push the button

Sunt inca sub puternicul efect al frumusteii filmului The Unbearable Lightness of Being. Un film in care razi si plangi deopotriva, in care esti surprins si anticipezi, in care tresari si oftezi. In care te intrebi si raspunzi. Dar mai e interesant ceva… Te surprinde o alta frumusete: actiunea e, in mare parte, in Praga – Cehoslovacia lui ’68, an in care, iata, Estul era macinat de invazia sovietica, iar vestul de Revolutia Sociala din Franta. Un an crucial in care se inchidea sertarul suprarealismului in arta, iar Europa Occidentala incepea revolutia moderna. Si postmoderna. Asadar, avem un film cu puternice accente voit suprarealiste, o pelicula care isi povesteste sfarsitul de la primele cadre (chiar si numai din lumina poti sa-ti dai seama), un film ce marturiseste pacatele personajelor ca pe niste aspiratii, un film care proroceste murind. Iti taie rasuflarea sa vezi si sa simti Kundera, jucat de Daniel Day Lewis si Juliette Binoche. E un film greu, cu vorbe putine, cu un erotism ciudat si cu un social side foarte criptic, deloc ancorat sau tributar vremilor.

Pe de alta parte, desi descris elogiativ mai ales prin prisma sexualitatii degajate de personaje – lucru valabil mai ales la Daniel Day Lewis – iti dai seama ca nu e decat o parghie si ca filmul vorbeste despre cu totul altceva. Sexul e peste tot: in clicul aparatului foto, in felul in danseaza trupul chirurgului care coase niste copci, in conversatii, in miscarile de strada. Asta lipeste filmul, dar nu il formeaza.

O capodopera adusa pe marile ecrane in 1988. Un alt an ciudat…