prezent

Să vina să vă ia

Am de făcut o lucrare complexa, la mine acasă. E nevoie de munca susținută întreaga viata iar pentru asta am angajat o firma. Am angajat-o normal, asa cum se angajează orice firma care trebuie sa execute lucrări: am organizat o licitație la care au participat toate firmele interesate sa câștige bani de pe urma lucrării mele. S-au prezentat câteva firme, iar eu am ales-o pe cea care promitea lucrările cele mai bune, la prețul cel mai mic. Ba chiar PSD, firma respectiva, cea care a câștigat licitația, a oferit și niște bonusuri substanțiale. Ciudat e ca am ales-o pentru ca a oferit bonusuri muncitorilor implicați în construcția de la mine de acasă, caci am gândit ca dacă oferă bonusuri muncitorilor sai, aceștia vor lucra cu mai multa responsabilitate.

S-au apucat de lucrare, însă nu s-au omorât cu munca. Oamenii lor, mai ales șefii, în loc sa stimuleze muncitorii și sa supravegheze respectarea contractului pentru care erau plătiți, păreau interesați mai mult de bunurile pe care le aveam în casa și în curte, decât de bunul mers al lucrărilor contractate. Ba chiar își făceau treaba în bătaie de joc, ceea ce făceau azi, mâine dărâmau, parca anume ca sa rămână cat mai mult timp la mine în curte. Lucrările nu numai ca stagnau, dar chiar se și deteriora ceea ce fusese început de mine, înainte de a contracta firma PSD sa le termine. Zilnic îmi cereau sa suplimentez aprovizionarea cu materiale, caci ziceau ca asa se fac lucrările, nu asa cum promiseseră înainte de încheierea contractului. Plăteam sute de metri de țevi, mii de metri de cablu electric, sute de kg de șuruburi, cuie, piulițe, tone de pietriș, ciment, var, tone de scânduri, iar asta suplimentar fata de materialele prevazute în proiect și în contract. Si nici nu vedeam materialele în curte, eu le dădeam banii pentru ele, însă materialele nu apăreau ca sa fie folosite în construcție. Băieții ma furau legal, luându-mi bani pentru materiale, dar, în loc sa cumpere materialele solicitate, băgau banii în buzunarul lor. Iar când n-am mai avut bani sa plătesc materialele solicitate peste cele din proiectul cu care au câștigat licitația, am observat ca au început sa-mi dispară lucruri din casa și din curte. La început uneltele și sculele mele, apoi caloriferele, centrala termica, becurile și cam tot ce aveam prin curte și prin casa. Mi s-a părut ca recunosc caloriferele mele la un centru de fier vechi, însă nu puteam dovedi asta. Nu puteam dovedi nimic, nu puteam sa dovedesc ca firma PSD ma fura ca-n codru, profitând de faptul ca eu nu pot dovedi. Ajunsesem total la cheremul lor, nu mai aveam bani de nimic, casa pe care o aveam înainte de contractarea lucrărilor de extindere, era din ce în ce mai dărăpănată din cauza furturilor pe care nu le puteam dovedi. Inițial făcusem o plângere la firma, sperând ca vor face ordine cu angajații lor, însă nu numai ca nu au făcut nimic în sensul asta, dar m-au și dat pe ușă afara. Cum îmi permit eu sa jignesc cea mai mare firma din tara, aducând acuzații nedovedite?

Si atunci, disperat, am apelat la o alta firma, DNA, sa ma învețe ce sa fac. Nu m-a costat prea mult, dar mi-a zis car ca nu pot sa dovedesc ceea ce au furat pana acum, însă pot sa-i prind asupra faptului când fura din nou. Asa ca au instalat camere de supraveghere, însă firma PSD și-a dat seama și a furat mai pe ascuns. De, păreau ca sunt profesioniști în materie de furat, cata vreme știau ca nu pot fi prinși, au furat ca în codru, însă cum au văzut camerele de supraveghere, au furat cu fereala, astfel încât sa nu fie văzuți când fura. Însa tot au fost văzuți furând o lingura din bucătărie. O nimica toată, pe lângă ce furaseră pana acum, însă doar atât puteam dovedi ca au furat. Știam ca au furat mult mai mult, dar puteam dovedi numai lingura asta.

Asa ca am făcut plângere, aducând dovada furtului lingurii. Știam ca astfel nu voi putea recupera prejudiciul imens (ajunsesem la sapa de lemn după cat m-au furat), dar ma bucuram ca poate autorii furtului lingurii vor intra la pușcărie, iar firma își va lua masuri de precauție, interzicând oficial angajaților sai sa fure de acolo unde ar trebui sa muncească. Într-adevăr, cei care fuseseră filmați ca au furat lingura, au intrat la pușcărie, însă firma PSD a făcut recurs. La recurs a reușit sa câștige nu numai eliberarea hoților mărunți ai lingurii, ci și sa-mi impună ca, pentru continuarea lucrărilor, sa fiu obligat sa scot camerele de supraveghere. Ca cică DNA e părtinitor, e securist și face politie politica, are ceva cu firma PSD.

Pe mine nu ma interesează ce face DNA-ul, atâta vreme cat micșorează numărul hoților. Al hoților care ma fura direct, al hoților care nu numai ca nu-și fac treaba pentru care i-am plătit, dar care îmi fura ce a mai rămas din casa mea. Ei s-au învățat atât de mult cu furatul, încât se simt nedreptățiți când li se interzice sa fure. Fiind o firma atât de mare, încearcă acum, prin influenta pe care au căpătat-o la toate nivelele de conducere a societății, sa scoată camerele de supraveghere în afara legii.

Ce facem, caci suntem o tara întreagă cei care au problema cu firmele contractate pentru lucrări. Toti suntem furați ca-n codru, însă nu prea putem sa facem nimic. In curând nici pentru furturile dovedite nu vom putea sa-i băgăm la pușcărie.

Târguiala lui Dănilă Prepeleac

Dănilă Prepeleac s-a dus la târg să vândă o pereche de boi foarte buni, ca să-și cumpere cu banii luați o pereche de boi mai puțin buni, adică mai ieftini, plus un car cu care să-și facă treburile, sa nu mai ceara împrumut de la fratele sau. Sfatul ii fusese dat chiar de fratele sau, care era un foarte bun și harnic gospodar, spre deosebire de Dănilă Prepeleac, care nu prea gândea gospodărește și nici harnic nu prea era. Însă, pe drum, cu mintea lui, Dănilă Prepeleac a schimbat boii pe un car pe care l-a văzut că merge singur la vale, iar după ce s-a terminat dealul a schimbat carul cu un țap, apoi țapul cu o gâscă și gâsca cu o punga goala. S-a întors acasă fără frumusețea de boi, doar cu o punga goala. Halal târg!

Noi, românii, suntem aproape toți la fel de gospodari ca Dănilă Prepeleac. Nu numai gospodari ca el, ci la fel de buni comercianți ca el, caci facem târguri exact ca Dănilă Prepeleac. Suntem la fel de aerieni și rupți de realitate, caci ni se pare că dacă o căruță merge la vale fără sa fie trasa de boi, credem ca e adevărat și ne dorim să avem acea căruță minune. Nu contează ce dăm la schimb. Exact asa am făcut cu votul. Am dat votul nostru în schimbul măririi pensiilor și a unor salarii plus eliminarea unor taxe, crezând ca asta va rezolva toate problemele noastre, confundând creșterea momentana a veniturilor cu căruța care merge  singură la vale.

Măsura de creștere a salariului minim este una buna și necesara, oricum chestia cu salariile s-ar fi schimbat destul de curând din cauza lipsei de forță de munca ce devine din ce în ce mai acuta în tara noastră. Însă nu ne gândim deloc la viitor. Nu ne gândim ca creșterea salariilor bugetarilor și a pensiilor funcționează numai la vale, însă va veni drumul drept și urmează apoi și dealul. Și, mai ales, nu ne gândim la târgul pe care l-am făcut. Am dat votul nostru pentru o căruță care merge la vale, caci celor pe care i-am votat puțin le pasa de nivelul nostru de trai. Le-am dat votul, am obținut niște creșteri salariale și niște eliminări de taxe, însă le-am dat puterea de a fura. Noi i-am votat pentru salarii, însă ei modifica legile, astfel încât să poată fura din bugetul de stat fără a fi trași la răspundere. Buget din care vin și salariile bugetarilor și pensiile. Iar când bugetul va sărăci din cauza abuzurilor în serviciu ale tuturor miniștrilor, parlamentarilor și al primarilor din toate orașele și satele României, căruța se va opri, acela e timpul în care drumul a devenit drept și căruța se oprește. Prima data vor fi afectate investițiile de stat, cum ar fi întreținerea drumurilor, construcția autostrăzilor, întreținerea spitalelor și a tot ce aparține statului. În toate acestea sunt implicați salariați, angajați plătiți de firmele implicate în aceste investiții. Impozitele plătite bugetului de stat de către aceste firme și de către salariații lor vor fi din ce în ce mai mici, iar bugetul va sărăci din ce în ce mai mult. Acesta este momentul în care căruța trebuie sa meargă singura la deal. Dar nu va merge, iar bugetul va trebui suplimentat din alte surse: împrumuturi externe sau taxe suplimentare. Și atunci noi, toți cei care trăim în tara asta, vom fi nevoiți sa împingem căruța la deal, cu spinarea și sudoarea noastră. Și vom ajunge sa avem o simpla punga goala, în locul minunatei perechi de boi cu care am pornit la târg (alegeri).

Acuma, eu cred ca povestea lui Dănilă Prepeleac conține și un mesaj subliminal, transmis tuturor copiilor care asculta povestea. Cine e Dănilă Prepeleac? Un neispravit, unul căruia îi mănâncă căinii din traista. Unul care are o liota de copii, permanent dependent de fratele și vecinii sai, nefiind în stare să se descurce singur cu gospodăria sa. Evident, sărac, caci nu e bun gospodar, pare chiar prost. Însă, când dă cu adevărat de greu, atunci când se întâlnește cu dracu’, Dănilă Prepeleac devine brusc inteligent. Mult mai inteligent decât ar fi putut fi fratele sau, bunul gospodar. E greu de crezut ca, cu mentalitatea unui bun gospodar, cineva ar fi reușit să păcălească pe însuși Dracu’, cel cu puteri nelimitate. Când a dat piept cu niște provocări ieșite din comun, Dănilă Prepeleac devine un om cu capacități ieșite din comun. Calitățile de excepție ale lui Dănilă Prepeleac au ieșit la suprafață și s-au manifestat numai când a fost obligat sa facă fata unor provocări de excepție. Un om obișnuit, un bun gospodar, ar fi pierdut lupta cu Dracu, însa Dănilă Prepeleac, un om ca vai de capul lui, a câștigat.

Cam la fel a fost și istoria poporului român. Intre 3 imperii, abia a supraviețuit ca popor. Dar a supraviețuit cu greu, majoritatea timpului fiind sărac și plin de tot felul de probleme, asa cum avea și Dănilă Prepeleac. Însă, de fiecare dată când a trebui sa dea piept cu Dracu’, au apărut lideri de excepție, iar poporul român a fost unul de excepție. Calitățile reale ale poporului român sunt ascunse, undeva unde nu știe nimeni, dar când ies la suprafață uimesc o lume întreagă. Au uimit la Rovine, Podul Înalt, Mărăști și Mărășești. Au uimit și prin ingeniozitatea de care au putut da dovadă românii, din rândul lor răsărind oameni de excepție în artă, știință, cultură, industrie etc. Se pare ca noi, românii, nu suntem făcuți să ducem o viata obișnuită, caci nu ne prea descurcam cu șansele obișnuite oferite de soartă. Le dam cu piciorul, neștiind sa le folosim. Însă, de fiecare data când suntem puși în situații extreme, în care poate nici un alt popor nu s-ar descurca, noi găsim resurse, energie și metodele cele mai potrivite pentru a rezolva ceea ce pare de nerezolvat.

Acum suntem la faza în care am dat, progresiv, de 27 de ani, perechea noastră falnica de boi pe o căruță care merge singura la vale, apoi am schimbat-o pe un țap, o găscă, ajungând în final sa rămânem cu o punga goală. Numai că, atunci când cu adevărat vom da piept cu dracu’, nu numai că vom recupera tot ce am pierdut, dar vom rămâne și cu sacul de bani al dracilor.

Puterea imaginii

Prima data a fost cu câțiva ani în urma. Într-o meditație obișnuită, în care primeam informații sub forma de senzații, asa cum am obiceiul, m-am lăsat cuprins de senzații în întreg corpul, pentru a curata tot ce e de curățat, pentru a vindeca tot ce este de vindecat, pentru a întări tot ce este de întărit. Trebuie sa menționez ca rareori se întâmplă sa primesc stări energetice deosebite, în starea de relaxare pe care caut s-o obțin înainte de a adormi . Starea în care ajunsesem atunci era mai intensa, iar la un moment dat, senzațiile s-au transformat într-un fel de energie, care, spre sfârșit, s-a îndreptat către imaginea mea. Nu era o imagine ca o poza, ci era vorba despre imaginea creata de mine însumi, o imagine compusa din gânduri, personalitate și caracter. Era proiecția mea în mintea mea. Când am observat ca este vorba despre imaginea mea și nu despre persoana (ființa) mea, am refuzat imaginea în mod voit, crezând ca este vorba despre o greșeală pe care o făcusem și nu o observasem. Însă senzațiile au dispărut, am ieșit din starea aceea, fără sa pot reveni. Am uitat evenimentul, dar cu câteva zile mai târziu mi-am pus întrebarea, undeva în interiorul meu, dacă nu cumva chiar făcusem o greșeală sau asa trebuia sa fie.

După mult timp, preocupat fiind de câteva săptămâni de religia și spiritualitatea lui Orfeu, gândindu-mă la legătura pe care o făcea maestrul intre vibrațiile muzicii și vibrațiile sufletului animalelor și plantelor, am intrat într-o stare contemplativa, caci dacă privești sufletele ființelor ca pe niște vibrații muzicale, înțelegi ca lumea în care trăiești e perfecta, e minunata, e extraordinar de frumoasa, numai ca noi nu suntem în stare sa vedem frumusețea. Ori starea aceea contemplativa te face fericit doar pentru ca exiști și poți sa simți minunăția și perfecțiunea Universului, manifestându-se acceptarea, ori acceptarea lumii asa cum este provoacă starea de contemplare, nu pot sa spun care dintre ele o generează pe cealaltă. La un moment dat s-a întâmplat același lucru ca în evenimentul precedent, anume starea s-a transferat către imaginea mea și am procedat în același fel, încercând sa concentrez energia acceptării și contemplării către persoana mea, nu către imaginea mea. La fel ca data trecuta, am pierdut starea.

Putin după aceasta, din cauza unei dureri inexplicabile la gat, am încercat aceeași metoda, anume energizarea vindecătoare. Atunci m-am gândit atât la Orfeu, cat și la Zamolxe (caci eram preocupat, în acea perioada, de Zamolxe, dorind sa știu care era natura spiritualității (religiei) sale. De data asta, energia care m-a cuprins, începând de la gat, apoi răspândindu-se în tot corpul, era de alta natura. Nu erau senzații, nu erau gânduri, nu erau emoții și nu erau sentimente. Mult timp după aceea am ajuns la concluzia ca trebuie sa fi fost vorba despre focul viu despre care se spune ca propovăduia Zamolxe. La finalul vindecării, focul viu s-a dus, la fel ca dățile despre care am pomenit, către imaginea personalității mele, dar din nou am alungat-o mental de pe imagine și din nou a dispărut. De data aceasta, însă, am înțeles mesajul care mi s-a transmis. A fost nevoie de mai mult de un an numai ca sa înțeleg importanta imaginii proprii în viata noastră și am înțeles și anumite nereușite pe care le-am avut în mod constant, de-a lungul timpului.

Datorita educației tradiționale românești, care te învață, printre altele, sa nu te lauzi singur, ci sa aștepți aprecierea celor din jur, mi-am creat o imagine de sine inferioara realității, așteptând și sperând ca prostul ca meritele mele sa fie recunoscute de alții. Fata de subalterni am câștigat respect, însă n-am câștigat aprecierea șefilor, în general a celor care au nevoie de funcție pentru a suplini lipsuri ale personalității, iar cum cei ce se aseamănă se aduna, cam toți șefii din ziua de azi sunt de calitate inferioara. Pe de alta parte, trăim într-o societate bazata pe publicitate și autopublicitate, în care toți fac în asa fel încât sa arate ca produsul lor este cel mai bun, societate în care și oamenii au început să-și facă publicitate singuri. Suntem atât de influențați de aceasta publicitate comerciala, încât și oamenii încep sa gândească în termeni de publicitate. Toți își fac autopublicitate, toți încearcă sa convingă lumea ca sunt cei mai buni, la fel cum se procedează cu produsele comerciale ale companiilor. Oamenii au ajuns un fel de produse, la care nu contează atât de mult calitatea reala, ci felul în care se prezintă. Aceasta autopublicitate s-a suprapus la șefi (ca și la politicieni) peste incompetenta ce necesita lupte de culise, de tipul mâncătoriilor și săpaturilor (majoritatea bazate pe distrugerea imaginii competitorilor). Succesul meu fata de subalterni se explica prin faptul ca majoritatea sunt oameni simpli de la tara, care au primit în copilărie educația celor șapte ani de acasă și care păstrează legăturile cu lumea satului natal și cu pământul pe care-l lucrează și unde vor sa trăiască după pensie. Într-o societate bazata pe publicitate și imagine, cum sa ai succes, dacă nu lucrezi folosind o imagine proprie supradimensionata?

Dar nu am înțeles numai atât, am înțeles ca imaginea pe care o ai tu însuti despre tine nu este o simpla poza, ci este o proiecție în Univers despre tine însuti. Aceasta proiecție este puterea ta de creație care-ți influențează viata. Prin imaginea pe care ți-o creezi despre tine, iți creezi, mai mult sau mai puțin, soarta. Imaginea pe care o ai despre tine reprezinta un fel de crez al ceea ce ești tu. Acest crez este, de multe ori, undeva în interiorul nostru, dar nu ajunge la nivelul conștiinței ego-ului. Imaginea de sine reprezinta o declarație de intenții făcută întregului Univers, reprezinta aspirațiile și dorințele tale exprimate și transmise în eter. Reprezinta cererile tale fata de Univers, fata de divinitate, neexprimate în cuvinte, de cele mai multe multe ori inconștiente. Universul reacționează întotdeauna la cererile tale. Indiferent dacă imaginea ta despre tine însuti este una pozitiva sau una negativa, Universul o recepționează tot ca pe o cerere pe care ți-o satisface oricum. De aceea, imaginea despre tine, crezul tău despre tine și despre viata ta, este însăși soarta ta. Imaginea nu e, poate, importanta pentru sufletul tău, însă e importanta pentru viata ta, de aceea imaginea trebuie curățată, purificata, vindecata, exact la fel cum vindeci sufletul și trupul.

Stocuri

Prețul petrolului variază cu o anumita viteza, însă prețul benzinei la pompa din România nu variază cu aceeași viteza. Când petrolul scade, benzina scade mult mai lent, însă când petrolul creste, benzina creste la fel de repede, chiar mai mult decât creste petrolul. Pentru întârzierea scăderii prețului benzinei la pompa exista o explicație, anume ca benzinăriile au stocuri cumpărate la prețul vechi, mai mare, deci ei vând întâi acele stocuri cu preț mai mare al benzinei, după care achiziționează marfa noua cu preț mai mic. Dar asta ar însemna ca prețul benzinei sa scadă brusc, după terminarea stocurilor, ceea ce nu se întâmplă în realitate. Iar atunci când creste prețul petrolului, benzinăriile au deja stocuri cumpărate la preț mic al petrolului, deci ar trebui ca creșterea de preț a benzinei sa fie la fel de lenta ca scăderea prețului ei atunci când scade prețul petrolului. Inegalitatea aceasta a vitezei de creștere fata de descreștere a prețului benzinei de la pompa arata ca în România nu prea exista economie de piață în domeniul benzinei. Sau ca aceasta economie de piață nu funcționează, caci benzinăriile își permit sa câștige mai mult decât minimul necesar supraviețuirii economice. Adică ori nu exista concurenta suficienta, ori exista înțelegeri la nivel de corporații internaționale (numai ele mai dețin benzinării în România – nu ma refer la benzinăriile mici, care nu pot influenta prețul benzinei). Adică marile corporații care „au investit” în România formează un fel de monopol, dacă s-au înțeles intre ele în privința stabilirii prețului benzinei. N-ar fi prima data când corporațiile străine încalcă legea, s-a dovedit deja ca o companie de distribuție a energiei electrice a înșelat întreaga populație.

Ar trebui făcut ceva pentru ca romanii sa nu mai fie o vaca de muls.

Are!

Fata asta are. Ar fi frumos sa-i zic „doamnă” sau domnișoară”, dar sunt convins ca și dintr-astea are parte din belșug. Și chiar, în afara de cele trei mii și ceva de tricouri negre și tot ce zice ca mai are, mai are încă ceva: are dreptate! Și are și talentul de a o zice frumos, pe înțelesul nostru, al tuturor.

Omul vrea sa aibă atât de mult, încât nu numai ca vrea sa aibă bunuri, întâietate, succes, (chiar și ființe, chiar și femei sau bărbați), ci, asa cum zice în articol, dacă s-a saturat de o viata goala, lipsita de gânduri, sentimente și relații umane frumoase, dacă pleacă undeva în sălbăticie ca sa le găsească pe toate acestea, va trai la fel ca-n societatea care l-a nemulțumit, încercând sa compenseze neîmplinirile din planul emoțional și spiritual, cu ceea ce știe să facă: să aibă.

Picătura de otravă

În istorie exista multe cazuri celebre în care unii oameni au ajuns sau s-au menținut la putere otrăvindu-și la propriu adversarii politici. Dacă i-ar fi oferit adversarului un pahar de otrava, acesta l-ar fi refuzat, cu siguranță, de aceea otrava a fost deseori amestecata cu mâncarea sănătoasă. Aceeași metoda este folosita de către state contra propriilor popoare, la modul figurat. Informația otrăvită este amestecata în picături mici cu informația adevărată, astfel ca populația este otrăvită mental și emoțional, încetul cu încetul, de către politicieni, prin mijloacele de informare în masa. Zilnic, de ani de zile.

E foarte greu sa discerni ce e otrăvit într-o informație fata de ceea ce este adevărat. De asta lumea este din ce în ce mai bolnava mental și emoțional, un prim efect fiind acela al răsturnării sistemului de valori.

Moștenirea spirituală

Ceea ce știm, majoritatea dintre noi, despre fiul regelui trac Oeagrus și al muzei Calliope, anume Orfeu, este ca acesta era un cântăreț desăvârșit, care avea, prin muzica cantata cu lira sa, puterea de a influenta animalele sălbatice, natura și chiar pe zei. Ceea ce nu prea știm, pentru ca nu este considerat a fi ceva deosebit de important precum mitul sau, este ca Orfeu este întemeietorul unei religii, răspândita inițial în Tracia (tara de origine a lui Orfeu), ce se numește orfism. Dar ce religie!

Se presupune ca Orfeu a trăit în mileniul I sau mileniul II înaintea erei noastre, oricum, religia sa se răspândise pe o vasta întindere prin secolul VI i.e.n. Este inventatorul teoriei metempsihozei, cea care susține transmigrația sufletelor. Orfeu considera ca intre spiritul și trupul uman exista o ruptura cauzata de lipsa de libertate a trupului, prins în materie, ce limitează și libertatea spiritului. Spiritul își poate recâștiga libertatea doar prin moartea fizica a trupului, însă aceasta libertate este de scurta durata, caci sufletul este nevoit sa se întrupeze din nou, prin renaștere. Prin renaștere, sufletul capătă o alta personalitate și o alta individualitate (EGO-ul, după părerea mea), având loc o anume uitare a vieților anterioare, dar aceasta uitare nu este totala. Oamenii au, totuși, o șansă de a-și obține libertatea spiritului, dacă duc o viata ascetica și plina de puritate sufleteasca. Astfel spiritul are șansa de a avea, în viitor, o viata mai buna, iar prin mai multe vieți pozitive pot ajunge la eliberarea finala a spiritului. Teoria aceasta seamănă izbitor de bine cu teoria budista, însă Gautama Buddha a trăit după Orfeu.

O alta particularitate deosebita a orfismului este ca acesta susținea ca nu numai sufletul reînvie, ci și trupul poate învia. Orfeu chiar a încercat sa obțină învierea lui Euridice, însă, spre deosebire de Isus, nu a avut suficienta încredere și s-a îndoit, ne respectând condiția impusa de Hades. Asemănarea cu creștinismul este izbitoare, chiar dacă Isus a trăit mult timp după Orfeu. Atât de izbitoare, încât exista analize comparative ale celor doua religii.

Orfeu a întemeiat o religie complexa, ce cuprindea atât idei budiste (apărute ulterior), cat și idei creștine (apărute ulterior). Dar religia lui Orfeu mai cuprinde ceva, ceva ce are legătură nu numai cu originea sa tracă, ci și cu noi, românii, urmașii dacilor. Orfeu susținea ca natura este parte integranta a întregului Univers, poate tocmai de aceea era reprezentat ca fiind înconjurat de fiare sălbatice îmblânzite de cântecul său. Cântecul său îmblânzea și munții , îmblânzea și marea agitata, îmblânzea zeii – avea putere absoluta, caci omul este și el o parte integranta a naturii. Exista o foarte mare asemănare intre partea aceasta a religiei orfice și balada populara Miorița (care pare a fi efectiv o exprimare a religiei lui Orfeu din punctul aceasta de vedere), în care brazii și păltinașii erau nuntașii, iar Soarele și Luna ii țineau cununa. Sunt multi cei care considera ca religia zamolxiana este o precursoare a creștinismului, din cauza caracterului aproape monoteist al acesteia, însă adevărata asemănare a credinței lui Zamolxe cu creștinismul este apropierea acesteia de orfism. Dacă ne gândim la atitudinea românilor (și a popoarelor balcanice, în general, puternic înrudite genetic cu noi) fata de natura, ne dam seama ca Orfeu ne-a lăsat o moștenire spirituala foarte puternica. Îmi amintesc ca, încă din copilărie, citind extraordinarele  romane SF ale lui Jules Verne, am fost surprins văzând atitudinea fata de natura: nu era vorba nici pe departe de integrare în natura, ci despre dominarea și exploatarea naturii. O atitudine complet diferita fata de cea cu care am fost învățat de mic copil. Asta este, nimic nu se pierde în lumea aceasta, undeva, în interiorul nostru învățăturile lui Orfeu și a lui Zamolxe exista în stare latenta, o moștenire de care nu ne dam seama.

Audiente

În fata sediului unei corporații internaționale din tara de origine, un salariat s-a așezat cu o pancarta pe care scria ca nu-i ajunge salariul pentru a-și întreține numeroasa familie, ca salariul lui e atât de mic încât nu mai are de mâncare decât niște iarba uscata. Staful de la conducere l-a chemat în audienta, i-a ascultat pasul, apoi i-a acordat o mărire de salar, caci ditamai corporația nu-și poate permite sa se facă de ras în fata lumii. Imediat au organizat o conferință de presa, unde purtătorul de cuvânt al corporației a citit declarația CEO-ului companiei, în care a atras atenția lumii întregi asupra grijei fata de siguranța și sănătatea în munca a salariaților, asupra condițiilor de munca din societate și asupra faptului ca corporația respectiva poate fi considerata o emblema a tarii.

La aceeași corporație, însă la o filiala dintr-o tara de tip colonie, cum ar fi, de exemplu, România, salariații au auzit de povestea protestatarului, iar unul dintre angajați s-a așezat și el în fata biroului conducerii cu o pancarta pe care a scris ca nu-i ajunge salariul și ca mai are de mâncare doar niște fan uscat. Conducerea filialei l-a chemat înăuntru și l-a întrebat care e problema, după care i-a dat și soluția: „Ooo, săracul de tine! Nici nu poți sa muncești ca lumea, dacă ești asa flamand! Dar exista o soluție: acum te duci și culegi niște iarba proaspătă de pe pajiștea de alături, caci fanul uscat trebuie sa-l păstrezi pentru la iarna”.

Calea pustnicului (2)

Exista unele boli mai ușoare, în sensul ca acestea pot să-ți releve cu mai multa ușurință care sunt gândurile și emoțiile negative pentru tine, adică ce anume trebuie sa arunci la gunoi, ce anume trebuie sa schimbi în atitudinea ta.

Cu multi ani în urma, când aveam probleme cu stomacul, am fost forțat sa fac selecția emoțiilor. Boala era pe fondul emoțiilor negative și stoparea acestor emoții ajunsese, după câțiva ani, singura metoda prin care puteam scăpa de durerile de stomac, în cazul durerilor zilnice. În cazul crizelor, selecția emoțiilor trebuia sa fie combinata cu cel puțin o zi fără alimente. Emoțiile sunt legate de gânduri, le generează sau sunt generate de acestea, deci am avut avantajul ca, odată cu selecția emoțiilor, am învățat sa fac și selecția gândurilor. Metoda am aplicat-o în mod inconștient și pentru durerile de cap generate de gripa (trebuie sa menționez ca întotdeauna eu am făcut o forma ușoară de gripa, din ce în ce mai ușoară cu trecerea anilor, cred ca din cauza ca am tratat-o doar cu supraîncălzirea corpului, obișnuind corpul sa se vindece singur). Am observat ca durerile de cap provocate de gripa se intensifica odată cu anumite gânduri, gânduri ce-mi creau senzația de ceață pe creier. În general, gândurile acestea erau probleme de servici sau probleme generale ale omenirii (de exemplu politice), probleme de principii, de conduita morala (în sensul ca sufeream dacă ceva din viata exterioara se întâmpla în afara codului meu moral). Cu alte cuvinte, erau probleme care nu aveau legătură directa cu mine ca persoana, ci doar cu mentalitatea mea, deci nu ma interesau cu adevărat și nici n-ar fi trebuit sa ma preocupe. Deci durerile de cap se asociază cu preocuparea fata de probleme care nu ma interesează. Probleme și preocupări străine de mine? Asta înseamnă ca fuseseră plantate în mintea mea prin educație sau le preluasem din exterior. Adică un fel de gânduri-virus. Mintea mea era cotropita de gânduri-virus, la fel cum creierul meu era cotropit de virușii gripei, de parca virușii gripei erau un fel de manifestare în lumea materiala a virușilor mintii umane. La urma urmei, nu ziceau medicii daci ca, pentru a tămădui trupul, trebuie sa tămăduiești întâi sufletul? Eliminând gândurile care-mi provocau durerea (virușii -gând), eliminam durerea și eliminam și gripa.

Mintea (în concepția mea) este o manifestare în ego a mentalului, deci faptul ca mintea mea era preocupata de chestii care nu aveau legătură cu persoana mea avea ca efect centrarea conștientei de sine în ego, identificarea ființei umane ce sunt EU cu ego-ul meu. Cu timpul am observat ca ceața de pe creier se localiza la frunte, iar durerea de cap se afla în ceafa (imediat deasupra gatului). Acum nici capul nu ma mai doare când am gripa, de fapt cred ca nici măcar nu mai fac gripa. Tot treptat am învățat sa-mi dezactivez partea frontala a creierului, pentru a putea lăsa energia sa circule prin creștetul capului. Acestei energii i se opunea partea din creier aflata în spatele capului, în apropierea gatului, deci trebuia sa relaxez zona cefei (unde era un blocaj energetic). Reușisem, cred, sa fac conexiunea cu alta latura, cu alt plan al ființei mele.

Durerile mele de cap sunt foarte rare, doar când am gripa, însă senzația de ceață pe creier o am mult mai des, de fiecare data când sunt preocupat de probleme care nu ar trebui sa ma preocupe, sau în care n-ar trebui sa ma implic atât de mult, probleme sau stări în care sunt târât fără sa-mi dau seama în timpul zilei. Asa ca, pornind de la modul de vindecare al durerilor de cap provocate de gripa,  m-am obișnuit ca, aproape în fiecare seara (și din cauza faptului ca adorm cu greutate), sa încerc sa îndepărtez ceața de pe creier, stopând activitatea frontala a creierului și relaxând zona cefei. După câțiva ani s-a întâmplat ceva interesant: am reușit, pentru câteva secunde, sa fiu centrat în creștetul capului, dar in același timp, partea frontala sa rămână activata. S-a întâmplat, nu am făcut nimic pentru asta. Adică am fost conectat la o parte necunoscuta a ființei mele, dar, în același timp, partea frontala (mintea) a rămas activata. Adică am fost centrat atât în lumea ego-ului, cat și în alta lume, preț de câteva secunde bune. Era ca și cum as fi privit propria minte egotica din punctul de vedere al mentalului, ca și cum as fi privit o latura a ființei mele (ego-ul) fiind centrat în alta latura a ființei mele.

Biciul

Se spune ca, înainte, oamenii erau supuși cu biciul. Biciul provoacă durere, însă nu durerea ii determina pe oameni sa se supună, ci frica de o posibila durere viitoare. Biciul nu era decât instrumentul care provoacă frica de durere. Deci frica este cea care îl face pe om sa se supună, nu durerea și nici biciul.

In ziua de azi, în tarile civilizate, nu se mai folosește biciul, însă exista multe alte modalități de a înfricoșa oamenii. Nu știu dacă putem spune ca oamenii din ziua de azi sunt mai mult sau mai puțin înfricoșați comparativ cu oamenii din trecut care erau înfricoșați cu biciul. Înainte îți era frica de bici sau de pierderea capului, acum îți e frica de mult mai multe lucruri: sa nu-ți pierzi serviciul, sa nu crească preturile, sa nu fie crize economice, sa nu-ți zgârie cineva mașina etc. Înainte era mai importanta supraviețuirea ta și a familiei tale, acum suntem dominați de alte frici, chiar dacă pericolele respective nu-ți pun în pericol viata.

Noi, oamenii moderni, suntem la fel de plini de frica ca și oamenii din vechime, rezulta ca sunt tot niște supuși, cu toată iluzia de libertate care ni se creează.