Psihoeducatie

Cineva bolnav de schizofrenie isi descria la un moment dat viata cu aceasta boala ca pe un cosmar din care nu te mai poti trezi. Cred ca asa si este.

Descrierea schizofreniei cuprinde o multitudine de simptome, care suna uneori atat de abstract incat nu au nici un efect asupra empatiei noastre si asupra felului in care privim pe cineva care sufera de schizofrenie.

Putem sa intelegem ce sunt halucinatiile sau gandurile delirante, putem sa observam comportamentul dezorganizat sau aplatizarea afectiva, insa s-ar putea sa nu intelegem niciodata cum ar fi sa auzim o voce care ne spune lucruri ciudate, cum e sa credem ca cineva ne urmareste tot timpul si vrea sa ne faca rau, cum e ca propriul comportament sa ne scape de sub control sau sa nu ne putem bucura la lucrurile care in mod normal ne produc bucurie si sa ne traim tristetea la intamplari care ar trebui sa ne faca sa ne simtim tristi.

Ziua de astazi 10 Octombrie este in fiecare an dedicata Sanatatii Mintale, iar cea de astazi este in mod special dedicata persoanelor cu schizofrenie “Traind cu schizofrenia”

Desi nu pot spune ca stiu cum este sa ai schizofrenie, pot spune cate ceva despre care sunt dificultatile cu care se confrunta persoanele care traiesc  in Romania si sunt diagnosticate cu schizofrenie.

Fara sa mai fac apel la sursele stiintifice pot afirma ca viata unei persoane cu schizofrenie este mult mai grea in Romania decat in multe alte parti ale lumii si asta pentru ca traim intr-o societate mult mai intoleranta decat ne imaginam, pentru ca prejudecatile fata de cei care sunt diferiti de majoritate (persoane cu boala psihica, handicap fizic, alegeri sexual diferite etc) sunt printre cele mai mari probleme ale noastre, pentru ca persoanele cu boala psihica nu sunt incurajate din punct de vedere social si profesional, sunt izolate social de catre prieteni, potentiali angajatori si uneori chiar si de catre familie pe care “o face de ras”.

Ajutorul pe care statul il ofera in cele mai multe cazuri persoanelor cu schizofrenie este minimal, un ajutor de handicap si in anumite cazuri o pensie daca indeplineste anumite conditii. Incerc sa imi imaginez o persoana fara tulburare psihica traind cu ajutorul de handicap – 234 de lei – si mi se pare aproape imposibil, dar sa mai ma gandesc ca cineva care trece prin momente extrem de dificile si care in anumite situatii poate nu este foarte bine ancorat in realitate se poate descurca cu banii astia mi se pare “halucinant”( ca sa folosesc si eu un termen de can-can).

In sistemul medical, cel care ar trebui sa fie primul colac de salvare al persoanei bolnave, lucrurile nu sunt nici ele mai roz. Cineva cu diagnostic de schizofrenie de mai mult de 20 zeci de ani imi spunea la un moment dat ca “daca te simti bine si ceilalti se pot intelege cu tine esti tratat corespunzator, insa daca nu te simti bine, daca delirezi, daca tipi, daca esti incoerent nimeni nu se uita la tine si nimeni nu are grija de tine”. Cunosc cazuri in care persoane bolnave de schizofrenie nu vor sa isi faca tratamentul injectabil prescris de medic deoarece in trecut au fost batute pentru ca refuzau tratamentul injectabil.

Statisticile medicale spun ca viata unei persoane cu schizofrenie este in medie cu 10 ani mai scurta decat cea a persoanelor fara boala psihica, iar unul dintre  motive il reprezinta si faptul ca ingrijirea medicala este de o calitate mai proasta. Imaginati-va urmatoarea situatie: doi pacienti in camera de urgente a unui spital general si amandoi se plang de simptome specifice apendicitei, insa unul are internari la psihiatrie si diagnostic de schizofrenie, iar celalalt este o persoana fara boala psihica. Care credeti ca va fi examinat primul de catre medicul de garda?

Dificultatile prin care trece o persoana cu schizofrenie sunt mult mai numeroase decat mi-am propus eu sa prezint aici si in orice caz sunt mult mai greu de solutionat decat de prezentat. Insa ceea ce poate face fiecare dintre noi, chiar daca nu isi doreste sa ajute si sa se implice in mod direct este ca in primul rand sa nu le mai faca rau.

Cum ii poti face rau cuiva bolnav de schizofrenie:

• Cand ii adresezi cuvinte jignitoare: spunandu-i nebun, dement, handicapat, schizofrenic
• Cand te feresti de el: persoanelor cu schizofrenie le este atribuita mult mai multa agresivitate decat comit, ele sunt mai degraba victime ale agresiunii.
• Cand nu ii iei in considerare parerea pe motiv ca este nebun. Poate avea o boala psihica, insa nu este prost.
• Glumind pe seama bolii sale, facand misto de el.
• Cand nu ii dai voie sa iti devina prieten pentru ca este “schizofrenic”

Putem sa ii ajutam daca ne dam voie sa fim un pic mai modesti si cu un grad mai inalt de smerenie (zice directorul Institutului National de Sanatate Mintala din S.U.A).

Unul dintre filmele care arata foarte emotionant cum poti fi alaturi de cineva bolnav de schizofrenie este The soloist si vi-l recomand cu caldura.

Prima axiomă a comunicării spune că Este imposibil să nu comunici. Însă, în ceea ce privește comunicarea cu copii nou-născuți este nevoie ca această comunicare sa fie una de calitate pentru ca aceștia sa deprindă limbajul într-o manieră adecvată.

Bebelușii au nevoie că părinții să fie atenți atunci când ei gânguresc.

Chiar dacă pentru un adult sunetele scoase de copil nu au nici un sens, este important pentru copil ca adultul care îl îngrijește să fie îi ofere atenție și să se implice alături de el în actul comunicării. Această atenție îl ajută pe copil să formeze sunete din ce în ce mai complexe și să învețe limbajul mai rapid.

Părinții care se implică în comunicarea cu bebelușii ajută la accelerarea procesului de vocalizare internă al copilului și la învățarea limbajului. Cercetările recente vin să contrazică ceea ce se credea în trecut, anume că învățarea comunicării este înnăscută și nu poate fi influențată de feedback-ul părinților.

„Nu este neapărat important faptul că mama răspunde comunicării cu bebelușul, ci felul în care răspunde aceasta” Julie Gros-Louis

Situațiile experimentale în care mamele au fost învățate să răspundă pozitiv, prin zâmbet și atingere, la comportamentele verbale ale copilului și la privirile directe ale acestora și-au ajutat copii să învețe mai repede limbajul decât un copil normal.

Sursa: http://medicalxpress.com/news/2014-08-parents-infant-babbling-child-language.html

Într-o cercetare publicată în luna August în revista Neuron, o echipă de cercetători de la Columbia University Medical Centre au descoperit cムexistムun număr mai mare de sinapse în creierul tinerilor cu tulburări din spectrul autist. Sinapsele sunt necesare pentru neuronii sムse conecteze și sムcomunice unul cu celălalt, dar prea multe pot afecta grav funcționarea creierului.

Ύn dezvoltarea normală a creierului, existムun proces de „tăiere” naturală a sinapselor. S-a emis ipoteza că acest proces este perturbat la persoanele cu tulburări din spectrul autist.

În aceastムnouムlucrare, cercetătorii au testat ipoteza prin examinarea post-mortem a creierului la copii cu și făƒrムtulburări din spectrul autist. Echipa a descoperit că în copilăria târzie densitatea sinaptică a fost mai mult de 50% mai mare la cei cu tulburare din spectrul autist decât la cei cu o dezvoltare normală a creierului, și, uneori, această densitate sinaptică la persoanele cu tulburare din spectrul autist era cu până la două treimi mai mare. 

„Acest deficit în tăƒierea sinapselor care nu mai sunt necesare ar putea contribui la anomalii ale funcțiilor cognitive pe care oamenii le dobândesc în copilăƒria târzie, în adolescentă sau la maturitate, cum ar fi achiziția funcțiilor executive că: rațiunea, motivația, limbajul sau gândirea abstractă”.

 Cercetările efectuate, până în acest moment pe șoareci, au reușit să refacă acest proces de triere al neuronilor, cu ajutorul medicamentelor, iar comportamentele de tip autist au scăzut în intensitate. 

Sursa: http://bbrfoundation.org/brain-matters-discoveries/new-york-times-article-features-research-showing-an-excess-of-synapses-in

1. Depresia este sinonimă cu tristețea.

Chiar dacă tristețea reprezintă una dintre emoțiile cele mai des întâlnite în cazul depresiei nu este obligatoriu ca fiecare persoană cu depresie să treacă prin această stare. În anumite situații persoanele cu depresie pot să experimenteze stări de apatie sau gol interior, iar anxietatea reprezintă și ea unul dintre fenomenele ce acompaniază frecvent stările depresive producând o stare de tensiune interioară. 

2. Depresia este un semn de slăbiciune.

Acest mit reprezintă un efect al stigmatizării ce înconjoară fenomenul bolii psihice. Depresia este  „boală medicală complexă cu implicații biologice, psihologice și sociale”.
Faptul că majoritatea oamenilor trec prin stări depresive îi face să creadă că știu cum este să ai depresie în adevăratul sens al cuvântului și că au și soluțiile pentru această problemă, însă adevărul este că depresia nu ține de voință, de slăbiciune sau de putere, ci de prezența/absența unor neurotransmițători la nivelul creierului.

3. Depresia este întotdeauna contextuală.

În majoritatea situațiilor depresia are un eveniment exterior pe post de factor declanșator, însă acest lucru nu este întotdeauna necesar.

Situațiile de pierdere (deces, divorț, despărțire) sau de eșec pot constitui factori declanșatori ai depresiei, însă pot exista și episoade depresive care pot apărea fără vreo traumă evidentă. Tocmai de aceea este uneori dificil de înțeles de ce cineva despre care presupunem c㠀œare tot ce își doreşte suferă de depresie.

4. Depresia este doar în capul tău.

Depresia are o întreagă gamă de simptome care se manifestă la nivel corporal, iar aceste simptome își pun foarte mult amprenta asupra stării individului. De exemplu starea de oboseală cronică, dificultățile de respirație, indigestia, durerile musculare sunt parte din depresie la fel de mult precum sunt și stările de tristețe, plâns sau de neputință.

Această credința mi se pare o formă în plus de stigmatizare a bolilor psihice.

5. Dacă ești diagnosticat cu depresie vei fi nevoit să iei antidepresive pentru tot restul vieții.

Tratamentul eficient al depresiei implică atât tratament medicamentos, cât și psihoterapie, însă nici una dintre aceste forme de tratament nu reprezintă o condamnare a individului la un anumit stil de viață.

Perioada de tratament este stabilită de către medicul psihiatru împreună cu pacientul în funcție de felul în care acesta răspunde la tratament, de evoluția simptomelor în timp, de gravitatea simptomelor și complexitatea acestora.

Sursa: http://www.forbes.com/sites/daviddisalvo/2014/08/12/five-common-myths-about-depression/