Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex
Dovezile tot mai pronunțate ale schimbărilor climatice și dependența din ce în ce mai mare de energie au subliniat hotărârea Uniunii Europene (UE) de a deveni primul continent și prima economie din lume care să atingă neutralitatea climatică și de a garanta că energia consumată este stabilă, sigură, competitivă, produsă local și sustenabilă.
Pactul verde european urmărește să pregătească politicile UE în domeniul climei, al energiei, al transporturilor și fiscal pentru reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030 în comparație cu nivelurile din 1990, obiectivul fiind de a atinge neutralitatea climatică până în 2050, în conformitate cu obligația stabilită în Legea europeană a climei. Obiectivele privind energia sunt hotărâte: producerea de energie nepoluantă cu ajutorul cercetării și inovării tehnologice și realizarea de investiții în clădiri renovate, eficiente din punct de vedere energetic.
La baza acestor obiective stă Strategia privind uniunea energetică (2015), care, împreună cu Regulamentul (UE) 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice, stabilește dimensiunile politicii UE în domeniul energiei.
Articolul 194 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene introduce un temei juridic specific pentru domeniul energiei, pe baza competențelor partajate între UE și statele membre ale UE, orientându-le pe acestea spre o politică comună în domeniul energiei.