30.6.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 207/15

1.

reamintește că moneda euro a fost concepută ca o protecție împotriva fluctuațiilor cursului de schimb și că a fost introdusă pentru a garanta o creștere economică mai însemnată pe termen lung. Introducerea sa a avut, însă, ca urmare pierderea altor opțiuni politice pentru a atenua șocurile asimetrice, cum ar fi deprecierea cursului de schimb;

2.

regretă lacunele constatate în ce privește uniunea economică și monetară (UEM) de la instituirea sa prin Tratatul de la Maastricht, întrucât acesta a atribuit competențele pentru politica monetară nivelului european, în timp ce politica bugetară a rămas în continuare în responsabilitatea statelor membre și face obiectul unor dispoziții care nu au în vedere decât o coordonare relativ limitată a politicilor naționale;

3.

consideră că UEM s-a dovedit vulnerabilă în contextul crizei financiare și economice globale, când dezechilibrele nesustenabile determinate de niveluri excesive ale datoriei publice și private au provocat o criză a datoriei suverane, în cursul căreia costurile împrumuturilor guvernamentale au crescut în mod dramatic în unele state membre, punând în pericol, în lipsa unui mecanism adecvat de gestionare a crizelor, însăși existența monedei euro;

4.

recunoaște rezultatele obținute de la declanșarea crizei în ceea ce privește reducerea riscurilor și numeroasele măsuri luate de instituțiile europene pentru a consolida coordonarea politicilor bugetare naționale;

5.

constată că, în pofida acestor eforturi și a reîntoarcerii la rate pozitive ale creșterii în mai multe regiuni ale UE, determinată, în mare parte, de factori externi, simpla coordonare a politicilor bugetare naționale nu a permis sporirea capacității statelor membre de a absorbi șocurile economice și nu a împiedicat nici adâncirea deficitului de investiții, nici creșterea inegalităților în cadrul UEM (1). Măsurile luate s-au dovedit insuficiente pentru realizarea unor reforme structurale mai favorabile creșterii, mai durabile și mai echilibrate din punct de vedere social;

6.

constată că, de la începutul crizei, Banca Centrală Europeană (BCE) s-a străduit să stabilizeze ciclul economic. Președintele BCE a pledat în favoarea unor instituții integrate și a unei politici bugetare mai puternice și mai proactive la nivelul zonei euro și a invitat statele membre din această zonă să pună în aplicare reforme structurale. Avertizând că doar politica monetară în sine nu poate stimula economia, CoR subliniază că actualele rate scăzute ale dobânzii favorizează împrumuturile și investițiile. Realizarea unor reforme structurale fundamentale, asumarea lor la nivelul cel mai apropiat de cetățeni și responsabilitatea fiscală reprezintă elemente esențiale pentru revenirea la o creștere durabilă, pe termen lung;

7.

subliniază că, în raportul celor cinci președinți privind finalizarea uniunii economice și monetare a Europei, se menționează necesitatea de a dispune de o capacitate de absorbție a șocurilor la nivelul zonei euro care să completeze mecanismele de stabilizare automată de la nivel național, dacă și unde este necesar;

8.

consideră că, pentru a restabili încrederea în moneda euro, aceasta trebuie să-și îndeplinească promisiunile de stabilitate, convergență, creștere și ocupare a forței de muncă. Capacitatea fiscală ar putea contribui la realizarea acestor obiective. Solidaritatea este strâns legată de responsabilitate și depinde de aceasta din urmă, cu alte cuvinte, la nivelul zonei euro, sprijinul financiar suplimentar ar trebui acordat numai în prezența continuă și concomitentă a responsabilității fiscale și a reformelor structurale;

9.

reiterează faptul că, în toate deciziile care se iau cu privire la dezvoltarea UEM, cum ar fi instituirea unei capacități fiscale sau a unor stabilizatori automați, rolul autorităților locale și regionale în ceea ce privește crearea condițiilor necesare pentru o dezvoltare durabilă ar trebui recunoscut pe deplin și, în măsura posibilului, consolidat. Acest lucru este valabil în special în ce privește punerea în aplicare a politicii economice și sociale, inclusiv realizarea de reforme structurale și crearea unui mediu favorabil întreprinderilor, care să înlesnească crearea de locuri de muncă și promovarea investițiilor;

10.

subliniază că, pe termen scurt, finalizarea uniunii bancare este instrumentul cel mai eficient în eforturile de a preveni crizele din sistemul financiar și de a reduce la minimum efectele negative ale șocurilor economice (2);

11.

consideră că uniunea bancară conferă credibilitate principiului BCE conform căruia nevoile de finanțare ale sistemelor bancare naționale trebuie să fie deconectate de bugetele publice naționale, iar o criză bancară într-un stat membru nu trebuie să ducă la o criză bancară în întreaga UE;

12.

subliniază necesitatea includerii și a implicării atât a autorităților locale și regionale, cât și a partenerilor economici și sociali în dezbaterile privind introducerea unor noi instrumente, cum ar fi stabilizatorii automați meniți să atenueze efectele șocurilor asimetrice;

13.

consideră că dimensiunea socială a UEM ar trebui să fie consolidată prin măsuri de monitorizare a indicatorilor de dezvoltare în diferitele regiuni și țări. Ar trebui să se pună accentul pe monitorizarea politicilor active în domeniul pieței forței de muncă și a indicatorilor sociali structurali. Partenerii sociali – la nivel regional, național și european – ar trebui implicați în măsurile de monitorizare a acestor indicatori;

14.

ia notă de poziția conform căreia este necesar să existe o capacitate fiscală, pentru a permite UEM să dispună de un mecanism temporar de absorbție a șocurilor (3). Este de părere că o eventuală capacitate fiscală nu trebuie să se suprapună cu instrumentele de coeziune, ci să le completeze;

15.

consideră, totuși, că o capacitate fiscală la nivelul UE ar trebui concepută în așa fel încât să nu implice riscul de transferuri permanente și, astfel, să submineze stimulentele pentru adoptarea și aplicarea de decizii politice adecvate din punct de vedere economic și social la nivel național sau regional sau stimulentele pentru soluționarea deficiențelor structurale naționale sau regionale. Prin urmare, pentru a se evita hazardul moral, ar trebui stabilită o legătură mai strânsă între capacitatea fiscală și cadrul general de guvernanță al UE și progresele înregistrate în materie de convergență;

16.

solicită ca statele membre să fie obligate să aducă dovada unei politici economice responsabile pentru a beneficia de acces la instrumente europene de stabilizare economică. Utilizarea acestor instrumente trebuie să meargă mână în mână cu deplina punere în aplicare a reformelor structurale, în vederea îmbunătățirii convergenței, coordonării și integrării, iar ajutorul nu trebuie în niciun caz să ducă la fluxuri unidirecționale permanente între țări (4). Ajutorul trebuie să fie stabilit la nivel european, să aibă caracter temporar și să fie însoțit de un calendar clar;

17.

insistă asupra faptului că Pactul de stabilitate și creștere trebuie să fie respectat, așa cum se arată și în comunicarea Comisiei privind utilizarea flexibilității în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere (PSC) din ianuarie 2015, și subliniază că este esențial ca fiecare stat membru să dispună de o economie sănătoasă și de stabilitate în ce privește finanțele publice, aceasta reprezentând o condiție prealabilă necesară pentru investițiile publice pe termen scurt și lung;

18.

apreciază, de asemenea, că, pentru a se garanta o marjă suficientă de resurse de investiții, respectând totodată regulile de politică bugetară, ar fi oportun ca obiectivul pe termen mediu de frânare a îndatorării în caz de deficit structural să fie completat prin stabilirea unui deficit real fix pentru investițiile publice ale autorităților locale și regionale;

19.

își reiterează apelul la o mai mare convergență economică și socială și la o guvernanță mai responsabilă, întrucât aceste două elemente reprezintă factori decisivi pentru a se evita transferurile permanente și hazardul moral, și subliniază că este necesar un nivel sporit de convergență;

20.

în același timp, subliniază că disparitățile sociale, economice și teritoriale dintre statele membre și din interiorul acestora pot fi reduse doar printr-o viziune care include o dimensiune teritorială. Conceptul de responsabilitate fiscală nu trebuie să se reducă la aplicarea centralizată a unui regim comun. De fapt, cu cât este mai ridicat gradul de descentralizare și localizare a cheltuielilor publice, cu atât vor exista mai multe stimulente și vor fi întrunite condițiile necesare pentru responsabilitatea fiscală, reforme și atractivitate pentru investiții;

21.

consideră că este necesar să se abordeze disparitățile regionale pentru a combate inegalitățile sociale, a stimula creșterea economică și ocuparea forței de muncă și pentru a îmbunătăți competitivitatea și coeziunea în cadrul UEM și al UE; subliniază rolul esențial jucat de autoritățile locale și regionale în calitate de angajatori, investitori, furnizori, precum și prestatori de servicii, planificatori, catalizatori și regulatori ai schimbării și parteneri de investiții;

22.

semnalează că, pentru ca reformele structurale să fie încununate de succes, este decisiv să existe un nivel înalt de asumare în comun a responsabilității de către autoritățile locale și regionale; subliniază dimensiunea teritorială a semestrului european; își reiterează solicitarea adresată Comisiei și Parlamentului European în ce privește adoptarea unui cod de conduită care să garanteze participarea structurată a autorităților locale și regionale la semestrul european, ca modalitate de pregătire a reformelor structurale (5);

23.

îndeamnă statele membre să finalizeze uniunea piețelor de capital, care va permite circulația transfrontalieră a fluxurilor de capital, fără a amenința stabilitatea din diferite regiuni și țări, oferind întreprinderilor (în special microîntreprinderilor și IMM-urilor) posibilitatea de acces la o gamă largă de surse de finanțare și contribuind, astfel, la atenuarea șocurilor economice (6);

24.

atrage atenția asupra faptului că moneda euro a fost introdusă în absența unor structuri fiscale de sprijin menite să gestioneze dezechilibrele din zona euro și că bugetul UE este în mare măsură inadecvat pentru mobilizarea rapidă a fondurilor care ar putea fi necesare în vederea stabilizării piețelor, refinanțării băncilor sau gestionării crizelor balanței de plăți;

25.

invită Comisia ca, la elaborarea viitoarelor politici economice și financiare europene, să ia în considerare posibilitatea de a utiliza indicatori economici pentru fiecare regiune în scopul de a evalua starea sa de sănătate – în termeni de datorie publică – și contribuția sa relativă la creșterea PIB-ului european;

26.

subliniază necesitatea de a se discuta în profunzime structura și configurația capacității fiscale și de a se găsi o soluție care să fie în conformitate cu cerințele de transparență și control democratic și cu principiul clauzei „no bail-out” prevăzut la articolul 125 din TFUE (7);

27.

consideră că această capacitate ar trebui să fie în măsură să îndeplinească două funcții. Prima constă în a stimula reformele structurale din statele membre în perioadele de prosperitate economică, pentru a promova convergența economică și socială în zona euro și a crește nivelul de competitivitate și de reziliență pe plan economic. Cea de a doua constă în a atenua diferențele care depind de factori structurali între ciclurile economice ale statelor membre din zona euro, prin crearea unui instrument pentru a face față șocurilor asimetrice;

28.

recunoaște că sunt necesare progrese substanțiale în materie de reforme structurale durabile, pentru a promova convergența, creșterea economică, ocuparea forței de muncă și competitivitatea, în scopul de a evita în mod eficient șocurile asimetrice;

29.

invită statele membre să aibă în vedere acordarea unui nivel mai mare de autonomie fiscală autorităților locale și regionale, în scopul de a le permite acestora să își asume în mai mare măsură responsabilitatea pentru reformele structurale și de a garanta o mai bună punere în aplicare a acestor reforme;

30.

consideră că ar trebui abordată cu precauție chestiunea unui ajutor financiar sporit din partea UE, care să difere de actualele instrumente ale politicii de coeziune, pentru punerea în aplicare a reformelor structurale convenite în statele membre. Orice posibil ajutor suplimentar nu ar trebui să se suprapună cu instrumentele existente, ci să le completeze;

31.

este de părere că sprijinul financiar ar trebui să fie condiționat de punerea în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări. Programul de sprijin pentru realizarea reformelor structurale, prin care se oferă asistență tehnică autorităților naționale, ar trebui dezvoltat în mai mare măsură ca o contribuție la rolul capacității fiscale de a impulsiona reformele structurale;

32.

consideră că este oportun să se examineze dacă efectul scontat nu poate fi obținut printr-un instrument suplimentar de promovare a reformelor structurale, care să ia forma unor împrumuturi pentru a finanța o strategie de investiții publice. Acest lucru ar putea permite identificarea unui grup de surse de finanțare și a unor proiecte de investiții utile pentru a sprijini realizarea reformelor necesare;

33.

afirmă că, independent de măsurile actuale în domeniul convergenței și al reformelor structurale durabile, șocurile asimetrice care afectează stabilitatea zonei euro în ansamblu nu pot fi excluse cu totul, având în vedere puternica integrare a statelor membre din zona euro. În consecință, este necesar un instrument care să permită o stabilizare imediată în situații de urgență;

34.

consideră că, în anumite țări, autoritățile locale și regionale pot fi mai vulnerabile la impactul șocurilor asimetrice, dat fiind rolul important care le revine în ce privește sistemele de protecție socială ale statelor membre;

35.

consideră că este necesar ca Mecanismul european de stabilitate (MES) să evolueze în continuare și să se transforme într-un fond monetar european cu o capacitate suficientă de împrumut și creditare și cu un mandat bine definit, care să includă o potențială contribuție la o capacitate fiscală a zonei euro;

36.

în opinia sa, capacitatea fiscală ar trebui hotărâtă și pusă în aplicare în urma unor decizii comune la nivelul UEM, dar ar trebui, în același timp, să rămână deschisă și pentru statele membre din afara zonei euro, pe bază voluntară;

37.

solicită să fie implicat în elaborarea Cărții albe privind tranziția de la prima la cea de a doua etapă a reformei UEM;

38.

subliniază importanța de a se asigura că măsurile care vizează aprofundarea uniunii monetare țin totodată seama și de consecințele pentru țările din afara zonei euro;

39.

subliniază că măsurile privind finalizarea UEM trebuie să fie puse în aplicare într-un mod cât mai transparent posibil și ținându-se seama de nevoia de a asigura legitimitatea democratică a uniunii monetare.