Lună: ianuarie 2016

Să se facă

Dumnezeu a zis: „Să se facă lumina!” Și s-a făcut lumina. Nu s-a încruntat, nu s-a încordat, nu s-a scremut. Nici măcar nu a țipat. Nu a forțat nimic, a hotărât sa se facă lumina și lumina se făcu. De la sine, fără efort. De fapt, nici măcar n-a hotărât, ci pur și simplu s-a gândit la asta, ideea de lumina fiind suficient de puternica ca o hotărâre.

Noi, oamenii, trebuie sa ne câștigăm pâinea cu sudoarea frunții, după alungarea din Eden. Dar tot noi, oamenii, suntem îndemnați sa fim desăvârșiți (mântuiți), asemenea lui Dumnezeu. Însa noi ne mulțumim sa ne încordăm mușchii, sa ne scremem, sa ne forțam limitele, iar forțându-ne limitele nu reușim decât sa le punem mai bine în evidenta. Dar am putea sa cautam mântuirea/desăvârșirea noastră.

Biciul

Se spune ca, înainte, oamenii erau supuși cu biciul. Biciul provoacă durere, însă nu durerea ii determina pe oameni sa se supună, ci frica de o posibila durere viitoare. Biciul nu era decât instrumentul care provoacă frica de durere. Deci frica este cea care îl face pe om sa se supună, nu durerea și nici biciul.

In ziua de azi, în tarile civilizate, nu se mai folosește biciul, însă exista multe alte modalități de a înfricoșa oamenii. Nu știu dacă putem spune ca oamenii din ziua de azi sunt mai mult sau mai puțin înfricoșați comparativ cu oamenii din trecut care erau înfricoșați cu biciul. Înainte îți era frica de bici sau de pierderea capului, acum îți e frica de mult mai multe lucruri: sa nu-ți pierzi serviciul, sa nu crească preturile, sa nu fie crize economice, sa nu-ți zgârie cineva mașina etc. Înainte era mai importanta supraviețuirea ta și a familiei tale, acum suntem dominați de alte frici, chiar dacă pericolele respective nu-ți pun în pericol viata.

Noi, oamenii moderni, suntem la fel de plini de frica ca și oamenii din vechime, rezulta ca sunt tot niște supuși, cu toată iluzia de libertate care ni se creează.

Cod de iarnă

Institutul național de meteorologie ne atenționează ca a intrat în vigoare un cod galben, pe alocuri chiar portocaliu, de vânt, zăpadă și ger. Adică a intrat în vigoare codul galben care ne atenționează ca ianuarie și februarie sunt luni ale anotimpului rece, caci suntem în plina iarna. Luați cu sărbătorile, cu concediile, cu căldura din decembrie, cu reînceperea lucrului, noi nu am apucat sa observam nici măcar ca a venit iarna. Noroc de codul acesta galben, caci, în afara de factura de energie, poate ca nici nu am fi simțit ca a venit iarna .

Unele ierni sunt mai blânde, altele sunt mai reci, iar iarna aceasta avem, deocamdată, parte de frig, zăpadă și viscol. Iarna aceasta nu e asa cum a fost în decembrie, dar nici ca alte ierni din trecut. Atenționările acestea ne panichează puțin și amplifica efectul psihologic al iernii. Știind ca e frig, când ieșim afara ni se pare și mai frig decât este în realitate. Știind ca e vânt puternic, ne gândim ca, cu toate ca sunt numai minus nu știu cate grade, e mai frig decât zice termometrul. Codurile astea de iarna parca sunt făcute pentru oameni din tarile calde, unde n-au mai văzut zăpadă și nu știu cum e afara, la minus nu știu cate grade Celsius sub zero.

Însa nu pe toți ii sperie iarna. Unii țărani își vad de treaba lor, la fel ca și înainte. Probabil ca, fiind oameni în vârstă, le e rușine sa se plângă și considera ca e mai bine sa pună mana pe lopata, sa facă pârtie. Numai noi, cei care suntem controlați mental de către mediile de informare, ne plângem iarna ca e iarna și e prea frig, iar vara ne plângem ca e vara și e prea cald.

10 drepți

In Biblie se povestește ca Lot este avertizat ca Sodoma va fi distrusa. „Negociind” cu Dumnezeu, acesta obține iertarea întregii cetăți și ai tuturor locuitorilor acestora, cu condiția ca din întreaga mulțime a oamenilor corupți moral din oraș, sa se găsească măcar zece oameni drepți.

Se vorbește destul de rău despre popii din România. Se pare ca popia este o meserie respectabila și bănoasă și, ca orice meserie bănoasă, este căutată. Fiind căutată pentru bani, este evident ca multi dintre cei care ajung popi nu sunt motivați de motive religioase, ci de motive financiare. Foarte multi preoți se folosesc de religiozitatea romanilor pentru scopurile lor personale.

Nu numai biserica e lovita din cauza popilor, ci este lovita chiar credința creștină. In mod normal, dacă biserica nu face cinste creștinismului, n-ar trebui sa afecteze credința creștină. Rezulta ceva cam ciudat: din cauza ca popii sunt asa cum sunt, eu nu mai sunt creștin.

Dar nu chiar toți popii sunt asa. Nu poți sa pui toți popii din România în aceeași categorie. Eu am cunoscut personal, pe la mănăstiri, cel puțin 4 popi deosebiți.  Oameni pe care e o placere sa-i asculți, oameni cu care e o placere sa stai de vorba, oameni care sunt adânciți în credința lor, oameni care ar face orice din devotament fata de principiile creștine. Sunt convins ca exista mult mai mult decât acești 4 oameni pe care-i dau eu exemplu. Sunt convins ca exista multi alți popi care au ales retragerea din lume pentru a se adânci în rugăciune (de exemplu, pentru ca Sihla a ajuns obiectiv turistic, o parte dintre popii călugări de acolo s-au retras mai în adâncul muntelui, într-un loc în care încă nu ajung turiștii, ca sa nu le tulbure nimeni meditațiile). Iar asta numai în zona județului Neamț, dar România e mult mai mult decât județul Neamț. Sunt convins ca exista multe alte mănăstiri în tara asta, mănăstiri în care s-au retras preoți și pustnici pentru a trai conform cu credința creștină. N-am pus la socoteala popii de talie mare, adică acei popi care au fost și sunt ghizi spirituali ai poporului roman.

Toți acești preoți deosebiți sunt produsul bisericii române, la fel cum sunt și preoții care nu fac cinste creștinismului.

Deci exista mult mai mult de zece drepți printre popii români. Asa ca, dacă ne consideram creștini, conform acestei credințe creștine, n-ar trebui sa dărâmăm întreaga biserica, dacă exista mai mult de zece preoți drepți în interiorul bisericii. Si în nici un caz n-ar trebui sa dărâmăm creștinismul.

În glod

Pentru ca vinul cumpărat din comuna Fundătura, jud. Vaslui, aflata pe malul Prutului, mi-a plăcut, am decis sa mai cumpăr încă o porție, mai ales ca anul 2015, datorita secetei, vinul a ieșit mai bun ca în alți ani. Asa ca prin noiembrie, când a dat prima zăpadă (înainte de primăvara din decembrie), am plecat la drum. Un drum dificil tocmai din cauza vremii. Bineînțeles, am oprit la casa părintească a gazdei și în mai multe locuri, unde (zicea colega ca e musai sa oprim, sa stam la masa, ca sa nu se supere rudele ei), opriri ce ne-au arătat cat de ospitalieri și dornici de socializare sunt vasluienii. Nu a fost loc în care sa nu ni se ofere măcar câțiva litri de vin (în afara de mâncare și băutură), sa-i luam acasă. Chiar ma gândeam, la un moment dat, ca n-ar trebui sa mai cumpăr vin, e suficient doar sa merg în vizita și-mi fac astfel aprovizionarea pe întreg anul.

Din greșeală, chiar dacă fuseserăm îndrumați sa nu mai mergem pe același drum pe care fusesem în octombrie (care era o scurtătură), noi pe acolo am apucat-o. Însa în noiembrie nu mai era la fel drumul, din cauza ca plouase, ninsese și era plin de noroi. Ne-am dat seama de asta când nu am mai avut control asupra mașinii. La un moment dat, indiferent în ce parte întorceam volanul, tot într-o groapa plina de glod am nimerit. Din care groapa nu am reușit sa ieșim. Erau niște urme de tractor, atât de adânci încât apa ajungea pana la burta mașinii (mai erau vreo 2-3 cm și ar fi intrat în mașină). După mai multe încercări eșuate, în care noroiul a împroșcat mașina de sus pana jos și din fata pana-n spate, am telefonat la cel care avea vinul, spunându-i problema. Soluția? Trebuia sa vina cineva cu un cal, sa ne scoată de acolo. Tocmai când ma gândeam de unde am sa leg mașina, au trecut pe lângă noi, intamplator, doi oameni într-o căruță. S-au uitat la noi și a fost suficient sa deschid ușa, ca m-au și întrebat dacă am nevoie de ajutor. „Bineînțeles ca am nevoie, pot sa ma ajute ei cu calul lor?” „Lasa calul, ia prea mult timp sa-l dezleg de la căruță” a zis și s-a și pus în fata mașinii, împingând și spunându-mi sa trag și eu cu motorul. Dar eu n-am ambalat, caci se vedea pe parbriz cat de tare arunca noroiul rotile din fata, iar dacă parbrizul era pictat în asemenea hal, cum ar fi ieșit omul, care era și mai expus? A venit și celalalt și a zis: „Lasa, n-are nimica. Trage, nu mai sta, ca n-am toată ziua la dispoziție!” Pot sa mai zic „nu”? Daca se răzgândea? Asa ca am pornit, am ambalat, l-am stropit din cap pana-n picioare și, după câțiva metri, am reușit sa ies. Oameni arătau ca după câteva luni de stat în tranșeele primului război mondial. Nu numai hainele, ci și fata, ba chiar erau plini de noroi și în par. Plin de recunoștință, am vrut sa le ofer 10 lei. Au refuzat! Si doar după ce am insistat cu toții, au acceptat, dar mi-au zis ca nu era nevoie de bani.

Ajunși la cel cu vinul, i-am povestit. „Dar cine erau oamenii ceia? Cum arătau?” „Nu știu, nici n-am observat!” „Dar cum erau îmbrăcați?” Nu știu, n-am observat!” „Atunci ziceți-mi, dacă nu știți cum arătau oamenii, cum arata calul?” „Ei, la cal chiar ca nu ne-am uitat!” „Pai cum sa nu te uiți la cal? Eu știu cum arata fiecare cal din satul asta și dacă mi-ați fi spus cum arata, știam și al cui era, știam și cine v-a scos din glod! Pe oameni poți sa-i mai confunzi intre ei, dar pe cai nu poți sa-i încurci! Si e foarte bine ca au refuzat banii! Cum sa le oferiți bani pentru ca v-au ajutat? Asa ceva nu se face la noi, e omenește sa ajuți pe cel care are nevoie!”

Uite asa sunt vasluienii pe care i-am cunoscut.

Un român sau o românca

Exista unele articole publicate de mass media care expun opinia unui român sau a unei românce (sau a unei foste polițiste, de exemplu) de cine știe de unde, de obicei dintr-o tara străină. Întotdeauna astfel de articole și astfel de opinii sunt negative (de fapt sunt atacuri la persoana), aducând critici unor personalități (de cele mai multe ori politice din România). Ei, bine, opinia unui om este importanta, dar în articolele respective se creează impresia falsa ca este vorba despre opinia unuia care influențează opiniile celor din jur, adică ar fi vorba despre o opinie majoritara.

Da, dacă ar fi vorba despre opinia unui șef de stat, al unui parlamentar, politician, membru al vreunui guvern de oriunde din lumea asta, dacă ar fi vorba despre opinia unui lider religios sau al unui om de cultura, atunci da, ar fi o opinie importanta. Însa dacă e vorba numai despre opinia unui român oarecare din lumea asta, adresata lui Johannis, Iliescu, Ponta, Oprea, Constantinescu sau oricare alt politician roman aflat în momentul acela la putere…. opinia publicata și împrăștiată de către mass media are exact aceeași valoare ca și opinia mea, a ta sau a lui. Este la fel de valoroasa ca și opinia lui tanti Frosâna, badea Gheorghe sau nenea Mihai, caci la fel de român sunt și eu, tu și el sau ea, tanti Frosâna sau nenea Mihai. Români suntem cu toții și opinia tuturor este la fel de importanta ca și opinia publicata și promovata de ei. Adică este vorba despre o opinie personala, care ar putea reprezenta sau influenta doar pe cei din vecinătatea sa (rude, prieteni, colegi), adică maxim câteva zeci de persoane. Și atunci de ce publica ziarele în bătăi de clopote ce zice unul sau altul (întotdeauna ceva critic), nici măcar un sondaj de opinie, ci doar opinia unui om?

Simplu. Ca sa creeze impresia ca vorbește în numele meu, al tău și al lui. Ca sa creeze impresia ca vorbește în numele românilor. Ca sa creeze impresia ca opinia publicata de ei este o opinie majoritara, sau este un curent de opinie care se formează sau chiar creste. Adică pentru manipulare. Pentru manipularea mea, a a ta, a lui și a  ei.

Deci ziarele care publica astfel de scrisori deschise sunt ziare care urmăresc sa ne manipuleze, cine știe datorita cărui motiv necunoscut de către noi, cine știe pentru interesele cui. Cu siguranță nu pentru interesele noastre. Nu merita citite.

Moldo-rusa

E foarte trist sa vezi succesul propagandei (altora) sau insuccesul tău, ca nație. Sa vezi cum românii sunt transformați în moldoveni, apoi cum moldovenii sunt transformați în rusi. Același lucru se observa și în cazul altor români din România, care, din români se transforma în ardeleni, apoi în europeni civilizați (spre deosebire de restul românilor din „Vechiul Regat), apoi în cine știe ce alta nație, nație care n-are nici o legătura cu ceea ce sunt cu adevărat oamenii din România.

Dar nu este ceva nou, pentru noi. Caci noi, românii, adică cei care trăim aici, înconjurați de o mare slava și de atâtea imperii, de mai bine de 2000 de ani, nu vom dispărea ca nație. E doar unul dintre momentele dificile ale istorie  noastre, asa cum au fost atâtea alte momente deosebit de periculoase, momente pe care le-am trecut cu bine.

Dar e totuși un moment dificil. Un moment la care trebuie sa fim foarte atenți.