In ultima vreme am stat si m-am gandit daca blogul mai are viitor. Luna viitoare se vor implini sapte ani de cand scriu aici, de capul meu, din placerea de a imparti cu toti cei care m-au vizitat: idei, atitudini, sentimente, gusturi.
Ideea tinerii unui jurnal online s-a indepartat foarte mult de sensul initial si am remarcat tendinta de a transforma aceasta pasiune intr-o afacere. Cu alte cuvinte, detinatorii unui blog au cautat sa scoata si bani din aceasta indeletnicire. Astfel, s-au inmultit articolele in care sunt laudate diverse produse, asa-numitele advertoriale. Cu totii incearca, mai nou, sa ne vanda ceva sau sa-si vanda propria imagine. Datorita blogului, unii au avut beneficii materiale, poate si-au gasit de lucru, si-au facut prieteni noi, au plecat in excursii sau au trait experiente iesite din comun.
Odata cu trecerea timpului, si blogosfera se profesionalizeaza si, pana la urma, e firesc sa fie asa. Aceia care si-au castigat un public fidel, care propun mereu subiecte de discutie atractive, care stiu sa povesteasca si care stiu sa-si sustina opiniile sa reziste si pe mai departe. Dar mai e ceva: cu toate ca deschiderea unui blog e cat se poate de simpla, drept pentru care multi au facut-o, greutatea vine din intretinerea periodica a acestui spatiu de exprimare pe internet.(nu oricine are talentul si rabdarea necesare).
Tinerii de azi s-au obisnuit sa traiasca „pe repede inainte” si sa primeasca imediat recatii la o postare sau la o fotografie, de aceea, Facebookul sau alte retele de socializare sunt atat de populare printre acestia. Ei nu mai au rabdarea sa parcurga un text lung, totul se consuma repede, pe fuga.
E greu sa explici cuiva bloggingul, in semnificatia lui initiala, si asta chiar unora care utilizeaza frecvent internetul, fara sa fii intrebat: „Tie ce-ti iese de aici?”, „De ce faci asta?” Ideea de blog poate ca e mai inteleasa ca acum sapte ani, dar nu stiu cat e de raspandita. Personal, am cautat, in primul rand, un loc in care sa imi adun gandurile, sa-mi urmez o pasiune, sa-mi prezint viziunea despre actualitate. Si totusi, revin la intrebarea initiala: Mai are bloggingul viitor?
