În seara asta, am alergat tot orașul să mă întîlnesc cu o tipă și să cumpăr de la ea o brățară și un șirag de perle. Perle înnodate cum trebuie, nu ca șiragurile mele de perle negre, perle albastre, perle plum, perle peacock… care-s toate înșirate temporar, pe o ață albă, fără nicio formă, fără nodurile acelea care fac, de fapt, ca perlele să arate și să se comporte ca un șirag, nu ca un șir.

Și-apoi am ajuns la cinema, unde m-am instalat pe scaunul meu și-am încercat să ignor orice bucățică de informație despre filmele care aveau să înceapă – orice referire la narațiune sau care-ar fi putut părea spoiler. Ieri îmi băgasem degetele în urechi cît timp Călin B. părea să facă un mic spoiler la Sandra (Vaghe stelle dell’Orsa… / Tremurătoarele stele ale Ursei), azi n-a mai avut timp, filmul începea mult prea tîrziu pentru o seară de iarnă destul de rece și avea să se termine odată cu retragerea la garaje, depouri, autobaze și capete de linie a mijloacelor de transport în comun.

Și după ce-a terminat de vorbit – punere în context utilă – și s-au terminat și nelipsitele snippets din filmele festivalului, ambalate frumos ca filmuleț (alt timp de spoiler, vizual de data asta), mi-am amintit de cadourile pe care mi le luasem. Se stinsese lumina, începuse genericul – așa că a trebuit să extrag din geantă, cu mîini de prestidigitator, ca să nu fac zgomot și nici prea multă agitație, șiragul; perlele artificiale s-au prelins sonor, boabă cu boabă, de marginea mini-pungii de hîrtie inscripționate, firește, Pandora sau cdg – și cu o economie de mișcări, ca să nu atrag atenția celor din jur, mi le-am pus la gît. Nu îmi dădusem seama, cînd le-am antamat, că au boabele cam mari. Că vor fi cam kitsch, cumva. Sau că mărimea asta – 10 mm – nu mi s-ar potrivi pe rontunjimi. Le luasem strict pentru culoarea crem foarte apropiată de cea din așteptările mele create cultural și pentru nodurile care spațiau boabele exact cît trebuie. Dar acum vedeam limpede că parcă ceva nu se potrivește cu stilul și forma corpului meu. Erau prea lungi. Le-am înnodat. Mult mai bine. Le-am mai schimbat poziția de cîteva ori, le-am trecut încă o dată peste cap – așa că acum aveam șirag scurt la baza gîtului și în jos o buclă lungă. Sau poate mai bine două bucle medii? Apoi, pentru că într-un mod de neînțeles pentru niște mărgele din plastic, atrăgeau cumva lumina și-mi schimbau atenția periferică (nu laterală, ci verticală) spre ele, mi le-am băgat pe sub bluză. Sau ca să mă concentrez la film, nu știu.

Eram deja dată cu parfum, acum aveam și perle la gît… ce mai, se potrivea totul de minune cu cizmulițele de cauciuc, pentru ploaie, blugii cu tivul tocit de contactul cu caldarîmul, bluza de tip hanorac fără glugă/crewneck și ce alte elemente disparate voi mai fi avut pe mine.

Și-a început al doilea film. O poveste filmată în 1971, acum 55 de ani… dar care mi-a părut imposibil de realizat în aceste vremuri pudibonde altminteri, cu toată aparentă libertate totală de exprimare. Pink Narcissus – pe care C.B. îl anunțase deja ca fiind inspirat într-un fel din filmul meu preferat din zona camp LGBT, Querelle de Brest, prezintă la un moment dat o fantezie care folosește șiraguri de perle supradimensionate pentru un dans din buric penis. Iar perlele ăstea noi ale mele, pe care tocmai le mîngîiam, discret, la baza gîtului, ca să nu scot iar șiragul de sub bluza sport și să le transform în faruri, că așa-mi păreau, în semiîntunericul din sală, și-au găsit brusc corespondent pe ecran. Un montaj halucinant, cu Narcissus ca dansator – o Salomee masculină dansînd pentru un satrap – și o mînă care trecea obsesiv în susul și-n josul unui mănunchi de șiraguri de perle răsucite, pînă la neașteptata (pe un ecran) opalescentă ejaculare, o întoarcere a timpului de la solid la lichid – picăturile de spermă, perle încă neîntărite.

Și abia atunci m-am gîndit că trebuie să dau de capătul acestei obsesii ale mele recente cu perlele. După ce-am cedat cu aurul – și-am trecut chiar printr-o scurtă perioadă cu diamante, agrementată copios cu manele (și-n special Toate diamantele) – acum sînt în etapa perle-și-parfumuri grele. Dar filmul ăsta mi-a dat o idee – să caut legătura dintre lichidul seminal și perle la mitologiile orientale și occidentale. La hinduși, perlele sînt văzute ca picurate din lună, esența vieții căzută pe pămînt. La chinezi, ăerlele sînt lumina condensată a lunii sau ”esență” de dragon (chinezii nu folosesc direct termenul de semen, dar asta-i ”esența dragonului). Sau sînt văzute ca roua celestă solidificată în apă. La persani, perlele erau lacrimile cerului. Și mai aproape de noi găsim în simbolistica perlelor o legătură cu filonul saturat de erotic din filmul ăsta – și anume, în mitologia greacă/romană, Afrodita apare din spuma valurilor, născută din bărbăția tăiată și aruncată în mare a lui Uranus.

Și cu tot noianul ăsta de gînduri în cap am ajuns spre finalul filmului, unde oglinda spartă și sunetul ca de împușcătură încheiau și narativ aventura vizuală și scufundarea în tot felul de mituri și fantezii ale culturii occidentale. Pentru că deși închis ca o pasăre frumoasă într-o uriașă colivie roz de sticlă, Narcis nu este el în absența oglinzii.