Ce sărbătorim?

Vin sărbătorile de iarna. Dar stim ce sărbătorim?

Pe strada trebuie sa circuli mai cu atenție, caci e mai greu sa distingi indicatoarele și chiar culoarea semafoarelor, printre atâtea luminițe și poleieli atârnate pe stâlpi. Nu era destul deranjul reclamelor luminoase, mai trebuia sa se adauge și luminițele de Crăciun, chiar dacă Crăciunul începe sa semene cu Disneyland-ul. Pana și oamenii își atârnă de geamuri diverse ghirlande luminoase, vrând sa creeze o atmosfera festiva, dar și sa arate ca își permit sa sărbătorească. Dar e bine, pentru ca oamenii pot sa publice poze pe Facebook, în care sa se vadă ce frumos s-au împodobit orașele de sărbătoare. Mai ceva ca-n vestul civilizat.

Ce înseamnă sărbătorile în ziua de azi? Aglomerație în parcări, aglomerație pe străzi. Cozi la supermarket-uri. Îmbulzeală. Oameni care forfotesc, înnebuniți de patima cumpărăturilor. Dar oamenii sunt relativ veseli, se aliniază frumos și disciplinați la cozile de la casele de marcat, ca-n armata.

tarc de bovine

Din când în când se mai aude cate o petarda. Rar, încă sunt rare petardele, însă mi se pare normal: dacă supermarket-urile au început sa vândă prostiuțe pentru Crăciun (devenite „tradiționale”, caci tot omul vrea sa aibă în casa ceea ce are toată lumea) încă din octombrie, atunci de ce nu sa nu arunce cu petarde încă de la jumătatea lui decembrie?

Care era înțelesul sărbătorilor de iarna în trecut? Poate ca inițial nu erau tocmai sărbători, în sensul de sărbătoare al zilei de azi, poate ca atunci oamenii se aliniau la niște sărbători ale naturii, ale universului. Crăciunul este puțin după solstițiul de iarna, care este un fenomen astronomic. Un fenomen astronomic care semnifica, pentru antici, reluarea ciclului moarte-înviere a naturii (anotimpurile). Sărbătoarea învierii e o sărbătoare a Naturii, nu a oamenilor, oamenii doar participau la aceasta sărbătoare. Pe vremea aceea oamenii nu încercau sa schimbe Natura, ci încercau s-o înțeleagă, ca sa se poată adapta și integra cat mai bine în ea. Oamenii înțelegeau ca și ei sunt o parte a Naturii, o parte a întregului Univers, deci nu puteau trai în afara Naturii. Asta trebuie sa fi fost religia oamenilor din vechime. Vechime despre care, poveștile românești spun ca „puricele se potcovea cu 99 de ocale de fier și tot sarea pana-n înaltul cerului”. Vechime în care puricii atingeau cerul.

Tatăl meu povestea ca, la el în sat, în ajunul Anului nou, urătorii veneau cu plugul cu boi și trăgeau o brazda în curtea celui urat, urmând ca a doua zi, prima zi a noului an sa vina cu Semănatul. De asta pocneau din bice, ca sa strunească boii, nu ca sa facă gălăgie, cum fac, în ziua de azi, pocnitorile și petardele. Urările erau un fel de vraja pozitiva, sau magie alba, care în termeni creștini ar putea fi numita binecuvântare. Chiar și muzica trebuie sa fi fost ritualica, este posibil ca muzica și dansul sa fi fost, inițial, modalități pentru ca oamenii să-și poată exprima și sa trăiască sentimente religioase. Ritmul tobelor poate sa inducă transa, de asta au fost folosite în rugăciuni, meditații. Creștinismul a rupt legătura dintre muzica veche și religie, înlocuind-o cu altfel de muzica religioasa, pentru ca creștinismul nu are centrul atenției Natura și Universul, ci pe cei care le guvernează pe acestea. Dar dacă ascultam bătaia tobei din mănăstirile budiste, observam asemănări cu unele ritmuri ale tobei din uraturile de Anul Nou și chiar cu toaca.

Aceasta asemănare arata ca e foarte posibil ca, în afara de colinde și multe alte sărbători păgâne „adoptate” de către religia ortodoxa din tara noastră, chiar și toaca poate fi la origini tot un mijloc de meditație păgân, numai ca și-a pierdut cea mai mare parte a valorii, caci și-a pierdut scopul original. Nimeni nu mai încearcă sa mediteze când se bate toaca, ca sa nu mai spunem ceva de transa pe care ți-o poate induce ritmul.

Deci – ce sărbătorim?

Completări

Presupun ca cei care au elaborat și votat în Parlament legea ce limitează numărul de câini ai stanilor (și care limitează și pășunatul oilor, în anumite perioade ale anului), sunt absolvenți ai facultății de ciobănie, altfel nu-mi închipui cum de se pricep la oierit atât de bine, încât sa reglementeze modul în care-și fac ciobanii meseria.

Sugerez politicienilor care au elaborat și votat legea  sa scrie, când se vor afla în pușcărie (pentru diverse motive de corupție), cărți care sa trateze subiectul creșterii eficientei economice a oieritului prin metoda micșorării cheltuielilor pe care le au ciobanii cu câinii.

Legea care limitează numărul de căini la stânele din România trebuie completata cu următoarele:

  • limitarea șurubelnițelor folosite de electricieni la una singura;
  • limitarea cheilor mecanicilor la cel mult doua;
  • sa nu se folosească de la maus decât butonul click dreapta;
  • literele de la tastatura sa se limiteze la un număr maxim de 15;
  • sa fie folosita o singura matura de către toți angajații din salubritate;
  • încuierea unei singure portiere a mașinii, doar cea din dreptul șoferului;
  • interzicerea folosirii a mai mult de o singura încuietoare la casa; în nici un caz, dacă este încuiată ușa de la intrare, sa nu fie încuiată poarta (pentru cei care stau la casa) sau sa rămână măcar o fereastra deschisa (pentru cei de la parterul blocurilor);

Se pot vota o mulțime de alte tâmpenii, nu numai asta cu limitarea numărului de câini ai stanelor. Oricine poate sa fie idiot, nu numai politicienii. Însa, în afara de politicieni, sunt foarte puține alte categorii sociale, în lumea asta larga, care sa fie plătite pentru tâmpenii și furăciuni.

La urma urmei, legea e una făcută pe genunchi: ciobanilor li se interzice sa iasă cu oile la păscut intre 6 decembrie și 24 aprilie, chiar dacă unii dintre ei sunt proprietarii pășunilor. Pai cum sa-i interzici omului sa crească oi pe pământul lui? Asta se cheamă încălcarea proprietății private.

Problema cea mai grava nu este imbecilitatea politicienilor, ci faptul ca ei distrug în mod deliberat economia tarii, în cazul de fata legea lor afectând oieritul în România, în favoarea vânătorii.

La fel cum au transformat România dintr-o tara cu ramurile industriei și agriculturii dezvoltate, într-o tara ce face eforturi sa atragă turiști și cumpărători pentru supermarket-uri.

Reglementari

Politicienii romani (adică aceia care considera ca este normal ca un sfert dintre cei care hotărăsc destinul tarii sa fie acuzați sau chiar condamnați penal) vor ca iepurii sau căprioarele (animalele sălbatice) sa poată fi omorâte doar pentru distracție, de către vânători profesioniști, precum Năstase sau Tiriac. De aceea, pentru a elimina riscul ca aceste animale sălbatice sa poată fi omorâte de căinii crescătorilor de oi, au impus, prin lege, limitarea numărului de câini pe care poate sa-i aibă o turma de oi. Astfel, stanele de munte au voie la trei câini, cele de deal la doi, iar stanele de șes au voie sa aibă numai un singur câine.

Pai cum sa lași o stana cu un singur câine? De plictiseala, câinele ala va pactiza cu varul sau, lupul. Iar la munte trei câini? Adică… un fel de „ménage à trois”?

Probabil ca, în curând, la presiunea vânzătorilor de insecticide, parlamentarii vor reglementa prin lege și numărul maxim al puricilor fiecărui câine în parte. Prin aceasta lege vor putea face dreptate, compensând lipsa de personal de la șes: indiferent de numărul de câini ai stânii, numărul de purici total al câinilor va trebui sa fie același. Astfel, singurul câine de la stana de șes va avea același număr maxim de purici cat vor avea doi câini de la deal împreună sau trei câini de la munte la un loc.

Petru, ajuta-ma cu o epigrama, te rog.

Capul lui Moțoc

Noul ministru al educației a schimbat numele ministerului pe care-l conduce. Nu e mare schimbare, însă asta înseamnă schimbarea siglelor din toate instituțiile de învățământ: scoli generale, licee, facultăți etc. Deasemeni înseamnă schimbarea tuturor stampilelor acestor instituții de învățământ. Asta înseamnă cheltuieli suplimentare. Nu sunt cheltuieli mari pentru fiecare unitate de învățământ în parte, însă sunt atât de multe instituții de învățământ, începând de la cel mai mic sat ce are o scoală de 8 clase și pana la multele scoli și licee din marile orașe. Adunate, înseamnă ceva cheltuiala. Cheltuiala ce se face din banii de la bugetul învățământului, adică din banii din bugetul statului, de care se plânge toată lumea ca e cam sărac. De, ce sa-i faci, „obrazul subțire cu cheltuiala se ține”. Dar cui ii pasa, dintre politicieni, de banii publici?

Alta măsură luata de ministru este ceva legat de diplomele de doctori acordate unor politicieni. O măsură buna, necesara, dacă nu ne-am gândi ca aceasta măsură este utila pentru a se crea impresia de corectitudine si de „albire” a clasei politice. De fapt este o măsură de salvare a clasei politice, ce continua acțiunile vestitului DNA, care are același rol: se acuza și se arestează câțiva dintre ei, cei mai cunoscuți corupți, pentru a-i salva pe ceilalți, ca grup mafiot organizat. La demonstrațiile din București și din alte orașe din tara, oamenii au cerut eliminarea corupției și au cerut înlocuirea în totalitate a clasei politice. A întregii clase politice, nu doar a unor politicieni corupți. „Prosti, da’ multi”, deci da-le capul lui Moțoc și lumea se va liniști. Se va liniști și ne va vota din nou, tot pe noi. Un mic sacrificiu e necesar, din când în când.

Neînțelegeri

SUA, Franța, Anglia, Rusia și alte tari nu se pot înțelege asupra viitorului lui Bashar al Assad. Pe de o parte tarile occidentale susțin ca Siria nu poate exista cu acesta la putere, pe de alta parte Rusia îl susține în continuare.

Totuși: cine trebuie sa hotărască viitorul Siriei și al conducerii acestei tari? Nu era, cumva, cândva, în timpurile de demult, o vorba ce spunea ceva despre dreptul popoarelor de autodeterminare? Nu se spunea ca tarile își pot alege singure conducătorii? In discuțiile dintre marile puteri, unde se amintește, măcar, despre poporul sirian?

Relațiile dintre cele doua tabere, împreună cu Siria și Bashar seamana cu neînțelegerile dintr-o familie, în care-și baga nasul vecinii sau rudele „de bine”. Statele din coaliția SUA ii zic fetei: „Lasă-l, părăsește-l, nu vezi ca nu-i de nasul tău? Nu te crampona de bărbatul asta, iți găsim noi unul mai bun!”, iar Rusia, Iranul: „Nu-l părăsi, fato, ca e băiat bun. Chiar dacă nu câștigă foarte bine, măcar iți este fidel și te iubește.”

Asa e? Nu, nu e nici măcar asa. In realitate, coaliția SUA și coaliția Rusia o bat pe biata femeie de-i suna apa în cap. Chiar dacă SUA lovește în Bashar, toți pumnii cad în capul Siriei. Chiar dacă Rusia îl apară pe Bashar, bombele sale tot în Siria cad. „Vecinii” se bat intre ei, însă cea mai multa bătaie dintre toți ia Siria. Ia bătaie pentru ca nu-l părăsește pe Bashar, ia bătaie și ca sa-l părăsească.

Poporul Sirian? Soarta lui nu preocupa pe nimeni. Parte au murit si vor mai muri, parte se afla în tabere de refugiați, iar restul va fi împărțit în cote, prin Europa. Adică va fi risipit în întreaga lume.

Autodeterminare? Democrație? Drepturi fundamentale ale omului? Unde exista asa ceva? Privind la ce s-a întâmplat în Siria, Irak, Libia, Iugoslavia, Ucraina… întreaga „primăvara” araba… și privind ce s-a întâmplat la noi, în România, am putea sa ne consideram mulțumiți ca la noi au aplicat alta metoda. In tarile amintite mai sus, cei de la putere erau puternic sprijiniți de către populație, nu puteau sa întoarcă întreaga populație împotriva propriului conducător. Au încercat în Siria sa antreneze și sa înarmeze niște „rebeli buni”, dar aceștia s-au dus în masa la Statul Islamic.

I-a întrebat cineva pe sirieni dacă vor sa-l dea jos pe Bashar? Nu, dar americanii, francezii, englezii, rusii, chinezii, germanii etc. vorbesc în numele sirienilor, de parca ei ar fi sirienii, nu sirienii -adică cei care sunt îndemnați să-și părăsească tara. Nimeni dintre noi nu s-a întrebat cu adevărat dacă sirienii chiar vor sa facă război ca sa-l dea jos pe Bashar. Noi auzim doar ce zic americanii, rusii, francezii, germanii, englezii etc. ca ar fi punctul de vedere al sirienilor, însă toate astea nu sunt decât ceva gen rahat cu perje. Teoretic exista libertate de opinii, libertate de exprimare. Dar practic se exprima numai Marile puteri, noi auzim numai vocea lor, numai punctul de vedere al intereselor lor.

La noi nu ar fi funcționat metoda asta, pentru ca noi, romanii, suntem altfel. Pentru a-și impune conducătorii doriți (adică cei care sa le urmărească interesele lor economice și politice – în detrimentul intereselor populației și tarii noastre), Marile puteri nu au fost nevoite sa recurgă la război, caci ar fi fost mai scump. Dacă, spre exemplu, ar fi fost înainte de ’89 un război împotriva Ungariei sau a URSS, sau a oricărui vecin sau oricare tara ar fi fost în război cu noi, toți romanii s-ar fi unit în jurul lui Ceaușescu și acesta n-ar mai fi putut fi îndepărtat de la putere. Cam cum a fost cu Miloșevici al Serbiei, care, chiar dacă era comunist, a fost susținut de sârbi și n-a putut fi îndepărtat de la putere decât făcând promisiuni pe care știau ca nu le vor îndeplini (adică au mințit ca țiganii noștri). De aceea cu romanii au aplicat alta metoda, folosind manipularea. A fost mai ieftin sa ne fie „prieteni” și să-și planteze serviciile secrete în tara la noi, la toate nivelele puterii. Asa pot controla tot ce se întâmplă la noi în tara, exact ca și cum ar fi dacă ne-ar ocupa militar.

În ce direcție ne îndreaptă? Care este viitorul pregătit de Marile puteri pentru noi, cei care trăiesc, încă, în România?? Exodul romanilor către alte tari este mai lent decât exodul sirienilor, dar efectul este același.

Dacă conducătorii noștri ar strânge prea brusc șurubul, s-ar strica filetul. Noi, romanii, trebuie sa fim luați cu frumosul, folosindu-se zăhărelul. Încet, cu grija, trebuie sa fim veșnic plouați, veșnic nemulțumiți, veșnic nefericiți, de asta se folosește stropitoarea artificiala, ca-n videoclipul următor, ca sa ne cautam fericirea prin alte parți. Problema e sa nu se sară peste cal.

Oare n-ar trebui sa facem ceva ca sa nu pățim ca sirienii, iugoslavii și alții, enumerați mai sus? Oare cum ar fi sa ne luam soarta în propriile mâini? Sa înțelegem ca tara noastră e a noastră și noi suntem cei care ar trebui sa hotărâm viitorul, sa nu pățim ca poporul sirian. Sa înțelegem ca în noiembrie, cu ocazia demonstrațiilor din București ar fi trebuit, în afara de schimbarea întregii clase politice, sa fie trecut pe ordinea de zi a cererilor poporului și sa facem ceva pentru ca cei care ne reprezinta, aleșii noștri, sa nu fie oamenii Bruxelului, ai Moscovei, ai Berlinului sau ai Washingtonului?

Dar pentru asta ar trebui sa înțelegem, în primul rand, ce se întâmplă cu noi. Sa vedem ce e dincolo de declarațiile politice ale oricărui politician, fie roman sau străin.

Rumania, Rumania!

Dacă tot a fost ziua națională a României, sa vedem cum era privita de către un străin care trăise o buna bucata de vreme în România.

 

Versurile spun cam asa:

“Oh! România, România, România …
Odată a existat o tara, dulce și frumoasă.
Oh! România, România, România …
Odată a existat o tara, dulce și fina.
A trăi era o plăcere;
Puteai obține tot ce-ți dorea inima ta;
O mămăligă, o pastramă, un carnat,
Și un pahar de vin, aha …!

Ay, în România viața era atât de buna;
Nimeni nu își făcea griji;
Pretutindeni ei beau vin –
Cu o mușcătură de cașcaval
Hay, baraj digadi …

Ay, în România viața este atât de buna;
Nimeni nu știe de griji.
Ei beau vin, deși e târziu;
Și iau o mușcătură de castravete.
Hay, baraj digadi …

Oh, ajutor, am un gând nebun!
Îmi pasă doar de brânză și mămăligă
Dansez și sar până la tavan
Când mânc pătlăgele.
Dzing ma, Tay yidldi Tam …
E o plăcere, ce ar putea fi mai bine!
Oh, delicios este vinul românesc.

Românii beau vin
Și mânca mămăligă;
Și cine își sărută numai soția lui,
Este chiar nebun.
Zets, dzing ma, Tay yidl di Tam …

“Mântuirea poate veni din cer …”
Opriți sa sărut bucătăreasa, Khaye,
Îmbrăcat în zdrențe și zdrențe;
Ea face o budincă de Sabat.
Zets! Tay ti didl di Tam …”

Se poate observa ca e greu de văzut, dincolo de pofta de viata extraordinara pe care o au, de felul lor, romanii, ca exista și altceva, ceva spiritual. Însa noi știm ca exista multa spiritualitate în noi, moștenită din străbuni. Dar pofta de viata a romanilor, scoasa atât de bine în evidenta de cântec, a plăcut și altora, astfel ca au existat mai multe reluări ale cântecului original: