Lună: februarie 2016

Calea pustnicului (2)

Exista unele boli mai ușoare, în sensul ca acestea pot să-ți releve cu mai multa ușurință care sunt gândurile și emoțiile negative pentru tine, adică ce anume trebuie sa arunci la gunoi, ce anume trebuie sa schimbi în atitudinea ta.

Cu multi ani în urma, când aveam probleme cu stomacul, am fost forțat sa fac selecția emoțiilor. Boala era pe fondul emoțiilor negative și stoparea acestor emoții ajunsese, după câțiva ani, singura metoda prin care puteam scăpa de durerile de stomac, în cazul durerilor zilnice. În cazul crizelor, selecția emoțiilor trebuia sa fie combinata cu cel puțin o zi fără alimente. Emoțiile sunt legate de gânduri, le generează sau sunt generate de acestea, deci am avut avantajul ca, odată cu selecția emoțiilor, am învățat sa fac și selecția gândurilor. Metoda am aplicat-o în mod inconștient și pentru durerile de cap generate de gripa (trebuie sa menționez ca întotdeauna eu am făcut o forma ușoară de gripa, din ce în ce mai ușoară cu trecerea anilor, cred ca din cauza ca am tratat-o doar cu supraîncălzirea corpului, obișnuind corpul sa se vindece singur). Am observat ca durerile de cap provocate de gripa se intensifica odată cu anumite gânduri, gânduri ce-mi creau senzația de ceață pe creier. În general, gândurile acestea erau probleme de servici sau probleme generale ale omenirii (de exemplu politice), probleme de principii, de conduita morala (în sensul ca sufeream dacă ceva din viata exterioara se întâmpla în afara codului meu moral). Cu alte cuvinte, erau probleme care nu aveau legătură directa cu mine ca persoana, ci doar cu mentalitatea mea, deci nu ma interesau cu adevărat și nici n-ar fi trebuit sa ma preocupe. Deci durerile de cap se asociază cu preocuparea fata de probleme care nu ma interesează. Probleme și preocupări străine de mine? Asta înseamnă ca fuseseră plantate în mintea mea prin educație sau le preluasem din exterior. Adică un fel de gânduri-virus. Mintea mea era cotropita de gânduri-virus, la fel cum creierul meu era cotropit de virușii gripei, de parca virușii gripei erau un fel de manifestare în lumea materiala a virușilor mintii umane. La urma urmei, nu ziceau medicii daci ca, pentru a tămădui trupul, trebuie sa tămăduiești întâi sufletul? Eliminând gândurile care-mi provocau durerea (virușii -gând), eliminam durerea și eliminam și gripa.

Mintea (în concepția mea) este o manifestare în ego a mentalului, deci faptul ca mintea mea era preocupata de chestii care nu aveau legătură cu persoana mea avea ca efect centrarea conștientei de sine în ego, identificarea ființei umane ce sunt EU cu ego-ul meu. Cu timpul am observat ca ceața de pe creier se localiza la frunte, iar durerea de cap se afla în ceafa (imediat deasupra gatului). Acum nici capul nu ma mai doare când am gripa, de fapt cred ca nici măcar nu mai fac gripa. Tot treptat am învățat sa-mi dezactivez partea frontala a creierului, pentru a putea lăsa energia sa circule prin creștetul capului. Acestei energii i se opunea partea din creier aflata în spatele capului, în apropierea gatului, deci trebuia sa relaxez zona cefei (unde era un blocaj energetic). Reușisem, cred, sa fac conexiunea cu alta latura, cu alt plan al ființei mele.

Durerile mele de cap sunt foarte rare, doar când am gripa, însă senzația de ceață pe creier o am mult mai des, de fiecare data când sunt preocupat de probleme care nu ar trebui sa ma preocupe, sau în care n-ar trebui sa ma implic atât de mult, probleme sau stări în care sunt târât fără sa-mi dau seama în timpul zilei. Asa ca, pornind de la modul de vindecare al durerilor de cap provocate de gripa,  m-am obișnuit ca, aproape în fiecare seara (și din cauza faptului ca adorm cu greutate), sa încerc sa îndepărtez ceața de pe creier, stopând activitatea frontala a creierului și relaxând zona cefei. După câțiva ani s-a întâmplat ceva interesant: am reușit, pentru câteva secunde, sa fiu centrat în creștetul capului, dar in același timp, partea frontala sa rămână activata. S-a întâmplat, nu am făcut nimic pentru asta. Adică am fost conectat la o parte necunoscuta a ființei mele, dar, în același timp, partea frontala (mintea) a rămas activata. Adică am fost centrat atât în lumea ego-ului, cat și în alta lume, preț de câteva secunde bune. Era ca și cum as fi privit propria minte egotica din punctul de vedere al mentalului, ca și cum as fi privit o latura a ființei mele (ego-ul) fiind centrat în alta latura a ființei mele.

Calea pustnicului (1)

Pustnicul este acel om care încearcă sa-și înfrâneze anumite trăiri, pentru a putea accesa altele, din alt plan al ființei sale. El face o alegere conștientă, eliminând, după ani lungi de confruntări cu sine însuși, ceea ce considera ca este nociv sufletului sau, adică alege pregătirea pentru veșnicie în defavoarea vremelniciei ego-ului. Multi dintre pustnici aleg aceasta cale din cauza unor dezamăgiri ale vieții, alții din cauza speranțelor în ceea ce vor găsi, dar mai toți se roagă la Dumnezeu sa-i ajute în căutarea lor. Chiar dacă Dumnezeul din mintea lui este un Dumnezeu milos, bun sau mânios sau cu oricare alte caracteristici umane, fiind, astfel, o icoana a lui Dumnezeu, o imagine de Dumnezeu, adică un fel de chip cioplit, pustnicul are parte necondiționat de întreg ajutorul lui Dumnezeu, asa cum au toți oamenii din lumea asta. Ajutorul lui Dumnezeu consta în crearea cadrului necesar atât pentru asceza pustnicului, cat și cadrul necesar învățămintelor. Învățămintele nu sunt la nivel intelectual, ci la nivel emoțional. Pustnicul poate sa cada, periodic, în ispitele cărnii, adică ale ego-ului, asta ca sa înțeleagă la nivel emoțional ispita de care se ferește. După ce reușește sa înțeleagă ce înseamnă carnea (cum e numita în Biblie), abia atunci poate sa aleagă calea sufletului.

Este o cale grea, prin care pustnicul da la o parte învelișul ego-ului, cel care-i întunecă vederea, prin selectarea gândurilor și a emoțiilor. Dar calea pustnicului nu este singura cale de selectare a gândurilor și emoțiilor, aceasta selectare o face automat și inconștient toată lumea, ca rezultat al experientelor de viata, sau poate sa vina și în cazul unor boli. Avantajul pustnicului este ca el are un cod moral al religiei după care se ghidează în selectarea gândurilor și emoțiilor, pe când omul obișnuit este ca o frunza în bătaia vântului (evenimentele vieții). Dar avantajul de a avea un cod moral este, în același timp și un dezavantaj, caci pustnicul este dependent de codul moral, despre care nu știe nimeni cat de bun sau cat de rău este, sau poate ca pur și simplu nu e perfect, comparativ cu șansa oferita de viata, evenimentele vieții fiind guvernate direct de principiile universale ale lui Dumnezeu, care sunt mai presus de orice cod moral. Nu degeaba se spune ca nimic nu e întâmplător în viața.

Calea vieții înseamnă calea suferinței sau calea bolii. Orice energie negativa trăiește omul, aceasta se întoarce împotriva sa și asa o cunoaște și își cunoaște propria creație, conform proverbului popular „bine faci, bine găsești”. E același principiu care spune, după o experienta (de cele mai multe ori repetata de mai multe ori), ajungi să-ți zici: nu pune mana acolo ca frige. Știi ca acolo te frige și eviți emoțiile și gândurile respective.

Boala poate sa grăbească aceasta alegere, aceasta selectare a gândurilor și emoțiilor. Unele boli impun diete, iar dietele înseamnă selectarea alimentelor, renunțând, astfel, la gândurile, emoțiile și atitudinile subconștiente asociate cu acele alimente care rezonează cu acestea.

Deci calea pustnicului este foarte asemănătoare cu calea vieții, cu diferența ca pustnicul face asta în mod voluntar și se folosește de autodisciplina (disciplina gândurilor și a emoțiilor). Dar autodisciplina poate sa fie provocata și de unele probleme de sănătate.

 

 

Diete

Dacă mănânc grăsimi, înseamnă ca ma voi îngrășa? Dacă mănânc carne, înseamnă ca va creste carnea pe mine? Dacă mănânc vegetale, înseamnă ca ma voi umple de fibre, zaharuri simple sau de tot felul de vitamine? Dacă mănânc șuncă, înseamnă ca aceasta se va depune pe corpul meu?

Dar dacă fac focul cu lemn de nuc, înseamnă ca se vor depune nuci pe coșul sobei? Dar dacă ard lemne de stejar, înseamnă ca vor creste ghinde în soba mea? Difera puterea calorica, mirosul, dar lemnele tot arse sunt, nu se depun nicăieri.

Nu, grăsimile, proteinele, fibrele – toate alimentele pe care le consumam – sunt asemeni lemnului de foc pentru soba. Asa cum lemnul, indiferent de soi, este ars și transformat în căldură plus ceva funingine, sau în materiale de construcție, alimentele sunt descompuse și transformate în energie sau în ce are nevoie corpul (carne, oase, sânge etc.) Erbivorele mănâncă numai vegetale, dar corpul lor produce și grăsimi. Eschimoșii mănâncă numai carne, dar corpul lor produce tot ce are nevoie numai din carnea consumata.

Alimentele pe care le consumam influențează, totuși, corpul uman, dar nu prin compoziția chimica a lor, ci prin gândul care se asociază cu aceste alimente. De exemplu, fructele coapte, se asociază cu senzația de împlinire, fructele necoapte, cu senzația de neîmplinire (rezultând un fel de nemulțumire). Șunca și grăsimile, ca și hrana obținută din plantele făinoase se asociază cu ideea de acumulare materiala, un fel de bani albi pentru zile negre. Aceasta asociere nu se face la nivel conștient, ci la nivel inconștient. Chiar de la începutul existentei stocurilor de alimente din istoria umanității a existat problema supraviețuirii în funcție de cantitatea acestor stocuri; poate ca existenta stocurilor de alimente face parte din latura animalica a ființei umane, însă aceasta a degenerat cu timpul, transformându-se în lăcomie și dorința de bogăție, ca și de câștigarea respectului semenilor în funcție de stocurile deținute. De asta alimentele ca grăsimile și făinoasele se asociază cu ceva ce exista în noi, dar de care nu suntem conștienți (aceste dorințe pe care le simțim ca pe un fel de necesitați).

Dacă am avea conștientul și inconștientul curățat de aceste idei, nu ar conta ce alimente consumam, caci nu ar avea cu ce idei sa se asocieze. Ar fi ceva asemănător cu sabia care trece prin tine fara sa te taie, ar fi și asa cum a spus Isus, anume ca nu contează ce intra pe gura, ci ceea ce iese. Dar noi nu suntem Isus, cu toate ca suntem sfătuiți tot de către El sa fim desăvârșiți, asemeni lui Dumnezeu, iar acest lucru nu se poate face fără sa avem totala încredere în El.

Dar noi nu putem avea încredere în El, atâta vreme cat suntem cuprinși de frica. Suntem atât de cuprinși de frica, încât nici nu o mai simțim. E ca atunci când ne obișnuim cu un miros atât de mult, încât nu-l mai simțim. Caci grăsimea asta înseamnă, o măsura de protecție. Nu e numai o protecție sub forma de rezerva pentru un viitor nesigur, ci e si o măsură de protecție a sănătății, cum ar fi lipoamele, care cresc în locurile în care exista blocaje energetice ale corpului. De asta ne îngrășăm, caci gândurile noastre subconștiente sunt generate de frica. Facem burta pentru ca suntem centrați în ego și suntem centrați în ego pentru ca avem ceva de rezolvat acolo. Ceva nu funcționează corect la nivelul ego-ului, iar acel ceva ce nu funcționează ne blochează la acel nivel. Trăim la nivelul ego-ului, pentru a-l înțelege, pentru a-l putea repara și a-l pune sa funcționeze corect. Nu toate experientele trăite la nivelul ego-ului sunt pozitive, cele mai multe sunt experiente neplăcute, de aceea omenirea s-a umplut de frica, de aceea omul depune grăsime, aproape indiferent de dieta ținută. Adevărata dieta este cea mentala și emoțională, ceea ce susțin aproape toate religiile și probabil ca și știința medicinii moderne va descoperi, cândva, asta.

Cleștedinte

Te dor dinții, ai sensibilitate la rece, cald, dulce? Nu poți sa te bucuri de micile plăceri ale vieții? Atunci ai nevoie de Cleștedinte! Cleștele de scos dinții Cleștedinte te va lecui de orice problema de felul acesta! Cumpără și folosește cu încredere Cleștedinte și vei fi lecuit pe viata de sensibilitatea dinților tai la dulce, rece, sau cald! Caci dacă vei cumpăra Cleștedinte, invariabil vei ajunge la stomatolog, care-ți va scoate cu mai multa ușurință dinții ce-ți creează atâtea probleme. Daca nu vei folosi Cleștedinte, dinții tai se vor strica mai greu și vei suferi mai mult pana sa se hotărască stomatologul sa ți-i scoată. Caci asa sunt stomatologii ăștia: încearcă și fac tot posibilul sa-ți salveze tot ce se poate, c-asa-i învață la facultate. Dar dacă folosești regulat Cleștedinte, hotărârea lui va fi mult mai ușor de luat și vei scăpa de multa suferință inutila.

Dorel (specificații tehnice).

Românul este un tip de muncitor puțin mai altfel decât muncitorii din India sau din Europa de vest. Muncitorul indian muncește ca sa mănânce și cam atât, e mulțumit sa câștige cât sa supraviețuiască, căci asa sunt condițiile de acolo, a supraviețui în India, pentru cei săraci, e o problema pentru majoritatea și un succes pentru cei ce reușesc. Tradițional, societatea indiana este împărțită în caste, iar aceasta împărțire este adânc înrădăcinată în mentalul colectiv indian. Deasemeni, în afara de respectul datorat fata de cei ce aparțin de o casta superioara, exista și respectul datorat fata de cei bogați, fata de șefi, fata de toți cei considerați ca făcând parte dintr-o categorie sociala superioara. Indianul de rând se considera singur inferior celor din castele sau categoriile sociale favorizate. Pentru muncitorul indian, șeful este un mic zeu, cu care trebuie sa te comporți ca atare.

Muncitorul din vest își face, în general, datoria. Muncește cât poate, respecta întocmai norma de lucru, respecta cu strictețe instrucțiunile de lucru, și este, în general, bine îndrumat de către șefi, iar utilajele sunt, aproape întotdeauna bine întreținute. Știe cât face munca sa, știe care sunt drepturile sale, știe cât salar trebuie sa primească și întreg mecanismul patron-angajat-utilaje funcționează corect și relativ constant, conform prescripțiilor tehnice (la ei totul e normat și reglementat). Corectitudinea relațiilor patron (șef)/angajat este bine înrădăcinată în mentalul colectiv vest european, corectitudine ce este bazata pe experiența și echilibrul la care s-a ajuns după sute de ani de conflict intre clasele sociale.

Muncitorul român e cu totul altfel. În primul rând, muncitorul român are propria părere despre cum trebuie făcută treaba și-i place sa se tina cont de opinia lui. Mândria profesionala a muncitorului din vest este bazata pe corectitudinea sa, pe conștiinciozitatea cu care respecta regulile, pe când mândria profesionala a muncitorului român este bazata pe cunoștințele și îndemânarea sa, pe experiența practica pe care o are. De aceea e bine sa asculți părerea muncitorului român, căci nu te costa nimic și de multe ori poți adopta idei chiar foarte bune, poți învăța multe de la el. Deasemeni, dacă-l asculți pe Dorel, el simte ca e băgat în seama, ca opinia și experiența lui contează, astfel ca se simte solidar cu tine. În al doilea rând, muncitorul român trebuie sa creadă în șeful lui, trebuie sa aibă încredere în capacitatea și mai ales în moralitatea șefului. Asta se combina puțin cu cultul personalității în cazul șefilor la romani, dar combinația este ciudata, din punctul de vedere al unui vestic. Muncitorul roman se poate mulțumi cu destul de puțin, cu condiția sa formeze o echipa adevărată cu șeful și întregul lui colectiv. Dacă vrea, muncitorul român poate sa răstoarne munții, sa depășească orice norma, sa realizeze lucruri pe care alții nici nu se gândesc ca pot fi făcute. Acolo unde muncitori de alte naționalități, oricât de bine pregătiți ar fi, eșuează, muncitorul român are o șansă sa rezolve treaba (poate ca e o exagerare, dar tot e ceva adevărat în asta). Românul are marea capacitate de a improviza, iar aceasta capacitate de improvizație este, de fapt, manifestarea capacității de adaptare. O calitate deosebita ce nu poate fi fructificata, dacă nu știi cum sa te porți cu Dorel.

Dorel pune, în primul rând, accent pe educația tradițională. În vest, Hans nu te bagă în seama când treci pe lângă el, fiind preocupat de treaba pe care o are de făcut. În India e ceva normal ca șeful sa treacă pe lângă muncitor fără sa-l bage în seama, ca și cum acesta ar fi o cantitate neglijabila. Pentru Dorelul nostru, însă, este foarte important sa dai „buna ziua” când te întâlnești cu el, sau măcar sa faci un semn de salut, dacă nu se poate altfel. În felul acesta Dorel simte ca ii acorzi respect omului din el și i te adresezi ca de la om la om, nu ca de la zeu la om. Zeii sunt în ceruri, nu pe pământ, deci dacă te porți fata de el ca un zeu, Dorel te vede tot atât de mult cât vede cu ochii zeii nevăzuți din ceruri. Zeii pot sa te ajute, pot sa te pedepsească, pot să-ți ceara sa faci anumite lucruri, dar niciodată nu vor face echipa cu tine, niciodată nu vor fi tovarășii Spiritul de echipa al lui Hans se bazează pe o buna organizare și respectare a regulilor, pe când spiritul de echipa al lui Dorel se bazează pe experiența acumulata în mentalul colectiv al luptelor și războaielor. Dacă te porți ca un zeu, Dorel își va zice „Bine, zeule, tu îți faci datoria în funcție de cum vezi tu lucrurile acolo, sus, în cerurile din care vii, iar eu voi face asa cum vad eu lucrurile aici, pe pământ. Treaba se face aici, nu acolo, dacă nu ții cont de ce e pe pământ, asta e treaba ta, tu ești primul care ai de pierdut”. Sa nu confunzi, cumva, servilismul lui Dorel cu respectul fata de tine. Servilismul cu care se poarta fata de unul cu funcție este fals, Dorel se ascunde în spatele unui comportament standard al unei poziții sociale inferioare. Ca sa scoți maximum din Dorel, trebuie sa obții respectul lui, nu servilismul, ca sa poți face echipa cu el. În al doilea rând, când vorbești cu Dorel, trebuie sa asculți și părerea lui, sau măcar sa asculți ce are de zis, întărind, astfel, spiritul de echipa. Cu siguranță are o părere, care chiar dacă coincide cu a ta, trebuie spusa, căci altfel Dorel se simte solidar cu tine, dacă l-ai lăsat sa vorbească și l-ai ascultat. În plus fata de discuțiile profesionale, vor exista cu siguranță și discuții pe teme generale, cum ar fi, de exemplu, ce se mai întâmplă prin lumea asta, ce e bine și ce nu e bine sa mănânci, sa faci. Evident, în privința asta și Dorel are o părere pe care trebuie s-o asculți, căci dacă nu o asculți și-ți spui doar părerea ta, Dorel se va simți ca și cum ai vrea sa-i bagi pe gat opinia ta. Intre camarazi asa ceva nu se face, deci nu va mai fi camarad cu tine.

Bineînțeles ca, atunci când Dorel sta de vorba cu tine, el va încerca să-ți arate ce priceput este el și ca fără el treaba nu ar merge la fel de bine. Poate sa aibă dreptate, dar trebuie ținut cont ca e, de cele mai multe ori, o exagerare. E atât o chestie de orgoliu, cât și un interes, căci Dorel va încerca sa te manipuleze, sa poată obține încrederea și sprijinul tău, pentru un eventual, ajutor, când va avea nevoie. Poate nu chiar ajutor, ci un sprijin în probleme care pe el îl depășesc. Sprijin pe care poate sa-l dea cineva care e asemenea cu un zeu, adică cineva din lumea de sus, a șefilor (o aprobare, o creștere de salar, o schimbare a locului de munca, niște concediu când are el nevoie etc. sau pur și simplu sa-l ajuți să-și facă treaba cât mai bine).

Hans face ce scrie în fisa tehnica și nu-l interesează rezultatul, el se limitează la sarcina lui și atât, bazându-se pe corecta distribuire a muncii și a responsabilității (adică pe organizare și simțul de răspundere al fiecăruia în parte). Cu Dorel e altfel. Dacă discuți pe tema meseriei și te mai și pricepi și vede ca nu te poate „duce”, respectul lui Dorel fata de tine creste foarte mult. În cazul asta dispare ideea de responsabilitate individuala, din cauza ca se formează o legătură de colaborare dintre tine și Dorel. E ca și cum ai spune ca „sunteți amândoi în aceeași barca”, deci contează mai puțin ce face fiecare în parte, important e sa vâsliți amândoi în aceeași direcție. Important e sa ajungeți la mal, nu sa stabiliți responsabilități ca sa puteți da vina unul pe celalalt. Aceasta poate fi un mare avantaj pentru șef, căci singur Dorel va fi acela care se va oferi sa facă mai mult decât e, oficial, responsabilitatea lui. Pentru el nu contează cât de mult muncește, nu contează ca face și munca ta, contează sa poată sa te impresioneze cu capacitățile sale, astfel ca, dacă aveți rezultate bune împreuna împreuna, va veți sprijini unul pe altul. Sau poate ca Dorel dorește un șef care să-i dea posibilitatea să-și manifeste talentele, inventivitatea și capacitatea de munca. Asta înseamnă spiritul de echipa la romani. Dacă treaba merge bine, aveți amândoi de câștigat, deci contează mai puțin cine și ce face, rezultatul e important. Având încredere în tine, se va lăsa ghidat de tine, căci chiar dacă ești om și te porți cu el ca un om, ești și zeu în același timp.

Asta e șeful, pentru muncitorul roman. Asta trebuie sa fie, pentru ca muncitorul sa facă mai mult decât norma, mai mult decât se poate, în mod obișnuit. Șeful, pentru muncitorul roman, trebuie sa fie și om și zeu în același timp. Trebuie sa fii atât șeful, cat și colegul sau. Astfel, Dorel va reuși sa ducă treaba la bun sfârșit chiar dacă utilajul nu-i funcționează în parametrii optimi, chiar dacă e cutremur, tsunami sau alte cataclisme, căci are un simt deosebit care-l face sa poată face ceea ce multi alții nu pot. Va face în asa fel, încât sa ai și tu și el de câștigat.

Un exemplu care arata ce poate face motivația și spiritul de echipa pentru muncitorul roman:

Mi-ar place și aș

Mi-ar place să mănânc și aș manca mâncare poloneza, dacă as fi polonez, sau dacă aș trai în Polonia.

Mi-ar place să mănânc și aș manca mâncare ungureasca, dacă as fi ungur, sau dacă aș trai în Ungaria.

Mi-ar place să mănânc și aș manca mâncare bulgărească, dacă as fi bulgar, sau dacă aș trai în Bulgaria.

Mi-ar place să mănânc și aș manca mâncare sârbească, dacă as fi sârb, sau dacă aș trai în Serbia.

Mi-ar place să mănânc și aș manca mâncare macedoneana, dacă as fi macedonean, sau dacă aș trai în Macedonia.

Mi-ar place să mănânc și aș manca mâncare greceasca, dacă as fi grec, sau dacă aș trai în Grecia.

Mi-ar place să mănânc și aș manca mâncare turceasca, dacă as fi turc, sau dacă aș trai în Turcia.

Mi-ar place să mănânc și aș manca regulat mâncare englezeasca, dacă as fi englez, sau dacă aș trai în Anglia.

Mi-ar place să mănânc și aș manca mâncare franțuzească, dacă as fi francez, sau dacă aș trai în Franța.

Mi-ar place să mănânc și aș manca mâncare nemțească, dacă as fi neamț, sau dacă aș trai în Germania.http://www.biziday.ro/2016/01/30/nu-actionarul-conteaza-conteaza-modul-cum-acesta-abordeaza-piata/

Aș mânca cu placere carne de focă, dacă aș fi eschimos și aș mânca chiar și insecte prăjite, dacă as fi mexican sau tailandez.

Dar eu sunt roman și trăiesc în România și-mi place mâncarea romanească, caci cu aceasta mâncare sunt obișnuit de mic copil. Mâncarea romanească este cea mai buna pentru mine și pentru corpul meu.

Atunci, cu atât mai mult, n-as manca produsele unei firme străine, care a cumpărat o piață în România, închizând capacitățile de producție existente, înlocuind producția locala a preparatelor din lapte și laptele produs de țăranii romani, cu produse importate de peste hotare. De ce sa-i fac vânzare unei firme care-și câștigă piața din România prin falimentarea producției locale? Nu este destul ca s-au distrus atâtea fabrici și uzine, atâtea capacități de producție alimentara, care ofereau locuri de munca? Nu de asta romanii își cauta acum locuri de munca prin străinătate?

Pana acum nu ne-am gândit ca noi, cumpărătorii, avem puterea de a contribui la succesul firmelor străine sau românești. Noi, cumpărătorii, suntem cei care alegem ce cumpărăm. Pana acum am falimentat, prin alegerile noastre (îndemnați de reclame, propaganda și de politicieni), aproape întreaga economie românească clădită în vremea comunismului. Facem la fel și cu ce s-a construit din nou?