Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Declaraţia de la Barcelona şi Parteneriatul euromediteraneean

Legal status of the document This summary has been archived and will not be updated, because the summarised document is no longer in force or does not reflect the current situation.

Declaraţia de la Barcelona şi Parteneriatul euromediteraneean

Prezenta declaraţie este actul fondator al unui parteneriat global între Uniunea Europeană (UE) şi douăsprezece ţări din sudul Mediteranei. Acest parteneriat vizează să transforme Mediterana într-un spaţiu comun de pace, stabilitate şi prosperitate, prin consolidarea dialogului politic şi a securităţii, a cooperării economice, financiare, sociale şi culturale.

ACT

Declaraţia finală (EN) a Conferinţei ministeriale euromediteraneene de la Barcelona din 27 şi 28 noiembrie 1995 şi programul său de lucru.

SINTEZĂ

Uniunea Europeană (UE) stabileşte un cadru de cooperare multilaterală cu ţările din bazinul mediteranean. Parteneriatul reprezintă o nouă etapă în relaţiile dintre acestea. Parteneriatul pentru prima dată aspectele economice, sociale, umane, culturale, precum şi pe cele privind securitatea comună.

Acest parteneriat s-a concretizat prin adoptarea Declaraţiei de la Barcelona de către statele membre ale UE şi următoarele douăsprezece ţări terţe mediteraneene (PTM): Algeria, Cipru, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Malta, Maroc, Siria, Tunisia, Turcia şi Autoritatea Palestiniană. Liga Statelor Arabe (EN) şi Uniunea Maghrebului Arab (UMA) (FR) au fost şi ele invitate, împreună cu Mauritania în calitate de membră a UMA.

Parteneriatul se bazează pe spiritul de solidaritate şi respectul faţă de specificităţile fiecărui participant. Acesta completează celelalte activităţi şi iniţiative în sprijinul păcii, stabilităţii şi dezvoltării în regiune.

Parteneriatul politic şi de securitate

Primul obiectiv al parteneriatului este acela de a promova apariţia unui spaţiu comun de pace şi stabilitate în Mediterană. Un obiectiv care trebuie atins prin intermediul dialogului politic multilateral, complementar dialogurilor bilaterale prevăzute în acordurile de asociere euromediteraneene. Astfel, partenerii se angajează:

  • să respecte drepturile omului şi libertăţile fundamentale, prin aplicarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite (EN) (ES) (FR), ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (EN) (ES) (FR) şi ale dreptului internaţional, precum şi să facă schimb de informaţii în aceste domenii;
  • să respecte principiile statului de drept şi al democraţiei, recunoscând pe deplin dreptul fiecărui partener de a-şi alege şi a-şi dezvolta liber sistemul politic, socio-cultural, economic şi juridic;
  • să respecte suveranitatea statelor, egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a dispune de ele însele;
  • să respecte integritatea teritorială, principiile neintervenţiei în afacerile interne şi al soluţionării pe cale paşnică a conflictelor;
  • să combată terorismul, criminalitatea organizată şi traficul de droguri;
  • să promoveze securitatea regională, să elimine armele de distrugere în masă, să devină parte la sistemele internaţionale şi regionale de neproliferare nucleară şi la acordurile privind controlul armelor şi dezarmarea.

Participanţii sprijină soluţionarea justă, globală şi durabilă a conflictelor din Orientul Mijlociu, în special pe baza rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Parteneriatul economic şi financiar

Dezvoltarea socio-economică durabilă şi echilibrată a PTM trebuie să conducă la stabilirea unui spaţiu de prosperitate comună în regiunea Mării Mediterane.

Reformele trebuie să permită crearea unei zone de liber schimb (ZLS), care ar trebui să conducă la eliminarea treptată a barierelor vamale (bariere tarifare şi netarifare) în calea comerţului cu produse prelucrate. Partenerii prevăd, de asemenea, liberalizarea treptată a comerţului în sectorul produselor agricole şi serviciilor.

Instituirea zonei euromediteraneene de liber schimb este prevăzută prin acorduri de asociere euromediteraneene şi prin acorduri de liber schimb între PTM. Aceste acorduri sunt încheiate în conformitate cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) (EN) (ES) (FR).

Partenerii definesc priorităţile pentru punerea în aplicare a ZLS:

  • adoptarea unui regim vamal de cumul de origine al mărfurilor, adaptarea normelor în materie de concurenţă, de certificare a operatorilor economici şi de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală;
  • dezvoltarea economiei de piaţă, a sectorului privat, transferul de tehnologii şi integrarea economică a PTM;
  • modernizarea structurilor economice şi sociale şi încurajarea programelor în favoarea populaţiilor cel mai defavorizate;
  • promovarea liberului schimb, armonizarea normelor şi procedurilor vamale, eliminarea barierelor tehnice nejustificate în calea comerţului cu produse agricole.

Mai mult, cooperarea economică dintre parteneri are ca scop:

  • promovarea economisirii private şi a investiţiilor, incluzând investiţiile străine directe;
  • încurajarea cooperării regionale între ţările terţe mediteraneene;
  • crearea unui mediu favorabil industriei şi întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri);
  • realizarea unei gestionări durabile a mediului, a energiei, a resurselor naturale şi a resurselor halieutice;
  • promovarea rolului femeilor în economie;
  • modernizarea agriculturii.

Partenerii trebuie, de asemenea, să stabilească priorităţi pentru cooperarea în ceea ce priveşte infrastructurile de transport, dezvoltarea tehnologiilor informaţiei şi modernizarea telecomunicaţiilor.

În sfârşit, partenerii trebuie să îşi intensifice cooperarea financiară, iar UE trebuie să îşi sporească asistenţa financiară, în special sub formă de credite din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI).

Parteneriatul social, cultural şi uman

Partenerii cooperează în vederea dezvoltării resurselor umane, a promovării înţelegerii între culturi şi a schimburilor între societăţile civile.

În acest sens, Declaraţia de la Barcelona şi programul său de lucru pun accentul pe:

  • importanţa dialogului intercultural şi între religii;
  • importanţa rolului mass-mediei în cunoaşterea şi înţelegerea reciprocă între culturi;
  • schimburile culturale, învăţarea limbilor, punerea în aplicare a programelor educaţionale şi culturale cu respectarea identităţii culturale;
  • importanţa domeniului sănătăţii şi al dezvoltării sociale, precum şi a respectării drepturilor sociale fundamentale;
  • participarea societăţii civile la parteneriatul euromediteraneean şi consolidarea cooperării între autorităţile regionale şi locale;
  • combaterea imigraţiei ilegale, a terorismului, traficului de droguri, criminalităţii internaţionale şi corupţiei.

Context

Declaraţia de la Barcelona prevede întâlniri periodice ale miniştrilor afacerilor externe ai partenerilor mediteraneeni şi din UE. Aceste conferinţe euromediteraneene (EN) (FR) sunt pregătite de Comitetul euro-mediteraneean pentru Procesul de la Barcelona, care este, de asemenea, responsabil pentru monitorizarea procesului şi a priorităţilor de cooperare.

Ultima actualizare: 08.09.2011

Top