Comisia Europeană a ascultat îndeaproape preocupările exprimate de fermieri și a depus eforturi susținute pentru a răspunde problemelor ridicate prin acțiuni rapide și concrete.
Simplificarea politicilor europene în domeniul agriculturii reprezintă o prioritate constantă, atât la nivelul UE, cât și la nivel național. Modelul de performanță al actualei politici agricole comune (PAC), bazat pe planurile strategice PAC concepute și implementate la nivel național, reprezintă deja un pas înainte în ceea ce privește simplificarea și sporirea subsidiarității în comparație cu perioada anterioară.
Pachetul din 2025 privind simplificarea și competitivitatea PAC
În conformitate cu prioritatea strategică stabilită în Busola pentru competitivitate, Comisia propune un pachet care include 25 de modificări ale legislației privind politica agricolă comună (PAC), care vizează:
- să simplifice implementarea PAC
- să consolideze competitivitatea fermierilor și
- să îmbunătățească reziliența acestora în situații de criză.
De asemenea, în februarie 2025, Comisia și-a publicat viziunea pentru agricultură și sectorul alimentar. Aceasta prezintă domeniile-cheie în care este nevoie de ajustări ale actualului cadru legislativ referitor la agricultură.
Principalele modificări propuse
Propunerile se bazează pe îmbunătățirile care ar putea fi aduse instrumentelor PAC pentru a debloca oportunitățile de sprijin oferite fermierilor și administraților și includ:
- Sporirea atractivității schemei de plată simplificate pentru exploatațiile agricole mai mici, ridicând plafonul anual al plăților forfetare pentru micii fermieri de la 1 250 EUR la 2 500 EUR pe exploatație și scutindu-i pe aceștia de la cerințele de condiționalitate, permițându-le în același timp accesul continuu la eco-scheme.
- Facilitarea accesului la finanțare și la sprijin pentru investiții, în special pentru fermierii tineri și fermierii mici, introducând un nou tip de sprijin simplificat pentru investiții de până la 50 000 EUR, ceea ce va permite finanțarea investițiilor având ca scop punerea exploatațiilor agricole în conformitate cu normele juridice, simplificând normele și îmbunătățind condițiile de acces la instrumentele financiare și încurajând utilizarea opțiunilor simplificate în materie de costuri pentru a reduce sarcina administrativă a fermierilor.
- O mai bună recunoaștere a agriculturii ecologice, plecând de la principiul că exploatațiile ecologice certificate în totalitate satisfac cerințele echivalente din cadrul condiționalității.
- Stimulente pentru fermieri în vederea protejării turbăriilor și a zonelor umede, după cum se prevede în bunele condiții agricole și de mediu 2 (GAEC 2).
- Reducerea sarcinii legate de controalele desfășurate la exploatațiile agricole, introducând principiul „un control la fața locului pe an”.
- Consolidarea rezilienței și a pregătirii fermierilor din UE pentru situații de criză, sporind flexibilitatea instrumentelor de gestionare a riscurilor.
- Consolidarea capacității PAC de a le oferi sprijin fermierilor afectați de dezastre naturale sau de boli ale animalelor, introducând plăți care ar putea fi utilizate rapid ca răspuns la situații de criză.
- Valorificarea beneficiilor digitalizării, promovând principiul transmiterii unice de date către administrații și principiul „ghișeului unic” în raportarea datelor de către fermieri.
- Creșterea subsidiarității și a flexibilității pentru ca țările UE să adapteze sprijinul PAC la circumstanțele în schimbare, limitând aprobarea ex ante a modificărilor aduse planurilor strategice PAC numai la cazurile în care se prevăd modificări strategice.
- Creșterea flexibilității pentru țările UE în ceea ce privește adaptarea planurilor lor strategice PAC, aprobarea prealabilă a Comisiei fiind necesară numai pentru modificările strategice.
Economii preconizate
Aceasta face parte dintr-un proces mai amplu și se bazează pe măsurile de simplificare introduse în 2024.
Țările UE joacă un rol esențial în menținerea sarcinii administrative pentru fermieri la un nivel limitat și proporțional. Orice exercițiu reușit de simplificare trebuie realizat în strânsă cooperare cu Comisia, cu administrațiile naționale și cu fermierii înșiși.
Informații suplimentare
- Pachetul de simplificare a politicii agricole comune (PDF)
- Pachetul de simplificare a politicii agricole comune – anexă (PDF)
- Foaie de parcurs pentru simplificarea cadrului juridic al PAC în vederea reducerii sarcinii pentru fermieri și administrațiile naționale (PDF)
- Documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește pachetul de simplificare a politicii agricole comune (PDF)
- Studiu privind simplificarea și sarcina administrativă pentru fermieri și alți beneficiari din cadrul PAC

- Press release
The European Commission is presenting a package of measures targeting the administrative burden, controls, implementation, crisis response and investment needs of the EU agricultural sector.
Acțiuni din 2024 privind simplificarea politicii și asigurarea unei mai mari flexibilități pentru fermieri

În primul an de punere în aplicare a actualei PAC (2023-2027), fermierii din UE s-au confruntat cu provocări în ceea ce privește respectarea deplină a unora dintre standardele benefice pentru mediu și climă, denumite bune condiții agricole și de mediu (GAEC). Îndeplinindu-și angajamentul de a reduce sarcina administrativă pentru fermierii din UE, Comisia a propus, la 15 martie 2024, modificarea anumitor dispoziții ale politicii agricole comune (PAC) referitoare la condiționalitate și la planurile strategice PAC.
Aceste propuneri au urmărit:
- să reducă sarcina legată de controale pentru fermierii din UE printr-o diminuare cu cel puțin 50 % a numărului de vizite efectuate de administrațiile naționale la exploatațiile agricole, iar pentru exploatațiile cu o suprafață mai mică de 10 hectare prin exceptarea de la controalele și sancțiunile legate de respectarea cerințelor de condiționalitate
- să le ofere o mai mare flexibilitate în ceea ce privește respectarea anumitor condiționalități de mediu.
Modificările aduse normelor actuale ale PAC au ca rezultat:
- mai multă flexibilitate pentru fermieri și administrațiile naționale
- cerințe mai compatibile cu realitățile agricole.
Măsurile de simplificare au fost atent calibrate și au vizat menținerea unui nivel ridicat de ambiție în materie de mediu și climă în cadrul actualei PAC.
Aceste propuneri au fost votate de Parlamentul European la 24 aprilie 2024 și au intrat în vigoare la 25 mai 2024, după adoptarea lor finală de către Consiliu. Ele se aplică retroactiv fermierilor din UE pentru a acoperi anul 2024. Comisia a făcut bilanțul progreselor înregistrate în punerea în aplicare a pachetului de simplificare. Acesta a evidențiat principalele provocări, procesul, rezultatele consultărilor care au contribuit la elaborarea pachetului și diferitele opțiuni avute în vedere.

Pe lângă revizuirea legislativă a PAC împreună cu Parlamentul European și Consiliul, Comisia a luat măsuri ca răspuns direct la solicitarea țărilor UE de a revizui metodologia pentru anumite controale. Clarificarea Comisiei cu privire la modul de evaluare a calității sistemului de monitorizare a suprafețelor și la modul de utilizare a fotografiilor cu identificare geografică va avea ca efect o reducere cu până la 50 % a numărului de vizite la exploatațiile agricole efectuate de administrațiile naționale. Dacă vor avea de gestionat mai puține vizite din partea administrației, fermierii vor putea să dedice mai mult timp activității de bază.
De asemenea, Comisia a luat și alte măsuri pe termen scurt:
- Modificarea cerinței de menținere a pajiștilor permanente (GAEC 1) pentru a ține seama de cazurile de schimbări structurale în agricultură, în special acolo unde fermierii nu mai dețin animale.
- O clarificare a utilizării conceptului de forță majoră și de circumstanțe excepționale pentru a îmbunătăți certitudinea obținerii de sprijin din partea PAC pentru fermierii afectați de evenimente negative aflate în afara controlului lor, cum ar fi seceta severă sau inundațiile.
- Creșterea numărului de modificări permise în fiecare an pentru planurile strategice PAC, astfel încât țările UE să își poată adapta mai frecvent măsurile de sprijin la condițiile în schimbare. Procesul de aprobare a modificărilor aduse planurilor strategice PAC este, de asemenea, simplificat.

În perioada 7 martie – 8 aprilie 2024, Comisia Europeană a lansat un sondaj online în toate limbile UE pentru a colecta în mod direct opiniile fermierilor din UE. Comisia a primit aproape 27 000 de răspunsuri.
Acest sondaj contribuie la identificarea surselor de sarcină administrativă și de complexitate care decurg din normele PAC, precum și din alte norme pentru alimentație și agricultură. Rezultatele sondajului vor fi integrate într-o analiză detaliată care urmează să fie publicată în toamna anului 2024, cu scopul de a clarifica sursele de complexitate pentru fermieri – la nivel european și național, la nivelul PAC și al altor cerințe și politici.
Calendar
- 14 mai 2025
Comisia propune un pachet privind simplificarea și competitivitatea PAC pentru a sprijini fermierii și statele membre
- 24 aprilie 2024
Votul Parlamentului European pe marginea revizuirii legislative a PAC prezentate de Comisie
Consolidarea poziției fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente

Consolidarea poziției fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente este unul dintre obiectivele-cheie ale PAC. Deși gradul de încredere și de cooperare între actorii din cadrul lanțului alimentar este în creștere datorită mai multor măsuri deja în vigoare la nivelul UE, implementarea și aplicarea integrală a instrumentelor de politică disponibile necesită timp și eforturi suplimentare.
- Reducerea cu cel puțin 50 % a numărului de vizite efectuate de administrațiile naționale la exploatațiile agricole.
- Alocarea a 98 de miliarde EUR pentru acțiuni voluntare de promovare a obiectivelor în materie de mediu, climă și bunăstare a animalelor.
- Exceptarea exploatațiilor agricole cu o suprafață mai mică de 10 hectare de la controalele și sancțiunile legate de cerințele de condiționalitate.
Principalele acțiuni pe termen scurt și mediu
Comisia a prezentat Consiliului și Parlamentului European mai multe acțiuni.
- Înființarea Observatorului UE al lanțului agroalimentar (AFCO) pentru a asigura o mai mare transparență în ceea ce privește prețurile, structura costurilor și distribuția marjelor și a valorii adăugate în lanțul de aprovizionare.
- Prezentarea unui raport referitor la punerea în aplicare a Directivei privind practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente.
- Propunerea unor modificări specifice ale Regulamentului de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole pentru a corecta și mai mult dezechilibrele din lanțul de aprovizionare cu alimente. Se preconizează noi norme privind contractele încheiate între fermieri și cumpărători și o consolidare a organizațiilor de producători pentru a le permite fermierilor să coopereze și să acționeze în mod colectiv într-un mod mai eficace.
- Introducerea de noi norme privind asigurarea respectării la nivel transfrontalier a normelor împotriva practicilor comerciale neloiale pentru a consolida cooperarea dintre autoritățile naționale de aplicare a legii, în special prin îmbunătățirea schimbului de informații și a colectării sancțiunilor.
- Revizuirea politicii existente pentru a stabili dacă sunt necesare mai multe propuneri legislative. În 2025, Comisia va prezenta o evaluare aprofundată a Directivei privind practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente, în vigoare din 2021.
Linkuri conexe
Conturarea viitorului agriculturii și al sectorului agroalimentar din Europa.
Politica agricolă comună: obiective, istoric, cadru juridic – în sprijinul fermierilor din UE și al securității alimentare a Europei.
Planurile strategice PAC la nivel național combină o gamă largă de obiective locale și de la nivelul UE pentru a obține rezultate specifice și tangibile.


