Prima data a fost cu câțiva ani în urma. Într-o meditație obișnuită, în care primeam informații sub forma de senzații, asa cum am obiceiul, m-am lăsat cuprins de senzații în întreg corpul, pentru a curata tot ce e de curățat, pentru a vindeca tot ce este de vindecat, pentru a întări tot ce este de întărit. Trebuie sa menționez ca rareori se întâmplă sa primesc stări energetice deosebite, în starea de relaxare pe care caut s-o obțin înainte de a adormi . Starea în care ajunsesem atunci era mai intensa, iar la un moment dat, senzațiile s-au transformat într-un fel de energie, care, spre sfârșit, s-a îndreptat către imaginea mea. Nu era o imagine ca o poza, ci era vorba despre imaginea creata de mine însumi, o imagine compusa din gânduri, personalitate și caracter. Era proiecția mea în mintea mea. Când am observat ca este vorba despre imaginea mea și nu despre persoana (ființa) mea, am refuzat imaginea în mod voit, crezând ca este vorba despre o greșeală pe care o făcusem și nu o observasem. Însă senzațiile au dispărut, am ieșit din starea aceea, fără sa pot reveni. Am uitat evenimentul, dar cu câteva zile mai târziu mi-am pus întrebarea, undeva în interiorul meu, dacă nu cumva chiar făcusem o greșeală sau asa trebuia sa fie.

După mult timp, preocupat fiind de câteva săptămâni de religia și spiritualitatea lui Orfeu, gândindu-mă la legătura pe care o făcea maestrul intre vibrațiile muzicii și vibrațiile sufletului animalelor și plantelor, am intrat într-o stare contemplativa, caci dacă privești sufletele ființelor ca pe niște vibrații muzicale, înțelegi ca lumea în care trăiești e perfecta, e minunata, e extraordinar de frumoasa, numai ca noi nu suntem în stare sa vedem frumusețea. Ori starea aceea contemplativa te face fericit doar pentru ca exiști și poți sa simți minunăția și perfecțiunea Universului, manifestându-se acceptarea, ori acceptarea lumii asa cum este provoacă starea de contemplare, nu pot sa spun care dintre ele o generează pe cealaltă. La un moment dat s-a întâmplat același lucru ca în evenimentul precedent, anume starea s-a transferat către imaginea mea și am procedat în același fel, încercând sa concentrez energia acceptării și contemplării către persoana mea, nu către imaginea mea. La fel ca data trecuta, am pierdut starea.

Putin după aceasta, din cauza unei dureri inexplicabile la gat, am încercat aceeași metoda, anume energizarea vindecătoare. Atunci m-am gândit atât la Orfeu, cat și la Zamolxe (caci eram preocupat, în acea perioada, de Zamolxe, dorind sa știu care era natura spiritualității (religiei) sale. De data asta, energia care m-a cuprins, începând de la gat, apoi răspândindu-se în tot corpul, era de alta natura. Nu erau senzații, nu erau gânduri, nu erau emoții și nu erau sentimente. Mult timp după aceea am ajuns la concluzia ca trebuie sa fi fost vorba despre focul viu despre care se spune ca propovăduia Zamolxe. La finalul vindecării, focul viu s-a dus, la fel ca dățile despre care am pomenit, către imaginea personalității mele, dar din nou am alungat-o mental de pe imagine și din nou a dispărut. De data aceasta, însă, am înțeles mesajul care mi s-a transmis. A fost nevoie de mai mult de un an numai ca sa înțeleg importanta imaginii proprii în viata noastră și am înțeles și anumite nereușite pe care le-am avut în mod constant, de-a lungul timpului.

Datorita educației tradiționale românești, care te învață, printre altele, sa nu te lauzi singur, ci sa aștepți aprecierea celor din jur, mi-am creat o imagine de sine inferioara realității, așteptând și sperând ca prostul ca meritele mele sa fie recunoscute de alții. Fata de subalterni am câștigat respect, însă n-am câștigat aprecierea șefilor, în general a celor care au nevoie de funcție pentru a suplini lipsuri ale personalității, iar cum cei ce se aseamănă se aduna, cam toți șefii din ziua de azi sunt de calitate inferioara. Pe de alta parte, trăim într-o societate bazata pe publicitate și autopublicitate, în care toți fac în asa fel încât sa arate ca produsul lor este cel mai bun, societate în care și oamenii au început să-și facă publicitate singuri. Suntem atât de influențați de aceasta publicitate comerciala, încât și oamenii încep sa gândească în termeni de publicitate. Toți își fac autopublicitate, toți încearcă sa convingă lumea ca sunt cei mai buni, la fel cum se procedează cu produsele comerciale ale companiilor. Oamenii au ajuns un fel de produse, la care nu contează atât de mult calitatea reala, ci felul în care se prezintă. Aceasta autopublicitate s-a suprapus la șefi (ca și la politicieni) peste incompetenta ce necesita lupte de culise, de tipul mâncătoriilor și săpaturilor (majoritatea bazate pe distrugerea imaginii competitorilor). Succesul meu fata de subalterni se explica prin faptul ca majoritatea sunt oameni simpli de la tara, care au primit în copilărie educația celor șapte ani de acasă și care păstrează legăturile cu lumea satului natal și cu pământul pe care-l lucrează și unde vor sa trăiască după pensie. Într-o societate bazata pe publicitate și imagine, cum sa ai succes, dacă nu lucrezi folosind o imagine proprie supradimensionata?

Dar nu am înțeles numai atât, am înțeles ca imaginea pe care o ai tu însuti despre tine nu este o simpla poza, ci este o proiecție în Univers despre tine însuti. Aceasta proiecție este puterea ta de creație care-ți influențează viata. Prin imaginea pe care ți-o creezi despre tine, iți creezi, mai mult sau mai puțin, soarta. Imaginea pe care o ai despre tine reprezinta un fel de crez al ceea ce ești tu. Acest crez este, de multe ori, undeva în interiorul nostru, dar nu ajunge la nivelul conștiinței ego-ului. Imaginea de sine reprezinta o declarație de intenții făcută întregului Univers, reprezinta aspirațiile și dorințele tale exprimate și transmise în eter. Reprezinta cererile tale fata de Univers, fata de divinitate, neexprimate în cuvinte, de cele mai multe multe ori inconștiente. Universul reacționează întotdeauna la cererile tale. Indiferent dacă imaginea ta despre tine însuti este una pozitiva sau una negativa, Universul o recepționează tot ca pe o cerere pe care ți-o satisface oricum. De aceea, imaginea despre tine, crezul tău despre tine și despre viata ta, este însăși soarta ta. Imaginea nu e, poate, importanta pentru sufletul tău, însă e importanta pentru viata ta, de aceea imaginea trebuie curățată, purificata, vindecata, exact la fel cum vindeci sufletul și trupul.