iar ceea ce creăm să fie de o calitate impecabilă. În acest moment, foarte puţini dintre noi au această demnitate. Am fost aduşi în starea lipsei de demnitate de toate regimurile de dinainte, căci omul demn nu mai poate fi manipulat, îndoctrinat, înşelat, aşa cum se poate face cu cel care ştie că nu reprezintă nimic, pentru nimeni.

Dacă statul de până acum ne-a vrut proşti şi fără speranţe şi idealuri, ca să ne poată manipula cu puţină pâine şi mult circ, acum a degenerat atât de tare încât ne dă doar circ, iar pâinea a vândut-o cu profit pentru cei care n-au făcut-o. Trebuie să învăţăm din nou să cooperăm şi să înfruntăm greul, fără să cerem de pomană altora, să ne reclădim ţara ca după război. Căci am trecut prin războiul economic al statului mafiot împotriva cetăţenilor pe care ar fi trebuit să-i reprezinte.

Suntem un popor talentat şi capabil să înveţe, repede şi bine, să realizeze orice. Însă am fost educaţi doar să memorăm şi nu să ne manifestăm talentul şi abilităţile proprii. Să nu uităm, însă, că toate dificultăţile ne-au ascuţit mintea şi priceperea, iar la acest moment putem să ne organizăm astfel încât să învăţăm unii de la alţii cum să ne descurcăm în condiţii grele, modernizându-ne tehnologiile şi transmiţând mai departe altora ceea ce am învăţat.

Nu am reuşit până acum, deoarece am fost educaţi să ne vedem doar de interesele proprii, fără să fim atenţi la interesele comunităţii sau la echilibrul mediului natural. Crizele şi dezastrele naturale ne învaţă, iată, să oferim sprijin înainte de a cere sprijin, să învăţăm de la alţii şi să-i învăţăm pe alţii ceea ce ştim şi ne foloseşte. Aceste încercări grele ne pot transforma în bine, dezgropând omenia din oameni, spiritul de echipă şi colaborarea, sprijinul reciproc şi implicarea la greu. Încă există comunităţi care nu au uitat aceste obiceiuri, trebuie să redescoperim cu toţii să fim umani, mai ales când nu mai sunt bani. Omenia nu este monedă de schimb, dar ce face omenia nu pot face toţi banii din lume.

Mulţi dintre românii cu multă expertiză profesională au emigrat în alte ţări. Mulţi dintre tinerii români capabili de performanţe înalte au plecat la studii în străinătate şi nu s-au mai întors, din cauza atitudinii autorităţilor. Aceşti oameni au trăit crizele altor ţări şi au învăţat soluţiile pe care le-au folosit şi care le-au folosit. Experienţa lor este nepreţuită pentru cei rămaşi în ţară. Comunicarea cu ei este totuşi dificilă, dacă nu-i integrăm în sânul societăţii noastre. Recuperarea creierelor plecate este parte a soluţiei de ieşire din criză.

Atâta vreme cât nu promovăm pe cei mai capabili dintre noi în fruntea administraţiei şi a societăţilor comerciale, a cercetării sau a învăţământului universitar, lăsăm loc clientelismului de partid ce ne-a adus la dezastrul actual. Toate ţările care au stimulat reîntoarcerea creierelor şi au angajat specialişti de marcă internaţionali, acolo unde nu au mai avut specialişti naţionali, sunt în afara crizelor economice; la noi, mafiotismul politic a împiedicat acest lucru. Mediul privat – ce se află, de asemenea, în dificultate – trebuie să fie conştient că acest enorm potenţial uman este o a doua componentă a soluţiei de ieşire din criză şi să treacă la fapte, atrăgând creierele şi promovându-le în posturi de decizie.

SĂ PREŢUIM ÎN LOC SĂ DISPREŢUIM, SĂ INCLUDEM ÎN LOC SĂ EXCLUDEM, SĂ IUBIM ÎN LOC SĂ URÂM!

Cu toţii trebuie să schimbăm mentalităţile induse de comunism şi de perioada post-comunistă. Trebuie să învăţăm să apreciem calităţile altora şi echilibrul mediului, mai mult decât valorile efemere. Va trebui să învăţăm să preţuim în loc să dispreţuim, să iubim în loc să urâm, să includem în loc să excludem, să promovăm oamenii de valoare, în loc să-i izolăm şi să-i alungăm în alte ţări. Schimbarea sensului drumului ne poate salva de prăpastia la care am ajuns.

Am învăţat să fim criticişti şi să vedem numai defectele, iar defectele s-au înmulţit din această cauză. Trebuie să învăţăm să apreciem calităţile oamenilor, potenţialul lor, şi să investim eforturi în cultivarea acestora. ONG-urile fac acest lucru de multă vreme, dar dezorganizat. Şi aici unirea şi organizarea fac puterea.

Încă nu ne cunoaştem forţele şi potenţialul, încă nu există suficientă încredere în posibilii parteneri, deoarece primul care ne-a înşelat aşteptările a fost statul. Primul care ia fără să dea este tot statul, iar exemplul nostru de până acum a fost statul. Cum să ne aşteptăm de la nişte parteneri să se comporte corect şi onorabil, dacă statul ne minte, ne înşeală, ne fură şi ne lasă să murim de foame, frig şi lipsă de speranţă?

Va trebui să dezvoltăm structuri în afara statului, iar statul va trebui reformat din rădăcini, impunând alţi oameni potriviţi nevoilor actuale în structura de administrare a statului, schimbând legislaţia prost şi abuziv croită şi modernizând relaţia public-privat pe principiile transparenţei decizionale.

Dacă până acum singura experienţă valoroasă pe care am avut-o a fost cum să supravieţuim, de acum va trebui să experimentăm cum trebuie să reuşim ce ne-am propus. Emanciparea poporului Român a început şi va continua. Progresul conştiinţelor trezite ale românilor este cel ce va conduce la progres, la câştigarea de experienţe şi la ieşirea din crizele actuale sau viitoare. Fiecare om poate da mai mult şi realiza mai mult decât bănuieşte, atunci când este motivat să o facă. Nouă, această motivaţie ne-o dă criza actuală care ne-a adus la limitele supravieţuirii.

Fericirea naţională apare atunci când ai vecini săritori, lideri inteligenţi şi capabili, respect între oameni, un mediu sănătos, un învăţământ care formează oameni de calitate, o societate atentă la detalii şi care protejează ceea ce este fragil şi delicat, un sistem de sănătate eficient şi competent, un sistem financiar ce încurajează şi sprijină economia. Toate acestea sunt legate de modul în care ne organizăm între noi, fără împrumuturi externe. Dacă guvernele ne-au amanetat viitorul, nu ne-au putut vinde şi sufletele sau conştiinţa.

Din momentul în care sistemul de educaţie a început să vândă diplome în loc să formeze oameni, iar sistemul de sănătate a început să facă comerţ cu medicamente în loc să vindece oameni etc. a început să scadă şi calitatea serviciilor către populaţie, a sistemelor care şi-au pierdut direcţia şi şi-au compromis misiunea socială. Atâta vreme cât respectul faţă de consumator lipseşte, suntem supuşi agresiunilor comerciale cu produse ce ne ruinează sănătatea şi ne distrug vitalitatea, conştiinţa, capacitatea de răspuns şi puterea de a înfrunta dificultăţile.

Toate aceste consecinţe sunt la pachet cu împrumuturile internaţionale ce ne-au îndatorat şi ne-au amanetat viitorul. Depinde de noi să ne organizăm astfel încât să ne recuperăm potenţialele, refuzând şi luptând împotriva produselor de orice fel, ce ne duc la distrugere pentru beneficiul unor oameni de afaceri veroşi şi a unor politicieni corupţi.

Promovând calitatea, ne vom câştiga şi respectul altor popoare. Acest respect a scăzut dramatic, datorită improvizaţiilor de slabă calitate, a comportamentului aflat la graniţa infracţionalităţii şi la lipsa de cuvânt şi de onoare pe care au demonstrat-o concetăţeni de-ai noştri de etnii cunoscute, care au făcut averi în ţările vestice prin profesiile ruşinii.

Numai recâştigând respectul nostru şi al altora ne vom putea redresa economic şi vom putea atrage investiţii pentru dezvoltarea economică. Tolerând la nesfârşit infracţiunile la orice nivel, de la micul infractor la marele corupt politic sau economic, ne condamnăm la subdezvoltare şi la un trai în ruşine şi sărăcie.

EXPLOATAREA DE LA ROŞIA MONTANA A CREAT CÂTEVA LOCURI DE MUNCĂ, DAR VA DEGRADA MEDIUL NATURAL PE O SUPRAFAŢĂ URIAŞĂ. EXPLOATAREA DEPOZITELOR DE ŞISTURI BITUMINOASE, PENTRU OBŢINEREA DE GAZE, SE FACE CU PREŢUL DISTRUGERII DEFINITIVE A DEPOZITELOR DE APE SUBTERANE

Ca să performăm în orice direcţie, este necesar ca produsele noastre să fie condiţionate de respect faţă de consumator şi faţă de mediul natural. Performanţele de moment, obţinute prin jefuirea pădurilor, vânzarea pământurilor, poluarea aerului şi a apelor prin uzine chimice repuse în funcţiune, depozitarea deşeurilor toxice sau exploatările depozitelor minerale, cu ajutorul substanţelor otrăvitoare ce distrug mediul natural, conduc la dezastre ale căror consecinţe sunt infinit mai costisitoare decât câştigurile corupte ale celor ce ne-au vândut viitorul.

Numai unindu-ne forţele vom putea scăpa de acest pericol şi evita alte pericole, generate de propunerile finanţatorilor externi precum FMI, de exploatarea depozitelor de şisturi bituminoase pentru obţinerea de gaze combustibile. Această exploatare se face cu preţul distrugerii definitive a depozitelor de ape subterane de adâncime, ce nu se mai pot regenera niciodată, datorită substanţelor de mare toxicitate ce trebuie introduse în şisturile bituminoase.

Exploatarea de la Roşia Montana a creat câteva locuri de muncă, dar va degrada mediul natural pe o suprafaţă uriaşă, din cauza cianurilor folosite. Lipsa de respect a finanţatorilor faţă de noi, de mediul nostru natural, de sănătatea populaţiei noastre, ne obligă la a deveni câini de pază ai intereselor noastre şi de a reacţiona la timp pentru a evita dezastrele. Lipsa de respect a noastră faţă de semenii noştri ne condamnă la inerţie şi distrugere, prin agresiunile asupra mediului.

Dacă vom avea inundaţii catastrofale, în curând şi mai mulţi oameni vor rămâne fără case. Iar aceasta se va datora şi lipsei noastre de reactivitate a la distrugerea sălbatică a pădurilor din zonele inundabile şi la lipsa de responsabilitate organizatorică a administraţiei. Indiferenţa şi prostia sunt foarte costisitoare, iar lipsa de implicare şi inerţia ne condamnă de-a dreptul.

STRATEGIILE DIN SPATELE PERFORMANŢELOR TREBUIE SĂ DEVINĂ BUNE PRACTICI PENTRU A PUTEA DETERMINA UN IMPACT MAJOR

Suntem ţara paradoxală a celor mai multe invenţii premiate internaţional şi nepuse în producţie, a celor mai mulţi specialişti nefolosiţi şi ignoraţi, a celor mai mulţi amatori necalificaţi şi corupţi, puşi în posturi de răspundere, a celei mai aberante risipe a banului public sau a fondurilor internaţionale pe produse inutile, a celor mai bune minţi tinere alungate din ţară, din cauza lipsei de perspective profesionale de acasă. Ţările ce au reuşit până în prezent să nu fie cuprinse de criză ci să aibă o dezvoltare pozitivă atunci când alţii erau în cădere liberă au avut grijă să evite aceste tare.

Dacă nu învăţăm de la cei ce au reuşit să se păstreze puternici în vremuri tulburi, nu vom reuşi să găsim răspunsurile tehnice la problemele generatoare de crize. Nu ne mai putem permite o altă epocă proletcultistă, cu politruci în locul specialiştilor, cu amatori în posturi de decizie – în locul specialiştilor, cu hoţi în posturile de gestiune a banului public – în locul specialiştilor, cu neamurile sau oamenii de casă ai politicienilor în fruntea marilor companii naţionale – în locul specialiştilor.

Ca să reuşim acest lucru, specialiştii trebuie să se organizeze şi să acţioneze pe toate planurile şi în toate direcţiile. Numai aşa putem ieşi din crizele în care ne-au adâncit corupţii, hoţii şi tâlharii politici. Să nu uităm însă că sunt unii specialişti şi în mediile politice sau administrative ce au intrat în sistem ca să dea posibilitatea continuităţii programelor ce ne-au ţinut vii până la acest moment. Aceştia sunt oameni preţioşi şi respectaţi, ca specialişti cunoscători în profunzime ai problemelor din administraţie.

Schimbarea în bine se poate produce, depinde de noi cum vom acţiona şi cum ne vom organiza. Poate că vom fi săraci o vreme, dar câştigul nostru în demnitate, coeziune, implicare, colaborare ne va crea posibilitatea de a ne schimba pe noi şi de a schimba şi starea noastră actuală. Dacă am intrat deja în criză, va trebui să o traversăm şi să ne luptăm cu ea. Dar nu vom putem face asta decât dacă vom descoperi că suntem mai oameni decât am bănuit, mai puternici şi mai capabili decât ne-au încercat alţii să credem că suntem.

Având în vedere toate cele semnalate, facem apel la toate organizaţiile neguvernamentale şi la mediul economic să se organizeze astfel încât să putem depăşi perioada următoare, ce se anunţă şi mai plină de probleme, din cauza contextului internaţional şi a crizelor economico-financiare şi de mediu.

Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG

Preşedintele Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate (IRSCA)

Parolele

De cand ne nastem si intram in contact cu lumea exterioara, pe tot parcursul vietii avem experiente de tot felul. O mare parte dintre aceste experiente sunt negative, ceea ce ne determina sa incercam sa evitam, pentru urmatoarele momente ale vietii, experientele negative. O buna metoda de a evita experientele negative o constituie construirea unui zid imprejurul a ceea ce avem mai scump, anume interiorul nostru. Dupa fiecare experienta negativa mai construim un zid, mai imbunatatim altul, mai zabrelim o fereastra. Ne baricadam ca pe vreme de razboi. Cu toate ca ar trebui sa ne simtim in siguranta in spatele baricadelor, suntem permanent cu ochii atintiti in exterior, de unde ar putea apare alte experiente, alte amenintari, ajungand sa fim centrati aproape total in exterior. Nu ne dam seama ca ceea ce protejam atat de mult, adica interiorul nostru, devine pentru noi un plan secund al interesului si apoi al existentei noastre, ba chiar ajungem sa ne confundam cu zidurile ridicate. Cand ne confundam cu zidurile, iesimn in afara lor ca sa le aparam, incuiem poarta si parolam incuietoarea, ca sa nu poata nimeni s-o deschida, daca se strecoara pe la spatele nostru inspre ziduri. Pana la urma ne vom confunda cu lumea exterioara pe care o privim permanent, aflati fiind intre zidurile noastre ci exterior, scrutand permanent zarea. La un moment dat, cand intelegem ca noi nu suntem ceea ce vedem pe fereastra buncarului nostru, ne cuprinde dorinta de a explora ceea ce am ascuns atat de bine. Cand capatam putin curaj observam ca suntem intr-un impas foarte mare: am uitat parolele sistemului de siguranta al intrarii in sufletul nostru!.

Duplicitari

Cu muncitorii (oameni simpli, de la țara care muncesc la oraș) pot discuta despre alimente, despre agricultura, despre probleme tehnice și de producție, despre politica, despre alimentația sănătoasă, despre starea economiei românești, despre șefi, despre colegii lor, despre relațiile umane. Pot discuta aproape orice, caci am cu cine. Fiecare are viziunea sa, fiecare are părerea sa, însa, în general, toți cunosc multe domenii ale vieții. Se vede ca omul e interesat de multe aspecte ale vieții., nu numai de Ce-o fi mâine, Domnul știe. Azi noroc și bucurie. Multi privesc documentare și se informează în cele mai diverse domenii. Au o curiozitate nativa, probabil pentru ca sunt oameni simpli, dintr-o bucata, fără fițe și fără ifose și și-au păstrat curiozitatea specifica copilăriei. Bineînțeles ca nu toți, însa multi au o cultura generala bogata.

Cu șefii nu prea am subiecte comune de discuții. Cu toate ca au făcut o facultate, nu sunt interesați de multe lucruri din viata. În general le place sa vorbească, mai puțin sa asculte (spre deosebire de muncitori, care sunt curioși sa afle ceva interesant, nu numai sa vorbească), iar cacând vorbesc, ori vorbesc (bârfesc) despre alți șefi (gen „ce-a făcut Cutare” sau „ce-a pățit Cutare”, ori se lauda cu ceva de genul „ce i-am zis-o lui Cutare”. Rareori vorbesc despre realizările familiei, în general doar despre copiii lor (care sunt considerați ca un fel de proprietate). Prefera sa povestească cu ce au fost serviți în nu știu ce delegație, dar numai dacă nu le e teama sa ajungă povestea la urechile oamenilor de rând. Cam atât e în capul unui șef din ziua de azi. Este atât de preocupat sa dea din coate și sa tragă sfori, încât aceste activități ii umple aproape întreaga viata, ii face sa nu fie interesat de nimic altceva. Șefii au un orizont mult mai restrâns, comparativ cu muncitorii (care au mai putina educație decât șefii).

Intre șefii din ziua de azi și politicienii din ziua de azi, nu exista prea mare diferență, poate doar ocupația. Moral sunt cam la fel, au cam aceleași preocupări. Sunt interesați numai cum sa dea din coate și cum sa mai profite de vreunul sau de vreo ocazie favorabila măririi lor pe scala sociala. Aceștia sunt conducătorii noștri, cei ce ne organizează și ne spun noua ce sa facem. Cei ce ne țin lecții de morala, cei ce ne educa. Cei care stabilesc drumul pe care mergem cu toții.

Se spune pe toate gardurile ca noi, romani, nu suntem capabili sa respectam regulile, ca facem deseori după cum ne taie capul. Ca nu se poate avea încredere în noi. Ca nu știi la ce sa te aștepți din partea romanilor, ca romanii pot avea reacții neașteptate. Ca zicem ca ei, dar facem ca noi. Ca suntem duplicitari.

Pai cum sa nu fim duplicitari, dacă avem parte de asemenea șefi, de asemenea conducători? Șefii noștri sunt, în general, sub nivelul mediu al omului de rând. Poporul roman este un popor deosebit, cu o civilizație și o cultura proprie, diferita de civilizația și cultura șefilor (a clasei conducătoare). Clasa conducătoare a fost întotdeauna influențata de popoarele vecine, dacă acestea erau pe val, adică dacă erau mai puternice (turci, austrieci, apoi francezi, germani, acum americani). Clasa conducătoare a avut o legătură mai slaba cu poporul, iar poporul nu a urmat drumul clasei conducătoare, pentru ca poporul avea propriul sau drum. Ce sa facă Ion sau Gheorghe, sa se îmbrace în costum turcesc sau nemțesc când apasă cu mâinile coarnele plugului? Sau când petrece jumătate de an pe coclauri pustii, lângă turmele de oi?

A te lăsa influențat de culturi străine înseamnă slăbiciune a propriei culturi. Dacă clasa conducătoare s-a lăsat influențată de culturile străine, înseamnă ca nu avea o cultura proprie solida. Într-adevăr, oamenii din popor nu aveau atât de multe ocazii de a intra în contact cu civilizațiile învecinate precum cei din clasa conducătoare, dar nici cei care au avut posibilitatea asta nu s-au lăsat influențați. Ciobanii, de exemplu, calatoreau cu turmele de oi distante foarte mari, dar au păstrat cultura strămoșească, pentru ca aceasta cultura era suficient de puternica. Cu alte cuvinte, clasa conducătoare a romanilor a fost sub nivelul poporului. Cum sa asculți de un șef care-ți este inferior? Trebuie sa asculți de el, caci el are pâinea și cuțitul în mana și mai are și biciul în cealaltă mana, asa ca ești forțat sa asculți de el. Însă nu-l asculți din toată inima, nu ai încredere în el, nu ai încredere în capacitatea lui. De asta romanul s-a învățat sa fie duplicitar, pentru ca n-a avut decât rareori conducători pe măsură. Si nici regulile impuse de conducători nu erau acceptate în inima romanului. Când romanii au avut șansa unor conducători pe măsură. lor, ei l-au respectat și i-au respectat și regulile. Sa nu vorbim despre Ștefan cel Mare (care este destul de cunoscut), ci despre Ion Vodă cel Cumplit: în ultima bătălie dusa cu turcii, în 3 zile de război cu 200.000 turci, din 35.000 de romani au mai rămas doar 7000! Cu toate ca pierderile turcilor au fost imense, romanii au murit ca muștele, dar n-au fugit, au rămas alături de conducătorul lor, un conducător în care aveau încredere! Și nu au avut spiritul asta de sacrificiu un grup de câteva sute de oameni, cum mai exista cazuri de vitejie prin istoria altor popoare, ci erau gata sa moara pentru conducătorul lor 35,000 de oameni!Au fost capabili de sacrificii imense, moartea a patru cincimi dintre ei și șansa de a muri și ceilalți 7000 nu i-a determinat sa renunțe la lupta și să-și abandoneze conducătorul. Deasemeni, în primul război mondial, când armata romana a avut o motivație buna pentru a lupta (generalul Averescu le-a promis pământ) și când au avut ofițeri de calitate, romanii n-au dat dovada numai de spirit de sacrificiu, ci și de ceea ce am numi azi profesionalismdin punct de vedere militar. Romanii au fost niște luptători atât de buni, încât pierderile lor au fost la jumătate din pierderile germanilor (considerați a fi trupe de elita), în bătăliile de la Marasti-Marasesti-Oituz.

Exemple sunt multe. Exemple sunt multe și din viața de zi cu zi. Când un roman apreciaza un șef, atunci devine disciplinat, corect, se implica și are toate calitățile din lume, însă, când are parte de un șef prost, devine duplicitar. Și, la urma urmei, dacă berbecul din fata turmei se îndreaptă către o prăpastie, de ce ar trebui ca turma să se ia după el? „De ce sa fac cum zice prostu’ asta? Nici nu stie cate urechi are, nu stie cu ce se manaca pestele si vine sa-mi spuna mie ce sa fac.” Sau de ce ar trebui sa te cerți cu berbecul, sa încerci să-l convingi ca nu e bine pe unde a luat-o, când știi dinainte ca nu ai cu cine vorbi? Zici ca berbecul, dar faci ca tine.

„Iată vin în cale,/ Se cobor la vale…”

Avatarul lui adinamarinicatRAI în românia

S-a pus deseori întrebarea dacă poporul roman este unul de spirit agrar sau pastoral. Dacă rămâne credincios bucății de pământ sau dacă pleacă în munți cu turma de oi. Daca Ion, care îngenunchează și sărută pământul e o tipologie mai des întâlnită decât ciobanul din Miorița. Dacă nu cumva doina, jalea, dorul nu sunt dovezi suficiente că spiritul romanului este guvernat de singurătatea pastorului. Constantin Noica scrie în „Pagini despre sufletul romanesc”: „Abel e cioban, și Cain e plugar. Iar Cain ucide pe Abel. Întotdeauna Cain ucide pe Abel. (…) Suntem tara lui Cain în care Abel n-a murit încă de tot.” Așadar, poporul roman se află, așa cum nu ar trebui să ne mire, la intersecția dintre cele două activități, neapartinand cu desăvârșire niciuneia dintre ele.
Transhumanța, această tradiție străveche, avea reguli foarte bine stabilite și genera un stil de viată aparte. Primăvara, ciobanii urcau de la șes la…

Vezi articolul original 223 de cuvinte mai mult