Am auzit gălăgie în bucătărie. Când m-am dus sa vad ce se întâmplă, ce sa vezi?? Era o pasare mica, încolțită și fugărită de puii de pisica. Pasarea, când era atacata de un pui, fugea către altul, care se speria, și tot asa, nici una dintre părți nu câștiga. Într-un târziu, pasarea ar fi obosit și ar fi pierdut. Presupun ca pasarea fusese vânată de către mama puilor și adusa acestora, pentru antrenament. Cum pisicile mele nu sunt nevoite sa vâneze pentru a trai, dar păstrează pasiunea vânatului asa cum o păstrează și oamenii moderni (care nu mai sunt nevoiți sa vâneze ca sa trăiască de mii de ani), n-am putut lăsa lucrurile asa. Când am înaintat, puii de pisica mi-au simțit intenția și s-au retras, iar pasarea s-a lăsat luata în mana, de parca ar fi știut ca salvarea ei era la mine. Pasărea stătea foarte cuminte în mâna mea. Nu știu ce pasăre era, nu mai văzusem asemenea păsări. Era nefiresc de ușoară față de mărimea ei, ceea ce însemna că, ori nu prea mâncase în ultimul timp, ori avea vreo boală. Animalele de pradă reușesc să vâneze numai animalele cu șanse mici de supraviețuire, asta însemnând că n-ar trebui să mă supăr pe pisicile mele, dar tot nu puteam să las să continue barbaria asta sub ochii mei, la mine acasă. Inima mea era alături de pasăre, nu puteam s-o las să fie chinuită de puii de pisică. Trebuia s-o salvez, așa că am luat-o cu ușurință în mână, intenționând s-o duc pe casă, de unde sa zboare unde vede cu ochii.
Socoteala mea nu s-a potrivit, neavând cum s-o duc pe casă din pod, așa ca am deschis ușa și am pus-o jos, să-și tragă sufletul, să-I treacă spaima morții. Ghinion, cum am pus-o jos, cum a zburat în grădină. În grădină, unde era mama puilor, care nu a ratat ocazia și a prins-o imediat ce a ajuns jos. Gata, nu mai avea nici o șansă, dar măcar a murit rapid. Pe mâna mea rămăseseră urme ușoare de sânge, asta însemnând ca oricum nu avea șanse de supraviețuire. Asta a fost soarta ei și nu aveam cum s-o influențez.
Viața sălbatică este dură. Ca sa supraviețuiești, ca animal de pradă, trebuie să mănânci alte animale, trebuie să le ucizi. Nici viața domestică nu e mult mai ușoară, animalele crescute pentru carne ajungând tot la cuțit. Întreaga lume e dură, parcă nedreaptă și urâtă. Totul este crud in viața noastră, însă nu prea suntem conștienți de asta, noi cumpărăm carnea gata ambalată, fără să vedem cum a ajuns acea carne în farfuria noastră. Nu avem încotro, facem parte din această lume urâtă, fără să conștientizăm cât de urâtă e lumea în care trăim.
Lumea e urâtă pentru ca noi, oamenii, suntem urâți. Da, suntem urâți. De ce suntem urâți? Pentru ca noi, oamenii, ne mâncăm între noi. Noi suntem cei care vor să aibă bunul altora. Noi suntem cei care vor să aibă chiar și succesul altora. Noi suntem cei care vor sa aibă imaginea altora, mai de succes decât noi. Noi suntem cei care vrem să furam de la alții orice ni se pare mai valoros decât ceea ce avem noi înșine. Pentru că noi suntem cei care am uitat cine suntem și care e valoarea noastră și dorim să înlocuim valoarea noastră cu valoarea altora. Noi suntem cei care am creat o societate bazată pe competiție, în care cel mai puternic îl domină (mănâncă) pe cel mai slab. Noi suntem cei care vrem să dominăm totul, chiar și Natura. Noi considerăm că Natura și Universul sunt create pentru confortul nostru personal, pentru satisfacția ego-ului, nu pentru nevoile noastre. Noi suntem cei care idolatrizăm generalii victorioși, neamurile războinice, și nu apreciem propovăduitorii păcii. Violența există în noi și nu o putem controla, ci ne controlează violența pe noi.
Dacă Dumnezeu, când a creat Omul și a zis ca Omul va stăpâni animalele, atunci cum sa ne închipuim că animalele nu vor fi violente, dacă în Om exista atâta violență, atâta agresivitate, atâta dorință de a lua ce are altul, pentru simplul fapt ca nu e conștient că ceea ce I-a dat El e suficient și chiar mai valoros decât ceea ce obține prin furt (imitație) și violență de la altul? Coborând din Eden, Omul a renunțat la hrana spirituală și a înlocuit-o cu hrana obținută prin violență. Probabil ca inițial Omul a fost conștient de influența sa asupra animalelor, dar acum nu mai este. Dacă Omul a devenit violent, atunci și animalele au devenit violente. Omul nu a creat animalele, dar Omul are ceva din puterea de creație a Creatorului. Dacă Creatorul i-a dat omului în stăpânire animalele, i-a dat și o anumita putere de influența asupra lor.
Poate că, dacă Edenul va reveni pe Pământ, omul va consuma din nou hrană spirituală, iar atunci nu va mai exista violență în lumea umană. Poate că atunci nici animalele nu se vor mai mânca unele pe altele.
Printre extreme 