Un tată de meserie fierar lucra și câte 18 ore pe zi, ca să aibă ce să pună pe masă familiei lui numeroasă cu 18 copii, În ciuda acestei situații grele, 2 dintre copiii săi cu un talent artistic deosebit își făuriseră un vis.

Doreau să meargă la Institutul de  Belle Arte să-și împlinească visul lor, Dar cum , când ei erau lipsiți de posibilitățile financiare? După multe discuții în patul lor aglomerat, au făcut un pact. Să dea cu banul. Cel care pierde să se angajeze la minele din apropiere și cu banii ce-i câștigă să-l ajute pe fratele lui să studieze la Institut. După terminarea studiilor, cel care câștigase la tragerea la sorți să-l întrețină pe celălalt frate la Institut. Într-o duminică, după slujba de la biserică, au dat cu banul. Cel care a câștigat a plecat să studieze, iar celălalt a plecat să lucreze în mină pentru fratele său.

Cel plecat să studieze prin talentul său a uimit pe profesorii lui prin schițele, gravurile în lemn și picturile în ulei pentru care a primit multe comenzi câștigând bani frumoși chiar în timpul când studia. Când tânărul student s-a întors în satul lui, familia a organizat o masă festivă în grădina casei studentului. După un ospăț lung însoțit de muzică și râsete, artistul s-a ridicat în capul mesei pentru a toasta în cinstea fratelui său drag mulțumindu-i că îl ajutase și spunându-i  „..iar acum este rândul tău pentru a-ți împlini visul și eu voi avea grijă de tine.”

De la celălalt capăt al mesei, cu lacrimile pe chipul lui palid fratele lui spune: „Nu , nu frate, nu pot să merg la Institut, este prea târziu pentru mine, privește ce-am făcut din mâinile mele în cei 4 ani de muncă la mină. Fiecare deget a fost zdrobit cel puțin o dată, încât nici măcar nu sunt în stare să țin paharul pentru a răspunde toastului tău, cu atât mai puțin să folosesc o peniță sau o pânză, Este prea târziu pentru mine.”

Ca un omagiu pentru fratele său îndurerat,  artistul a desenat mâinile trudite ale fratelui său cu palmele unite și cu degetele îndreptate spre cer. Lumea întreagă privind această mare capodoperă au numit-o „Mâini în rugăciune”. Oricine ar avea ocazia să privească această mare reproducere a acestei creații și-ar da seama că  nimeni, nimeni nu reușește singur, că ai nevoie de cineva.