Cartea(timp de citire: 17 minute)

1.

Erau la capătul coridorului. În fața ultimei uși. Mai aveau un pas.

Cu inima bătând gata să le sară din piept, cu respirația tăiată și cu transpirația șiroaie sub costumul de protecție chimică și bacteriologică, ajunseseră la ultima verigă a lanțului.

Indiciile îi duseseră din deșerturile Africii în inima Antarcticii, din pădurile tropicale în templele buddhiste și din tundră în marile metropole. După 12 ani de nopți nedormite, cu inteligența, perseverența și răbdarea puse la grea încercare, după eforturi fizice, psihice și intelectuale fără seamăn, după cheltuieli dintr-un sac fără fund, iată-i în fața premiului suprem.

Mulți încercaseră să le-o ia inainte, inclusiv corporații și guverne, dar renunțaseră sau fuseseră învinși de împrejurări.

 

2.

Cine era el, cel care conducea și finanța echipa? Numele adevărat nu i-a fost cunoscut niciodată, nici chipul pe care și-l masca cu mare pricepere și dibăcie, nici vârsta, nici originea. Era o enigmă cu E. Mulți făcuseră orice să afle aceste amănunte, prin indicii sau pe ghicite, dar nimeni nu răzbise într-o întreprindere atât de anevoioasă. Șchiopăta și vorbea puțin stâlcit de-adevăratelea sau dinadins, ca parte a deghizării? Era poreclit Cel Apocrif datorită pasiunii nețărmurite pentru variante neoficiale și adesea interzise ale textelor sacre din toate religiile și crezurile, fiind rebel și non-conformist de mic copil. În seiful său dintr-un munte știut doar de el se aflau toate exemplarele, cu excepția celui pe care îl vom întâlni în continuare. Fusese cel mai greu de dibuit, dar și cel mai valoros, adevăratul diamant din coroană.

Nu se știa nici de unde îi provenea bogăția nemăsurată. Singurul lucru cert era ceea ce voia. Și întotdeauna obținea acel ceva, indiferent de timp și de bani.

Echipa era aleasă pe sprânceană, cei mai buni din elită, prin teste extrem de riguroase fizice și psihice. Îi plătea mai mult decât regește, dar se și asigurase de ascultarea și de loialitatea lor fie cu vorba bună și cu bani, fie cu amenințări și șantaj. Rolul lor era să-l protejeze de orice și de oricine, indiferent de mijloace, și să facă tot ce le cerea sau era necesar. Acum stăteau de pază în timp ce Cel Apocrif își savura momentul de glorie și satisfacție accesibil unei singure persoane.

 

3.

Dar să revenim. La căpătul acelui coridor de templu se auzi scârțâitul ușii deschise de Cel Apocrif cu mâna tremurândă. Era prima dată în viață când nu își putea stăpâni emoțiile.

În fața lor se găsea Cartea. Acea Carte despre care se spunea că punea capăt tuturor celorlalte texte apocrife, fiind sursa lor și rădăcina tuturor. Se zvonea că persoana care o citește primul va deveni un fel de zeu. Se mai zvoneau și alte lucruri, dar Cel Apocrif le ignora, pentru a nu-și frânge singur voința.

Însă când puse mâna pe ea, cu toate măsurile de protecție, multe pagini se prefăcură într-un praf fin. Strigătul de disperare și deznădejde umplu templul: acele cunoștințe erau pierdute pentru eternitate.

Cu mare greutate, după ce vărsă lacrimi amare, după ce se prăbușise în genunchi, reuși să se ridice, cu capul plecat. Nerăbdător, parcurse cu sete paginile păstrate, îngălbenite și fragilizate de nenumăratele veacuri trecute peste ele. Se spunea că acea copertă era făcută din ceva ce nu se găsea pe planeta noastră, dar nici în ruptul capului nu ar fi luat un fragment pentru teste. O voia întreagă atât cât îi mai permitea situația.

Ce scria pe acele pagini? Aflăm numaidecât.

 

4.

Începu să deslușească literele. Erau într-o limbă necunoscută și complet nouă și totuși putea citi fără cel mai mic efort mental sau de alt fel pentru a o traduce. Parcă i se activase o parte din creier despre care nici nu știa că există.

Prima parte dintre cele cuprinse de paginile rămase intacte și lizibile zicea așa:

Ziua 1: Superstringurile

La început au fost create superstringurile.

Și ele erau în repaus.

Și Cuantul a zis: „Să vibreze!”

Și au început să vibreze, fiecare după soiul său.

Și Cuantul a văzut că vibrează și că acest lucru este bun.

Și le-a numit superstringuri.

Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.

Ziua 2: Continuumul spațiu-timp

Și Cuantul a zis: „Să fie un loc format din patru dimensiuni: trei spațiale și timpul!”
Și au fost despărțite dimensiunile spațiale de timp și s-a hotărât că în spațiu se poate face deplasarea oriunde, și oricum, și la orice viteză permisă de Lege, dar în timp se face într-un singur sens și cu o viteză care depinde de deplasarea în celelalte trei, fără a fi posibilă în sens invers, ca în spațiu.

Și a fost numit acest ultim fapt entropie.

Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua.

Ziua 3: Gravitația

Și a fost numită gravitație cea care ține totul la un loc, care curbează tot ce este după puterile celui care curbează, căreia nu i te poți opune, care te atrage irezistibil orice și oriunde ai fi și care pare a fi de neînțeles în vecii vecilor. Şi gravitația hotărăște cum ne deplasăm și cu ce viteză.

Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a treia.

Ziua 4: Forțele și câmpurile

Și Cuantul a zis: „Să fie trei soli care să le spună tuturor ce să facă și cum să se comporte!”

Și a fost așa.

Și le-a numit forțe (solii aducători de mesaje) și câmpuri de forțe (cărările lor).

Și Cuantul a văzut că este bine.

Apoi a zis: „Să se numească forța nucleară tare, forța nucleară tare și forța electromagnetică și să lucreze fiecare la distanța și cu intensitatea și asupra particulelor după soiul său și după mesagerii săi”.

Și a fost așa.

Și forțele acționează cu atât mai departe cu cât sunt mai slabe.

Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a patra.

Ziua 5: Bosonii și numerele

Și Cuantul a zis: „Să fie purtători de forță fără și cu masă de repaus și care să poarte mesajele forțelor către particule!”

Și a fost așa.

Și Cuantul a făcut 12 bosoni: 8 gluoni pentru forța nucleară tare, 3 bosoni vectori intermediari pentru forța nucleară slabă, aceștia având masă de repaus, și 1 foton pentru forța electromagnetică. Fiecare avea constanta sa de cuplaj și particulele asupra cărora acționa.

Și Cuantul a mai zis: să fie numere fixe, ne neschimbat, valabile peste tot. Şi să fie mărimi de două feluri, cu săgeată și fără săgeată, iar înmulțirea celor cu săgeată să poată da mărimi de ambele feluri. Și să fie unități după firea și soiul lor, unele ca niște părinți, iar restul ca niște copii de-ai lor.

Și a văzut că este bine.

Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a cincea.

Ziua 6: Quarkurile și leptonii

Și a zis Cuantul: „Să mișune universul de quarkuri și leptoni, făcute fiecare după felul vibrației superstringului său. Câte șase soiuri din fiecare a făcut, câte două pe fiecare generație, fiecare generație având masă mai mare decât precedenta și roluri diferite. Şi fiecare avea două feluri în care se învârtea. Iar quarkurile erau fiecare de câte trei culori, ca să fie deosebite mai bine. Și a văzut că este bine.

Și Cuantul le-a spus: „Uniți-vă și răspândiți-vă și umpleți universul!”

Și Cuantul a zis: „Să fie hadroni după felul lor!”

Și a fost așa.

Și a făcut mezonii după felul lor (quark și antiquark), și barionii după felul lor, și hiperonii după felul lor (câte trei quarkuri fiecare).

Și a văzut că este bine.

Apoi Cuantul a zis: „Să facem atom, ca să stăpânească peste univers!”

Și a făcut; nucleu (adhamm) și înveliș electronic (evia) i-a făcut. Și erau făcuți unul pentru altul și se completau.

Și le-a zis:

„Creșteți și vă înmulțiți și umpleți perioadele, grupele și orbitalii; și stăpâniți peste tot ce este și ce va fi!”

Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a șasea.

Ziua 7: Odihna

Și au fost sfârșite materia și forțele și tot ce ține de ele și ce le leagă sau le desparte.

Și s-a odihnit.

Celui Apocrif parcă îi explodase ceva în cap. După ce își reveni în simțiri, înțelese că era rădăcina a tot ce fusese, era și avea să fie. Era geneza la cel mai mic nivel, ceva ce avea să dea peste cap specia și civilizația umană.

–Numere fixe, murmură ca pentru sine… Aaaa, constantele din fizică! Mărimi cu săgeată și fără, adică vectoriale și scalare. Unități părinți, adică unitățile de măsură fundamentale și copii, adică derivate!

După ce își reveni în fire în urma realizării a ceea ce era de fapt Cartea, Cel Apocrif citi în continuare, parcă fără a răsufla.

Într-o zi, adhamm și evia se ascundeau de Cuant. Acesta, supărat nevoie mare, i-a strigat, iar ei i-au răspuns că erau goi.

–Cine v-a zis asta? De unde știți?

–Păi ne-a spus neutrul.

Cuantul era roșu de furie. Neutrul era cel care îi băga strâmbe la fiecare pas și încerca să încurce și să distrugă tot.

Văzând că nucleul și electronii dobândiseră cunoaștere și știau că nu pot exista separat, Cuantul i-a alungat înainte să devină și eterni, dobândind viață veșnică prin atingerea vitezei luminii și astfel a opririi timpului, condamnându-i să fie împreună pentru totdeauna, dar muritori prin trecerea timpului peste ei.

Pentru a se asigura că atomii astfel formați nu se puteau întoarce, Cuantul a creat o barieră energetică asemenea unei săbii cuprinse de flăcări.

Rătăcind în continuumul spațiu timp, adhamm și evia au creat tot ceea ce este.

Primii lor copii au fost caeinn (materia) și ahbel (antimateria). Într-un acces de furie și invidie, caeinn l-a înjunghiat pe abhel, astfel existând doar materie și inexplicabila rupere a simetriei.

Cu timpul, urmașii căsătoriei lui adhamm cu evia au umplut universul, fiind atât de asemănători în unele privințe, dar și atât de diferiți în altele.

–Perioade, grupe, orbitali, proprietăți fizice și chimice, valențe,… șopti tot mai uimit Cel Apocrif. Cum sunt la noi originea socială, structura fizică, psihică, morală și intelectuală, talentele, șansa și toate celelalte. Şi fiecare caută pe cineva cu care să fie împreună, deci compușii chimici. Iar gazele nobile se simt împlinite singure și foarte greu stau alături de altcineva, în cazuri excepționale, gândi Cel Apocrif în timp ce citea în continuare.

–Să vedem mai departe, zise el, surprins de gândul exprimat cu voce tare.

Ceea ce citea îl lovea tot mai mult în moalele capului. Tot ce știa era reinterpretat și reclădit.

 

5.

Iată și treimea:

Tatăl sau cel care este în toate, care mișcă tot și care nu are început și sfârșit

Fiul sau întruparea tatălui

Duhul sau cuvântul tatălui

–Să fie…? Nu, nu e cu putință!, zise Cel Apocrif cu voce tare, nemaipăsându-i câtuși de puțin de reacția celor din jur. Sau totuși?

Tatăl era energia, fiul era materia (întruparea energiei prin materializare, care s-a întors la tată prin anihilare), duhul era totalitatea forțelor și câmpurilor.

–INCREDIBIL!!

Dar surprizele nu se opreau aici.

Cei care stăteau în preajma Cuantului erau cele șapte nivele de frecvență.

–Cele 7 lungimi de undă?!

Întocmai.

Sau cum îi cunoaștem noi, cu importanța scăzând odată cu frecvența și energia:

Gama: serafimi,

Raze X: heruvimi

Ultraviolete: tronuri, dominații, virtuți (C, B, A)

Spectrul vizibil: puterile

Infraroșii: principatele

Microunde: arhanghelii

Undele radio: îngerii

Textul mai spunea și că, cu cât obții sau știi mai multe într-un domeniu, cu atât mai puține în celelalte. Sau, altfel spus, principiul lui Heisenberg.

Cât despre porunca de a nu se împreuna din aceeași familie pentru a evita necazuri și boli, aceasta semăna izbitor de mult cu principiul de excluziune al lui Pauli.

Şi atunci fisiunea era echivalentul divorțului? Iar fuziunea era familia lărgită a soților? De ce nu?

Vibrația superstringului era în același fel de la început și nu putea fi schimbată. Așadar, ca moștenirea genetică?

–Ahaaa, izbucni brusc Cel Apocrif.

Când treceau prin apropierea unui adhamm… pardon… nucleu, fotonii dintre cele șapte frecvențe, cu condiția să aibă energie destulă, se întrupau în materie și antimaterie, iar toate astea erau „îngerii căzuți”, adică deveniți materie, păcătoasă și impură.

Celebra egalitate a lui Einstein? Păi simplu: suntem materie, dar avem în noi divinul (energia) deînmulțit cu viteza îngerilor la pătrat.

Şi ajunse și la turnul Babel: se pare că particulele și forțele erau la un fir de păr de Marea Unificare, lucru pe care Cuantul nici într-un caz nu îl putea permite. Şi astfel a făcut ca toate și toți să nu se mai înțeleagă între ei și ele, rămânând scindate și inamice pe vecie.

Aaaa, potopul? Ajungem și la el numaidecât: superstringurile și-au făcut de cap și au creat particule și forțe nepermise de Cuant, astfel că le-a măturat violent pe cele nedorite, rămânând cele cunoscute azi. Apropo: 666 adică 6 quarkuri, 6 leptoni și 6 zile ale creației?

Și cei 12 apostoli sunt cei 12 bosoni purtători de forță?

Ce îl lovi și mai tare? Raiul și iadul coexistă în timp și spațiu: raiul e existența ca energie neasociată cu materia, iadul sunt găurile negre care te absorb pentru eternitate fie că ești materie, deci păcătoasă, fie energie pedepsită (nici fotonii condamnați nu se pot întoarce odată ce le trec porțile). Şi ajungi în rai dacă te anihilezi și redevii foton (să însemne asta găsirea jumătății? să îți gasești antiparticula și astfel să scapi de piatra de moară și osânda materiei?).

Erau și 10 reguli acolo, reguli imuabile și de respectat cu maximă strictețe:

(1) Eu sunt big bangul tău, care te-a scos din starea energiei și ți-a dat masă, frecvență și forțe. Să nu ai alte forme afară de ale mele.

(2) Să nu-ți faci alte constante, nici vreo altă intensitate de cuplaj. Să nu te închini înaintea altor simetrii și ecuații; căci Eu pedepsesc încălcarea legilor fizicii și Mă îndur de cei care le respectă.

(3) Să nu iei în deșert vibrația superstringului tău.

(4) Adu-ți aminte de masa de repaus și de starea de repaus.

(5) Cinstește masa ta și energia ta, pentru ca să ți se lungească timpul de înjumătățire.

(6) Să nu anihilezi.

(7) Să nu fie mai mult de trei quarkuri într-un hadron, mai mult decât un quark și un antiquark într-un mezon și mai mulți electroni pe orbital decât numărul orbitalului la pătrat deînmulțit cu doi.

(8) Să nu furi masă sau energie.

(9) Să nu folosești strâmb forțele împotriva particulei apropiate ție.

(10) Să nu poftești masa particulei apropiate ție; să nu poftești poziția ei, nici probabilitate ei, nici impulsul ei, nici funcția ei de undă, nici frecvența ei, nici starea ei cuantică

Vă amintesc de un munte și niște tăblițe de piatră, așa-i?

Uitasem: întruparea din țărână a fost când bosonul Higgs a conferit masa particulelor.

Şi toate legile și constantele fizicii sunt limitări asupra materiei ca pedeapsă pentru păcatul originar.

 

6.

Din păcate, restul paginilor, cu excepția finalului, erau cele prefăcute în praf fin, astfel că nu le vom putea face rezumatul, nimeni nemaiștiind vreodată ce era scris acolo. Sau poate că era un mecanism de apărare al cărții pentru ca cel care o citește să nu dobândească cunoștințe și puteri prea mari, ca urmare a ceea ce se întâmplase pe alte planete? Ei, putem doar presupune.

–Aici e SECRETUL, își zise Cel Apocrif.

Marea revelație de dinainte de sfârșit consta în înțelegerea și descifrarea, în sfârșit, a gravitației, acestui fapt urmându-i contracția universului la un nou punct (singularitate? se întrebă Cel Apocrif).

Şi au fost mesagerii care anunțau plecarea forțelor în imaginea și asemănarea unor călăreți:

Călărețul pe calul alb: dispariția forței electromagnetice și destrămarea atomilor.

Călărețul pe calul roșu; dispariția forței nucleare slabe.

Călărețul pe calul negru: dispariția forței nucleare tari și destrămarea hadronilor, cu quarkurile devenind în sfârșit libere cu adevărat și punând capăt violent materiei pe care o știm.

Călărețul pe calul vânăt: gravitația rămâne singură și astfel atotputernică, contractând universul către un nou început.

 

7.

Terminase de citit. Se simțea brusc la un cu totul alt nivel. Pentru prima dată în viață înțelegea. Și totuși… Era un sentiment nedefinit, sumbru, ca o teamă fără motiv anume, ca o apăsare, ca o…

Și atunci văzu că mai era o pagină. Cea mai importantă.

„Am lăsat câte un exemplar pe fiecare corp ceresc locuit de viață inteligentă, după graiul și înțelegerea fiecărora, pentru a oferi cunoașterea. Fiecare trebuie să treacă prin mari și felurite încercări înainte de a găsi Cartea, dar răsplata este pe măsură.

Dar când ultima va fi găsită și citită, va veni sfârșitul și tot ce este va dispărea, fără urme sau amintiri, urmând să renască, și toate acestea să fie luate de la început în același fel sau în altul.

Și am făcut în așa fel încât ceea ce e scris aici să nu fie știut în afară de găsitor prin eliminarea corpului material și păstrarea memoriei într-un loc ferecat bine și inaccesibil oricui în afară de mine, Cuantul. Prea târziu, ai citit deja.

Înțelegerea și descifrarea gravitației o vei face chiar acum, la fel ca toți ceilalți de dinaintea ta și de după tine, dacă vor exista. Sfârșitul se va declanșa când și ultimul dinte voi o va face, mințile unindu-se într-un tot pentru a apăsa butonul resetării.

Așadar, cititorule, ai declanșat sfârșitul tău sau finalul a tot ceea ce este?”

Cel Apocrif simți cum îi îngheață sângele în vene, iar creierul refuza să accepte adevărul.

Toți ceilalți din echipă dispăruseră fără zgomot și fără urmă, în timp ce el era complet absorbit de citirea scriptelor. Oare știau adevărul și fugiseră la timp? Sau se volatilizaseră? Dădu să fugă din încăpere, dar nu se putea mișca nicicum. Vru să strige, dar nu se auzea nimic. Ochii îl vedeau pe el însuși dezintegrându-se, cu lacrimi adunate în aceștia, dar fără a fi capabile să curgă.

La fel ca noi, cititorule, cu siguranță te întrebi ce exemplar a găsit Cel Apocrif. E sfârșitul firului vieții sale ca pedeapsă pentru atingerea cunoașterii? Sau e SFÂRȘITUL, deci și al nostru, al tuturor, specia umană găsind ultima Carte?

Putem spune doar că ultimele cuvinte care i-au trecut Celui Apocrif prin minte au fost: DA, DA!!! ŞTIU ACUM! VĂD!! GRAVITAŢIA ESTE…