Poveste adevărată. 60 de minute cu Caroline. Aveam doar 15 ani.
Ca în fiecare zi de școală plecam la stația de autobuz ca să mă intorc acasă. Într-o zi, în timp ce mergeam spre stație, fiind în graba mă gândeam cum să scurtez drumul spre stație, apoi am luat-o pe o scurtătură printr-un bulevard cu o grădină mare plină de copaci flori și iarbă, am continuat drumul spre stație, am cotit apoi la stânga m-am apropiat de stație, am dat o privire către stație ca să văd câți pasageri așteaptă autobuzul, la cam vreo 5 de metri distanță, am observat o bombă sexi, stătea în apropierea stației ea era de fapt singurul pasager, o elevă de liceu, o bombă sexi, era atât de frumoasă încât o clipă am crezut că visez, totul s-a derulat foarte repede.
Când m-am apropiat de stație am observat ca eram numai noi amândoi unul langa altul, în acel moment Caroline și-a ridicat ochelarii de soare deasupra săracilor privindu-mă misterios și zâmbind, avea niște ochii mari verzi strălucitori, cu o prezență atât de interesantă parcă ziceai ca este vorba de o prințesă fermecătoare. Fani, era o altă gagică pe care o cunoșteam mai înainte, era mai mică decât ea, dar și Fani, avea sânii mari.
Bomba asta de care vorbesc se numea Caroline, era cu doi ani mai mare decât mine, avea in jur de 17 ani. Era foarte îngrijită cu parul lung de culoarea șaten, era cam la înălțimea mea, pieptul ei era ca în vise, mare, rotund ca două minge de basket. Avea un corp subțire de parcă ziceai ca e un manechin, purta blugi strâmți, cu o bluză scurtă albă pe ea cu decolteu transparent, cu doar trei nasturi și o curea argintie prinsă strâns in jurul buricului care îi punea în evidență sânii. Când m-am apropiat de ea, am aruncat o privire timidă, în acel moment se uita și ea la mine cu niște zâmbete, ceea ce chiar m-a stânjenit.
Pe neașteptate, m-a întrebat, cât este ceasul, i-am răspuns că este ora trei, imediat după câteva minute a sosit autobuzul, m-am urcat primul, autobuzul era aproape gol, m-am așezat în mijlocul autobuzului, deodată o văd urcând treptele autobuzului mișcându-se înăuntru, spre uimirea mea s-a așezat chiar lângă mine când tot autobuzul de fapt era aproape gol. Șoferul a pornit motoarele autobuzul a ieșit l-a drum. M-am uitat puțin în lateral de la fereastră și ea mi-a zâmbit, pentru o clipă mi s-a oprit respirația am transpirat, am început să înroșesc, mi-a fost rușine, am înțeles că trebuie să spun ceva, dar mi-a fost rușine, spre surprinderea mea, Caroline, s-a întors la mine cu o întrebare; tu unde studiezi am răspuns la facultate, iar ea imi povesteste că ea învață la altă facultate din același oraș și locuiește într-un cartier chiar lângă mine.
Avea o privire atât de pătrunzătoare și profundă, cu ochii ei verzi concentrați asupra mea încât m-a făcut să îmi pierd mințile!
Am rămas hipnotizat, am rămas blocat, nu am putut să scot un cuvânt din gură. Autobuzul a continuat să circule spre destinație când a ajuns la o stație cred ca a doua, se urcă un operator de bilete, Carolinei săraca i-a scăpat biletul din mână, s-a aplecat să-l ridice iar eu din acest punct vizual i-am văzut sânii care erau imenși.
Deodată îmi spune frumos și calm, dar tu unde te uiți? i-am spus la operatorul de bilete, în timp ce îi priveam sâni îmi spune, ce nu-ți place? I-am spus că totul este bine imi place totul. Între timp această Caroline a scos niște cărți din geantuța și mi-a cerut ajutorul să-i țin o carte pentru că-i alunecase geanta, unele dintre cărți i-au scăpat din mâini, am întrebat-o așa pentru că autobuzul se apropia deja spre casă, cum te cheamă? mi-a spus Caroline, i-am spus bine, pe mine Albert, mă mai întreabă ești spaniol, i-am spus că nu, sunt român și a început să zâmbească cu o privire foarte țepoasă verzuie profundă ca de un șarpe Cobru, eram la 5 de centimetri distanță de ea i-am simțit căldura corpului și bătăliile de inima, îmi doream foarte mult să o sărut, așa mi s-a întâmplat mie atunci gândind in mod imaginar.
La o cotitură lângă hotelul de la intrarea orașului, șoferul a frânat brusc eu stăteam lângă geam și ea a căzut peste mine cu sânii pe genunchii mei, am simțit o căldură atât de puternică, încât nu știam cum să scap din această situație dar ea mi-a zis scuze, doar cu siguranță nu te-am deranjat.
Pe atunci nu erau că în zilele noastre telefoane mobile. Intre timp am întrebat-o unde locuiește, mi-a arătat o vale cu niște vile de două etaje, i-am spus ok.
În surprinderea mea Caroline mi-a cerut sa-mi notez numărul ei de telefon și mi-a zis sunați-mă astazi spre seară. Până la urmă am ajuns langa casă, i-am zis aici lângă stația asta de poliție cobor dar ea mi-a zis mai întâi vino la noi să bem o cafea i-am spus ok, m-am dus cu ea la casa ei dar nu era nimeni în casă imediat s-a dus la bucatarie după câteva minute s-a întors și s-a așezat la masă langă mine m-a servit cu o cafea și cu o prăjiturică a deschis o sticlă de țuică eu am aprins o tigară apoi am început să ne iubim am luat-o în brațe ne-am tăvălit pe covor ca niște nebuni si-a dat jos bluzița și blugii a rămas doar în sutien și chiloței, dintrodata cineva băte la ușă ce or fi mă gandeam, Caroline speriata a venit si m-a rugat să sar repede pe fereastră am deschis o fereastră i-am făcut semn cu mâna și am fugit repede la mine acasă. Au mai fost două întâlniri amoroase între noi, dar între timp l-am cunoscut pe fratele ei și m-a rugat să o părăsesc dacă nu am intenții serioase.
Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, a declarat pentru Haaretz că „a aflat cu consternare și indignare că ministrul Amichai Chikli a avut recent o conversație telefonică cu Călin Georgescu, care l-a lăudat în mod deschis și repetat pe liderul Gărzii de Fier fasciste și antisemite, precum și pe dictatorul Ion Antonescu, ambii implicați în pogromuri și uciderea în masă a evreilor români”.
România îl acuză pe ministrul israelian pentru afaceri cu diaspora, Amichai Chikli, de interferență în alegerile din țară, după ce acesta a avut o convorbire telefonică săptămâna trecută cu candidatul la președinție Călin Georgescu, care, scrie Haaretz, a avut multe declarații de glorificare a liderilor colaboraționiști naziști ai țării.
Ambasadorul României în Israel a declarat pentru Haaretz că comportamentul lui Chikli afectează relația strânsă a țării sale cu Israelul și a subliniat că România nu a intervenit niciodată în politica israeliană într-un mod similar.
Chikli, scrie Haaretz, a vorbit săptămâna trecută cu Georgescu, un politician de extremă dreapta, pro-rus, care a obținut 24% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din România de săptămâna trecută. În timpul convorbirii cu Chikli, liderul român de extremă dreapta a promis că va muta ambasada țării în Israel la Ierusalim și că nu va respecta mandatul de arestare al Curții Penale Internaționale împotriva premierului Benjamin Netanyahu.
Convorbirea telefonică a fost dată publicității de presa de extremă-dreapta din România și din alte țări, precum și de site-uri media israeliene mainstream. Georgescu a considerat apelul util deoarece este criticat pentru lunga sa istorie de laudă a liderilor și organizațiilor antisemite românești care au luat parte la uciderea în masă a evreilor din țară, scrie Haaretz.
„Mi se pare șocant” Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, care este el însuși un istoric al Holocaustului de renume mondial, a declarat pentru Haaretz că „a aflat cu consternare și indignare că ministrul Amichai Chikli a avut recent o conversație telefonică cu Călin Georgescu, un candidat la președinția României care l-a lăudat în mod deschis și repetat pe liderul Gărzii de Fier fasciste și antisemite, precum și pe dictatorul Ion Antonescu, ambii implicați în pogromuri și uciderea în masă a evreilor români”.
Ioanid a adăugat că „timp de 31 de ani am făcut parte din conducerea superioară a Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, cu sediul la Washington. Mi se pare șocant să văd cum un ministru al guvernului Statului Israel este perceput ca sprijinind, într-un moment electoral crucial, un candidat politic român care glorifică cu voce tare și cu mândrie figuri istorice care au fost direct responsabile pentru uciderea în masă a evreilor”.
El a calificat acțiunile lui Chikli drept „o insultă directă la adresa memoriei victimelor Holocaustului din România, atât morți, cât și supraviețuitori” și, de asemenea, „o lovitură directă la adresa tuturor eforturilor de bună credință de educare despre Holocaust în Europa și de construire a politicilor de combatere a antisemitismului bazate pe realitatea istorică, nu pe versiuni albite convenabil care servesc obiectivelor politice contemporane”.
„Ministrul Chikli pune în pericol prietenia solidă care există între România și Israel” Dincolo de aspectele istorice ale susținerii lui Georgescu de către Chikli, ambasadorul Ioanid a spus că comportamentul ministrului a fost dăunător și relației calde dintre România și Israel: „România a arătat întotdeauna respect și prietenie Israelului și a fost ferm alături de Israel după atacul Hamas din 7 octombrie. Niciun oficial român nu și-a permis vreodată să se implice în chestiuni electorale interne israeliene. Acționând în acest fel, ministrul Chikli pune în pericol prietenia solidă care există între România și Israel”.
Haaretz notează că nu este prima dată când guvernul Netanyahu intervine în politica românească. În august 2023, ambasadorul Israelului, Reuven Azar, s-a întâlnit cu George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, la ordinul ministrului de externe de atunci, Eli Cohen.
Israelul boicotase anterior partidul, ai cărui membri îl glorifică frecvent pe Antonescu și Garda de Fier, din cauza retoricii sale antisemite și a susținerii revizionismului Holocaustului. Surse diplomatice de la București au numit-o atunci o „inițiativă foarte nefericită și foarte nefericită”.
Până în prezent, nu a existat niciun răspuns din partea Ministerului de Externe de la Ierusalim cu privire la implicarea lui Chikli, dar o sursă diplomatică israeliană a declarat pentru Haaretz că ministrul de externe Gideon Saar este conștient de neliniștea de la București cu privire la acest subiect. „România este o țară prietenă și este important să scoatem o declarație oficială împotriva acestui tip de intervenție în politica lor”, a adăugat sursa.
Nu este prima dată când Sheikli intervine în procesul electoral al unei țări europene în favoarea candidaților din extrema dreaptă. În timpul campaniei electorale din Franța, Shikli și-a exprimat sprijinul pentru partidul candidatului de extremă dreapta Marine Le Pen și l-a atacat dur pe președintele în exercițiu, Emmanuel Macron. Intervenția sa a provocat o criză în relațiile Israel-Franța. Schickli a acționat pe baza sondajelor care au prezis o victorie a partidului lui Le Pen în alegeri, dar în final, partidul ei a ajuns pe locul trei. Ministerul Afacerilor Externe a dezaprobat activitățile lui Shikli.
În cazul României, Ministerul Afacerilor Externe nu a publicat încă nicio clarificare sau referință, dar o sursă politică israeliană a declarat pentru „Haaretz” că protestul României pe această temă a fost transmis și ministrului de externe Gideon Sa’ar și că Israelul va trebuie să rezolve problema. „România este o țară prietenoasă și este important să avem o voce oficială în Israel care dezaproba amestecul intern în politica lor”, a explicat sursa. Ambasada Israelului în România a declarat presei din țară că Shikli nu a inițiat conversația cu Georgescu și nu intenționează să se amestece în alegerile din țară. Shikli a distribuit pe rețeaua X postări care s-au ocupat de conversație, dar le-a șters în urma criticilor din România. Haaretz
[Fotografi: 8 noiembrie 1940 Regele Romaniei cu mama sa Regina Elena, șeful statului mareșalul Ion Antonescu (dreapta) și liderul Gărzii de Fier Horia Sima (stânga) de „Ziua Legionarilor din Iasi”, coloanele din Salutare legionarilor care marșează – 1940 Fotograf: Wolfgang Weber (Foto de Wolfgang Weber/ullstein bild via Getty Images]
Pe 4 septembrie 1940, Legiunea Arhanghelul Mihail (Mișcarea Legionară) s-a aliat cu Ion Antonescu fiind proclamat Statul Național-Legionar, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.
La 6 septembrie 1940, Carol al II-ea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară regelui Mihai I
La 8 noiembrie 1940, Regele Mihai și-a serbat onomastica în orașul Iași fiind Ziua Legionarilor, sărbătoarea Sf Arhanghei Mihai , patronul mişcării legionare. În Iaşi se ridicase în luptă politică Corneliu Zelea Codrean, liderul extremei-drepte naționalist creștine al partidului Garda de Fier (Legiunea Arhanghelul Mihail).
Pe scena din fața Palatului Culturii sunt prezenți: Horia Sima – comandantul Mișcării Legionare, Regele Mihai I, Elena – regina mamă și Mareșalul Ion Antonescu.
Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu Mișcarea legionară a impus și condus unul dintre cele mai sângeroase regimuri totalitare din istoria României. Istoricii o caracterizează ca fiind o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalist-fascistă, cu un caracter mistic-religios, anticomunist, antisemit, anticapitalist și antimasonic.
A funcționat ca un partid, înființat în 1927 de Corneliu Zelea-Codreanu, supranumit „Căpitanul”, inițial sub denumirea de Mișcarea Legionară, apoi Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier și Totul pentru Țară. Mai erau denumiți și „cămăși verzi” după culoarea uniformei pe care o îmbrăcau.
Asasinatele, folosite ca armă politică „Caracteristica principală a Mișcării Legionare au fost crimele și asasinatele. Ele debutează chiar cu liderul acestei mișcări, Zelea-Codreanu, care, la Iași, în 25 octombrie 1924, îl împușcă pe prefectul Poliției de atunci. Urmează asasinarea prim-ministrului I.G. Duca, apoi, evident, în timpul lui Carol al II-lea, asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, care a dus la o ripostă a autorităților extrem de cruntă.
Zeci de legionari au fost scoși din închisori și lagăre și uciși în piețele publice din orașe. Acest lucru a declanșat o altă serie de crime atunci când legionarii au ajuns la putere. În noiembrie 1940 au fost asasinați la Jilava o mulțime de oameni politici implicați în crimele anterioare. Tot în noiembrie 1940 este ucis Nicolae Iorga.
O echipă de legionari l-a ridicat pe Iorga din propria locuință și l-a împușcat cu nouă gloanțe”, spune istoricul Liviu Zgârciu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
În anii 20, Zelea-Codreanu era student la Iași, unde a înființat, în 1923, Liga Apărării Naţional Creştine, mişcare politică extremistă, care promova doctrina naţional-creştină. Organizația a inițiat o serie de proteste care erau îndreptate împotriva prezenței unui număr mare de etnici străini, în special a evreilor, în universitățile din țară, mișcare cunoscută sub numele de „Numerus Clausus”. În acest context, între studenți și autorități au avut loc mai multe confruntări dure. Însuși Codreanu a fost agresat de mai multe ori de polițiști. Conflictul dintre Poliţie şi membrii organizației lui Codreanu a atins apogeul la sfârşitul lunii mai 1924, când 200 de soldaţi şi 40 de poliţişti descind la casa de la Ungheni, arestează zeci de studenţi, pe care îi transportă în beciurile Poliţiei.
In incinta Catedralei din Iasi. De la stânga la dreapta: Horia Sima, Comandantul Miscãrii Legionare, Regele Mihai, Regina Elena, Gen. I. Antonescu
Tinerii sunt eliberaţi la presiunile părinţilor sau ale profesorilor, care intră în Prefectură şi îl forţează pe şeful Poliţiei să le dea drumul. Unul dintre protestatari, studentul Comerzan, îi face plângere penală lui Constantin Manciu, prefectul Poliției. Procesul a avut loc în octombrie 1924 şi a constituit ocazia în care cele două tabere s-au contrat din nou. Zelea Codreanu se prezentase la proces ca avocat al lui Comerzan. La ieşirea din sediul Judecătoriei Ocol 2 Iaşi, situată pe strada Pădure, în zona cunoscută azi la Iaşi drept „Cinci Drumuri”, prefectul Poliţiei, Constantin Manciu, a fost împuşcat în cap de Zelea Codreanu şi a murit pe loc.
Liderul Ligii a mai tras două gloanţe, cu care i-a rănit grav pe comisarul Eugen Clos şi pe subcomisarul de Poliţie Gheorghe Huşanu, care au supravieţuit. Incidentul, de o gravitate fără precedent, a fost urmat de o mediatizare pe măsură, care a despărţit România în două tabere. Zelea-Codreanu, care avea 25 de ani, a fost arestat, iar procesul a fost strămutat la Turnu Severin. Presiunea publică a fost atât de mare, încât în momentul anunţării verdictului, stabilit pentru data de 26 mai 1925, peste 10.000 de oameni aşteptau în faţa tribunalului. La instanţă au fost înregistrate 19.300 de cereri ale unor oameni care se ofereau să-l apere pe Codreanu. La presiunea străzii, liderul Ligii a fost achitat, considerându-se că a acţionat în legitimă apărare la provocările repetate ale prefectului Constantin Manciu.
Alegerile din 1931, simbol: gratiile unei închisori Legionarii au participat pentru prima dată la alegeri în anul 1931. Acestea au marcat și debutul organizației conduse de Corneliu Zelea-Codreanu în campaniile electorale interbelice, deși în viziunea liderului legionar „campania electorală nu este scopul legionarului, însă este singura cale pe care legea ne-o lasă liberă, pentru a impune orice modificare pe care o dorim în țară”. Zelea-Codreanu a fost ales, în final, deputat de Neamț, în urma unor alegeri parțiale ulterioare organizate după ce unul dintre deputații aleși inițial s-a retras. Atunci s-a candidat pentru prima dată cu sigla electorală având șase bare încrucișate, care simbolizau gratiile unei închisori. „Reușita lui Codreanu și implicit a formațiunii conduse de acesta în alegerile parțiale a uluit în epocă opinia publică. În viziunea membrilor mișcării, data de 31 august 1931 a însemnat un nou început de drum, fiind pentru prima dată când se reușea trimiterea unui deputat în Parlamentul din București. Organizația lui Codreanu reprezenta o grupare regională, un mic partid printre multe altele, dependent de câteva puncte de sprijin puternice. De-abia ulterior Legiunea a devenit un factor demn de luat în seamă al politicii românești și tocmai de aceea la începutul deceniului patru al secolului XX, opinia publică era curioasă de ceea ce va prezenta Codreanu în Parlament”, spune istoricul Liviu Zgârciu, care a cercetat modul în care Zelea-Codreanu a reușit să fie ales în Parlamentul României. Succesul acestuia s-a datorat unei noi forme de lupta electorală.
„Echipele de tineri legionari chemate de Codreanu s-au răspândit în întreg județul, implicându-se în diverse acțiuni menite a câștiga simpatia populației. Un succes deosebit au înregistrat în mediul rural, fapt confirmat și de Codreanu în memoriile sale: «Echipele au început să muncească pe la oameni cu ziua pentru a căpăta de mâncare. În scurt timp, ele au început să fie iubite de țărani»”, mai afirmă istoricul din Alba Iulia. Una dintre țintele favorite ale Legiunii în campania electorală au fost tocmai partidele politice. Manifestele electorale ale Gărzii nu mai aveau, în august 1931, un caracter antisemit, deoarece acum principalii vinovați de starea materială precară a locuitorilor erau identificați în: „Partidul liberal, moșul și strămoșul tuturor nelegiuirilor”, „Vestită bandă de făcători de rele care am avut nenorocul so cunoaștem noi și țara întreagă sub numele de național-țărăniști”, „Otrăvitoarea nadă a oazei Georgiste altă fală a pustiei liberale” sau „Voi îngropa stârvul averescan”.
Uciderea lui I.G. Duca Sub masca îndeplinirii unei misiuni divine, legionarii aveau să promoveze asasinatul şi eliminarea celor care se opuneau cauzei „sfinte”. „Metodele aplicate de membrii Gărzii de Fier, denumire preluată în 1930, au determinat guvernul român să dizolve organizația. Însă aceasta va replica, la rândul ei, prin uciderea prim-ministrului I.G. Duca”, afirmă cercetătoarea Ioana Cosman în Caietele CNSAS.
Duca, ucenic al „şcolii politice” a lui Ionel Brătianu, a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind deputat, ministru, preşedinte al PNL şi preşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost desemnat prim-ministru pe 14 noiembrie 1933. Prima misiune a cabinetului a fost aceea de a organiza alegerile, iar data lor a fost stabilită între 20 și 29 decembrie. Duca îşi mai propunea, pe lângă stabilizarea economică în urma marii crize, asigurarea ordinii interne şi respectarea legilor. Ciocnirile dintre forţele de ordine şi legionari, care, potrivit guvernului, „urmăreau schimbarea pe cale revoluţionară a ordinii legale în stat şi instaurarea unui regim social şi politic neconform Constituţiei şi tratatelor de pace”, au dus la interzicerea presei legionare şi la arestarea unui mare număr de membri ai Gărzii de Fier. Mai mult, pe 9 decembrie, Legiunea Arhanghelul Mihail a fost scoasă în afara legii, ceea ce îi punea pe legionari în faţa imposibilităţii de a mai participa la alegeri. În campania electorală, ciocnirile dintre legionari şi forţele de ordine s-au înteţit, în urma schimburilor de focuri rezultând decesul mai multor legionari. În cele din urmă, alegerile au fost câştigate de PNL, însă două zile mai târziu, primul-ministru este chemat la Sinaia pentru o întrevedere cu Carol al II-lea, sub pretextul destituirii guvernatorului Băncii Naţionale.
Ion Gheorghe Duca a plecat cu primul tren, fără să ştie că într-un vagon alăturat călătoreau asasinii săi. Întrevederea cu regele a durat două ore. La întoarcere, legionarii au aruncat o grenadă în calea lui Duca. În panica momentului, un legionar i-a tras o rafală de cinci gloanţe în cap. Duca a murit pe loc, la vârsta de 54 de ani. Cei trei care au organizat atacul fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. N-au apucat să îşi ispăşească pedeapsa, fiind asasinaţi, cinci ani mai târziu, împreună cu alţi lideri legionari, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, sub pretextul unei tentative de evadare. Printre cei 14 legionari uciși în pădurea de la Tâncăbești s-a aflat și liderul Corneliu Zelea-Codreanu.
Asasinările lui Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu Legiunea a fost preluată de Horia Sima, care a continuat politica de asasinate a grupării. Pe 21 septembrie 1939 avea să fie ucis premierul Armand Călinescu, în timp ce se deplasa cu automobilul de la Ministerul Apărării spre locuinţă, fiind ciuruit de 20 de gloanţe trase de un comando de opt legionari.
Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu
Legiunea a fost preluată de Horia Sima, care a continuat politica de asasinate a grupării. Pe 21 septembrie 1939 avea să fie ucis premierul Armand Călinescu, în timp ce se deplasa cu automobilul de la Ministerul Apărării spre locuinţă, fiind ciuruit de 20 de gloanţe trase de un comando de opt legionari.
Toți au fost prinși și executaţi în locul în care au comis crima. Regele Carol al II-lea a ordonat o răzbunare cruntă. Astfel, în zilele următoare aveau să fie ucise de către jandarmi 252 de persoane, dintre care 105 membri marcanți ai Mișcării Legionare, plus câțiva legionari aleși la întâmplare în fiecare județ, în total încă 147 de persoane. Cadavrele au fost lăsate în văzul lumii mai multe zile.
Anunțul prin care era făcută publică uciderea primului-ministru Armand Călinescu de către legionari O altă crimă abominabilă a legionarilor urma să aibă loc în 27 noiembrie 1940, victima fiind istoricul și criticul literar Nicolae Iorga. Acesta a depus, în 1938, o plângere la poliție, după ce Corneliu Zelea-Codreanu l-a acuzat într-o scrisoare că are o „atitudine ambivalentă” și nu încurajează suficient sentimentele naționaliste. Plângerea lui Iorga a servit drept motiv pentru declanşarea întregii proceduri judiciare împotriva liderului legionar, care, în final, a fost omorât.
Legionarii l-au considerat, astfel, pe Nicolae Iorga autor moral al uciderii Căpitanului. În acest context, pe 27 noiembrie 1940, Iorga a fost ridicat din propria locuință de un grup de legionari şi asasinat cu nouă focuri de armă lângă Strejnicu. Asasinii lui Nicolae Iorga nu au fost prinşi niciodată. Horia Sima a negat că ar fi ordonat asasinarea marelui om de cultură şi l-a considerat drept vinovat de moartea acestuia pe un alt legionar, Traian Boeru. Tot în 27 noiembrie, a fost răpit de acasă de către legionari și sociologul și economistul, membru al Partidului Național Țărănesc, Virgil Madgearu, care a fost dus și omorât în Pădurea Snagov. Acesta a devenit o victimă a legionarilor pentru că promova poziții dure antifasciste.
Cu o zi înainte de uciderea lui Iorga și Madgearu, avea loc ceea ce a rămas în istorie drept „masacrul de la Jilava”. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, 64 de persoane considerate responsabile de asasinarea lui Corneliu Zelea-Codreanu şi a celorlalți peste 250 de legionari din întreaga țară aveau să fie omorâte.
Toți erau închiși la Jilava, după ce cu două săptămâni mai devreme România fusese proclamată stat național-legionar, generalul Ion Antonescu devenind conducător al statului și șef al regimului. Procesul celor implicaţi în masacrul de la închisoarea Jilava a avut loc în iulie 1941, în plin război. 20 de acuzaţi au fost condamnaţi la moarte, cinci acuzaţi au fost condamnaţi la muncă silnică, șase au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare, iar alți cinci au fost achitaţi. Ancheta nu a stabilit însă cu exactitate lista asasinilor, nici modul în care au acţionat aceştia şi nici cine a dat ordinul.
Trădarea, pedepsită cu moartea Trădarea în sânul Gărzii de Fier era pedepsită de cele mai multe ori cu moartea.
Cazul deputatului Mihai Stelescu este concludent. În alegerile generale din 1933, Stelescu a fost ales deputat din partea Gărzii de Fier. În timpul unei tabere de muncă organizată în Basarabia, el a atras de partea sa câțiva legionari pe care i-a convins „că prezența Căpitanului nu mai este utilă” partidului și a conceput un plan de eliminare a lui Codreanu.
Unul dintre complotiști, crezându-se demascat, a mărturisit totul, iar în urma unei percheziții a fost găsită cianura cu care urma să fie omorât Codreanu. Consiliul de onoare legionar, care l-a judecat pe Stelescu, l-a găsit vinovat și l-a eliminat din Legiune. Codreanu i-a dat însă șansa ca, printr-o conduită bună, să fie reabilitat după un timp. Acesta a continuat însă denigrarea Căpitanului, lucru care i-a pecetluit soarta. Pe 16 iulie 1936, un grup de zece legionari, supranumiți „Decemvirii”, hotărâți „să dea un exemplu istoric”, au intrat în incinta Spitalului Brâncovenesc din București, unde era internat Mihai Stelescu, și l-au asasinat cu zeci de focuri de armă, după care i-au ciopârțit cadavrul cu topoare. Ulterior, s-au predat Poliției asumându-și întreaga răspundere a actului comis. Opt dintre asasini au fost condamnați la muncă silnică pe viață, iar doi, la 10 ani de închisoare. „În toată această perioadă, propaganda legionară nu menționa nimic despre aceste crime. Dimpotrivă, ziarele și publicațiile legionare înfățișau o altă realitate. Vorbeau de luptă, de lumină, arătau o altă Românie, care trebuia să arate ca soarele de pe cer. În spatele acestei propagande se întâmplau însă crime oribile”, mai spune Liviu Zgârciu. Fața urâtă a regimurilor dictatoriale Istoricul din Alba Iulia afirmă că, din păcate, în prezent, o parte din opinia publică este atrasă de carisma acestor lideri care au instaurat regimuri dictatoriale în România pentru că adevărata lor personalitate nu este încă spusă așa cum ar trebui. „Ei au doar imaginile care apar în presa de propagandă, în cea a regimului, neînțelegând ce se ascunde în spatele unor astfel de personaje sinistre pentru istoria României”, completează Liviu Zgârciu. Istoricul a organizat, începând cu 27 noiembrie 2024, la Muzeul Unirii din Alba Iulia, o expoziție despre regimurile totalitare din România, din perioada 1938-1989. Expoziția poate fi vizitată până pe 27 martie 2025 și este împărțită în patru secțiuni speciale, câte una din cele patru dictaturi, într-o cronologie care pornește de la Carol II, continuă cu Antonescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru a se sfârși cu Nicolae Ceaușescu.
„Faptul că 51 de ani din istoria României, dictaturile din perioada 1938 – 1989 și mai ales partea mai dură, cu Mișcarea Legionară și Ion Antonescu, sunt evitați de unii istorici duce astăzi la o situație care nu este normală. Personaje sinistre cum sunt Corneliu Zelea-Codreanu, Ion Antonescu, Horia Sima, Nicolae Ceaușescu devin personaje îndrăgite de o parte a societății. Este și vina istoricilor, pentru că se feresc de asemenea subiecte și nu doresc să prezinte adevărata față a acestor regimuri. Expoziția tocmai asta își propune, să arate fața urâtă și criminală a unor regimuri care sunt prea puțin cunoscute în prezent”, mai afirmă Liviu Zgârciu. Fotografii: Arhivele Naționale Citeşte întreaga ştire: Crimele legionarilor care au îngrozit România. Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu
COMUNISTUL MIRCEA MALIȚA A FOST MENTORUL LUI CĂLIN GEORGESCU. GEORGESCU L-A FINANȚAT PE PETRE ROMAN. A DIRIJAT FONDURI PENTRU PSD. PROMOVAT DE SERGIU CELAC, OMUL LUI CEAUȘESCU! CE A FĂCUT ÎN 1986?
Georgescu negocia cu primarii PSD În text sunt aduse în discuție numele baronilor PSD Marian Oprişan, Nicolae Mischie, Bebe Ivanovici şi Gavril Marza.
România Liberă 2003: „O mână spală pe alta și totul este OK. Multi s-au întrebat care va fi soarta lui Călin Georgescu dacă Partidul Democrat (PD a lui Petre Roman) se retrage de la guvernare. Dar la fel de mulți și-au exprimat îngrijorarea că omul care a luat examenul pe pile ar putea să treacă în viitoarea barcă ce va ajunge la conducerea ministerului, deoarece dom’ Călin, din 1990 și până în prezent, a curtat toate partidele doar, doar va ajunge ministrul Mediului, o funcție mult mai ravnita. Cert este că dominia sa confundă gestionarea unui minister cu un simpozion de sfârșit de săptămână, la munte sau în Delta Dunării. Iată simitați cititori, cum se ocupă funcții, cine sunt oamenii de la care noi, contribuabilii care plătim salariile acestor bugetari, asteptăm aplicarea legii, rezolvarea gravelor probleme de mediu. [Elena Chiriță. România Liberă 2003]
1 Octombrie 2003 Romania Libera. Pagina
(R. Georgescu, C. Oprea)
„Din spatele lui Roman răsare un lobbyist PSD”, se arată miercuri, 1 octombrie 2003, în România Liberă.
În articol, se vorbește de lansarea unei noi entități, Societatea Română pentru Democrație, unde Petre Roman „a ales să defileze” alături de Călin Georgescu, acest lucru generând „numeroase semne de întrebare”.
Citez o parte din ziar: (…) unuia dintre cei care au ales sa defileze alaturi de Petre Roman ca membru SRD: Calin Georgescu. Directorul executiv al Centrul Național pentru Dezvoltare Durabila a fost implicat in presiunile facute asupra unei asociatii internationale pentru a oferi fonduri Federatiei Autorităților Locale din România (FALR). Interesant este faptul ca (FALR) e o asociatie din care primarii Opozitiei, in frunte cu Traian Basescu, au fost practic exclusi. Traian Basescu a inclus in comitetul de conducere. In toata această actiune Calin Georgescu, este un personaj cheie cu relatii atat la palatul Cotroceni cât si la palatul Victoria. Relatiile de la Cotroceni si le-a construit prin intermediul lui Sergiu Celac. Despre Calin Georgescu se spune ca el este omul care va sprijini financiar Fundatia lui Petre Roman. Cert este insa ca el a jucat un rol important in dirijarea unor fonduri catre primarii PSD – tocmai adversarii de moarte ai PD. Societatea Româna pentru Democrație organizatie politică infiintata de Petre Roman este finantata si prin programe USAID, derulate in SUA, bani pe care acelasi Calin Georgescu ar vrea sa-i monopolizeze pentru el si prietenii PSD. La Guvern Calin Georgescu ar fi sprijinit de ministrul de Externe. Un alt ajutor de nădejde a lui Calin Georgescu este fostul ministru al Administratie Publice Octav Cozmica.
În spatele biografiei lui Călin Georgescu se află și personaje celebre de-a lungul timpului, în politica românească, precum fostul președinte Ion Iliescu, Petre Roman, Mircea Geoană, Ioan Oltean (ministru PD), Sorin Frunzăverde (ministru PD) sau Sergiu Celac (primul ministru de externe al României la Revoluție).
August 1999: La masa rotundă cu „Ion Iliescu, PDSR” La „masa rotundă: politica ecologică – ecologia politică” au existat patru invitați. Marcian Bleahu, fostul ministru consiliat de Georgescu, Radu Rey, medic veterinar, Ion Iliescu și Călin Georgescu. 2002: continuă evenimentele cu Iliescu, acum președinte La doi ani după revenirea lui Iliescu la Cotroceni, Călin Georgescu participă la un eveniment la Miercurea Ciuc în care e prezent alături de Ion Iliescu. Se numește Forumul Național pentru Dezvoltare Durabilă și Georgescu este unul dintre „dirijorii” conferinței, alături de Emil Calotă, președintele Federației Autorităților Locale din România (FALR).
Legătura dintre FALR și Georgescu va fi descrisă pe larg într-un articol din 2003 al celor de la România Liberă.
