Fiindcă tatăl meu se pricepe aproape la orice lucru sau reparații din gospodărie, l-am rugat sa-mi schimbe catarama de la o curea cumpărată recent din bazar de la Suceava, de la o firma românească, curea din piele de foarte buna calitate. Când am luat-o înapoi, tatăl meu mi-a zis ca mi-a mai făcut doua gauri la curea. I-am spus ca m-am îngrășat, ca nu cred ca voi folosi acele gauri, se pare ca la aceasta greutate se simte bine corpul meu și va rămâne tot pe la același număr de kg. Tatăl meu mi-a răspuns ca nu mi-a facut degeaba gaurile la curea, caci voi slabi. Afirmație ce m-a mirat. „Cum sa slăbesc, nu vezi ca eu ma îngraș?” Răspunsul a fost scurt, dar plin de convingere: Ei, ai sa slăbești tu, în curând!”. „Ești sigur?” „Da, eu asa cred, ca ai sa slăbești”.

A doua zi, dimineața, când m-am cântărit, aveam cu 1 kg și vreo doua sute de grame mai puțin. Nu e mult 1 kg, dar s-a petrecut într-o noapte, fără sa schimb nimic nici din meniul meu, nici din stilul meu de viata și nici din convingerile mele. Dar ceva s-a întâmplat, totuși. Am fost atât de surprins, încât am analizat ce s-a întâmplat cu mine.

La nivel rațional n-am gândit nimic, n-am analizat cu intelectul (cu gândurile acelea care merg cu viteza vorbirii), de aceea nici măcar n-am luat în considerare ce mi-a zis tatăl meu. Însă gândul acela mental, mai iute ca fulgerul, ca „e tatăl meu, poate ca știe el ceva” a trecut prin capul meu cu viteza atât de mare bere încât nici măcar nu l-am luat în seama. Exista o anume încredere în spusele sau proorocirile părinților, fiecare dintre noi o are. Iar dacă ești nepregătit mental pentru a te apăra de gândul acela fulgerător, acel gând pătrunde undeva în subconștient sub forma unei acceptări. Fără sa-mi dau seama, pentru ca s-au combinat încrederea în spusele unui părinte cu viteza gândului mental (ceea ce a dus la acceptarea ideii ca voi slabi, fără s-o judec câtuși de puțin.), ideea aceea a pătruns undeva de unde a avut puterea sa lucreze asupra corpului m bereeu. Pur și simplu i-a dat comanda corpului sa slăbească!

Apoi m-am gandit: oare cum am inceput sa ma ingras? Pana prin 2010 am fost foarte slab. Nu slab cu adevărat, caci eram sănătos (în afara de stomac), ci slab în felul în care m-au văzut alții. Mama mea îmi zicea deseori ca sunt foarte slab, prea slab, ca ar trebui sa ma îngraș măcar puțin, caci sunt excesiv de slab. Pe de alta parte, oameni de la servici îmi ziceau, cu mila, ca sunt slab, prea slab, ca n-ar fi rău dacă m-as îngrășa puțin. Mie nu mi-a plăcut niciodată sa fiu gras, asa ca ace bereste sugestii subliminale n-au reușit sa pătrundă în subconștientul meu timp de aproape o viata întreagă. Dar, atunci când am început sa am probleme în cariera, când imaginea mea a început sa aibă de suferit, în mintea mea s-a asociat imaginea de om slab fizic cu imaginea de looser. Atunci am gândit, fără sa fiu conștient de asta, ca ar trebui sa fiu mai impunător și sugestia ca ar trebui sa fiu mai corpolent a reușit sa pătrundă în subconștient. Asta a fost portița pe care a intrat sugestia de a ma îngrășa.

Dar oare, în privința mâncării sau a gusturilor personale, nu exista asemenea sugestii? Sigur ca da, cel puțin din copilărie, majorita beretea copiilor sunt îndemnați în toate felurile sa mănânce. De către părinti, adică oamenii în care au cea mai mare încredere. Chiar când vezi un om care mănâncă cu placere, tot ți se face pofta. Iar când ți se face pofta, este foarte posibil sa treacă prin capul tău un gând de genul „uite ce bine poți sa te simți dacă mănânci bine”. Sau dacă mănânci napolitane, dulciuri, sau orice altceva. Sau dacă vezi pe unul fumând, sau bând. Dacă aceste imagini se asociază cu gândul ca e ceva plăcut, sau ceva bun, chiar dacă pe moment te abții, gândul acesta va rămâne undeva de unde va începe sa lucreze în timp.

Câți dintre noi sunt corpolenți din cauza unor asemenea sugestii? Cat e de dificil sa descoperi aceste sugestii? Și cat de ușor e sa elimini aceste sugestii? Dacă e ușor, cum sa faci asta?

Analizând banalitățile de mai sus, ar trebui sa ne întrebăm cate sugestii de acestea reușesc sa intre pe ușa din spate. Cat de mult suntem influențați de aceste sugestii, care sunt foarte asemănătoare cu virușii calculatoarelor? Cine comanda corpul nostru, sau cine intra la comanda lui, fără sa știm? Cum ne putem apăra și cum ne putem purifica de asemenea sugestii? Oare aceste sugestii nu pot influenta și altceva din funcționarea ființei noastre? Oare asemenea sugestii, dacă pot influenta corpul, nu pot sa producă și boli? Oare deochiul nu e ceva asemănător? Oare descântecele, dacă au efect asupra a ceea ce se numește „deochi”, au efect și asupra unor sugestii back-door?

Chiar dacă era denumit „Supermarket”, arata ca una dintre consignațiile noastre din anii ’90. Multe magazine din Malta arata la fel, cu marfa de toate categoriile înghesuite pe rafturi. Chiar și supermarket-urile consacrate, cum ar fi Carrefour, arata altfel decât în România. Mult, mult mai modeste.

În România. super și hipermarket-urile sunt construcții noi, moderne, mari, impozabile, cam cum erau construite catedralele pe vremuri, sau cum e clădirea Pentagonului, menita sa arate puterea SUA în timpul războiului rece. În România., când intra omul în supermarket, trebuie sa se simtă ca un preot care merge la o catedrala sa tina o slujba pentru credincioși, pentru ca clientul e cel mai important, el e cel care face vânzarea și câștigul patronului. Sunt multe supermarket-uri în România., din ce în ce mai multe, semn ca se câștigă foarte bine în comerț, iar câștigul acesta se bazează tocmai pe senzația clientului cum ca este și el o persoana importanta. Câștigurile supermarket-urilor sunt uriașe, dacă ne gândim ca profitul se ridica de la 50% în sus. O fabrica de producție are profituri, în procente, mult, mult mai mici. De exemplu, un profit anual de câteva zeci de milioane de euro, raportat la un fond de salarii de un milion de euro pe luna, este extrem de mic, comparativ cu profitul supermarketurilor. Milionul acela de euro pe care fabrica trebuie sa-l aibă lunar, numai și numai ca să-și plătească angajații arata cât de greu e sa supraviețuiești financiar, cand ai ca activitate producția. În afara de salarii, patronul învestește enorm de mult în materia prima ce necesita prelucrare, scule, energie, piese de schimb etc., numai ca sa scoată câteva milioane profit pe an. Supermarket-urile investesc la început, în construcția catedralei opulente, dar fondul de salarii este foarte mic (mai ales la nivelul salariilor din România), investițiile în piese de schimb sunt minime, în scule este aproape zero, iar returnarea banilor investiți în marfa este foarte rapida, caci aceasta nu trebuie prelucrata, ci doar sortata, așezată pe rafturi, apoi vândută. Românii contribuie la câștigurile fabuloase ale supermarket-urilor străine, chiar dacă ei înșiși au de pierdut, pentru ca preturile din supermarket-uri nu sunt mai mici decât preturile din celelalte magazine specializate. Are de pierdut și economia locala, de fapt cam toți românii au de pierdut de pe urma supermarket-urilor, pe termen lung.

În Malta nu e asa, chiar dacă comerțul este o parte foarte importanta a economiei (mai ales datorita dezvoltării turismului), acolo se pune accent mai mult pe prețul oferit pentru produse, adică atracția este câștigul clientului. Concurenta intre comercianți e atât de mare acolo, încât fiecare comerciant face tot posibilul sa ofere cele mai mici preturi.

În România., chiar dacă în supermarket-uri preturile nu sunt mai mici decât în magazinele obișnuite, senzația de importanta a clientului face diferența, caci este mult mai importanta pentru romani decât un preț bun. Asta ar arata, la prima vedere, ca romanul de rand nu este sărac, caci își permite sa meargă la supermarket-uri și sa iasă cu coșul plin, mândru de capacitatea sa de a sparge banii. La o a doua vedere, romanul oricât de sărac ar fi, tot fudul ar fi. De fapt, romanul de rand se simte umil, de aceea are dorința de a se simți și el boier măcar când merge în supermarket, nu un biet iobag, cum se simte în viata de fiecare zi.