Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) / Tratatul de la Maastricht
Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat la Maastricht în prezența Preşedintelui Parlamentului European, Egon Klepsch.
Conform acestui tratat, Uniunea Europeană a fost întemeiată pe Comunitățile Europene (primul pilon), având două domenii suplimentare de cooperare (pilonii doi şi trei): Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Justiția şi Afacerile Interne (JAI).
Schimbări majore pentru Parlamentul European
La intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, Comunitatea Economică Europeană a devenit Comunitatea Europeană (CE). Puterile legislativă şi de supraveghere ale Parlamentului European au sporit odată cu introducerea procedurii de codecizie şi cu extinderea utilizării procedurii de cooperare.
Conform noului tratat, Parlamentul a obținut dreptul de a solicita Comisiei Europene să prezinte o propunere legislativă pentru chestiuni care, în opinia sa, impun elaborarea unui act comunitar. De asemenea, întreaga Comisie trebuie acum să fie aprobată de Parlament. În plus, tot Parlamentul a devenit responsabil cu desemnarea Ombudsmanului European.
- Semnat la: Maastricht (Olanda) la 7 februarie 1992
- Intrare în vigoare: 1 noiembrie 1993