Lună: august 2015

Prioritate

Exista opțiunea, la cumpărarea unui bilet de avion, de „prioritate la îmbarcare”. Asta înseamnă ca, atunci când se începe îmbarcarea, cei care au aceasta opțiune sunt chemați în fata, sa nu stea la coada. Opțiunea este, bineînțeles, plătită.

Într-un avion, fiecare pasager are locul sau, nu exista pasageri care sa stea în picioare pe durata zborului. De aceea știi sigur ca, dacă ai ajuns la timp, nu trebuie sa fii stresat ca ramai pe dinafara sau în picioare. Deci nici nu e nevoie sa te îmbulzești la îmbarcare, poți sa intri ultimul, avionul nu pleacă fără tine. Primii intrați – cei cu prioritate de îmbarcare – se vor așeza primii pe locurile din avion, apoi trebuie sa aștepte sa se urce toți pasagerii. Au avantajul ca nu stau la coada, în picioare. Dar, dacă stai liniștit pe scaunul de la poarta de îmbarcare, pana se termina toată coada, chiar dacă intri ultimul, tot ai evitat statul în picioare la coada.

Atunci pentru ce sa plătești în plus? Rămâne doar ipoteza ca te simți o persoana importanta, când ai o prioritate, oricare ar fi aceea. Iar pentru aceasta senzație de importanta, compania te taxează. Cum se spune: „dai un ban, dar stai în fata”. De fapt e cam invers: stai în fata, dar dai un ban.

Misiune incheiata

La ora 8 fără câteva minute (ora locala), termometrul din Square arata 25 de grade. Marea era ca sticla, liniștită și limpede. Valuri mici, de pana-n zece centimetri, ca într-un lac de apa dulce. Erau doar câteva femei mai în vârstă ce palavrageau și se bălăceau la câteva zeci de țărm și încă un grup de trei arăboaice zgomotoase, cu batic pe cap, îmbrăcate, aproape de mal. Apa mi s-a părut puțin cam rece, ceea ce nu poate fi adevărat, dar asta e senzația pe care mi-a creat-o, iar marea mi s-a părut neprietenoasa. Am înotat pana la geamandura, asa cum făceam în fiecare zi și am ascultat ce-mi spune marea. Marea nu-mi spunea nimic, aștepta atitudinea și reacția mea. M-am spălat pentru ultima oara pe fata cu apa de mare și m-am bucurat ca marea e tăcută și neprietenoasa și astfel nu încerca sa ma retina, ca sa facă despărțirea mai ușoară. Am înotat pentru ultima oara spre țărm, iar marea era docila, spunându-mi, parca, ca a venit timpul și ca valurile pe care mi le-a dăruit vor rămâne permanent cu mine. Da, pe țărm am văzut ca valurile interioare sunt tot în mine și mi-au spus ca trebuie sa fiu centrat în personalitatea superioara, asa cum m-a ajutat marea sa fac. In Square am văzut ca era trecut de ora 8 și jumătate, iar temperatura ajunsese, deja, la 28 grade. Da, în Malta va fi iar o zi călduroasă. Ajuns la hotel, ministrul de finanțe mi-a spus ca parca as fi alt om, când m-a văzut. Pregătirea bagajelor era în toi, n-a mai durat mult și am terminat. Am coborât la recepție, am predat hârtia și cheia, iar după urările de rigoare, am plecat spre stația de autobuz. Asta a fost tot, extrem de simplu. Se făcuse foarte cald afara, iar răcoarea din autobuz, cu toată aglomerația, ne-a liniștit pe toți. Priveam pe geam, pentru ultima oara, Malta. La coborâre, în aeroport, căldura ne-a izbit, dar nu ne-a deranjat, chiar ne-a plăcut, gândindu-ne ca ne va lipsi. Fara nici o emoție, fără regrete, cu inima ușoară, am făcut toate formalitățile și am așteptat îmbarcarea.

Nici un regret la plecarea din Malta în 2015, fata de 2012, când, la plecare, toți am fost triști și nostalgici. Ceea ce aveam de învățat în Malta s-a terminat, de asta știam ca trebuie sa plecam, ca nu mai e nevoie sa rămânem. Data trecuta, învățătura fusese incompleta, de aceea a fost nevoie de încă o vizita, de aceea am plecat atunci cu mare părere de rău. Acum, ciclul era complet. Starea omului care e în concediu, soarele, marea, valurile marii, relaxarea oamenilor din jur, toate la un loc au definitivat ceea ce începusem cu o săptămână înainte de plecare. Așteptam cu nerăbdare sa ajungem în România.

Valuri…

Cu marea am facut cunostinta telativ recent, daca nu pun la socoteala ceea ce a fost cand eram copil. De scaldat m-am scaldat des, mai ales in copilarie, dar in rauri (Moldova si de cateva ori in Siret) si in ape statoare (helesteie, lacuri, pe la bunici, sau bazinele din strand). In Spania nu prea am intrat in apa, iar in Malta si Cipru erau cam aceleasi conditii ca in apele statatoare, adica fara valuri. Bineinteles ca salinitatea apei de mare e importanta, dar aceasta nu face decat sa micsoreze efortul inotului. Anul acesta, insa, din cauza vantului din larg, au fost cateva zile cu valuri. Nu prea mari, dar erau valuri. Nu m-au deranjat, caci am invatat sa inot in apa curgatoare, unde m-am obisnuit cu curentii de apa schimbatori, iar adaptarea la valuri n-a fost grea. Ceea ce am observat este ca valurile pot sa te incurce, dar pot sa te si ajute. Daca lupti cu valurile, e foarte obositor si ineficient, la fel cu inotul impotriva curentului. Iar valurile nu sunt perfect distantate in timp intre ele, valurile vin in serii, deci trebuie sa fii mereu atent la ele, daca vrei sa te folosesti de ele. Intocmai ca o corabie cu panze, poti sa te folosesti de valuri atat ca sa inoti odata cu ele, cat si ca da inoti impotriva lor. Odata cu ele – te ridici pe creasta lor si fortezi inaintarea odata cu ele, vei inainta mai repede. Impotriva lor – la fel, te urci pe creasta lor, dar fortezi inaintarea in timpul coborarii. Trebuie sa specific ca in Malta valurile au fost mici, in jur de 50 cm, dar au facut diferenta dintre lacuri, bazine si mare. Valurile si curentii sunt ca un fel de bioritm al marii, sunt manifestarea interactiunii dintre mare si restul naturii, din care este si ea o parte. Valurile sunt echivalentul freamatului padurii, fosnetului copacilor, unduitului ierbii. Poate ca marea nu e vie (in sensul cunoscut de om), dar marea se comporta de parca ar fi, are viata in sensul cunoscut de Natura. Pentru ca nu m-am opus valurilor, am intrat si eu in aceasta interactiune, caci am acceptat marea asa cum e ea si cred ca am inteles-o, macar partial. Odata ce am inteles marea, si marea m-acceptat pe mine. Aceasta e condoitia: sa o intelegi (sau sa-i intelegi macar regulili) si s-o accepti asa cum este. Pestii au inceput sa-mi dea tarcoale, fara sa mai fuga de mine. Ma simteam in mare ca in mediul meu natural.

Si pentru ca m-am lasat deseori leganat de valuri, plutind fara efort in apa sarata, am pastrat si am luat cu mine acea leganare a valurilor, acea unduire a marii. In timp ce mergeam pe strada, in timp ce priveam la televizor, in timp ce-mi beam cafeaua, chiar si cand ma trezeam dimoneata, simteam unduirea valurilor marii cum ma leagana. Iar daca simteam dimineata, cand ma trezeam amintirea leganarii valurilor, inseamna ca acea leganare fusese cu mine intreaga noapte.

Timpul valurilor a trecut. Marea a devenit din nou linistita, de parce ar fi vrut sa fie discreta, caci valurile au ramas in mine. Unduirea lor ma legana in continuare, pana cand acea unduire a devenit mai rapida. Acea unduire rapida nu mai era unduirea valurilor, era unduirea mea. Ba, chiar, acea unduire rapida s-a interpus peste respiratia mea. Nu m-am opus, m-amlasat condus de ea, iar unduirea m-a facut sa expir in valuri. Aceeasi expiratie, intrerupta de frecventa unduirii, cu pauze. Conceptia mea este ca inspiratia este importanta, dar acum unduirea m-a facut sa inteleg ca yoga are dreptate, pauzele sunt importante in expiratie.

Apoi am inteles ca nu are importanta unde sunt pauzele din respiratie. Important e ca marea m-a invatat ceva. Marea m-a facut sa constientizez o energie, felul in care o folosesc depinde de mine.

Fosnetul padurii, freamatul ierbii, valurile marii, sunetul vantului, susurul apei care curge – toate aceste manifestari ale Naturii ne amintesc de cine suntem noi. Asta inseamna ca toate aceste energii ale Naturii exista si in noi, insa noi nu le constientizam si nici nu stim sa lefolosim pentru noi insine. Cu cat suntem mai indepartati de natura, cu atat suntem mai indepartati de noi insine. Natura poate sa ne ajute sa ne apropiem de noi insine, daca o privim cu atentie si neutru, adica fara frica si fara prejudecati.

Islamistele

In islam, femeia e un fel de accesoriu al barbatului. Un obiect facut de Allah cu scopul de a servi barbatul.

Ciudat e ca multe femei din lumea asta suni islamiste convinse. Asta inseamna nu numai ca accepta pozitia lor in societate si mai ales in familie, ci si ca considera ca numai acceptand statutul de inferioritate indeplinesc, astfel, vointa lui Allah. Sunt bine educate, de mici copii li se inoculeaza autodesconsiderarea.

Ar trebui aplicata educatia musulmana de invatare a autodesconsiderarii si in fermele de animale pentru carne. Ar fi mai usor pentru oameni ca porcii, gainile, vitele, oile sa se sacrifice cu mandrie pentru oameni.

Os de ros

Stim cu totii scopul real al politicienilor: ciolanul. Pentru ciolan, politicienii sunt capabili sa vorbeasca frumos, sa faca promisiuni credibile urechilor poporului, sa expuna teorii frumoase, idealuri ale intregului popor, dar si sa-si critice adversarii. Critica asta a adversarilor este asemanata cu harateala dintre cainii dintr-o haita, cand au un ciolan pentru care se bat. Da, politicienii se bat ca chiorii ca sa puna mana pe ciolan.

Dar politicienii nu sunt singurii care se bat pentru ciolan. Sunt multi cei care se bat pentru ciolan, mult mai multi decat ne inchipuim. Si nu ne inchipuim ca sunt atat de multi, pentru ca nu vrem sa recunoastem ca si noi suntem aidoma politicienilor si ne batem intre noi pentru os, chiar daca osul pentru care ne batem nu are nici o valoare nutritiva. Este un os ideologic, aruncat din cand in cand de catre politicieni, pentru a ne tine ocupata atentia. Atentia, caci minte nu avem. Cum vedem osul, cum ne repezim la fratii nostri, ei se reped la noi, se formeaza tabere si lupta continua pana ce politicienii ne arunca urmatorul os, de multe ori acest os este aruncat sub forma scrisorilor deschise. Tehnica osului de ros se bazeaza pe nemultumirea generala a populatiei fata de starea intregii societati, dar aceasta nemultumire, combinata cu dorinta de manifestare a nemultumirii (la nivel emotional) si exprimarii unei opinii personale (la nivelul mintii) se transforma intr-o lupta fratricida.

De exemplu, scrisoarea deschisa a nu stiu cui adresata medicilor, in care medicii sunt pusi la zid. Nu sunt pusi cu adevarat la zid, ci doar ne este indreptata atentia catre ceea ce nu ne place la medici, pentru a incepe o lupta de idei ce se transforma rapid intr-o lupta intre a ne demonstra fiecare, celorlalti, ca punctul nostru de vedere e cel mai bun. Uitam ca medicii emigreaza in vest, dupa ce si-au facut studiile pe bani publici, adica banii nostri. Si uitam ca ramanem fara medici. Ca ei nu pleaca de placere, ca statul trebuie sa faca ceva pentru ca lucrurile sa mearga bine in sistemul de sanatate. Cu subfinantare, cu coruptia care inghite mica finantare nu vor fi atrasi medicii sa lucreze in Romania.

Cel mai important pentru cei ce ne arunca osul este ca marirea salariilor lor trece, in atentia noastra, pe locul 2.

Asta e metoda osului de ros pentru populatie: invrajbirea categoriilor sociale una impotriva celeilalte, invrajbirea regiunilor si provinciilor istorice intre ele etc. Ardelenii ii critica pe moldoveni, olteni si bucuresteni, moldovenii ii critica pe ardeleni, olteni si bucuresteni, etc. Ne criticam unii pe altii, ne mancam intre noi de parca am avea ceva de castigat din asta. Nu, nu castigam nimic: osul asta nu are nimic nutritiv in el. Dar astfel, aruncandu-ne oase false, politicienii rod ciolanul intregii tari.

Nehotarare

Cu o saptamana in urma, dupa ce am tarait valizele prin soarele acoperit de nori (a fost un mare noroc, caci nu era canicula la care ne asteptam), am ajuns, obositi, la receptia hotelului, unde ne-a intampinat o draguta macedoneanca. Dansa era amabila, dar noi (eu, cel putin) abia asteptam sa ajung in camera, asa ca m-am dus direct la lift, unde am intrat cu doua bagaje. Atat, caci inainte de a intra ministrul de finante si Mititelul, liftul a si plecat sus. Sus asteptau doua fete imbracate in halate albe si cu niste legaturi cu lenjerie, probabil pentru dus la spalat. Cand au vazut un turist cu o figura irascibila, au zis scurt „sorry”, iar eu am plecat jos, ca sa se suie si ceilalti. Dar abia s-a deschis usa liftului, ca a si plecat din nou, chemat fiind tot de cele doua fete. Am mai coborat o data, dar ceilalti tot n-au apucat sa se urce in lift. Am ajuns, singur, tot aco!o, unde erau cele doua fete. Hotarat, trebuia sa fac ceva, altfel m-as fi plimbat cu liftul toata ziua, pana ce unul dintre noi ar fi cedat si ar fi mers pe scari. Asa ca, dupa ce si-au mai cerut inca o data scuze cand m-au vazut pentru a treia oara, le-am intrebat ce etaj este. La ultima coborare aflasem si la ce etaj e camera, asa ca, atunci cand am auzit ca e etajul trei, am coborat, ca sa le las si pe fete sa-si faca treaba, presupun ca erau grabite sa plece acasa, pentru ca-si terminasera programul. Daca stiam, coboram din lift de prima data.

Daca nu coboram, cred ca si acum m-as afla tot in lift.

Neobisnuit

Se pare ca in Malta e omraritate ploaia in luna august. Dar in acest august din 2015 am prins 3 ploi intr-o saptamana. Explicatia pare a fi temperatura mare a apei, care a atins 29 grade, ceea ce a crescut cantitatea de apa evaporata si astfel s-au format nori.

Asta nu e o problema pentru noi, caci ploaia nu tine mai mult de o ora si nici caldura nu este foarte mare.

Imagine

Fiul risipitor

Din cauza puterii soarelui de aici, pana mi se bronzeaza corpul suficient de mult incat sa nu sufar arsuri, fac baie in Mediterana numai dimineata si seara. Seara e si mai placut, intunericul da un farmec anume scaldatului. La scaldat nu merg singur, Mititelul bucurandu-se impreuna cu mine de inca o partida de scaldat (el s-a pregatit de soare inainte de a merge in Malta, in tabara de pe insula din mijlocul Dunarii de langa Cernavoda – tabara Atlantrikon, deci face baie si in timpul zilei). Cand ne intoarcem, nu ne mai punem tricourile, asa cum e obiceiul pe aici, pentru turisti. E o mare placere sa te usuci in timp ce mergi pe strazile pline cu cafenele, pizzerii si restaurante, pline ochi cu turisti.

Aseara, dupa ce trecusem de zona restaurantelor, din sens opus veneau doi, un tip si o tipa, ambii trecuti de a doua tinerete. Mititelul era in fata, eu in urma lui, caci trotuarele sunt inguste pe aici. Am vazut cum tipul ce venea din fata scormoneste intr-un portofel si-i zice ceva Mititelului, din care am inteles doar partial si gresit. Ceea ce am inteles eu a fost ca-i cerea 5 euro sau restul de pana la 5 euro pentru a-si completa suma necesara pentru un „shot” (dava asa se scrie), adica, pe romaneste, „una mica”. Am fost surprins, neasteptandu-ma la astfel de cersetori, insa si mai surprins am fost de raspunsul Mititelului, care i-a oferit 5 euro pentru a invata politetea. De fapt, englezul ii oferise Mititelului 5 euro pentru a-si pune tricoul, adica era un repros adus tineretului indecenrt. Mititelul a mai kers o bucata de drum, dupa care si-a pus tricoul. Eu am mers fara tricou pana sus, in camera de hotel, indignat fiind de comportamentul englezului.

Deci Mititelul a refuzat, din mandrie, sa castige 5 euro. Putea sa negocieze, sa ceara 10 euro! Dar Mititelul (1,85 m) i-a satisfacut cererea pe gratis, refuzand, din mandrie, sa castige un ban cinstit. Bineinteles ca glumesc. Si bineinteles ca tot asa ma deplasez de pe malul marii pana la hotel, la fel ca ceilalti turisti.

Zaharium

Ketchup e dulce. Sosurile sunt dulci. Mustarul e dulce. Iaurtul cu fructe e dulce. Toata mancarea devine din ce in ce mai dulce. Dulcele ne invadeaza viata, fara sa ne dam seama ca, poate, nu e numai o schimbare de gusturi fortata de ofertele companiilor, ci devine si nesanatos prin exces. Producatorii indulcesc totul din doua motive posibile: unul dintre motive este ca zaharul ajuta la conservare, iar celalalt este ca mancarea artificiala din ziua de azi devine din ce in ce mai fara gust, iar zaharul ii da macar gustul dulce. Dulcele ne invadeaza si prin expresii ca „sugar” folosite in filme in loc de „draga”, exprimand emotii si sentimente. Cum poti sa-i spui iubitei tale „zahar”, cand zaharul este un produs industrial? Daca mie imi place ardeiul iute, asa ii voi numi pe apropiatii mei? Sau daca imi place un cutit sau un patent, o voi striga „cutit” sau „patent”?

Probabil ca, in curand, vor aparea filme pentru copii care se!vor numi „Zaharul in bucate”. Deasemeni, salariul se va numi ” zaharium”.