Mi-ai spus: „De unde-ți vine ciudata întristare

Ce crește ca și marea pe-un țărm stâncos, pustiu?”

— Când inima culesul și-a isprăvit, ne pare

O boală viața. Taina aceasta toți o știu.

E o durere simplă, deloc misterioasă

Și limpede ca tine când râzi și lumii placi.

Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă!

Și-acum, deși ți-i glasul atât de dulce, taci!

Taci, ne-nvățato! Suflet ce nu cunoaște ceața!

Copilărească gură! Mai mult chiar decât Viața

În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, și-alene

Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis

Și-ncet s-adorm la umbra ce-ți lunecă din gene!

Poem de Charles Baudelaire

Traducerea  Al. Philippide