Când se iubesc doi oameni în tăcere
Încât destinul ce-ntre ei se-mparte
Rănind pe unul — altul e pe moarte,
Și dacă-n două inimi stă o vrere,

    Când trupurilor li-i menit să poarte
Un singur suflet pur, zburând la sfere,
Și când iubirea zvârle cu putere
Săgeți, și-aprinde două piepturi sparte,

   Și dacă spre-un final comun aspiră,
Și cum atât de mult se dăruiră
Iubindu-se, nu se iubesc pe sine,

   Și când iubirea lor e mult mai mare
Decât o mie de iubiri — cum, oare,
O clipă de mânie să-i dezbine?

Sonet de Michelangelo

[1532]

Traducerea C. D. Zeletin