Cele care duc în jos, nu știm cat de jos ajung și nici nu vedem dacă ajung undeva. Cele care duc în sus par a nu duce nicăieri.
Lună: octombrie 2015
Televizionizare
Comentariile la articolele presei, referitoare la tragedia care s-a petrecut recent, la un club din București, seamănă foarte mult cu comentariile presei la orice incident sau accident are loc undeva în România. Mai toți comentatorii expun opinii critice. Adică are loc o tragedie, iar omul nu are altceva de făcut decât sa critice. Nu contează ce anume critica, nu contează opinia sa, contează faptul ca, atunci când au murit oameni și sunt atâția răniți, omul are ceva de criticat. Omul trebuie sa găsească un vinovat, trebuie sa găsească o cauza, trebuie sa găsească pe cineva pe care sa-l învinuiască pentru ceea ce s-a petrecut. Omul trebuie sa spună ceva, trebuie să-și exprime părerea, însă aceasta părere este exprimata ca fiind un adevăr absolut, ca și cum omul respectiv este deținătorul unic al adevărului unic. Mai ceva ca un profet, mai ceva ca un maestru spiritual, omul își da cu părerea, fără sa știe cu adevărat ceea ce a fost acolo. Pai el a fost la fata locului, ca sa fi văzut cum s-au întâmplat lucrurile? Știe el ce avize aveau nevoie și ce avize aveau cu adevărat? Știe el ca s-a dat șpagă, știe el ca avizul s-a obținut prea ușor?
Acest mod de a privi lucrurile seamănă foarte, foarte mult cu felul televiziunilor și al ziarelor de știri de a „informa” populația.
Interesanta este și asocierea tragediei cu sărbătoarea de Halloween, cu toate ca se pare ca explozia nu a avut legătură cu aceasta sărbătoare importata din lumea considerata civilizata. Este sugestiva aceasta asociere deoarece pe platformele de socializare au apărut, anul acesta, multe mesaje anti Halloween. Stilul excesiv critic și anti-Halloween-ul arata cat de ușor este ca mediile de informare (care au acaparat și platformele de socializare) sa manipuleze opinia publica. Mai grav este ca nu numai opinia publica este influențată, ci este influențat modul de a fi și de a privi lucrurile al oamenilor. Oamenii nu mai privesc evenimentele prin ochii lor, filtrându-le prin concepțiile și principiile lor, ci le privesc din punctul de vedere al presei. Presa romanească fiind, în general o presa de scandal, o presa de opinie critica excesiva, cum ar fi, (un exemplu luat la intamplare) aici, omul a ajuns și el sa critice orice. Să-și dea cu părerea, chiar dacă nu se pricepe. Sa găsească vinovați, cu toate ca nu e el cel care trebuie sa facă asta, cu toate ca nici măcar nu a fost la fata locului, cu toate ca nici măcar nu e expert în analize. Zicala „Tara arde și baba se piaptănă” ar trebui înlocuită cu „tara arde și prostul cauta vinovați”. Când se pare ca este nevoie de sânge, în loc sa facă ceva care sa-i ajute pe cei încă în viata, omul critica organizarea spitalelor.
Romanul, imitând stilul de mahala al presei, a ajuns sa nu facă altceva decât să-și judece semenii, oricare ar fi aceia. Eu nu fac altceva decât fac ceilalți, caci dacă ei ii judeca pe unii, eu ii judec pe ei. Nu sunt fără de păcat, ca sa arunc cu piatra, dar totuși arunc piatra la întâmplare, în capul oricui se nimereste sa cada. Niciunul dintre noi nu e mai breaz ca altul, însă toți ne consideram mai breji decât ceilalți.
Ar fi timpul sa înțelegem ca am luat-o razna. Ca ne-am pierdut capacitatea de a avea propriile opinii și ca suntem un popor condus cu televizorul, ca cei ce controlează mediile de informare ne controlează pe noi toți. Ne-am pierdut atât independenta cat și suveranitatea, ca indivizi. Iar dacă ca indivizi ne-am pierdut independenta și suveranitatea, aceasta poate fi o explicație pentru pierderea independentei și suveranității politice și economice a întregii tari.
Afaceri sfinte
Un apostol trebuie sa poarte noroc și afacerilor. Sau poate ca însuși apostolul Paul a pornit afacerea, deschizând o pizzerie acum vreo doua mii de ani în urma.
Bune si rele
Dacă ungurii fac gard, e ceva rău. Dacă austriecii fac gard, asta e ceva bun. Gardul ungurilor e urat, e cu sarma ghimpata, ca pentru vite. Gardul austriecilor va fi frumos, sculptat în marmura. Dacă ungurii își închid granițele în fata afluxului de emigranți, e un lucru rău. Dacă austriecii vor sa controleze afluxul de refugiați, asta e, bineînțeles, ceva bun.
Care e diferența dintre unguri și austrieci, în privința gardurilor de frontiera? Ungurii au spus lucrurilor pe nume, pe când austriecii au vorbit în „limbaj diplomatic”. In traducere simpla, înseamnă ca au mâncat cacat.
Americănește
Toată lumea se întreabă de ce Gabriel Oprea a folosit abuziv coloana de escorta, sunt multi care ii cer demisia și, deasemeni, i se cere lui Puie,Monta! sa-l demită, în cazul în care Oprea nu are bunul simt să-și dea singur demisia.
Pai cum să-și dea demisia? Ceee, credem noi ca Oprea s-a făcut politician pentru a salva tara, sau măcar pentru a face parte dintre cei care o administrează? Asta e o impresie greșită pe care o avem noi, populația, datorită imaginii create de propaganda. Dar nu asta e adevărata motivație a politicienilor. Motivația politicienilor este tocmai abuzul pe care pot sa-l facă în momentul în care pun mana pe putere. Abuzul fata de legi, fata de interesele tarii, fata de subordonați și fata de propriul popor, poporul care i-a votat și care le plătește salariul (care se majorează de cate ori simt ei nevoia) și care suporta toate deciziile idioate luate de ei și subvenționează corupția, plătind toate matrapazlâcurile și hoțiile lor.
A murit un om? Ce contează pentru politicieni un singur om, la o populație de 20.000.000 oameni? Va dați seama ce procent infim reprezinta 1 la 20.000.000? Nici în cazul celor mai echilibrate rezultate ale votului, un asemenea procent nu poate influenta rezultatul alegerilor. Lui Puie,Monta! nu-i pasa de voturile a 100 de oameni din Pungești, de ce i-ar pasa lui Gabriel Oprea de un singur om?
Omul acela a fost folosit ilegal? Poate ca da, sunt oameni plătiți ca sa verifice asta. Dar n-are nici o importanta, căruia dintre politicieni ii pasa de legi, de vreme ce tot ei sunt cei care au pâinea și cuțitul în privința legilor, a interpretării legilor și tot ei sunt cei care verifica respectarea legilor?
Gabriel Oprea neaga acuzațiile conform cărora ar fi folosit în mod abuziv coloana oficiala, adică în scopuri personale și nu în scopuri de servici.
Polițistul acela a fost folosit abuziv? Noi nu putem ști scopul pentru care Gabriel Oprea se deplasa cu coloana oficiala, sau mai corect spus, nu putem ști adevăratul motiv. Putem ști numai ce ne va spune Gabriel Oprea ca intenționa sa facă, iar dansul ne poate spune orice. Din punctul lui de vedere chiar sa meargă la băut este o chestie de interes național, caci de, nu merge la băut oricine, merge tocmai ministrul Gabriel Oprea, unul dintre cei cu sânge albastru care n-are voie sa pățească nimic, caci dacă ar păți ceva, ar fi o catastrofa națională.
Dar de ce ne-am îndoi noi, cetățenii de rand, ca a fost folosit abuziv? Ceee, Adrian Năstase nu mergea permanent cu girofarurile coloanei oficiale înaintea lui? Puie,Monta! nu se plimba în barca, la inundații, împins de polițiști? Ceee, polițiștii sunt plătiți de la buget ca sa-l plimbe pe Ponta cu barca?
Nu, politicienii se simt bine când fac abuzuri. Ei NU se simt bine atunci când NU fac abuzuri. Când nu fac abuzuri, sunt niște oameni de rand, însă ei fac abuzuri ca sa arate ca sunt deasupra oamenilor de rand. Ei sunt un fel de supraoameni pentru care totul e posibil. Ei își permit orice, pentru ca le merge. Ei au făcut în asa fel încât sa le meargă orice. Politicienii sunt mereu aceiași, indiferent de partid, indiferent de gașca de interese în care se afla. Întotdeauna opoziția va încerca sa profite de vreun „incident” în care este implicat un politician aflat la putere, făcându-l cu ou și cu oțet, iar politicienii de la putere vor acuza întotdeauna politicienii din opoziție de interesul preluării puterii. De fapt, atât opoziția, cat și puterea, au dreptate. Ambele tabere au dreptate. Politicienii sunt aceiași, indiferent ca sunt în opoziție sau sunt la putere.
Abuzurile sunt scopul pentru care s-au și făcut politicieni. Dacă voiau sa facă ceva concret, ceva util societății, ar fi învățat ceva carte sau o meserie. Dar ei nu vor asta, caci nu s-ar mai simți atât de puternici, nu s-ar simți deasupra legii. Nu s-ar simți superiori fata de poporul care muncește, dacă nu l-ar abuza prin toate mijloacele. E ca un fel de viol: nu e mulțumit sa stea, trebuie sa-i dea și vreo doua peste cap, ca sa simtă ca e puternic. Abuzurile „e viata lor”, caci fără abuzuri politicienii rămân și fără valoare.
Cum spunea propaganda americana din timpul celui de-al doilea război mondial? Parca suna cam asa: „un japonez bun e un japonez mort”. Parafrazând, am putea spune și noi ca „un politician bun este un politician aflat în pușcărie”. Asa cum pentru americanii de atunci, japonezul în viata era periculos, tot asa și pentru noi, romanii de azi, politicienii aflați (încă) în libertate sunt la fel de periculoși.
Ungheni
Deja timpul lucrează, estompând amintirile și făcându-mă sa uit amănuntele, chiar dacă acestea s-au petrecut abia ieri. Creierul se golește de informații, lăsându-mă numai cu amintirea din inima.
Am mers pana la Iași, sa las un pachet Mititelului. Recunosc ca nu era neapărata nevoie sa merg, dar m-am folosit de aceasta necesitate pentru a mai face un drum în Republica Moldova. De la Iași, pe un drum mirific ce șerpuia printre dealuri parțial împădurite, în scurt timp am ajuns la Vama Sculeni. Ca și data trecuta, la Vama Albita, am trecut ușor de vama romanească, iar cu cea moldoveneasca a fost mai greu.
Am trecut podul peste Prut (fotografiindu-l din mers), ieșind din UE și am ajuns la vama moldoveneasca. Aceștia vameșii chiar s-au supărat puțin, caci noi am confundat ghișeul vamal cu casa de schimb valutar și ne-a avertizat ca sunt camere de luat vederi urmărite permanent. Poate ca erau suparăți ca cei care așteptau în coloana își pierduseră răbdarea și începuseră sa claxoneze cu toții.
După câțiva km am mers către Ungheni, pe un drum destul de prost. Spre deosebire de drumul Albita- Chișinău, acesta a trecut prin câteva sate. Toată Natura era colorata în galbenul toamnei, dar și în galbenul uscăciunii produse de seceta.
Oprisem la o fântână (foarte adâncă), sa gustam apa, lângă indicatorul ce arata drumul spre un sat cu nume romanesc, dar găleata nu s-a umplut, iar putina apa pe care am scos-o era murdara. Cred ca fântâna secase, iar în stația de autobuz nu aștepta nimeni. Doar cineva din departare culegea păpușoiul.
In Ungheni am oprit în primul magazin văzut în cale, care era lipit de un cafe-bar. Cum doream sa gust mâncarea moldoveneasca (romanească) de peste Prut, am comandat de mâncare.
Evident, nu puteam rezista curiozității de a manca o „zeama” și de a bea o bere (cei care nu erau la volan). Noi, cei de pe malul stâng al Prutului, am imitat boierii care s-au învățat sa zică, ca-n franțuzește, „supa”, însă romanii de peste Prut au păstrat numele tradițional de „zeama”. Aceeași denumire am auzit-o, însă, la un călugăr de la mănăstirea Sihla, dar acesta i-a mai spus și „sorbitura”. Mâncarea foarte buna și ieftina, berea cu gust de bere Zimbru, de care era pe vremea studenției.
Apoi am vizitat orașul. Străzile erau largi, iar trotuarele erau marcate de doua rânduri de copaci. Aveam senzația ca m-am întors în timpul copilăriei, când orașul meu semăna foarte mult cu acesta, din punctul de vedere al spatiilor verzi și a stării de liniște și pace care te cuprindea. Chiar n-am mai simțit atâta tihna plutind în atmosfera de foarte multa vreme. La noi, în România, occidentalizarea a distrus o mare parte a spatiilor verzi și parca toate clădirile s-au aglomerat. Toți au construit pe unde au apucat, schimbând fata orașelor. Si parca și oamenii s-au schimbat, devenind agitați și iritabili. Ei (moldovenii) au șansa sa nu facă greșelile pe care le-am făcut noi timp de 25 de ani, și sa păstreze farmecul unor orașe liniștite și tihnite, pline de spații verzi și copaci la tot drumul, nelăsându-se furați de lăcomie. Sa rămână la fel de senini cum eram și noi odată. Din vizita de la Ungheni mi-a rămas în inima tihna de acolo și plăcerea de a vorbi cu oamenii, care sunt … sunt ca și noi: oameni deschiși, cu inima mare.
Evident, nu ne-am întors cu mana goala. Am cumpărat produse alimentare și am făcut un plin la rezervor. Acum aștept următoarea ocazie sa mai trag o fuga pana acolo.
Functională
La cat e de veche, e o bucurie sa vezi ca asa ceva funcționează, înțelegând ce înseamnă cu adevărat „un lucru bine făcut”, nu numai un slogan electoral.
Asta e o diferență intre „atunci” și „acum”. Atunci lucrurile se făceau pentru o viata, acum lucrurile se fac pentru vânzări. Ba chiar, pentru vânzări se mai fac și softuri care păcălesc testele.
„Acum” suntem cu toții păcaliți. De către teste, de către reclame, de către politicieni, de către comercianți, de către toți. Cel mai grav e ca ne păcălim noi înșine, înghițind atâtea păcăleli.
Asupra vieții altora nu prea avem putere, însă am putea sa începem sa încercăm sa nu ne mai păcălim singuri. Iar dacă nu ne vom mai păcăli singuri, nu ne va mai păcăli nimeni.
Cu încetinitorul
Se folosește destul de des în filme derularea cu încetinitorul. La o prima analiza, s-ar părea ca, privind imaginile derulate cu încetinitorul, înțelegem mai bine ce se întâmplă, pentru ca ochiul uman nu are capacitatea de a urmări imaginile prea rapide. Teoretic asta ar trebui sa fie motivul pentru care este folosita derularea cu încetinitorul, însă derularea cu încetinitorul este un efect care ne place tuturor. Dar de ce ne place? Numai pentru ca înțelegem fenomenul mai bine?
Mai exista o posibila explicație: mentalul uman. Mentalul este o parte a ființei umane pe care nu o folosim zilnic, ba chiar o folosim foarte rar, numai în situații excepționale. În viata de zi cu zi folosim intelectul, care este echivalentul mentalului pentru planul ego-ului. Mentalul are niște capacitați mult mai mari decât ale intelectului. Gândurile mentalului sunt cele care circula cu viteza atât de mare încât viteza lor este, în poveștile românești (asta e o dovada ca romanii simpli înțelegeau mai bine viața decât o înțelegem noi, cei care ne consideram deștepți), limita maxima de viteza, asa cum în știință lumina este limita de viteza din Univers, pe când gândurile intelectului au viteza apropiata de viteza vorbirii. Viteza de procesare a mentalului este atât de mare încât noi, cu intelectul, nici măcar nu putem s-o percepem, recepționând-o ca și cum rezultatul unei analize mentale ar apărea simultan cu începerea analizei. Deci, dacă am fi centrați în alta latura a ființei noastre și ne-am folosi mentalul în locul intelectului, din cauza vitezei extraordinar de mari cu care mentalul procesează informațiile, atunci percepția asupra lumii ar fi diferita, chiar și felul în care percepem timpul ar fi diferita. Timpul s-ar dilata, evenimentele ni se vor părea lente și le-am privi ca și cum acestea s-ar derula cu încetinitorul. Adică asa cum privim, acum, centrați în ego fiind și folosind intelectul, filmările derulate cu încetinitorul, asa am percepe și trai viata. Poate și din acest motiv ne place sa privim secvente derulate cu încetinitorul, caci acestea ne amintesc, undeva în interiorul nostru, ca suntem mai mult decât credem noi ca suntem.
Printre extreme 