Cauza C-478/07

Budějovický Budvar, národní podnik

împotriva

Rudolf Ammersin GmbH

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Handelsgericht Wien)

„Tratate bilaterale între state membre — Protecția într-un stat membru a unei indicații de proveniență geografică dintr-un alt stat membru — Denumirea «Bud» — Utilizarea mărcii American Bud — Articolele 28 CE și 30 CE — Regulamentul (CE) nr. 510/2006 — Regimul comunitar de protecție a indicațiilor geografice și a denumirilor de origine — Aderarea Republicii Cehe — Măsuri tranzitorii — Regulamentul (CE) nr. 918/2004 — Domeniul de aplicare al regimului comunitar — Caracter exhaustiv”

Concluziile avocatului general D. Ruiz-Jarabo Colomer prezentate la 5 februarie 2009   I ‐ 7724

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 8 septembrie 2009   I ‐ 7757

Sumarul hotărârii

1. Libera circulație a mărfurilor – Derogări – Protecția proprietății industriale și comerciale – Protecția unei denumiri ca indicație de proveniență geografică simplă și indirectă – Condiții

   (art. 28 CE și 30 CE)

2. Libera circulație a mărfurilor – Derogări – Protecția proprietății industriale și comerciale – Protecția unei denumiri protejate în temeiul unui tratat bilateral între state membre ca indicație geografică sau ca denumire de origine – Condiții

   (art. 30 CE)

3. Agricultură – Legislații uniforme – Protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare – Regim de protecție uniform și exhaustiv

   (Regulamentul nr. 510/2006 al Consiliului)

1.  Pentru a stabili dacă se poate considera că o denumire care nu este un nume geografic constituie o indicație de proveniență geografică simplă și indirectă a cărei protecție în temeiul tratatelor bilaterale încheiate între state membre poate fi justificată în raport cu criteriile din articolul 30 CE, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă, potrivit condițiilor de fapt și concepțiilor care predomină în statul membru de origine, această denumire, chiar dacă nu este în sine un nume geografic, este cel puțin aptă să informeze consumatorul cu privire la faptul că produsul care o poartă provine dintr-o regiune sau dintr-un loc de pe teritoriul acestui stat membru. Dacă o astfel de examinare ar demonstra că denumirea în discuție este lipsită de această capacitate minimă de a evoca proveniența geografică a produsului respectiv, protecția sa nu poate fi justificată în temeiul protecției proprietății industriale și comerciale în sensul articolului 30 CE și ar fi, în principiu, contrară articolului 28 CE dacă nu poate fi justificată pe un alt temei.

   Instanța de trimitere trebuie să verifice, în plus, având în vedere aceleași condiții de fapt și aceleași concepții care predomină în statul membru de origine, dacă denumirea menționată nu a dobândit, la data intrării în vigoare a tratatelor bilaterale sau ulterior acestei date, un caracter generic în acest stat membru, fiind stabilit că obiectivul regimului de protecție instituit prin aceste tratate intră în sfera protecției proprietății industriale și comerciale în sensul articolului 30 CE.

   În lipsa oricărei dispoziții comunitare în materie, revine instanței de trimitere sarcina de a decide, în conformitate cu dreptul său național, dacă este necesar să dispună efectuarea unui sondaj de opinie cu scopul de a se informa cu privire la condițiile de fapt și la concepțiile care predomină în statul membru de origine pentru a verifica dacă o denumire poate fi calificată drept indicație de proveniență geografică simplă și indirectă și dacă aceasta nu a dobândit un caracter generic în statul membru amintit. Tot din perspectiva aceluiași drept național, instanța de trimitere trebuie, în cazul în care apreciază că este necesar să dispună efectuarea unui sondaj de opinie, să stabilească, în vederea acestor verificări, care este procentul de consumatori care poate fi considerat suficient de semnificativ.

   (a se vedea punctele 82-84, 89 și 94 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 30 CE nu impune o cerință concretă în privința calității și a duratei utilizării în statul membru de origine a unei denumiri protejate în temeiul unor tratate bilaterale încheiate între state membre pentru ca protecția acesteia să fie justificată în temeiul protecției proprietății industriale și comerciale în sensul articolului menționat. Aspectul dacă o astfel de cerință se aplică într-un caz concret trebuie soluționat de instanța națională sesizată cu soluționarea litigiului în raport cu dreptul național aplicabil, în special cu regimul de protecție prevăzut de amintitele tratate bilaterale încheiate între statele membre în cauză.

   (a se vedea punctele 91, 93 și 94 și dispozitiv 1)

3.  Regimul comunitar de protecție prevăzut de Regulamentul nr. 510/2006 privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare are un caracter exhaustiv, în sensul că acest regulament se opune aplicării unui regim de protecție prevăzut de tratatele încheiate între două state membre, precum tratatele bilaterale, care conferă unei denumiri, recunoscută potrivit dreptului unui stat membru ca fiind o denumire de origine, o protecție într-un alt stat membru în care această protecție este efectiv solicitată, deși această denumire de origine nu a făcut obiectul unei cereri de înregistrare în temeiul regulamentului menționat.

   Astfel, scopul Regulamentului nr. 510/2006 nu este de a institui, pe lângă normele naționale care pot să își continue existența, un regim complementar de protecție a indicațiilor geografice calificate, după modelul, spre exemplu, al celui creat prin Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară, ci de a prevedea un regim de protecție uniform și exhaustiv pentru astfel de indicații.

   (a se vedea punctele 114 și 129 și dispozitiv 2)