Dragi prieteni,
Acum, când lumea stă agăţată, oră de oră şi minut de minut, de un flux continuu de ştiri, aş putea eu oare să ne invit pe noi toţi – creatorii – să pătrundem în propria noastră privire, propria noastră realitate şi propria noastră perspectivă în legătură cu un timp epic, o schimbare epică, o conştiinţă epică, o viziune epică? Trăim într-o perioadă epică a istoriei omenirii, iar schimbările profunde şi masive pe care le resimţim în relaţiile fiinţelor umane cu ele însele, în relaţiile unora cu altele, precum şi în relaţiile cu lumile non-umane tind să depăşească puterea noastră de a simţi, de a articula şi de a exprima.
Noi nu trăim cu adevărat în ciclul de ştiri 24 din 24 de ore; noi trăim la marginea timpului. Ziarele şi mediile de informare sunt total nepregătite şi incapabile să vorbească despre ceea ce trăim.
Unde este limbajul, care sunt gesturile şi care sunt imaginile ce ne-ar putea permite să înţelegem schimbările şi prăbușirile pe care le trăim? Şi cum am putea să convertim conţinutul imediat al vieţilor noastre, nu în reportaj de presă, ci în experienţă trăită?
Teatrul este forma artistică a experienţei omeneşti.
Într-o lume copleşită de ample campanii mediatice, de experienţe simulate şi de prorociri înspăimântătoare, cum putem trece dincolo de repetarea nesfârşită de cifre pentru a resimţi caracterul sacru şi infinit al unei anumite vieţi, al unui anumit ecosistem, al unei prietenii sau calitatea luminii unui cer ciudat? Doi ani de COVID-19 au întunecat simţurile oamenilor, le-au restrâns vieţile, au rupt legături şi ne-au împins la un bizar nivel zero al existenţei…
…Teatrul de viziune epică, de intenţie, de reparaţie, de vindecare are nevoie de ritualuri noi. Nu avem nevoie să ni se ofere distracţie. Avem nevoie să ne strângem laolaltă. Avem nevoie să împărtăşim acelaşi spaţiu – şi avem nevoie să cultivăm spaţiul împărtăşit. Avem nevoie de spaţii ocrotite în care să fim egali și în care să ne ascultăm unii pe alții.
Teatrul reprezintă un spațiu, creat pe pământ, al egalității între ființe umane, zei, plante, animale, picături de ploaie, lacrimi, un spațiu al regenerării. Spaţiul de egalitate şi ascultare reciprocă profundă este iluminat de o frumuseţe ascunsă şi e păstrat viu printr-o adâncă interacţiune între primejdie, ecuanimitate, înţelepciune, acţiune şi răbdare.
În Sutra Podoabei Înflorite, Buddha înşiruie zece feluri de răbdare supremă în viaţa omului. Unul dintre cele mai puternice se numeşte Răbdarea de a percepe totul ca pe un miraj. Teatrul a prezentat întotdeauna viaţa acestei lumi ca fiind asemănătoare unui miraj, făcându-ne să străvedem cu limpezime şi forţă eliberatoare prin iluzia, deziluzia, orbirea şi negarea umană.
Suntem atât de siguri de ceea ce privim şi de felul în care privim totul, încât suntem incapabili să vedem şi să simţim realităţi alternative, posibilităţi noi, abordări diferite, relaţii invizibile şi legături dincolo de timp.
Aceasta este clipa în care trebuie să ne împrospătăm profund minţile, simţurile, istoriile şi viitorul. Și această muncă nu poate fi făcută de oameni izolaţi, lucrând singuri. Este o muncă pe care trebuie să o facem împreună. Teatrul este invitaţia de a face această muncă împreună.
Vă mulţumesc din adâncul inimii pentru munca voastră.
Peter Sellars
Regizor de teatru și operă, director de festival
Mesajul transmis de Peter Sellars de Ziua Mondială a teatrului poate fi citit AICI
În acest wekeend vă așteptăm la:
sâmbătă, 26 martie, ora 19.00 Despre dragoste și alte bazaconii
duminică, 27 martie, ora 19.00 Ne-am sărutat după sfârșitul lumii
Teatrul Masca Blog 