Floare de mai
În luna mai, de dimineaţă,
O floare s-a trezit la viaţă.
Avea ca tată, blândul cer
Şi sufletu-i era mister.
Iar mama ei, frumoasa lună
Cuvinte dulci avea să-i spună,
Când timpul repede trecea…
Floarea, în vis se ascundea.
Când s-a născut, în Univers
Din stele s-a creat un vers.
Viaţa să-i fie doar divină…
Dar cine avea să-i dea lumină ?
Tatăl vorbi cu mândrul soare
Să încălzească scumpa floare.
O rază dulce s-a desprins,
Petalele i le-a atins.
Cum venea seara, se-ntrista…
Dar mama ei o mângâia…
O legăna uşor pe stele,
Şi adormea, vorbind cu ele.
Timpul, desigur nu sta-n loc.
Când a crescut ştia un joc,
Jocul iubirii ce-i făcea
O zi frumoasă şi-alta, rea.
Micuţa floare nu-nceta
Să spere şi să afle ea…
Taine de vis şi de dorinţă
Şi tot ce îi stătea-n putinţă.
Îi era greu la început.
Nu s-a oprit, nu s-a temut.
Liniştea nopţii îi prelingea,
O lacrimă ce-o alinta.
Şi şi-a dat seamă, mai târziu
Aşa cum stelele mai ştiu,
Că important e să zâmbeşti,
Să îţi revii şi să trăieşti.
Se ofilise, se schimbase…
Dar soarele o ajutase,
Să îşi recapete culoarea…
Parfumul ei s-atingă, zarea.
Dar tot ce a-nvătat, mereu
Să-L aibă-n gând pe Dumnezeu.
Ca regulă, avea privirea…
Privirea-n suflet, amintirea !
A apărut un înger dulce,
Ca floare, mult nu o mai duce…
Ea poate fi floare din pom…
Ah !
S-a trezit, era tot om.
Denisa Aricescu 