Al Phagora

[ Afinităţi elective]

În simpatie sau afinitatea pentru ceva sau cineva ne regăsim un model interior pe care îl vedem desenat într-o tuşă mai groasă în exterior.

E un model al Adevăratului pe care îl creştem în sinea noastră, neexplicitându-l, pentru că e dincolo de lume şi de explicaţie. E un intermediar organic, viu, între lume şi Adevăr.

Însă lumea ne oferă uneori o reprezentare a lui cu contururi mai groase, mai evidente; în care părţile sunt întru dauna întregului şi semnul în dauna sensului. Este Adevărul când începe să moară, când rămâne din el doar împrejurarea-împresurare. Dacă modelul din sinea noastră creşte, întru infinitate, cel exterior nu mai creşte.

Este ceva care începe să nu fie Adevărul . Iar acest prim non-adevăr e căutat mereu, în viaţa în care căutăm simpatie şi afinităţi. Căutăm mereu să facem un prim pas în afara Adevărului.

Drumul invers e greu; dar e drumul de la non-adevăr la Adevăr, de la moarte la viaţă.

Poate că nu trebuie doar să fim vii, ci să şi înviem ceva. Pentru că modelul care creşte viu în noi există şi în lume, ucis în feluri nenumărate.

***

Creşterea finitului este acordul dintre el şi Infinit, care implică timpul. Cosmosul (armonia) e domeniul în care orice mişcare e o creştere.

E domeniul vegetal şi nemuritor.

This entry was posted on March 29, 2008 at 15:10 and is filed under Diverse. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.