Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu pentru complicitate la tentativă de răsturnare a ordinii constituționale este, probabil, cel mai grav dosar politic și penal din România post-mineriade. Vorbim de o rețea de 22 de persoane, conexiuni cu structuri paramilitare și un plan de destabilizare violentă, în care apare și numele lui Horațiu Potra, lider de mercenari dispuși să recurgă la violență extremă pentru a arunca România în haos, în prezent fugit și asociat cu Rusia.
Faptul că un fost candidat la președinție se află în mijlocul unei astfel de anchete penale arată nu doar vulnerabilitatea statului, ci și modul în care extremismul, otrăvit de nostalgia fascistă și alimentat de influențe externe, a prins rădăcini în societatea românească.
Însă moștenirea lui Georgescu nu se oprește la dosarele penale. Partidele AUR, SOS și POT și-au asumat public sprijinul pentru cel care astăzi este inculpat pentru trădare și complot împotriva statului. Au făcut-o în decembrie 2024, când l-au susținut în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, acolo unde Georgescu a intrat după campanie controversată. Au făcut-o din nou pe 22 iunie, protestând în Piața Constituției pentru eliberarea sa. Au făcut-o în Parlament, pe 1 septembrie, când au deplâns prelungirea controlului judiciar. Și continuă să o facă și azi, când George Simion cheamă public oamenii în fața poliției pentru a apăra un inculpat. Aceste gesturi arată o legătură ombilicală, indestructibilă între partidele extremiste și dușmanul numărul unu al României. AUR, SOS și POT au devenit nu doar actori politici legitimați de urne, ci și complici morali și politici la acțiunile actualului inculpat pentru complicitate la răsturnarea ordinii constituționale.
Dosarul Georgescu este un caz de justiție pedagogică pentru Europa și securitatea națională. Dacă o instanță românească reușește să documenteze cap-coadă colaborarea dintre un candidat, o rețea paramilitară și operațiuni de influență străină, soluția va crea standarde probatorii și de calificare juridică exportabile: de la „complicitate la tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale”, până la articularea relației dintre violența planificată și campaniile de dezinformare ale unui stat ostil. Acest lucru transformă dosarul într-un prototip de jurisprudență pentru statele UE/NATO aflate pe traiectoria acelorași tactici hibride.
De la legionari la dezinformare digitală: cazul Georgescu, oglinda vulnerabilităților europene
În aceeași săptămână, Procurorul General Alex Florența a confirmat ceea ce mulți analiști bănuiau: România a fost victima unei campanii masive de atacuri cibernetice și dezinformare orchestrate de Rusia, înainte și în timpul alegerilor din 2024. Atacuri asupra instituțiilor-cheie, combinate cu o ofensivă online susținută prin inteligență artificială, au încercat să manipuleze opinia publică și să distorsioneze procesul democratic.
Președintele României, Nicușor Dan, a tras și el un semnal de alarmă fără precedent: pentru prima dată, Administrația Prezidențială a admis oficial că Federația Rusă a interferat în alegerile prezidențiale. Iar beneficiarul acestor acțiuni a fost unul singur – candidatul pro-Kremlin Călin Georgescu.
Surse internaționale credibile dau substanță tehnică acestor afirmații. Financial Times a relatat despre legături între operațiuni ruse, rețele de propagandă de pe TikTok și campania lui Georgescu, precum și despre folosirea pe scară largă a conținutului fabricat cu AI, un mix care a viciat spațiul informațional și a pus sub semnul întrebării integritatea procesului electoral. El País a relatat mărimea operațiunilor cibernetice (zeci de mii de atacuri), oferind o imagine a magnitudinii acestui asalt hibrid.
Este imposibil să disociem campania lui Georgescu de această ofensivă hibridă. Un asemenea atac nu putea fi realizat fără rețele interne, fără vectori de propagandă infiltrați adânc în politica și societatea românească. AUR, SOS și POT au jucat exact acest rol: au amplificat narațiunile Moscovei, au legitimat discursul extremist și au apărat public omul care trebuia să fie calul troian al Kremlinului la București.
Rolul partidelor extremiste autohtone nu mai poate fi tratat ca „simplu” activism: ele devin vectori de propagandă, traduc actori și narațiuni străine în limbaj local, legitimează prin prezență instituțională și mobilizează stradal. Această „interfață” este piesa lipsă din multe dosare europene – iar în România, tocmai ea ar putea fi fixată probatoriu. O probă bine fixată aici echivalează cu un how-to judiciar pentru alte capitale europene care se confruntă cu aceeași rețetă
În oglindă: Lecția mineriadei, riscul tergiversării și infiltrarea. Cum transformi o traumă în anticorp instituțional
Dosarul Georgescu ridică o altă întrebare dureroasă: va avea acest caz un deznodământ rapid și corect, sau riscăm să repetăm scenariul mineriadelor, unde vinovații au fost protejați decenii de-a rândul? România a demonstrat că poate tergiversa la infinit dosare sensibile, sub presiunea politicului și a unor părți din justiție care fie lucrează pentru răufăcători, fie se acomodează în conformism și lipsă de curaj. Iar semnele nu lipsesc. Declarația fostului șef SIE, Silviu Predoiu, este emblematică. În loc să recunoască ingerințele Rusiei, el a aruncat vina pe guvernanți, legitimând astfel narativele extremiste. Vorbim de un om care a condus Serviciul Român de Informații externe timp de 13 ani. Acest caz nu e singular. Instituțiile-cheie ale statului colcăie de nostalgici, de oameni care privesc cu simpatie extremismul și care sunt dispuși să repete greșelile trecutului. De aceea, există riscul real ca dosarul Georgescu să fie întins pe ani de zile, exact așa cum s-a întâmplat cu cel al mineriadei, spre frustrarea victimelor și în detrimentul democrației.
Orice semn de tergiversare ar alimenta exact narațiunea pe care propaganda externă o vrea: „instituțiile sunt captive, adevărul nu există”. Avem precedente mediatice după anularea alegerilor din 2024, când oficiali MAI au vorbit despre un atac în desfășurare – semn că, dacă nu se merge până la capăt în dosare-cheie, vulnerabilitatea rămâne deschisă.
Republica Moldova – „următorul teren de testare”: ce învață Chișinăul din cazul Bucureștiului
Pericolul nu se oprește la granițele României. Republica Moldova se pregătește să organizeze pe 28 septembrie alegeri parlamentare, iar experții internaționali avertizează deja asupra unor campanii de dezinformare, finanțări ilicite și interferențe străine.
Modelul folosit la București – atacuri cibernetice combinate cu propagandă online – se repetă la Chișinău. Exact așa cum România a fost victima unui atac hibrid în 2024, Moldova riscă să devină următorul teren de experiment al Kremlinului. Președinta Maia Sandu vorbește despre o „capturare prin urne” orchestrată de Rusia: disinformation-at-scale, rețele de boți, finanțări oculte, chiar utilizarea unor lideri religioși ca multiplicatori. Semnalul politic european a venit deja – rezoluții, audieri, exerciții comune de stress-test pentru amenințări digitale, cu implicarea platformelor.
Mai mult, cele 72 de arestări în Republica Moldova și destructurarea unei întregi rețele de sabotaj aparținând spionajului militar rus, seamănă izbitor de mult cu ceea ce s-a întâmplat în România cu rețeaua mercenarilor lui Potra, care pregăteau o baie de sânge în ziua alegerilor prezidențiale.
Ceea ce s-a întâmplat la noi trebuie privit ca o lecție pentru toate democrațiile europene. Moscova joacă agresiv, cu metode sofisticate, infiltrând politicul, manipulând opinia publică și pregătind terenul pentru destabilizare. Dacă statele europene nu își întăresc mecanismele de apărare, ceea ce s-a întâmplat la București și se întâmplă acum la Chișinău se va repeta în lanț în alte capitale europene.
Dosarul Georgescu nu este doar despre un politician extremist trimis în judecată. Este despre vulnerabilitățile României, despre infiltrarea Moscovei în politica noastră, despre complicitatea unor partide extremiste și despre fragilitatea instituțiilor statului. De modul în care justiția va trata acest caz depinde nu doar viitorul democrației românești, ci și mesajul pe care îl trimitem partenerilor noștri occidentali: suntem un stat capabil să-și apere ordinea constituțională sau suntem o verigă slabă în fața războiului hibrid dus de Rusia? Este, fără îndoială, cel mai greu caz pentru că va propune astfel o jurisprudență pentru toate țările UE care vor avea de-a face în viitor cu cazuri de interferențe și infiltrări ale Federației Ruse în procesele electorale de natură să schimbe dramatic rezultatele alegerilor. Este, așadar, un caz de justiție pedagogică prin natura rechizitoriului, pledoariile acuzării și ale apărării, declarațiile martorilor, probele din dosar, felul în care sunt conduse ședințele de judecată și mai ales decizia instanței. Un caz pentru securitatea statelor naționale și a întregii Europe.
