Margaret Kent

In 2010, cand am calatorit in Irlanda si am participat la Noaptea Culturala am ajuns la un studio in care erau expuse tablouri de mai multi artisti. A fost locul in care m-am simtit cel mai bine, si asta nu pt ca aveau la dispozitie pt vizitatori alune, chipsuri si doua feluri de vin f bune, ci pt ca mi-au palcut intr-adevar tablourile, precum si conversatia cu una din gazde. Am promis atunci ca voi face niste ppsuri, deocamdata ma achit de promisiune cu acesta de mai jos.

Margaret Kent, Irish Painter

View more presentations from Viorica Munteanu.

Fitzgerald Park, Cork, Ireland

Am o colectie importanta de fotografii facute de mine cu diferite ocazii si m-am decis sa reincep sa fac ppsuri folosindu-le. Parcul Fitzgerald e chiar pe malul Raului Lee din Cork, Republica Irlanda si de fiecare data cand l-am vizitat mi-a placut felul in care sunt aranajate aleile precum si statuile sau pavilioanele care il decoreaza. Va invit sa priviti prin obiectivul aparatului de fotografiat ce am vazut eu in Septembrie 2008 si 2010.

Fitzgerald park, cork, ireland

View more presentations from Viorica Munteanu.

Portrait of a Beauty

Portrait of a beautyAm observat ca serialul care are ca personaj principal acest pictor este destul de urmarit pe net, de aceea m-am gandit sa va ofer  ocazia sa-i vedeti opera.

View more presentations from Viorica Munteanu

La ce le foloseste?

De curand am admirat un album de poze. Erau in ele si unele reproduceri, asa am ajuns sa vad niste minunate tablouri de Steve Hanks, dar si una care avea ca indicatie Salvador Dali. Si am simtit ca ma irit din nou. Era una din pozele unui tablou de Vladimir Kush, care a aparut, impreuna cu tablouri ale cuplului de Romeo si Julieta rusi, Michael si Inessa Garmash, precum si cu tablouri de Jim Warren, intr-un pps intitulat in bataie de joc Salvatore Dali.. Multe persoane, printre care si  cea al carei  album l-am admirat, au luat de buna informatia cu SD si in cel mai bun caz s-au mirat afland ca nu Salvador Dali a pictat acele tablouri (pt mine a fost simplu, eu am vazut in secolul trecut, ah, cum suna, o expozitie de tablouri de SD si am putut face diferenta), dar unii chiar s-au suparat ca respectivii amintiti mai su l-au plagiat pe marele Dali (deh, incultura lor nu le-a permis sa stie ca pictorul se numeste Salvador si nu Salvatore).

Lucrurile s-au lamurit cu doamna respectiva, o adevarata cunoscatoare de pictura, insa am primit prin email de la o prietena draga alt pps, intitulat "Zamfira Anna Kostenko", pictorita. Pt ca prietena nu pricepe cine si de ce au ''botezat-o'' pe aceasta pictorita cu numele ''Zamfira'' am facut iar munca de cercetare si am gasit in mai multe locuri, nu dau linkuri aici, un videoclip cu alta muzica decat cea din pps, dar cu acelasi nume si cu mentiunea: "Cred ca numele Zamfira spune ceva"

Ei bine, spune. Spune ca e vorba de un scam, de o inselatorie ordinara. Desi in pps scrie la fiecare cadru ca nu e fotografie, ci pictura, totusi respectivele imagini sunt fotografii. Am gasit si situl de unde au fost luate imaginile, scriind f clar ca e vorba de poze. Mai multe comentarii de pe pagina pomenesc de acest pps, unii mai amabili presupun ca a fost vorba de o confuzie pt ca exista si o pictorita cu acest nume. Sunt de acord cu persoana care respinge  ideea confuziei, pt ca se insista prea mult, dupa ce se incepe cu biografia pictoritei, pe faptul ca nu sunt fotografii (mie mi-a fost clar ca nu pot fi tablouri) ci tablouri, plus numele de Zamfira adaugat in bataie de joc. Si nu cred deloc ca sunt prea aspra. 

Bineinteles ca am gasit, gratie lui Snopes, si situl fotografei Anna Kostenko, este o adevarata artista, fotografiile ei sunt opere de arta de o gingasie si o frumusete incredibile.  Snopes ne spune ca exista si pictorita Anna Kostenko,. ba chiar publica si o declaratie a acesteia, pe care o puteti citi pe site, traducerea ar fi cam asa:

Buna tuturor, numele meu este Anna Kostenko si sunt o PICTORITA, n-am nimic deaface cu foto-picturile din acest pps. Oricine l-a facut nu mi-a facut mie nici un serviciu, sau celeilalte Anna Kostenko, fotografa. Da, exista doua Anna Kostenko. Una este pictorita, cealalta este fotografa. E asa de greu sa va imaginati una ca asta? Si cred ca amandoua meritam sa ni se ceara scuze pt tampenia asta. Biografia si poza sunt ale mele, dar pt a vedea opera mea anonimul autor ar trebui sa caute ceva mai mult (sa munceasca mai din greu). In ce o priveste pe cealalta Anna, nu mi se pare corect (fair) sa-si vada munca EI cu bigrafia MEA si portretul MEU. Asa ca va rog, faceti ordine in incurcatura asta, oricine ar fi cel care a creat-o.

Snopes da si un link pe Youtube cu opere ale pictoritei, intr-adevar nu exista nici o legatura intre fotografii si tablouri. AK pictorita s-a inspirat in operele de pe acel videoclip intitulate generic "Fetzele Umanitatii" din aspectul unui grup de Masai pe care se pare ca i-a vizitat la ei acasa, tablourile sunt interesante dar nu-mi plac in mod deosebit, Masaii, fie ei barbati, femei sau copii, sunt parca mai frumosi in realitate decat in tablouri. Acum e posibil ca ea sa fi ales special un stil mai "naiv' ca sa se potriveasca mai bine cu acea cultura africana.

Ironia face ca pe aceeasi pagina sa existe linkuri (related) cu mai multe videoclipuri care contin idiotenia din pps. Ca sa va faceti o idee am sa inserez intai un videoclip cu fotografiile fotografei AK, l-am ales pt ca e identic cu ppsul. Exista un singur comentariu care demasca impostura.

Si acum un alt videoclip, cu picturi de AK pictorita, nu cel cu Masaii, ci altele

Am gasit mai multe poze ale tablourilor pictoritei AK pe un blog (acelasi care prezinta si fotografiile ceilalte Anna K, dar care le prezinta ca fiind poloneze, confuzia lui provenind din faptul ca pictorita a studiat in Krakovia, in Polonia), precum si o prezentare pe care o voi citi mai tarziu, dar pe care vi-o recomand acum,  pe un alt blog

Si acum asa, de amorul artei, o sa va prezint niste poze ale fotografei AK, apoi niste reproduceri de tablouri ale pictoritei AK

Bun ati vazut fotografiile. Nu-i asa ca sunt minunate? Acum hai sa vedem si cateva picturi, dar mai intai o poza cu Masaii, apoi picturile.

Asta imi aminteste de Roerich

Si sa revin la intrebarea din titlu: oare la ce le foloseste falsificatorilor si impostorilor acestora sa zapaceasca lumea de cap? N-o sa inteleg niciodata.

Leapsha cu poza 46

Verisoara sotului meu si jumatatea ei au sarbarit implinirea unei varste rotunde printr-o excursie in Cuba.  Cu pozele trimise de ea (facute in Havana) am facut un pps care poate fi vazut si downloadat pe Slide Share. Ppsul are ca ilustratie muzicala "Guantanamera"

Ce verde era valea mea Hobbyuri

Cred ca orice om, oricat ar fi de pasionat de meseria lui, are cel putin un hobby. Eu una stiu ca am mai multe, majoritatea statice. Un astrolog ar gasi repede explicatia: am casa 5-a, a copiilor, placerilor, hobbyurilor in zodia Leului, care zodie are ca planeta (!?!) dominanta Soarele si mai am acolo si planeta Jupiter, e drept in pozitie retrograda, deci cu influienta diminuata dar oricum puternica, pozitiva si optimista.

Lasand astrologia la o parte (una din prietenele mele este atat de obsedata de ea incat aproape toate judecatile ei de valoare in ce priveste prietenele se bazeaza pe zodii, sper sa fie o faza trecatoare, eu mi-am facut datoria si am avertizat-o de nenumarate ori ca lucrurile nu sunt asa simple cum crede ea) am sa spun ca cel mai persistent hobby e cititul, incepand de la vreo 5 ani, cand am inceput sa dezleg taina literelor. Am citit mult si de multe feluri.

Citeam pana si la toaleta, care la noi era ceea ce in USA si Canada se numeste outdoor, adica o cabina de lemn cu un "tron" confortabil aflata inafara casei. Pt ca la noi inca nu se inventase hartia igienica (apoi dupa ce s-a "inventat" a disparut din magazine, se spunea ca scopul e ca turistii sa ramana cu amintiri de nesters) parintii mei foloseau in loc ziare (am stat vreo 3 luni in 71 in gazda la cineva care sustinea ca e profesor universitar iesit la pensie, acolo am folosit drept hartie igienica L'Humanite, nu pt ca domnul credea ca e cea mai buna intrebuintare, ci pt ca avea hartia mai fina decat ziarele autohtone) Uneori tatal meu era exasperat de faptul ca ma uita Dumnezeu citind acolo si lui nu-i mai venea randul sa foloseasca stabilimentul respectiv si atunci ciocanea la usa ca sa ma anunte ca mi-a pregatit o carte in eventualitatea ca am terminat de citit ziarele. Imi lipseste si acum, dupa aproape 23 de ani de cand nu mai e printre noi, simtul lui dezvoltat al umorului.

Imi amintesc ca intr-o toamna toata familia cu exceptia mea, care trebuia sa merg la scoala, adica parinti, bunici, matusi, au plecat la cules de vie. Nu stiu ce treaba a avut mamitza acasa destul ca mi-a vazut parul fluturand alergand pe strada catre scoala, unde evident intarziasem destul de mult. Pt ca scoala se afla in spatele curtii bunicilor care stateau vis-a-vis de noi a luat-o ea pe scurtatura, adica a dat la o parte o scandura din gardul bunicilor si a ajuns la scoala inaintea mea, cerandu-i invatatoarei sa ma bata.

Dar odata cu regimul comunist si cu reforma invatamantului se interzisese ca elevii sa fie batuti de profesori sau invatatori, ba chiar unul din invatatori fusese la un moment dat f aproape de a fi dat afara pt ca fusese reclamat ca a batut un elev, deci invatatoarea a refuzat invitatia mamei mele (numai eu stiu cata bataie am luat de la ea cat eram copil,--se spune ca unde da mama creste, in cazul meu e cat se poate de adevarat-- e drept ca faceam si boacane, dar si ea era extrem de nervoasa si vesnic nemultumita, deh, se maritase cu un militar crezand ca va trai toata viata la oras dar el a devenit invalid de razboi si au trebuit sa se stabileasca pt totdeauna la tara, acum nu mai vrea ea sa plece din casa ei ca sa vina la noi la oras). Motivul intarzierii a fost simplu: gasisem ceva interesant de citit.

Pt ca la Magazinul Universal din sat se aduceau la vanzare si carti, care insa se vindeau nu pe bani, ci pe oua, luam oua din cuibar si le duceam ca sa-mi cumpar carti. Mama mea a crezut multa vreme ca le-am imprumutat de la Biblioteca Caminului Cultural. In ultimii ani de viata Tata-mare, care era grav bonav de inima, citea f multe carti imprumutate de la biblioteca. ii placea f mult sa citeasca, din domenii cat mai variate, desi avea numai trei clase primare. As zice ca aschia nu sare departe de trunchi. Si nepotica citeste f mult deja, runs in the family.

La un moment dat, cand eram deja la liceu si devorasem mare parte din continutul bibliotecii scolii, f bogat de altfel, am constatat ca am cam inceput sa uit ce am citit si mi-am facut niste fise de lectura, dar nu m-a tinut mult. Cand am terminat facultatea fiind independenta si fara catel sau purcel am completat cateva caiete cu citate si comentarii din lecturile de atunci (am citit intre altele Faraonul lui Prus care mi-a placut enorm, cam tot atunci s-a facut si filmul care, bineinteles, m-a dezamagit, am citit si Joia dulce a lui Steinbeck, eh, dar cate nu am citit...). Din fericire desi m-am tot mutat de la o gazda la alta pana sa ma stabilesc in actuala locuinta mi-am luat caietele cu mine, pt ca altfel s-ar fi intamplat si cu ele acelasi lucru ca si cu manualele, caietele de scoala si de cursuri la facultate, oracolul de la sfarsitul liceului si brosura publicata de Liceul Matei Basarab cu ocazia Centenarului (si Universitatea a sarbatorit Centenarul cand eram studenta, dar conducerea a facut din asta mai degraba un eveniment politic decat unul cultural) adica le-ar fi pus Mamitza pe foc, nu din lipsa de lemene, ci pt ca a vrut sa arda trecutul, chiar daca nu-i apartinea in intregime. Mi-a ars si fotografii, si atunci fotografiile se faceau greu si costau destul de mult.

Cele mai multe carti bune le-am imprumutat de la multele bibiloteci la care am fost abonata (pana si in Fagaras, unde am stat doar o luna ca sa facem practica la Combinatul Chimic, m-am abonat la biblioteca). In februarie 89 fiica mea cea mica m-a dus sa ma inscriu la Biblioteca Engleza, pe atunci in curtea Ambasadei, intr-un fel de baraca, si timp de cativa ani am citit numai carti in engleza. Habar nu aveam cand m-am inscris cat de mult imi vor folosi acele lecturi in cele doua sejururi de cate 6 luni in USA, Utah sau mai tarziu in Irlanda, ca sa nu mai spun cat de mult imi folosesc inca si acum, cand lucrez atat de mult la computer, sau cand incerc sa vad cate un film sudcoreean titrat in engleza. Inainte de a iesi la pensie era greu sa se gaseasca de cumparat carti, dar am reusit sa-mi fac o mica biblioteca personala cu carti care si acum asteapta sa fie deschise si citite.

Dar nu numai cititul a fost hobby pt mine. La un moment dat era la moda sa se poarte lucruri cu motive populare romanesti. Mi-am cumparat cateva albume cu modele si am inceput sa cos in punct de cruciulita. Am cusut o ie pe care i-am daruit-o, dupa ce am purtat-o eu un timp, fiicei mai mici ca sa arate americanilor un exemplar de arta populara romaneasca (am cusut si cu matase alba pe fond alb, cele care au acest hobby stiu cat e de greu), precum si mai multe fete de masa. Imi facea mare placere sa calculez cum sa asez mai bine modelul pe material ca sa obtin un efect cat mai estetic. Totusi fiica mea cea mare m-a intrecut, ea este cu adevarat dotata, ca si cea mica, in ce priveste lucrul manual. Fiica cea mare nu numai ca a cusut un model in diagonala, dar l-a si intors pe dos, ca sa zic asa, cosand in sensul opus, (daca reusesc sa ma fac inteleasa), lucru pe care eu nu l-as fi reusit in veci.

Mamitza m-a invatat, pe vremea cand erau la moda milieurile (care, in ciuda numelui, care vine din frantuzescul milieu=mijloc, nu stateau neaparat in mijloc) sa crosetez cu picioruse simple, duble sau triple. Mai sunt si acum pe undeva pe la tara niste milieuri crosetate de mine, daca nu le-o fi aruncat si pe ele in foc. Din matase le-am crosetat fetelor niste rochite si mie mai multe bluzite.

Am invatat sa lucrez si goblen, unul din ele a fost inramat de mamitza si slava, Domnului, nu a luat calea focului, ci sta cuminte in cui pe un hol in casa ei. Pt ca lucrul in laborator presupunea existenta a nenumarati timpi morti, cand asteptam sa se termine reactiile sau sa se evapore diverse probe care durau un timp am invatat si sa tricotez. Pe vremea aceea era mai greu sa se gaseasca lucruri tricotate industrial, tot ce produceau fabricile noastre plecand la export pt plata datoriei externe (spre deosebire de azi, cand s-a facut o mare datorie externa ca sa importam lucruri fabricate de altii) incat cineva priceput la tricotat era binevenit la casa omului, soacra mea nu mai contenea spunand "ce maini de aur ai", in schimb sotul meu nu era deloc incantat de faptul ca eu aveam ca hobby privitul la Tv (la bulgari, desigur) in timp ce mainile imi mergeau tricotand adesea pe neve.

Cand se asculta muzica pe casete unul din hobbyuri era sa inregistez casete cu melodiile preferate, schimbarea suportului a dus la renuntarea la acest hobby. Imi mai placea in tinerete sa merg la cinema, preferam si prefer filmele cu mesaj, cele de actiune au cam inceput sa ma plictiseasca, mai ales din cauza violentei lor. Am urmarit, ca toata lumea, o multime de seriale, imi plac cele cu familii numeroase, care au de rezolvat tot felul de probleme mai mult sau mai putin asemanatoare cu ale celor de "clasa mijlocie", n-am gustat prea tare Dallasul, dar mi-a placut Casa Brudddenbrock, vazuta la bulgari, de ex.

In 90 am gasit o carte intitulata "Masajul DO-IN" cu ilustratii si explicatii atat de bine facute incat am invatat sa fac acest tip de automasaj si presopunctura, lucru care m-a ajutat f mult timp, pana cand din varii motive am renuntat la el, in principal pt ca il complicasem f mult si devenise extrem de cronofag. La inceput ascultam la radio, la Activ FM, tot felul de talk-showuri la care luam parte activa (scuzati jocul de cuvinte) in timp ce imi faceam acest tip de masaj, era ceva f distractiv. Apoi am plecat in USA, moderatorii au plecat si ei care incotro, unul din ei facea matinalul la TVR1, iar eu am renuntat la masaj.

Un hobby despre care inca nu am vorbit este mersul pe jos. In ultimii doi ani de liceu am stat la capatul dinspre Stadion al Vetrei Luminoase (ciudat e ca matusa la care am stat are acum mari probleme cu vederea, dar n-are nici o legatura cu scoala de deficienti de vedere din apropierea acelei locuinte, acum ea s-a mutat la tara, ci cu ereditatea, nici Mama-mare sau o alta sora a mamei, --sau o verisoara de al doilea a mea sau chiar eu-- nu au stat prea bine cu vederea dupa 80 de ani) si imi placea sa merg km intregi pana la liceul Matei Basarab, nu-mi placea insa sa merg la defilare. Si acum imi place sa merg pe jos, desi ma cam dor picioarele dupa un mars mai sustinut. Cred ca s-a inteles asta din Jurnalul de Calatorie (din Cork) si din relatarile despre excursia la Paris.

Astrologia a reprezentat si ea un timp un hobby, dar nu a durat prea mult pt ca e mult prea complicata, chiar daca se pare ca as avea ceva talent la interpretarea unei harti astrale.

Multa vreme am dezlegat cu multa placere cuvinte incrucisate din Rebus Flacara, cumparam revista in fiecare luna si cautam acele careuri cu definitii incalcite si pe cat posibil poetice. Dar autorii acelor careuri erau mult mai in varsta decat mine, au inceput sa mearga pe rand pe alte taramuri, mai bune poate, si ucenicii parca nu s-a u mai ridicat la inaltimea lor. Imi placea sa incerc sa intru in mintea lor sucita si simteam mare bucurie cand le descifram modul de a gandi, chiar daca munceam zile intregi la cate un semenea careu. Mai dezleg si acum careuri din revista Maxim, am cumparat un exemplar la recomandarea Mihaelei, dar nu e acelasi lucru.

Sudoku inca mai e un hobby pt mine, cateodata seara cand nu reusesc sa adorm dezleg cateva mai usurele. Sotul meu imi aducea intr-o vreme mereu ziarul Ring pt Sudoku, dar de multe ori nu reuseam sa dezleg acele jocuri, mi se pareau mult prea grele. Cand zic ca dezleg unele usurele ma refer la cele din Super Sudoku, acestea sunt echivalentul careurilor din Rebus Flacara, cunoscatorii stiu deja asta.

De cand am capatat gustul lucrului la calculator si am primit cadou o camera foto digitala am trei hobbyuri despre care deja cititorii mei fideli stiu destule. Unul din ele este fotografiatul si alcatuirea de albume pe care le public pe Picasa. Din 2008 de cand am capatat camera numai pt uzul personal am facut peste 10000 de fotografii, nu toate reusite. Multumita Irfanului, un program cu adevarat minunat, pot sa mai ajustez uneori culoarea (cand e vorba de poze facute din avion, de ex) sau sa tai din poze numai partea mai reusita (camera are niste pete, banuiesc ca senzorul trebuie curatat, nu stiu pe nimeni care sa stie sa faca aceasta operatie, cineva sugera sa fac in asa fel incat petele sa devina uniforme, asta ar insemna sa obtin numai poze f inchise la culoare) dar cel mai important lucru e ca imi permite sa le reduc la dimensiuni acceptabile pt publicat incat sa nu consum prea mult din MB pusi la dispozitie de Picasa.

Intretinerea acestui blog este alt hobby recent, am cam neglijat in ultima vreme sa o fac sa o fac din lipsa de timp.

Tot in legatura cu pasiunea mea pt fotografii, dar si dragostea fata de pictura si arta in general (prefer arta figurativa, dar sunt si lucrari abstracte, cum ar fi cele ale lui Vasarely sau Escher, de ex, care imi plac f mult) am capatat de curand un alt hobby, cel al alcatuirii de ppsuri. M-a instruit sotul meu f sumar (norocul meu ca prind destul de repede) cum sa procedez, am invatat cum sa pun si muzica parazitand alte ppsuri (cred ca f multi autori de ppsuri fac asta, am vazut un pps cu imagini subacvatice care aveau ca fond sonor niste...ciripituri de pasarele) si asa am ajuns sa public pe Slideshare 146 de ppsuri pana acum. Pt cele mai noi am folosit fotografiile facute la Paris iar pt cele avand ca subiect pictori (Aivazovschi, de ex) am folosit materiale de pe net.

De altfel primul pps produs de mine l-am trimis cu timiditate numai catorva prieteni pt ca l-am facut folosind poze de orhidee cu copyright (fara sa anunt autorul pozelor) luate de pe net. Acum, cand propriile mele ppsuri au copyright parca nu mi-ar place sa circule pe emailuri ca folclor, fara sa se precizeze sursa. Multe din ppsurile mele de inceput sunt mute, fara fond sonor.

Bun, acum ca v-am dat linkurile pt cele mai noi hobbyuri ale mele (o sa le pun din nou imediat in clar) va invit sa imi vizionati operele si sa-mi spuneti ce parere aveti, asta daca aveti timp, bunavointa si interes.

http://www.slideshare.net/viorea4u

http://picasaweb.google.com/viorea4u/

http://picasaweb.google.com/101293546446068173264

UPDATE: Nu stiu ce nu i-a placut programului de incarcare pe SlideShare la Aivazovschi de a trebuit sa-l incarc de trei ori. De data asta am verificat daca mai apare vreo eroare si am sters variantele nereusite incarcate deja.

http://www.slideshare.net/viorea4u/aivazovschi-4942245

Parcul Herastrau-Primavara 2010

Tara arde (la ora cand am deschis calculatorul pensionarii inca mai protestau chiar in fata portii Palatului Cotroceni, dupa ce s-au imbrancit cu jandarmii-- si au chemat ambulante pt unii mai putin rezistenti--ca sa poata iesi din tarcul care li s-a rezervat si sa poata traversa strada pt a fi cu cativa metri mai aproape de resedinta celui care ii iubeste atat de tare incat doreste sa-i caleasca prin reducerea consumului de alimente, caldura si medicamente) si baba se piaptana (isi aminteste de frumoasa zi de 2 mai cand inca nu venise FMIul si pensia inca nu se redusese, cel putin in declaratiile prezidentiale).

Daca se intreaba unii de ce prefer sa stau acasa si sa scriu pe blog in loc sa-mi sparg inutil plamanii in fata resedintei prezidentiale o sa le reamintesc ca in timpul campaniei electorale pt prezidentiale am atras atentia asupra pericolului de derapaj spre autoritarism (si ce altceva este anuntarea masurilor economice de catre Presedinte si nu de catre Primul Ministru?) iar dupa alegeri, cand m-am maniat pe diaspora, unii comentatori, cum ar fi Vali Plesca mi-au raspuns:


pe langa cei 100000 de expati, au votat si cei 5000000 de aici, care pot afirma si ei ca tine ca si ei cunosc mai bine situatia, ca si ei stiu cine e mai democrat


Nu stiu ce mai sustine azi susnumitul si daca face sau nu parte din corul pupincuristilor al caror sef e Nasul de la b1, cred ca nu.


Daca alta comentatoare, Ioana, nu este atinsa de masurile luate de alesul sau atunci avea dreptate sa spuna:


multumesc diasporei. ei nu au votat de capul lor, au votat dupa ce au vorbit cu parintii, fratii si prietenii lor ramasi in tara. puteti spune, cel mult, ca cei cu rude in strainatate sint, majoritar, sustinatori ai lui basescu.


Acelasi VP imi reprosa:


tu ai facut un rau romaniei ca ai votat cum ai votat.


O fi avand aceeasi parere? Pt ca nu cred ca face parte din clientela politica a celor de la guvernare.


Iar pe Lavi o sa o intreb cand vine in Romania? O astept!


Ieri mi-am exercitat si eu impreuna cu familia dreptul la vot si da, recunosc ca toti am votat cu Basescu! de ce? deoarece vrem si noi sa ne intoarce odata inapoi la casele noastre in Romania, deoarce ne-am saturat sa tot contribuim la crestere PIB`ului din Italia si doarece nu am mai vrut sa ii ingrasam pe "respectivii" (ca sa nu zic porcii) de la psd. parerea asta am auzit de la toti care au fost in sectia de votare :)


Si special pt Lavi: un SOS din partea mea:


Trimite fataaaa, mai repede banii aia cu care cresteti voi economia noastra, ca PIBul nostru e in galeata! Ce faci fataaaa, n-ai de gand sa ne salvezi, ca uite, alesul tau ne strange efectiv de gat. Daca sunt pensionara nu mai am dreptul sa traiesc? Hai fataaaa, vino si tu in tara ca sa salvam economia, ca s-a dus de rapa cu criza asta care nu se mai termina... Nu-ti mai pune nadejdea in de-alde mine, ca noi suntem prosti si nu stim sa votam, suntem dusi cu capu' fataaaa, noroc cu voi ca ati stiut sa ne alegeti pe cei mai competenti si mai dastepti dintre romanii ramasi in tara, fataaaa!

Bun, acum ca m-am racorit nitel sa merg inapoi in Herastrau (ce sa-i faci, de la o anumita varsta traiesti mai mult din amintiri) si sa spun ca anul asta parca Expoflora a fost mai saracuta (deh, criza) Daca in anii trecuti am admirat lalelele atat de viu colorate din acest parc drag inimii mele anul acesta Gradina Botanica a excelat prin straturile sale cu lalele de o frumusete incredibila.

In schimb am fost f placut impresionata de pavilionul dedicat Expozitiei de pictura Diana Vulpe, Oleg Vulpe si Dumitru Rosu. Am cumparat un interesant calendar cu reproduceri dupa DR ale unor picturi care redau cu mare minutie imagini din diferite orase ale tarii noastre. Mai era o varianta de calendar, n-am fost prea atenta ce reproduceri contine acela, cred ca manastiri si biserici.


Existau si numeroase carti postale, eu am mai cumparat o carticica cu zodiacul, cu desene nostime si pe alocuri umoristice si cu unele caracteristici ale zodiei scrise marunt, cu penita.


Mi-au placut mai mult cateva tabluri cu flori, in special cele cu lacramioare. Nu numai ca am publicat un album cu fotografiile facute acolo, dar am facut si un pps. Dar cel mai mult si mai mult in acest pavilion mi-au placut orhideele.

In timp ce eram in acel pavilion am auzit, fara sa vreau, cum o angajata a parcului spunea unor doamne care supravegheau pavilionul ca "domnul Andrei s-a suparat pe noi"

Langa pavilion e o fantana. Pe o banca se odihnea o familie relaxata, parca mult prea relaxata:

Mi-a placut ca exista o harta a parcului pe care se afla note despre fiecare opera de arta din parc, cum se numeste, cine e autorul si unde poate fi vazuta.

Cand am ajuns la pavilionul unde de ani de zile isi expune operele pictorul Andrei Branisteanu cred ca am inteles de ce s-a suparat dumnealui. Aranjamentele florale de acolo pareau mult mai saracute decat cele din celalalt pavilion, in schimb tablourile sunt mult mai multe si mai mari. Am facut un pps si cu fotografiile din acest pavilion.

Mie imi place cum picteaza AB, am publicat un articol pe care i l-am dedicat, precum si doua ppsuri cu reproduceri dupa tablouri gasite pe situl lui personal. De data aceasta am fotografiat si poeziile si textele scrise cu o caligrafie f speciala, f artistica, mi-a placut in special o parodie dupa celebrul poem If al lui Rudyard Kipling.

Am fost insa neplacut impresionata cand am vazut acest tablou:

pt ca unul din pictorii contemporani dragi inimii mele este Jim Warren, din ale carui reproduceri am facut (si publicat) 4 ppsuri:

Jim Warren Omul si opera

Jim Warren Horses

Jim Warren Peisaje

Jim Warren Painted Worlds.

Intr-unul din ppsurile amintite se poate vedea si imaginea urmatoare:

Tabloul se numeste Together again si daca cineva e dispus sa cumpere un poster pt cel putin 35$ se poate adresa aici (in alta parte e mai scump), originalul nu e oferit spre vanzare (poate deja a fost vandut). Daca insa doreste sa dea cateva sute de euro pt prelucrarea (in original) a acestui tablou facuta de AB poate merge la situl lui personal.

O noutate placuta pt mine a constituit-o voliera in care doi pauni, unul alb si unul clasic, isi tin haremurile. Am avut noroc ca exact cand eram in fata lui paunul clasic a tinut sa-si etaleze podoaba de pene din coada infoiata, invartindu-se gratios de parca stia ca e pozat si vrea sa ajute pe fotografi sa obtina imagini cat mai bune.

M-am desprins cu greu de voliera si nu departe m-am oprit din nou, de data asta langa o incinta ingradita din lac unde isi fac veacul multime de pasari acvatice, lebede albe si negre (multe, mult mai multe decat in Cismigiu) precum si cateva soiuri de gaste (canadiene, califar, de Nil, cu gatul rosu, etc) despre care la inceput am crezut ca sunt rate, atat de mici sunt.

Lebedele se plimbau gratioase pe lac, am pozat cat de mult am fost in stare (din pacate din greseala unele din poze le-am sters, precum si pe cele facute in Insula Trandafirilor, unde erau cateva tufe de azalee, cred, cu niste flori superbe, precum si pe cele de la intrarea dinspre Soseaua Kiseleff) dar am fost deadreptul revoltata (si nu numai eu) de faptul ca cineva aruncase in lac o punga de plastic pe care si-o disputa o pereche de lebede negre, una din ele reusind s-o "cucereasca" si sa o sfasie, inghitind-o. Cred ca e vorba, fara sa spun vorbe mari, de o crima.

La scurt timp dupa ce am facut acesta plimbare Trix mi-a trimis un pps pe care mi-l trimisese si b. d. al carui text l-am publicat deja, parca ar fi avut un puseu de telepatie si a stiut ca inca sunt revoltata de nesimtirea cu care cineva a aruncat in acea incinta punga ucigasa de plastic.

O doamna cu un ten mai inchis a exclamat, privind la lebede "ce-as mai manca una la gratar!". Nu m-am putut abtine si am zis "La Viena, doamna!". M-a privit intai surprinsa, de parca se intreba daca a auzit bine, apoi a spus "La Viena, da" si a ras.

Plimbarea am terminat-o rontaind cu multa pofta un porumb fiert. Parcul era plin de masute pe care minoritarii nostri au instalat aragaze si oale in care fierbeau porumb, precum si gratare pe care coceau porumb pt cei doritori. Existau si instalatii pt vata de zahar, dar si storcatoare de portocale f asemanatoare cu cele vazute in gradinile de la Versailles. Cozile la mici si bere pareau nesfarsite (era 2 mai, trebuia respectata traditia, nu-i asa?) dar multi tineri se plimbau pe role sau pe biciclete (marturisesc ca mi-a fost uneori teama sa nu fiu lovita de vreo persoana pe bicicleta) iar la un cort cei mai in varsta asteptau la coada sa li se masoare colesterolul sau tensiunea arteriala.

Mi-a placut ca cei doritori puteau sa stea linistiti pe iarba fara sa se teama ca vor fi apostrofati pt asta de paznici ba mai mult, existau panouri cu emoticoane razaretze care te invitau sa intri pe iarba. La intrarea dinspre Arcul de Triumf (ce mic si meschin mi s-a parut in comparatie cu cel din Place d'Etoile!) troneaza mandru unul din ceasurile achizionate de Oprescu. E frumos, dar parca nu atat cat sa justifice pretul.

Queen Seokdoek=Secretele palatului Achul

In sfarsit parca s-a mai schimbat ceva in abordarea acestui serial. Incepe sa-mi placa. Mai ales ca ma tot intrebam cine e Bidim, despre care am citit in mai multe recenzii, dar nu se sufla un cuvintel despre el. Sigur, inca nu a aparut in serial, dar umbra lui deja se intrezareste. Dar nu despre "Floarea de prun a lui Sahadam" voiam eu sa vorbesc acum, ci despre o problema culinara.

O fi stiind Mirela Strainu, care a tradus subtitrarile acestui episod, engleza (ma bazez pe asta pe faptul ca foloseste transcrierea engleza a numelor, diferita de cea fonetica, ex se aude clar Tok man, dar se scrie Deok man, se aude Pakje dar se scrie Baekje, etc, in plus MS a tradus cu multa usurinta dialogul in limba chineza dintre negustori si fratele lui Mi Shil) , dar e clar ca n-a auzit macar de turmeric, nici vorba sa-l fi folosit vreodata. Eu am citit prima data despre el in romanul lui John Masters despre Tughs, asasinii rituali din India, care alcatuiau o veritabila secta dedicata zeitei mortii Kali. Desi erau de religii diferite, unii hindusi, altii musulmani totusi aveau ritualuri comune si in unul din ele era folosit turmericul pt a colora in galben orezul.

De aceea se spune ca in Coreea era cunoscut ca un colorant textil, desi nu stiu exact ce mordant (fixativ) foloseau pt a nu se decolora obiectele astfel vopsite. Am cautat in dictionare acest cuvant si nu l-am gasit, dar cand am fost in SLC am cumparat o carte f groasa (si f grea, am avut mari emotii la plecare cand mi-am facut bagajul ca sa nu depasesc greutatea permisa) intitulata "Vegetarian Cook Book" si acolo la condimente am gasit si turmericul.

Ulterior, la al doilea sejur in SLC, imprietenindu-ma mai bine cu o indianca din neam de maharajahi (f simpatica si vorbareata, fiica mea spunea ca de aceea ne intelegem asa bine, pt ca vorbim mult) am aflat ca indienii aproape ca nu concep sa gateasca ceva fara turmeric (supranumit si sofranul indian, dar e diferit ca aroma si gust) de aceea plitele lor au cercuri persistente galbene in jurul ochiurilor folosite.

Sofranul e un condiment f rar si f scump, cel mai scump condiment din lume, se obtine din staminele unei specii de brandusa care creste in special in tarile cu clima mai calda (dar mama mea spunea ca mama mare avea la un moment dat in gradina sofran) trebuie mare atentie la cei ce ar fi tentati sa creada ca brandusa noastra galbena ar putea produce sofran pt ca la noi, pe cat de aspectuoasa pare pe atat de toxica este aceasta brandusa.

Turmericul se obtine dintr-o radacina, curcuma longa pe nume, am gasit in DEX descrierea ei sub numele de zerdiceaf, dupa sonoritate pare a fi de origine turceasca, deci prin intermediul turcilor s-a ajuns sa intre in zestrea de cuvinte a vocabularului nostru la fel ca atatea alte cuvinte dintre care as cita numai geamantan si ciorap. Cam asa cum se intampla cu f multe condimente, pe langa influienta asupra papilelor gustative, deloc de neglijat, mai are si proprietati curative. Turmericul are proprietati antiseptice si antihemoragice, probabil de aceea se foloseste atat de mult in bucataria orientala. Impreuna cu ardeiul iute, f apreciat pt capsicina lui care distruge microbii, cuminul care are rol si de pansament gastric precum si multe alte condimente (cardamom, cuisoare, dafin, etc) praful de curcuma sau turmeric este nelipsit din praful de curry su de garam masala, alt amestec de condimente indiene.

Iesind din bucatarie am sa spun ca mi-au placut f mult costumele din acest episod, mi-a placut si cum era aranjata acea bibilioteca secreta subterana. Nu sunt sigura ca pe vremea aceea existau atat de multe scaune, dar e posibil sa se fi renuntat ulterior la ele ca elemente de mobilier (admise numai in anumite locuinte, ale unor persoane mai bine situate pe scara sociala) odata cu instaurarea confucianismului de influienta chineza. Am vazut de mult, cand eram copil, un documentar de propaganda despre arta chineza care, dupa ce ne-a prezentat cu lux de amanunte artefacte de o finete si eleganta iesita din comun ne-a laudat, pe langa niste hidoase statui de muncitori si muncitoare, facute cat se poate de grosolan, si marele progres in mobilarea camerelor de locuit cu scaune, incat nu se mai sedea pe jos, ca pe timpul imparatului ci fiecare om al muncii isi putea dezvolta nestingherit stima si respectul de sine stand in fund pe scaun.

Pt ca vorbeam in alt articol despre personajele malefice care par indestructibile, si care reintra in firul narativ exact cand erai mai convins ca au fost definitiv invinse si char nimicite, nu m-am mirat cand printre negustori a aparut arcasul Chil-suk, cel care a urmarit-o pe mama adoptiva a lui DM timp de 15 ani cu scopul de a o ucide impreuna cu DM (o fi avnd poate rolul de a o desconspira ca e fata si nu baiat, ma intreb si eu asa) desi as fi preferat sa apara negustorul italian care s-a ocupat de educatia ei cand era la hanul din desert, han aflat in drumul caravanelor care legau Asia de Europa (probabil trecand si prin Afganistan), han aflat la 800000 de mii km distanta, daca e sa credem ce scria pe micul ecran, circumferinta pamantului e de aproximativ 40000 km, nu stiu exact din ce punct al spatiului cosmic crede Mirela Strainu ca venea Deok-Man, ar trebui sasemnalez asta la Carcotasi, dar am alta treaba mai importanta de facut, si anume sa termin articoluldespre proba de dans original de la Olimpiada.

Fara nici o legatura cu cele de ami sus am sa spun ca am mai adaugat niste ppsuri la adresa http://www.slideshare.net/viorea4u, doua dintre ele sunt cu imagini de la Carnavalul de la Rio de anul acesta, cu imagini culese de pe internet. Am deja peste 80 de ppsuri publicate.

Dor de Eminescu

Am primit zilele trecute de la Adriana (Adita) Ciobanu, (simt nevoia sa ma impaunez putin cu bunavointa doamnei) o prolifica si adevarata maestra, un pps de o sensibilitate si arta cu totul deosebite. Produc si eu ppsuri, dar nu se compara nici ca tehnica, nici in ce priveste compozitia cu ce realizeaza doamna aceasta.
Ppsul se intituleaza MELANCOLIE DE MIHAI EMINESCU si a fost produs special pt aniversarea de azi. Va invit insistent sa-l vizionati. Daca nu se poate vedea aici incercati la aceasta adresa: http://www.slideshare.net/aditaciobanu/melancolie-de-mihai-eminescu-nx-power-lite
Pe acelasi site exista 722 de productii ale acestei doamne. Cred ca fiecare pps merita vazut. Ce admir inmod deosebit la dumneaei este seriozitatea cu care se documenteaza, arta si minutia cu care isi produce creatiile, atenta la fiecare amanunt.

Melancolie De Mihai Eminescu (Nx Power Lite)

View more presentations from ADRIANA CIOBANU.

Dar pt ca vreau sa marchez si eu aniversarea nasterii poetului nostru national am copiat poezia preferata, pt ca vai, e inca atat de actuala...

Glossă
de Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine .

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul şi pe patru
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate .

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş
Ce e val, ca valul trece.

Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.