La începutul lui aprilie, barza domnului Ion Ionescu s-a întors din ţările calde în cuibul  construit cu trei ani în  urmă în vârful salcâmului din spatele casei. Omul se învăţase cu ea, îi era chiar dragă şi aproape că se întrista când, spre toamnă, zburătoarea făcea calea întoarsă, lăsându-l iar singur şi nefericit. Domnul Ion Ionescu divorţase, pe motiv de incompatibilitate, exact cu un an înainte de a poposi barza pentru prima dată în salcâmul său şi suferea cumplit de tristeţe. Nici televizorul, nici plimbările zilnice prin cartier sau discuţiile cu vecinii, nici vechea lui pasiune, pescuitul, şi nici măcar sutele de prieteni pe care şi-i făcuse pe internet nu reuşeau să-l scoată din melancolie. Mai presantă ca niciodată parcă, ultima iarnă trecuse aproape ca o pedeapsă, aşa că, în momentul în care a auzit primul clămpănit de cioc a exclamat,  cu privirile urcate spre cuib:

– Bine ai venit, barza mea! Continuă lectura →