Dormisem toată noaptea
în clopotniţa de lemn de lângă Biserica Doamnei.

Nu-mi amintesc ce visasem.
Dar, de îndată ce m-am trezit,
mi-am dat seama
că e vremea să o chem pe Theara
şi să-i arăt dragostea mea.

Am cumpărat câţiva covrigi calzi
(aşezaţi pe o sârmă subţire)
şi i-am lăsat pe o bancă
(pentru vreun om căruia îi plac covrigii calzi).

Apoi, n-am mai aşteptat mult
şi am chemat-o pe Theara.

Theara a venit.
Ochii îi străluceau.
Voia să-i arăt dragostea mea.

Iar eu, neştiind să fac asta mai bine,
am adus-o aici, la sfârşitul textului,
să privim împreună
cum textul se preface în poem.

aici îmi încep cartea

pornesc pledoaria pentru iubire

o continuu cu sacramentele tale

din tine îmi întind viaţa
peste tot
te strâng în braţe şi te iubesc aşa cum aş iubi peştele mut ce mi-ar fi alături
te apăs cu iubirea mea
până îţi dai seama că şi apăsarea e iubire

capătul pământului nu e capătul cerului

capătul iubirii nu are capăt

răsuflu pe pagină
cu gura aproape de hârtie

mă gândesc mai departe la tine

îţi scriu numele
cu nerăbdarea greşelii ce nu-şi aşteaptă niciodată conştiinţa

îţi tai numele
cu nerăbdarea conştiinţei ce nu-şi aşteaptă niciodată greşeala

frumoasă cu numele scris şi tăiat
te aud tot timpul
şi nu pot tăia sunetul vocii tale

ca să ajungă la tine
iubirea îşi face drum prin mine

şi lin şi valvârtej

şi nimeni şi nimic nu o poate opri
pentru că ea este singura dorinţă a Domnului

ea este liniştea din căuşul mâinilor
şi spuma scuipatului ce trece de pe limbă
pe limbă

iar mâine îi vom sădi un copac
din care să reînflorim

te chem să-mi arăţi
cum să pun la loc iubirea în mine

mă chemi să-ţi arăt
cum să pui la loc iubirea în tine

vin

vii

nu înţelegem nimic din ceea ce putem înţelege

dar ne ridicăm desupra firului stors şi îmblânzit al căldurii
în timp ce în spinările noastre
se înfig sute de găuri
care până la urmă ne vor străpunge
cu gurile lor

Text : Constantin Virgil Bănescu    Foto: quasiote