Arhivele lunare: februarie 2023

Unde duce frica bat-o vina!

Standard

Prin intermediul fricii se conduce întreaga lume. Înțelegând mecanismele de funcționare a fricii, pe oameni este ușor să-i manipulezi. Folosindu-se de frica oamenilor, politicienii îi determină să aleagă ceea ce nu le este deloc avantajos, iar pe vânzători ceea ce nu la este de trebuință.

Exemplu ilustrativ cum s-a întâmplat și cu vaccinurile pe care companiile le-au creat cu duiumul ca să câștige prin vânzarea lor, iar oamenii orbiți de propaganda falsă, le-au folosit de frică să nu-și piardă sănătatea, Dar cu mai multă dibăcie îi manipulează pe oameni demonii cu scopul de a-i  întoarce de le Dumnezeu. Se știe că în anii trecuți, nu aveam voie să participăm la slujbele religioase în biserică, pentru a nu ne infecta, vezi Doamne, de covid, Ce să mai vorbim că numai în ultimul timp ne-am îngrozit de atâtea fărădelegi și crime ce s-au întâmplat la noi în țară. Criminali care intră pete tine în casă ca să te fure și te omoară, frați care se omoară între ei, rude care se omoară unele pe altele,accidente mortale în timpul circulației, copii abandonați, părinți abandonați muritori de foame și câte și mai câte că dacă te gândești la toate acestea, îți vine să spui că s-a coborât iadul pe pământ,

Ar fi mai înțelept dacă ne-am teme decât de Dumnezeu, așa cum reiese din versurile lui Pușkin despre vânt: „Vântule, puternic ești/ Stolul norilor gonești/ Clatini albăstrimea mării,/ Sufli unde tu dorești,/ Nu te temi tu de nimica/ Doar de Domnul știi tu frica!”