Când noi ne cunoşteam după cuvinte
Se aburise geamul de la intrare.
Era cel prin care vedeam speranţele crescute din flori.
Mă aburise şi pe mine.
L-am şters. De mii de ori, l-am şters.
Speranţa rămasă ca un fir de iasomie
Am strâns-o în pumn
Şi am lăsat-o să-nflorească odată cu noi,
Lăcrima în palma mea…
După cuvinte,
Veneai şi-mi sărutai aşteptările,
Aşteptarea mea era zâmbetul nostru.
Gingăşia zilelor se pierdea cu timpul.
Mi-am acoperit mâna c-o noapte prinsă între anotimpuri
Firul de iasomie creştea pe sub litere.
Tu l-ai ocrotit,
Aşa cum cerul ocroteşte fiecare stea.
Înflorea.
Îi cunoşteam parfumul lui cuminte,
Aşa cum noi ne ştim după cuvinte.
Denisa Aricescu 