Lună: mai 2015

Sihla

Un peisaj ciudat, fermecator. In poze nu exista sentimentul creat de natura si nici n-are cum sa existe.

P1040511

P1040514

Biserica veche, mica, din lemn (din fata, langa drumul pavat cu piatra), contrasteaza cu marimea celorlalte constructii auxiliare noi (de o parte si de alta a drumului), destinate, probabil, calugarilor.

P1040526

Chiar si intrarea (langa care mai este o cladire anexa) este impozanta.

P1040528

Pe dreapta, cum mergi spre biserica, este muntele.

P1040533

Cladire anexa:

P1040541

Biserica: mica, modesta.

P1040543

P1040548

Prima parte a drumului catre pestera este amenajata cu scari din beton. Cand am spus, in gluma (dar ironic) calugarului ca ar trebui sa construiasca niste scari rulante, ca in supermarket-uri, acesta a explicat ca e pentru protectia vizitatorilor, caci pietrele sunt lunecoase, cand ploua si se mai desprind uneori, iar unii vizitatori sunt in varsta.

P1040546

Mai sus, inca nu exista trepte de beton. Doar drumul facut din pietroaie, dar e mai placut acesta decat scarile.

P1040551

Si exista chiar si bariere, construite (probabil) pentru a opri caderea bolovanilor.

P1040552

Pe drum, aproape, se vad constructiile

P1040554

Apoi urmeaza un peisaj din ce in ce mai salbatic.

P1040559

P1040562

Brazi mari, stanci…

P1040566

P1040571

P1040576

P1040578

Brad crescut chiar din piatra seaca. E uimitor cata putere de viata are bradul, poate de aceea este copacul mitologic al romanilor.

P1040585

P1040593

P1040596

P1040603

P1040613

P1040619

P1040627

Ai zice ca stanca asta e cioplita cu barda de un urias.

P1040730

Biserica dintr-un brad. Trebuie sa fi fost un brad mare, totusi.

P1040748

P1040634

Biserica dintr-un brad e foarte mica, dar e functionala.

P1040653

Calea lor

Manastirea Sihla este una aparte. Poate salbaticia padurii de care e inconjurata, poate stancile din jur, poate relativa izolare sau poate ca pur si simplu asa e spiritualitatea locului, caci fiecare loc din lumea asta are spiritualitatea sa proprie, unica in lume. Manastirea e destul de cunoscuta si printre preoti, caci am vazut si am stat de vorba cu unul venit din alta parte, tot de la o manastire renumita (unde nu au voie femeile), ca sa vada minunatiile naturii de acolo (sau, mai curand, din punctul lor de vedere – sa vada locul in care a trait Sf. Teodora de la Sihla). Preotii calugari sunt vorbareti si dornici de a discuta cu turistii. Glumeti, amabili, bine crescuti, aplica credinta lor in tot ce fac, acesta e stilul lor de viata. Vad in orice coincidenta o minune divina, un semn de la Dumnezeu sau un semn al prezentei lui Dumnezeu. Manastirea e mica, foarte mica, ceea ce arata vechimea si izolarea ei, dar cladirile anexe sunt mult mai mari, ceea ce arata importanta actuala a manastirii. Mai exista si o bisericuta mica, cat o camera mica, care se cheama „Biserica dintr-un brad”, adica a fost construita cu lemnul unui singur brad.

Dar ceea ce fac cu adevarat bine calugarii de la Sihla este mancarea. Si ii poftesc pe toti la masa, oricand, nu respecta un orar strict. Fratele si tatal meu au inceput sa manance inaintea noastra, caci noi credeam ca s-a terminat masa, vazand, chiar la venire, cum calugarii spala deja vasele. Asa ca ne-am dus peste tot unde era de dus, iar la intoarcere i-am vazut pe cei doi mancand. Calugarul le-a spus: „acum trebuie sa-i invitati voi la masa, asa cum v-am invitat si noi pe voi”, ca si cum mancarea e a acelora care o mananca si – vorba romanului – „dar din dar se face Raiul”. Si, in timp ce noi mancam si vorbeam cu calugarul, el invita toti trecatorii la masa: „Nu poftiti la masa? Ati mancat azi? Haideti la noi, la masa!”

Simtul proprietatii e altfel acolo decat in lumea cunoscuta de noi. Ei considera ca totul ii apartine lui Dumnezeu, in sensul ca nici un om nu trebuie sa se ataseze de proprietati si fac tot posibilul sa se comporte ca atare. Ei au acolo tot ce le trebuie si tot ce vor sa ofere oricui trece pe acolo. Asta e calea lor, calea lepadarii de atasamentele fata de lumea materiala, calea daruirii, calea credintei in mantuire. Calea infranarii si lepadarii de ego. Adica depasirea nivelului de constiinta al ego-ului.

100% creier romanesc

Toata lumea critica, de 25 de ani, invatamantul romanesc. L-am criticat si eu, chiar de pe vremea studentiei, nemultumit de unele materii pe care le consideram inutile. In invatamant se fac de 25 de ani tot felul de reforme, care pentru „aliniere” cu cel din UE, care pentru… diverse motive. Fiecare ministru vine cu reforma sa, fiecare reforma neavand succes, fiecare reforma distrugand, putin cate putin, ceea ce se numeste invatamant in Romania. Cu toate astea, invatamantul romanesc inca mai exista si inca mai are succes. Ceea ce este pozitiv in invatamantul romanesc nu se poate vedea, deoarece tot ce e pozitiv este eclipsat de critici.

Totusi, rezultatele invatamantului romanesc exista. Dupa cum spune Digi24 in acest articol, IT-ul romanesc are succes, un succes care este bazat 100% pe invatamantul romanesc si 100% bazat pe creierele romanesti.

Capitala cui?

Observ in mediile de socializare o tendinta care mi se pare cam ciudata. Au aparut pagini de Facebook cu titlul „Cluj capitala”, „Tara Transilvania” sau altele de genul acesta, dar toate legate de partea aceea de Romanie locuita de romani (urmasii dacilor), dar care a apartinut in trecut Austro-Ungariei. N-am vazut pagini cu numele „Vaslui capitala”, „Iasi capitala”, „Craiova capitala”, „Targoviste capitala” sau „Suceava capitala”. Nici „Tara Moldova”, „Tara Muntenia”, „Tara Oltenia”, „Tara Dobrogea” sau altele. Doar „Bucovina” si atat, dar nu e, in nici un caz, considerata o tara. Bucovinenii zic doar ca ei nu sunt moldoveni, ci bucovineni (adica un fel de moldoveni din nord). Atat Bucovina cat si Transilvania au apartinut Imperiului austroungar, dar si Oltenia a apartinut, pentru o scurta perioada imperiului austroungar, asa cum Dobrogea a apartinut sute de ani Imperiului otoman.

Deasemeni se mai vorbeste in acele cercuri despre coruptia de la Bucuresti, capitala Romaniei. Despre cat se fura de la Bucuresti si despre cat de bine ar fi daca Transilvania n-ar mai fi furata de catre politicienii de la Bucuresti. Fals. Este fals, caci padurile din Ardeal au fost taiate de catre politicienii din Transilvania, nu de catre politicienii de la Bucuresti. Baronii locali din Transilvania sunt din Transilvania, nu din Bucuresti, chiar daca locuiesc in Bucuresti, pentru ca acolo este capitala tarii. Furtul din provincia Transilvania, ca si cel din provincia Moldova, ca si cel din provincia Tara Romaneasca este comis de catre politicienii locali, ajunsi la Bucuresti ca sa reprezinte zona respectiva.

Totusi, capitala cui sa fie Clujul? Capitala culturala a Romaniei? Si de ce Iasiul nu vrea sa fie capitala, iar Clujul vrea? La urma urmei, Iasiul, Suceava, Targoviste (chiar si Romanul) au fost, candva, capitale. Clujul, insa, n-a fost capitala unei tari independente, caci Transilvania nu a fost tara independenta. Si nici nu va fi, vreodata, o tara independenta. Daca va fi independenta, va avea o independenta cel mult ca a Republicii Moldova. Si nici macar o independenta ca a Republicii Moldova, ci o independenta ca a asanumitei Transnistrii. Nici Romania nu e o tara independenta, in Romania influentele straine fiind prea puternice ca sa duca o politica cu adevarat independenta, in favoarea propriilor cetateni. Atunci cum sa fie Transilvania o tara independenta??

Cei care adera la asemenea idei sunt, de fapt, niste soldati (bineintentionati, dar manipulati) in slujba celor care au interesul ca Transilvania sa parcurga o etapa de independenta tranzitorie catre apartenenta la un alt stat. Fara sa-si dea seama, romanii din Ardeal lupta de partea celor care de ani buni de zile ataca Romania pe toate caile propagandistice posibile. Acesti soldati nu-si dau seama ca, daca Transilvania ar fi independenta, ar fura tot politicienii din zona lor, dar care ar locui la Budapesta.

Alcoolicii anonimi

Cu totii avem slabiciunile noastre. Slabiciunile sunt ceva ce consideram ca fiind un fel de imperfectiuni, un fel de defecte (de fabricatie). Slabiciunile sunt sanse pentru adversarii nostri, porti pe care pot patrunde caii troieni ai adversarilor nostri, ai celor ce ne dusmanesc, ai celor ce nu ne vor binele. Cu totii suntem convinsi ca, in lumea asta, putini sut oamenii care ne vor binele, iar dintre cei care ne vor binele, cea mai mare parte ne vor binele pe care vor sa-l aiba ei, fara sa-si dea seama ca binele lor nu e intotdeauna si binele nostru. Asa ca imperfectiunile (defectele) sunt puncte slabe si in fata celor bine intentionati din viata noastra, nu numai pentru dusmani sau adversari.

Solutia? Ascundem. Ascundem slabiciunile noastre, ba, pe deasupra, mai facem si ceva ceata, pentru a masca chiar si locul acestor slabiciuni. Chiar mai intreprindem si niscaiva actiuni de diversiune, pentru a indeparta privirea oricui de la slabiciunile noastre. Facem asta pentru siguranta proprie, pentru protectie. Ne protejam de orice poate sa vina din afara noastra, indiferent daca vine de la prieteni sau de la dusmani, inconjurandu-ne cu ziduri de aparare, capcane si false indicatii ale slabiciunilor noastre. Suntem niste oameni inchisi intre propriile ziduri si tocmai protectia noastra, ajunsa aproape de perfectiune, constituie o alta slabiciune, o slabiciune si mai mare decat slabiciunile pe care le cunoastem si pe care le ascundem, le mascam.

Este o slabiciune mai mare decat toate celelalte, pentru ca celelalte slabiciuni sunt comune tuturor oamenilor. Sunt slabiciuni cunoscute de toti, caci cu totii avem slabiciunile noastre, cu care putem compara slabiciunile celorlalti. Dar ascunderea slabiciunilor ne rigidizeaza, ne influenteaza negativ elasticitatea si adaptabilitatea. Ne micsoreaza creativitatea. Sistemul nostru de protectie ne protejeaza si de noi insine, lasandu-ne cu constienta in lumea ego-ului. Ne face vulnerabili la tot ce e nou, la tot ce e diferit fata de ceea ce cunosteam, la tot ce vine din interiorul nostru. Sistemul de aparare este o „protectie” si fata de orice lucru pozitiv care ar veni atat din exteriorul nostru, cat si din interior. Protectia ne protejeaza de orice vindecare psihica si spirituala de care avem nevoie. Chiar daca cerem ajutorul cuiva, pentru a ne ghida (chiar si al lui Dumnezeu), noi refuzam instinctiv acest ajutor pe care-l cerem, caci ajutorul sperat nu poate trece de sistemul nostru de protectie. Suntem ca niste alcoolici care nici macar nu sunt constienti de faptul ca sunt alcoolici, de aceea primul lucru pe care ar trebui sa-l facem pentru noi ar fi acela de a intelege si a recunoaste ca suntem niste alcoolici, pentru ca apoi sa renuntam la tehnicile noastre de aparare.

MAREA TRĂDARE NAŢIONALĂ. Istoricul Dinu C.Giurescu trage un semnal de alarma

Avatarul lui cersipamantromanescCER SI PAMANT ROMANESC

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU

AFLĂ CUM EŞTI VÂNDUT ŞI TRĂDAT. REACŢIONEAZĂ  PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU !

DINU C. GIURESCU:“Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre.

Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională.
Se anulează, cu o trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea.

Eu sunt din Vlaşca mai întâi, apoi din Argeş, şi pe urmă, evident, sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România.

Ce facem? Ştergem cu buretele, ştergem cu pixul – tot? Unde voi fi?

Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo, într-o listă şi, în felul acesta, am robotizat întreaga Românie. Eu…

Vezi articolul original 1.562 de cuvinte mai mult

100% gratuit

Zicea fratele meu ca singurul om din istoria Romaniei care a oferit hotilor, coruptilor si tradatorilor lemn nu ieftin, nici foarte ieftin, ci gratuit – a fost Vlad Tepes. De unde putem sa tragem concluzia ca a darui ceva este foarte important, de exemplu darul lui Vlad Tepes, chiar daca era oferit o singura data in viata (sub forma unei tepe), i-a determinat pe hoti sa nu mai faca hotii, poate chiar sa regrete faradelegile facute. Ciudat este ca hotii nu apreciau lemnul oferit de Tepes, chiar daca era gratis.

Ca pe vremea lui Zamolxe

La manastirea Sihla, un popa din acela calugar spunea, in gura mare, unei femei tinere imbracata in negru, ce parea foarte trista: „Noi ar trebui sa ne bucuram cand moare cineva, nu sa ne intristam”. Cand am auzit, m-am mirat, m-am gandit ca stia de credinta vechilor daci si voia sa perpetueze obiceiul lor de a se bucura cand moare cineva, caci ajunge la Zamolxe. Dar nu, caci a continuat: „Aici viata este plina de gunoaie. Oricat de frumos ni se pare noua aici, in munti, cand o sa ajungem in viata de dincolo, viata asta de aici o sa ni sa para urata. Adevarata noastra viata incepe dupa moarte, asa ca nu trebuie sa ne intristam cand moare cineva, ci trebuie sa ne bucuram, caci unde ajunge e mai bine. Toti vom ajunge acolo, caci asa vrea Dumnezeu. Dumnezeu nu ne vrea raul si ne va ierta toate pacatele, caci El nu e asa cum cred oamenii ca este”. Da, calugarul acela tanar, cu plete si barba lunga chiar avea aceeasi credinta ca a vechilor daci. Crestinismul adevarat arata altfel in pustie, nu cum il stim noi, de la oras.

Autoritate divina

Cei trei care au avut curajul si nesimtirea de a contrazice si a se opune deciziei unor oameni cu autoritate religioasa absoluta au primit cea mai usoara pedeapsa posibila pentru o asemenea indrazneala, fiind doar excomunicati. In mod normal ar fi trebuit sa fie arsi de vii, dupa cateva saptamani de tortura.

Oare mai marii astia de la biserica s-au dilit la cap? Li se pare ca sunt, intr-adevar, reprezentantii lui Dumnezeu pe Pamant sau ca sunt chiar ei insisi niste dumnezei? Daca sunt niste dumnezei, atunci sunt doar dumnezeii mamii lor.

Concurenta sau protectia mediului

Guvernul Puie,Monta! zice ca va (sau vrea sa) interzice exportul lemnului sub forma de busteni sau cherestea, ca masura de protectie a mediului. Daca acest anunt nu e doar o hahalera propagandistica, scopul real este altul, in nici un caz protectia padurilor. Limita de 30% impusa la exploatarea unui sortiment de lemn (cuvantul „sortiment” n-ar trebui alaturat niciunei fiinte vii) si interzicerea exporturilor au ca scop doar inlocuirea firmelor austriece. E foarte posibil ca politicienii sa fi mirosit afacerea cherestelei, un gater nu e deloc o investitie greu de facut, sau este posibil ca alte firme straine (de exemplu firme chinezesti, caci chinezii defriseaza la greu prin America de Sud) sa fi facut „lobby” (adica ceva spaga) la guvern pentru a prelua afacerea prelucrarii lemnului. Caci, daca ar fi vrut cu adevarat sa protejeze padurile, era suficient sa interzica sau sa limiteze exploatarea lemnului, nu exportul lui. Atat limita de 30%, cat si interzicerea exporturilor ar intampina greutati in UE, insa nici o tara din UE nu se poate impotrivi unui membru sa-si protejeze natura, iar din asta se vede ca guvernul Puie,Monta! nici macar nu are de gand sa interzica exporturile. Probabil va da vina pentru defrisarea in continuare a padurilor pe legile UE, dar scopul sau a fost atins: a jucat rolul patriotului si a eliberat terenul de firmele austriece, pregatind intrarea altor firme (ori ale politicienilor, ori straine).