Ilustrație conceptuală pentru Vânătorul de monștri 3: Alaiul Sălbatic
Gândul la literatură, cinematografie și jocuri fantasy ne poartă adesea către operele unor autori precum J.R.R. Tolkien, influențate de saga nordice și legendele germanice. Cu excepția mitologiei greco-romane însă, folclorul european din Est și din Sud a fost o sursă de inspirație destul de neglijată. Până la seria The Witcher (română: Vânătorul de monștri) a lui Andrzej Sapkowski, supranumit «Tolkien polonez», care a făcut apel la mitologia slavă, dar nu numai! Când au adaptat The Witcher într-o trilogie de jocuri devenită celebră, membrii echipei de la CD Projekt au păstrat tradiția autorului de a fructifica izvoarele folclorice slave, cu precădere pe cele poloneze.
Ilustrație conceptuală pentru Vânătorul de monștri 3: Alaiul Sălbatic
Astfel că, printre făpturile pe care le înfruntă protagonistul Geralt de Rivia în Vânătorul de monștri 3: Alaiul Sălbatic sunt socotite și ciortul/chortul (poloneză: czart) și biesul/besul (numit în traducerea englezească fiend, termen care înseamnă «duh rău, diavol»). În joc, cei doi monștri, considerați rubedenii, sunt niște adevărate namile patrupede, dotate cu o pereche de coarne mari și cu un al treilea ochi, pe care îl pot folosi pentru a-și fermeca prada. Cât despre trup, acesta este reprezentat ca o îngemănare hidoasă între berbec, țap, cerb și urs – unora poate le amintește de monstrul wendigo din folclorul amerindian. Aceste creaturi stau, de obicei, la pândă prin codrii și prin mlaștini și nu se sfiesc să atace oamenii. Ni se spune despre ciort, de pildă, într-unul din articolele din bestiarul jocului, că:
„În legende ciortii sunt adesea luați drept sylvani, și li se atribuie și abilitatea de a grăi, mersul biped, înfulecatul verzei, farsele și pagubele din jurul casei. Apariția unui ciort adevărat într-un ținut, însă, pune capăt răspândirii unor astfel de povești. Aceste creaturi nu vorbesc, cel mult comunică prin mormăieli, horcăieli și grohăituri. Merg în patru labe și în ceea ce privește «pagubele» pe care le provoacă… fac fermele una cu pământul, devorând orice poate fi devorat, de la varză, dacă există, până la găini, porci, câinele familiei și, în cele din urmă, însăși familia.” [1]
În caz că această descriere nu era suficient de cuprinzătoare pentru a vă crea o imagine, bestiarul conține și mărturisirea unui personaj, de data aceasta cu privire la bies:
Ilustrație conceptuală pentru Vânătorul de monștri 3: Alaiul Sălbatic
„— Regret să o înștiințez pe Alteța Voastră că fiul Alteței Voastre a căzut răpus în timp ce vâna un bies. A murit pe loc, împreună cu scutierul său, călăuza sa, hăitașii săi, ceata de țărani care-l urma și dulăii.” [1]
Ciortul și biesul își au originile în mitologia slavă și au ajuns termeni sinonimi, amândoi definind un soi de demon care seamănă haos și distrugere. În perioada pre-creștină, ei erau închipuiți ca fiind odraslele spurcate născute din unirea lui Chernobog, o zeitate asociată întunericului și nenorocirilor, cu Mara, o zeitate asociată morții și renașterii.
Odată cu trecerea slavilor de la culte păgâne la creștinism, ciortii au ajuns să fie echivalați cu Diavolul și slujitorii săi. Astfel se face că în unele povești, mai cu seamă cele din folclorul ceho-slovac, ciortul este un mijlocitor al Satanei (asemenea lui Mefisto din legenda germană Faust) care își poate adesea schimba înfățișarea și care îi ispitește pe oameni să își vândă sufletele în schimbul puterii, înavuțirii sau ajutorului la isprăvirea unei sarcini; odată ce partea sa din târg este îndeplinită, demonul îl târăște pe păcătos după sine, în Iad. În unele povești însă, ciortul se transformă din păcălici în păcălit, fiind întrecut în istețime de erou, care reușește să își recâștige sufletul. Emblematic în acest sens este un basm cules de scriitorul rus Aleksandr Pușkin și trecut de acesta în vers sub titlul de Povestea cu popa și argatul său Balda. În această poveste, Balda este trimis de stăpânul său, preotul (care dorește de fapt să se descotorosească de el), să le ceară socoteală ciortilor, care trăiesc în mare, pentru o datorie neplătită. Mai-marele acestor demoni, „un bies bătrân”[1], se învoiește să plătească datoria numai și numai dacă Balda îl va întrece pe nepotul său la alergat și apoi la căratul greutăților. Balda îl păcălește pe biesul cel mic de ambele dăți:
- prima oară îl convinge pe drăcușor să lase un iepure să participe la cursă în locul său, susținând că animalul ar fi fratele său mai mic și o făptură mai pe măsura biesului
- a doua oară Balda călărește un cal și susține că poartă povara animalului între picioare.
Chort, de Wiggers123
Reprezentarea ciortilor și a biesilor din mitologia slavă variază de la poveste la poveste:
- uneori sunt închipuiți ca niște arătări masive cu blană și bot prelung, o pereche de coarne mari ca de cerb, berbec sau țap, o coadă lungă și subțire și, la picioare, copite; mai mult ca sigur aceasta este varianta care a stat la baza monștrilor din The Witcher
- alteori sunt înfățișați ca niște pitici mărunți și negricioși cu părul creț, o pereche de cornițe care ies în creștet, coadă și picioare ca de țap; mai mult ca sigur această variantă a apărut sub influența creștinismului, care a demonizat imaginea satirilor și a faunilor (ființe ale pădurii cu trupul pe jumătate om pe jumătate țap) din mitologia greco-romană.
De-a lungul timpului, ciortii din mitologia slavă au intrat și în folclorul popoarelor vecine. Çorii/chorii care apar la culturile turcice din apropiere erau niște făpturi alcătuite din foc, dar care, sub influența islamismului, s-au preschimbat în niște duhuri nevăzute asemănătoare djinnilor. Cuvântul ciort apare și în basmul Ivan Turbincă al scriitorului român Ion Creangă cu sensul de «drac, diavol». În poveste, un soldat rus pe nume Ivan este răsplătit de Hristos pentru caracterul său milostiv cu o turbincă (sac) fermecată, pe care Ivan o folosește pentru a-i supune pe Scaraoschi (Satana) și slugile sale, și în cele din urmă pentru a umili Moartea. Replica celebră a lui Ivan este porunca sa către draci, de a se vârî în turbincă:
„– Pașol na turbinca, ciorti!” [2]
Cam atât am avut să vă spun despre ciort și bies. Însă nu vă faceți griji: seria The Witcher este bogată la capitolul făpturi fabuloase, ale căror origini le putem explora! Într-un articol următor vă voi vorbi despre leșenii/leșii din mitologia slavă.
Ilustrație de Livia Rusz pentru Ion Creangă: Poveşti, povestiri, amintiri
Bibliografie
- The Witcher 3: The Wild Hunt – Bestiary, CD Projekt, 2015
- Ion Creangă: Povești, povestiri, amintiri, Editura Ion Creangă, 1979
- În cazul citatelor din The Witcher 3: The Wild Hunt traducerea îmi aparține.
- Citatele provin din Ion Creangă: Povești, povestiri, amintiri (Editura Ion Creangă, ediția din 1979)
