Ca o pasăre disperată bătând în invizibilul și durul geam

așa mi-am scufundat capul în apa dură și invizibilă a cuvintelor;

când mă retrăgeam din ele capul îmi reapărea la loc pe umeri

din ce în ce mai ceros și mai stelos.

Când mă scufundam, el, capul, mi se topea

și stătea locului în alte înțelesuri.

Decapitat, stăteam proptit cu mâinile de înțeles

și-apoi bolnav și-mbătrânit mă răsturnam cu totul

și nedecapitat și somnoros

cu spatele peste mocirla verde cea a ierbii.

Poem de Nichita Stănescu

Foto: quasiote