Nu există nicio limită de timp pentru prezentarea propunerii Comisiei.

Colegiul comisarilor adoptă propunerile Comisiei prin procedură scrisă (fără dezbateri) sau prin procedură orală (cu dezbateri). Dacă este necesară supunerea la vot, Comisia decide prin majoritate simplă.

1. În cazul în care considerați că UE ar trebui să ia o inițiativă legislativă, aveți mai multe posibilități:

   1. să lansați o inițiativă cetățenească - dacă reușiți să colectați, în termen de un an, cel puțin 1 milion de semnături ale cetățenilor europeni din cel puțin șapte state membre, puteți solicita Comisiei Europene să acționeze într-un domeniu care intră în sfera sa de competență.
      Mai multe informații privind inițiativa cetățenească

   2. să faceți lobby pe lângă un deputat european din țara dvs., care poate:

      1. să inițieze procesul prin care Parlamentul solicită Comisiei să facă o propunere legislativă. Acest lucru este posibil doar în cazurile în care Parlamentul consideră că este necesară adoptarea de acte legislative ale UE pentru a contribui la aplicarea tratatelor. În cazul în care refuză să prezinte o propunere, Comisia trebuie să ofere o explicație.

      2. să solicite unei comisii parlamentare să redacteze un raport din proprie inițiativă care, dacă este aprobat de Parlament, deși nu are caracter juridic obligatoriu, poate fi un mijloc de presiune asupra Comisiei pentru a prezenta noi propuneri;

      3. să adreseze o întrebare Comisiei, pe baza căreia aceasta poate avea în vedere prezentarea unei propuneri legislative.
         Mai multe informații despre întrebări

   3. să adresați o petiție Parlamentului European.
      Mai multe informații despre petiții

2. Când începe să pregătească sau să revizuiască un act legislativ, Comisia deschide de obicei o consultare publică, permițând părților interesate și experților să își exprime punctele de vedere.
   Mai multe informații despre consultări

Documentul propus de Comisie este: O propunere de regulament (de directivă sau de decizie) al/a Parlamentului European și al/a Consiliului privind [subiectul].

Referința documentului este COM(anul din patru cifre)număr din patru cifre.

Comisia condusă de Jean-Claude Juncker (2014-2019) a prezentat 396 de propuneri în cadrul procedurii legislative ordinare (PLO), față de 584 propuneri prezentate de cea de a doua Comisie condusă de José Manuel Barroso (2009-2014), 508 de prima Comisie Barroso (2004-2009) și 432 propuneri prezentate de Comisia lui Romano Prodi (1999-2004).

Numărul mai mic de propuneri reflectă decizia asumată a Comisiei Juncker, la începutul mandatului, de „a face mai puțin, dar (...) mai eficient”. Însă multe au fost propuneri ample, vizând mai multe politici, care au trebuit examinate de două sau mai multe comisii parlamentare.

Comisia Europeană elaborează propuneri legislative din proprie inițiativă, la solicitarea altor instituții europene sau a statelor membre ale UE ori în urma unei inițiative cetățenești, adesea după consultări publice. Propunere finală este transmisă simultan Parlamentului European, Consiliului și parlamentelor naționale și, în unele cazuri, Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și Social.

1. Procedura legislativă ordinară începe cu prezentarea unei propuneri legislative Parlamentului European și Consiliului.

2. Procedura legislativă ordinară se aplică în prezent în 85 de domenii de politică specifice, care acoperă majoritatea domeniilor de competență ale UE.

3. „Dreptul de inițiativă” aparține Comisiei Europene. Ea este responsabilă pentru prezentarea majorității propunerilor legislative. Totuși, Parlamentul și Consiliul pot solicita Comisiei să prezintă propuneri și, în anumite cazuri precise, propunerile pot fi prezentate și de alte instituții.

4. Parlamentul (cu majoritatea membrilor care îl compun) poate solicita Comisiei să prezinte o propunere în cazul în care consideră că este necesară adoptarea unei legislații europene pentru a contribui la aplicarea tratatelor. În cazul în care refuză să prezinte o propunere, Comisia trebuie să ofere o explicație.

5. Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, poate solicita Comisiei să efectueze toate studiile pe care miniștrii le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune și să-i prezinte orice propuneri corespunzătoare.

6. În următoarele cazuri foarte precise, tratatele permit lansarea procedurii legislative ordinare:

   • la inițiativa unui sfert dintre statele membre (cooperare judiciară în chestiuni penale, cooperare polițienească);

   • la recomandarea Băncii Centrale Europene (anumite articole din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene);

   • la cererea Curții de Justiție a Uniunii Europene (înființarea unor tribunale specializate pe lângă Tribunalul Uniunii Europene și stabilirea în primă instanță a anumitor categorii de acțiuni și proceduri întreprinse în domenii precise, anumite prevederi din Statutul Curții Europene de Justiție);

   • la cererea Băncii Europene de Investiții.

7. O inițiativă cetățenească europeană poate, de asemenea, să fie urmată de o propunere din partea Comisiei.

8. Propunerea Comisiei este rezultatul unui proces de consultare extins, care poate fi realizat în mai multe moduri (studiu de impact obligatoriu, rapoarte ale experților, consultarea experților naționali, a organizațiilor internaționale și/sau a organizațiilor neguvernamentale, consultare prin intermediul cărților verzi și al cărților albe etc.).

9. De asemenea, se lansează un proces de consultare și între diferitele departamente ale Comisiei, pentru ca toate aspectele legate de chestiunea respectivă să fie luate în considerare (consultare între servicii).

10. Propunerea Comisiei este adoptată de obicei de colegiul comisarilor fie pe baza unei proceduri scrise (fără discuții la nivel de comisari), fie pe baza unei proceduri orale (dosarul este discutat de colegiul comisarilor) și este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

11. Comisia își prezintă propunerea legislativă (de obicei, de regulament, directivă sau decizie) Parlamentului European și Consiliului, dar și tuturor parlamentelor naționale și, după caz, Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și Social.

Rolul parlamentelor naționale

12. Conform Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale și Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană, parlamentele naționale dispun de opt săptămâni pentru a prezenta un aviz motivat, în cazul în care consideră că propunerea de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității. Fiecare parlament național dispune de două voturi. În cazul sistemelor parlamentare bicamerale, fiecare dintre cele două camere dispune de un vot.

13. În cazul în care cel puțin o treime din parlamentele naționale consideră că propunerea de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității, aceasta trebuie revizuită (procedura „cartonașului galben”). Pragul-limită este de un sfert pentru propunerile de acte legislative prezentate în temeiul articolului 76 din TFUE (cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească). După revizuirea în cadrul procedurii „cartonașului galben”, instituția responsabilă (de obicei, Comisia) poate decide să mențină, să modifice sau să retragă propunerea.

14. Mai mult, în temeiul procedurii legislative ordinare, în cazul în care o majoritate simplă a parlamentelor naționale consideră că propunerea de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității, aceasta trebuie revizuită de către Comisie (procedura „cartonașului portocaliu”). După revizuire, Comisia poate decide să mențină, să modifice sau să retragă propunerea. Dacă decide să mențină propunerea, Comisia trebuie să-și justifice poziția. Parlamentul European și Consiliul trebuie să examineze, înainte de a încheia prima lectură, dacă propunerea respectă principiul subsidiarității. În cazul în care Parlamentul, prin majoritatea simplă a membrilor care îl compun, sau Consiliul, prin majoritatea a 55 % dintre membrii săi, consideră că propunerea nu respectă principiul subsidiarității, aceasta este respinsă.

15. Comisia și Consiliul trebuie să consulte Comitetul Economic și Social (CESE) și Comitetul Regiunilor (CR) cu privire la anumite chestiuni sau atunci când Consiliul consideră că acest lucru este necesar. De exemplu, CESE trebuie să își dea avizul în domeniul politicii economice și sociale, iar CR trebuie consultat în materie de mediu, educație și transport. Consiliul sau Comisia pot stabili un termen pentru emiterea avizelor. Parlamentul European are, de asemenea, posibilitatea de a consulta cele două comitete. În plus, comitetele pot emite avize din proprie inițiativă.

Nu există un termen pentru finalizarea primei lecturi a Parlamentului.

Votarea în comisie și în plen se face cu majoritatea simplă a voturilor exprimate.

Atunci când propunerea este transmisă Parlamentului, raportorul și „raportorii alternativi” (deputații numiți de fiecare grup politic pentru a urmări procedura) încep, în general, să adune punctele de vedere ale părților implicate. Puteți transmite punctul dvs. de vedere acestor raportori, oricărui alt membru al comisiei sau oricărui deputat în PE.

În etapa dezbaterilor în comisii, numai un membru titular sau membru supleant al comisiei în cauză poate depune amendamente, în timp ce în plen amendamentele trebuie depuse de comisia competentă, de un grup politic sau de cel puțin 36 de deputați în PE (a douăzecea parte din membrii Parlamentului).

Comisiile organizează uneori audieri publice la care puteți participa.

Reuniunile comisiilor și ședințele plenare sunt transmise în direct pe internet. Le puteți urmări în direct la următoarea adresă:

Puteți indica deputatului dvs. în Parlamentul European cu care dintre amendamentele prezentate sunteți de acord și cu care nu.

Parlamentul adoptă o „Poziție în primă lectură a Parlamentului European”.

În a 8-a legislatură (2014-2019), Comisia pentru libertăți civile s-a ocupat de 13 % din totalul dosarelor procedurii legislative ordinare, urmată de Comisia pentru afaceri economice și monetare, cu 12 %. Comisia pentru mediu și cea pentru transporturi s-au ocupat fiecare de 11 % din totalul dosarelor.

În comparație, în a 7-a legislatură (2009-2014), 14 % din dosarele de codecizie/PLO au fost încredințate Comisiei pentru mediu, 11 % Comisiei economice și monetare și 10 % Comisiei pentru comerț internațional și Comisiei pentru libertăți civile.

Președintele Parlamentului European transmite propunerea unei comisii parlamentare, care numește un raportor responsabil de elaborarea unui proiect de raport care conține amendamente la textul propus. Comisia respectivă votează apoi raportul și eventualele amendamente la acesta depuse de ceilalți membri ai săi. Parlamentul European discută și votează apoi propunerea legislativă în plen, pe baza raportului și a amendamentelor prezentate de comisie. Rezultatul este poziția Parlamentului în primă lectură. Parlamentul poate accepta propunerea fără modificări sau poate face amendamente. De asemenea, poate respinge propunerea Comisiei și îi poate cere să o retragă. Poziția în primă lectură a Parlamentului este transmisă Consiliului.

1. După ce o propunere legislativă a Comisiei Europene ajunge la Parlamentul European, Președintele, după consultarea serviciilor tehnice relevante, transmite dosarul comisiei competente.

2. Comisia competentă este aleasă în funcție de domeniul propunerii.

3. Și alte comisii pot avea posibilitatea de a emite un aviz, în cazul în care subiectul este de competența lor.

4. Dacă există un conflict de competențe, de exemplu, un dosar este în aproape egală măsură de competența a două sau mai multor comisii, Conferința președinților decide procedura care trebuie urmată, pe baza recomandării Conferinței președinților de comisie.

5. Diferendele privind competența pot fi soluționate prin procedura comisiilor asociate sau prin reuniuni și votări comune ale mai multor comisii.

6. O comisie asociată examinează o propunere simultan cu comisia competentă, în funcție de un calendar stabilit de comun acord. Raportorii ambelor comisii identifică părțile din text care sunt de competența exclusivă sau comună a acestora și stabilesc cu precizie modul în care vor coopera. Raportorii se informează reciproc și cad de acord cu privire la textele pe care le propun comisiilor lor respective, precum și cu privire la poziția lor privind amendamentele. Comisia competentă acceptă, în mod normal, fără a supune la vot amendamentele comisiei asociate dacă acestea se referă la aspecte ce sunt de competența exclusivă a comisiei asociate.

7. Dacă există un dezacord între comisia competentă și o comisie asociată cu privire la competență, Conferința președinților poate decide cu privire la atribuirea competențelor sau poate opta pentru procedura reuniunilor comune ale comisiilor, în cazul în care chestiunea este de competența ambelor comisii.

8. În cazul reuniunilor comune ale comisiilor parlamentare, raportorii respectivi redactează un singur proiect de raport, care este examinat și votat de către comisiile care participă la reuniunile organizate și prezidate în comun.

9. Comisia parlamentară competentă verifică mai întâi temeiul juridic al propunerii. Ea poate solicita avizul Comisiei pentru afaceri juridice, care poate decide să verifice temeiul juridic și din proprie inițiativă.

10. În cazul în care propunerea are implicații financiare, comisia competentă trebuie să verifice și dacă aceasta respectă cadrul financiar multianual, adică dacă există suficiente resurse financiare. Comisia pentru bugete poate efectua această verificare și din proprie inițiativă.

11. În cazul în care comisia competentă, un grup politic sau cel puțin 36 de deputați consideră că propunerea sau o parte din ea nu respectă drepturile fundamentale ale UE, aceasta poate fi trimisă comisiei competente pentru protecția drepturilor fundamentale (Comisia pentru libertăți civile).

12. Atunci când o comisie este desemnată comisie competentă pentru o propunere, ea numește un raportor din rândul membrilor săi. În practică, coordonatorii care reprezintă grupurile politice decid ce grup politic va elabora raportul. Grupul respectiv propune un raportor dintre membrii comisiei și supleanții permanenți.

13. Raportorii pot fi aleși în prealabil, pe baza programului legislativ anual al Comisiei, ceea ce le permite să urmărească propunerea în timpul fazei pregătitoare, înainte de a fi prezentată Parlamentului.

14. Alte grupuri politice pot desemna un raportor alternativ, care pregătește poziția grupului său și urmărește activitatea raportorului.

15. Raportorul urmărește propunerea în diferitele etape ale procedurii, consiliind comisia (în stadiul examinării în comisie) și Parlamentul în ansamblu (în stadiul examinării în plen) cu privire la abordarea generală.

16. Raportorul trebuie să prezinte un proiect de raport comisiei parlamentare, incluzând amendamentele sale la propunerea Comisiei Europene.

17. Comisia parlamentară se întrunește, de obicei, de mai multe ori pentru a examina proiectul de raport.

18. În cazul dosarelor controversate sau cu caracter „tehnic”, se organizează uneori audieri ale experților sau se solicită realizarea unor studii sau evaluări de impact.

19. În cursul dezbaterilor din comisia parlamentară, Comisia Europeană are posibilitatea de a-și apăra propunerea și de a răspunde întrebărilor adresate de membrii comisiei parlamentare.

20. Întrucât Consiliul primește propunerea Comisiei și începe să lucreze la ea în același timp cu Parlamentul, comisia parlamentară invită de obicei Comisia și Consiliul să o informeze cu privire la stadiul lucrărilor în Consiliu și în grupurile sale de lucru.

21. Comisiile asociate și cele sesizate pentru aviz își prezintă avizele comisiei competente.

22. Orice membru titular sau supleant al comisiei poate depune amendamente în termenul stabilit de aceasta. Toate amendamentele sunt supuse la vot în cadrul comisiei competente, aceasta statuând cu majoritate simplă.

23. Înainte de a trece la votul final cu privire la o propunere de act legislativ, comisia competentă invită Comisia Europeană să se pronunțe cu privire la toate amendamentele adoptate în cadrul comisiei parlamentare și solicită Consiliului să formuleze observații.

24. După ce este adoptat în comisia parlamentară, raportul este introdus pe ordinea de zi a ședinței plenare.

25. Un grup politic sau cel puțin 36 de deputați pot prezenta amendamente la raport și le pot supune la vot în plen. În general, termenul pentru depunerea amendamentelor în plen este miercurea din săptămâna care precedă perioada de sesiune, la ora 12.00.

26. Propunerea legislativă este discutată în plen pe baza raportului întocmit de comisia competentă, inclusiv pe baza amendamentelor depuse, a unui proiect de rezoluție legislativă și, dacă este cazul, pe baza expunerii de motive a raportorului.

27. În cursul dezbaterii în plen care precedă votul, comisarul prezent enunță și explică poziția Comisiei cu privire la amendamentele depuse. Poziția Comisiei cu privire la amendamentele Parlamentului este aprobată de colegiul comisarilor.

28. Parlamentul votează mai întâi amendamentele la propunerea Comisiei, apoi se pronunță cu privire la propunere, modificată sau nu, și votează amendamentele la proiectul de rezoluție legislativă, dacă sunt. Rezoluția legislativă conține doar o mențiune care precizează dacă Parlamentul aprobă sau respinge propunerea sau dacă o modifică. Aceasta poate include cereri specifice, adresate de obicei celorlalte instituții, sau clarificări.

29. Toate voturile menționate mai sus se fac cu majoritate simplă, și anume cu majoritatea voturilor exprimate.

30. Parlamentul poate:

    • să respingă propunerea în ansamblu;

    • să o aprobe fără amendamente;

    • să o aprobe cu amendamente.

31. Înainte de votarea amendamentelor, Președintele poate solicita Comisiei să-și facă cunoscută poziția și Consiliului să-și prezinte comentariile.

32. În cazul în care comisia competentă, un grup politic sau cel puțin 36 de deputați cer respingerea propunerii, Președintele Parlamentului solicită Comisiei să o retragă. Dacă o retrage, procedura legislativă se încheie. Dacă refuză să o retragă, Parlamentul poate decide să retrimită chestiunea comisiei parlamentare. Același lucru se poate întâmpla și în cazul în care propunerea Comisiei, modificată sau nu, nu întrunește majoritatea voturilor.

33. Președintele transmite Consiliului și Comisiei, sub formă de poziție a Parlamentului, textul propunerii în versiunea adoptată de Parlament, însoțit de rezoluția aferentă.

34. După ce Parlamentul finalizează prima lectură, Comisia poate adopta o „propunere modificată” care să includă unele dintre amendamentele Parlamentului.

35. Tratatul nu prevede niciun termen-limită pentru prima lectură în Parlament.

Negocierile între Parlament și Consiliu

36. Tratatul de la Amsterdam a introdus posibilitatea finalizării procedurii legislative ordinare în prima lectură. În ultimii ani, s-a înregistrat un număr din ce în ce mai mare de acorduri convenite în prima lectură. Pentru un acord în primă lectură, colegislatorii (Parlamentul și Consiliul) trebuie să negocieze, cu excepția cazului în care ambii aprobă propunerea Comisiei fără amendamente sau convin asupra unor modificări tehnice minore pentru care nu e nevoie de negociere.

37. În cazul în care dorește să inițieze negocieri cu Consiliul în vederea unui acord în primă lectură, comisia poate, de asemenea, după adoptarea raportului, să ia, cu majoritate absolută, decizia de a negocia.

38. Raportul comisiei constituie mandatul de negociere, care este anunțat în plen. Deputații au la dispoziție 24 de ore pentru a formula obiecții. Dacă nu este prezentată nicio obiecție în acest interval, comisia poate începe negocierile. Dacă există obiecții, mandatul este supus la vot în plen: pentru aprobarea sa este necesară majoritatea simplă a deputaților. Dacă mandatul este respins, raportul comisiei și toate amendamentele sunt înscrise pe ordinea de zi a următoarei ședințe plenare, la care Parlamentul își poate adopta poziția în primă lectură sau poate retrimite propunerea comisiei pentru negociere (pe baza amendamentelor depuse în plen) sau pentru reexaminare.

39. Alternativ, comisia poate cere imediat un mandat din partea plenului. În astfel de cazuri, comisia își prezintă raportul în plen, care poate decide, înainte de a încheia votul Parlamentului în primă lectură, să trimită dosarul înapoi comisiei pentru negociere, împreună cu amendamentele adoptate în plen.

40. În ceea ce privește negocierile interinstituționale privind propunerile legislative, echipa de negociere a Parlamentului este prezidată de președintele comisiei competente, iar raportorul pentru dosarul în cauză are rolul principal în apărarea poziției Parlamentului. Echipa include și raportorii alternativi ai grupurilor politice.

41. Dacă negocierile se încheie cu succes, președintele Comitetului reprezentanților permanenți (Coreper), care pregătește deciziile Consiliului, trimite o scrisoare președintelui comisiei competente, în care Consiliul se angajează să adopte amendamentele Parlamentului dacă sunt conforme cu compromisul la care au ajuns Consiliul și Parlamentul.

42. Acordul provizoriu trebuie aprobat în cadrul comisiei competente cu majoritate simplă. Acesta este apoi depus în plen de către comisia competentă.

43. În plen se acordă prioritate acordurilor provizorii, a căror votare are loc după ce propunerile de respingere au fost supuse la vot, dar, în general, înainte votarea amendamentelor.

Nu se prevede niciun termen pentru prima lectură a Consiliului.

Consiliul decide cu majoritate calificată, cu excepția cazului în care poziția sa este diferită de cea a Comisiei, când este necesară unanimitatea.

Aflați care este poziția guvernului dvs. cu privire la o anumită propunere legislativă și adresați-vă observațiile și preocupările autorităților naționale competente.

În cazul în care Consiliul adoptă poziția Parlamentului fără modificări, actul legislativ este adoptat și este publicat sub formă de directivă (regulament sau decizie) a/al Parlamentului European și a/al Consiliului.

În cazul în care Consiliul propune modificări la poziția în primă lectură a Parlamentului, documentul care rezultă este poziția în primă lectură a Consiliului.

În legislatura 2014-2019, 89 % din dosare au fost aprobate în primă lectură, în comparație cu 85 % în legislatura 2009-2014, 72 % în 2004-2009 și 29 % în 1999-2004.

Durata medie pentru o propunere a Comisiei adoptată în primă lectură - de la publicare până la semnarea actului adoptat - a fost de aproape 18 luni în legislatura 2014-2019, față de 17 luni în legislatura 2009-2014, 16 luni în legislatura 2004-2009 și 11 luni în legislatura 1999-2004.

Lucrările pregătitoare în cadrul Consiliului se desfășoară în paralel cu prima lectură din Parlament, însă Consiliul nu poate proceda în mod formal la prima sa lectură decât pe baza poziției Parlamentului. Consiliul poate: accepta poziția Parlamentului, caz în care actul legislativ este adoptat; adopta modificări la poziția Parlamentului, ceea ce duce la adoptarea poziției în primă lectură a Consiliului, care este transmisă Parlamentului pentru a doua lectură.

1. Propunerea Comisiei este trimisă, în același timp, Consiliului și Parlamentului European.

2. Lucrările pregătitoare din cadrul Consiliului se desfășoară în paralel cu cele din Parlamentul European, însă Consiliul își poate adopta poziția doar după ce Parlamentul s-a pronunțat.

3. Instituțiile sunt încurajate să facă schimb de informații cu privire la desfășurarea și calendarul negocierilor din cadrul procedurii legislative ordinare.

4. La fel ca și în cazul Parlamentului, nu există niciun termen-limită pentru prima lectură în Consiliu.

5. Deciziile Consiliului sunt pregătite în cadrul unor grupuri de lucru specifice, alcătuite din reprezentanți ai statelor membre și prezidate de reprezentantul țării care deține președinția semestrială prin rotație, asistat de Secretariatul Consiliului. Grupurile de lucru prezintă rapoarte Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper I și II), care pregătește fiecare decizie a Consiliului la nivel ministerial.

6. Înainte de a ajunge la o poziție în primă lectură, Consiliul poate ajunge la un acord de principiu, denumit în mod obișnuit „abordare generală”.

   1. Aceasta poate constitui mandatul Consiliului pentru negocierile cu Parlamentul.

   2. Consiliul adoptă însă adesea mandatele de negociere în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper). După încheierea negocierilor cu Parlamentul sau dacă nu sunt negocieri, Consiliul convine mai întâi asupra unui „acord politic”, care descrie în linii mari poziția sa propusă în primă lectură. Detaliile acordului sunt apoi finalizate de grupul de lucru, verificate de juriștii-lingviști (experți juridici pentru fiecare limbă, care verifică corectitudinea juridică și lingvistică a textelor) și adoptate formal ca poziție în primă lectură a Consiliului, în cadrul unei reuniuni ulterioare.

   În ambele cazuri, Consiliul nu își finalizează poziția decât după ce a primit amendamentele în primă lectură ale Parlamentului și propunerea Comisiei modificată în consecință.

7. O poziție în primă lectură poate fi adoptată fără dezbateri, în cazul în care s-a ajuns la un acord în etapa pregătitoare (punct „A” de pe ordinea de zi), sau cu dezbateri (punct „B”) sau, în cazuri excepționale, prin procedura scrisă. În primele două cazuri, deliberările sunt publice.

8. Consiliul statuează cu majoritate calificată, cu excepția chestiunilor care țin de fiscalitate, securitate socială, politică externă, apărare și cooperarea polițienească operațională, care necesită unanimitatea.

9. Există patru scenarii posibile pentru prima lectură în Consiliu:

   1. Dacă Parlamentul nu a adoptat niciun amendament, iar Consiliul nu dorește să modifice propunerea Comisiei, el poate aproba actul cu majoritate calificată. Actul este atunci adoptat.

   2. Dacă Parlamentul a introdus amendamente, adoptarea actului presupune aprobarea de către Consiliu a tuturor amendamentelor cu majoritate calificată, dacă Comisia le-a inclus în propunerea sa modificată, sau în unanimitate, dacă nu a făcut acest lucru. În cazul în care Consiliul aprobă toate amendamentele Parlamentului, actul este adoptat.

   După adoptarea actului, el este supus spre semnare președinților și secretarilor generali ai Parlamentului și, respectiv, ai Consiliului și este publicat în Jurnalul Oficial.

   3. Deși nu este prevăzut în mod explicit în tratat, este general acceptat faptul că, hotărând cu majoritate calificată, Consiliul poate respinge în întregime propunerea Comisiei.

      Comisia poate decide în orice moment pe parcursul primei lecturi să își retragă sau să își modifice propunerea.

   4. Dacă nu adoptă toate amendamentele Parlamentului sau dorește să introducă propriile sale modificări, Consiliul adoptă o poziție în primă lectură.

10. Textul poziției în primă lectură este trimis Parlamentului, însoțit de o expunere de motive și, dacă este cazul, de declarațiile făcute de Consiliu și/sau Comisie, pentru a fi incluse în procesul-verbal al Consiliului. Comisia informează Parlamentul cu privire la poziția sa.

11. În general, poziția în primă lectură a Consiliului este notificată Parlamentului în cursul perioadei de sesiune care urmează adoptării sale formale. Termenele stabilite în tratat pentru etapele următoare ale procedurii încep să curgă după ce Parlamentul a anunțat în plen primirea poziției în primă lectură a Consiliului (începând cu ziua care urmează celei în care anunțul a fost făcut, care este, de obicei, joi).

12. Ori de câte ori este posibil, în perioada dintre acordul politic și notificarea formală a poziției în primă lectură a Consiliului, au loc contacte informale în vederea facilitării unui acord (rapid) în a doua lectură (cunoscut și sub denumirea de „poziție în primă lectură negociată”).

Negocierile dintre instituțiile UE

Atunci când doresc să ajungă la un acord în prima lectură, colegislatorii organizează reuniuni informale la care participă reprezentanți ai Parlamentului (raportorul și, dacă este posibil, raportorii alternativi), ai Consiliului (președintele grupului de lucru și/sau Coreper) și ai Comisiei (departamentul responsabil de dosar și Secretarul General al Comisiei). Aceste reuniuni se numesc „triloguri”.

Scopul este de a se asigura că amendamentele Parlamentului adoptate în plen sunt acceptate de Consiliu. Comisia are adesea rolul de mediator în ceea ce privește textele de compromis.

Colegislatorii negociază frecvent și după prima lectură a Parlamentului, dar înainte de adoptarea poziției în primă lectură a Consiliului. Dacă reușesc, negocierile conduc la așa-numitele acorduri timpurii în a doua lectură, deoarece poziția în a doua lectură a Parlamentului, identică cu poziția Consiliului în primă lectură, va încheia procedura legislativă.

Spre deosebire de negocierile din prima lectură, mandatul Parlamentului va fi acum poziția sa în primă lectură. Dacă negocierile reușesc, președintele comisiei parlamentare competente trimite o scrisoare președintelui Coreper, în care Parlamentul se angajează să aprobe amendamentele Consiliului dacă sunt în conformitate cu compromisul convenit.

Acordul provizoriu trebuie aprobat în cadrul comisiei competente cu majoritate simplă. Acesta este apoi depus în plen de către comisia competentă.

Parlamentul dispune de trei luni pentru a doua sa lectură, acest termen putând fi prelungit cu o lună.

Comisia parlamentară competentă decide prin majoritatea simplă a voturilor exprimate.

Plenul statuează cu majoritatea voturilor exprimate în cazul în care aprobă poziția în primă lectură a Consiliului fără amendamente. Toate amendamentele la poziția Consiliului sau respingerea acesteia trebuie aprobate cu majoritatea absolută a deputaților.

Posibilitatea de a introduce modificări la proiectul de text este minimă. Amendamentele se limitează la reintroducerea amendamentelor anterioare ale Parlamentului, reflectând ajungerea la un compromis între Parlament și Consiliu sau o nouă situație juridică. Aveți însă posibilitatea de a-i contacta pe deputații dvs. și de a le cere să voteze pentru sau împotriva unor amendamente sau a raportului.

Dacă aprobă poziția în primă lectură a Consiliului, Parlamentul adoptă o „Rezoluție legislativă a Parlamentului European referitoare la poziția în primă lectură a Consiliului”. Actul legislativ este adoptat și este publicat sub formă de directivă (regulament sau decizie) a/al Parlamentului European și a/al Consiliului.

Dacă decide să modifice poziția Consiliului, Parlamentul adoptă „Poziția în a doua lectură a Parlamentului European”.

În legislatura 2014-2019, 41 din cele 401 de dosare finalizate în cadrul procedurii legislative ordinare (10 %) au fost adoptate în așa-numita a doua lectură rapidă, atunci când Parlamentul adoptă o poziție în primă lectură a Consiliului pre-negociată (între Parlament, Consiliu și Comisie) fără amendamente, ceea ce înseamnă că actul este adoptat. Durata medie a procedurii în cazul acordurilor rapide în a doua lectură a fost de 39 de luni.

În legislatura 2009-2014, 8 % dintre dosare au fost adoptate la începutul celei de-a doua lecturi, cu o durată medie de 32 de luni. În legislatura 2004-2009, 10 % dintre dosare au fost adoptate la începutul celei de-a doua lecturi, cu o durată medie de 25 de luni. În legislatura 1999-2004, 25 % dintre dosare au fost adoptate la începutul celei de-a doua lecturi, cu o durată medie de 23 de luni.

Parlamentul European dispune de trei luni (cu posibilitatea de prelungire la patru luni) pentru a examina poziția Consiliului. Poziția Consiliului este transmisă mai întâi comisiei competente, care pregătește o recomandare pentru a doua lectură a Parlamentului. Recomandarea este votată în plen și poate include amendamente, însă limitate. A doua lectură se poate finaliza în patru moduri: Parlamentul aprobă poziția Consiliului și actul este adoptat; Parlamentul nu ia o decizie în termenul prevăzut, caz în care actul este adoptat, în forma modificată de Consiliu în prima lectură; Parlamentul respinge poziția în primă lectură a Consiliului, caz în care actul nu este adoptat, iar procedura se încheie; Parlamentul propune amendamente la poziția în primă lectură a Consiliului și transmite poziția sa Consiliului pentru a doua lectură.

1. În cazul în care nu este de acord cu poziția în primă lectură a Parlamentului European, Consiliul adoptă o poziție în primă lectură, care este transmisă Parlamentului. Parlamentul primește, de asemenea, o comunicare din partea Comisiei prin care aceasta își explică poziția cu privire la poziția Consiliului și motivele pentru care o susține sau o respinge.

2. Documentația primită de Parlament cuprinde:

   • poziția în primă lectură a Consiliului;

   • toate declarațiile consemnate în procesul-verbal al Consiliului la adoptarea poziției sale;

   • motivele pentru care Consiliul și-a adoptat poziția;

   • poziția Comisiei.

3. După primirea și verificarea documentației, Președintele Parlamentului face un anunț în plen, confirmând primirea poziției în primă lectură a Consiliului și a comunicării aferente a Comisiei. Dosarul este transmis automat comisiei competente, la fel ca în prima lectură. Documentele sunt disponibile în toate limbile oficiale.

4. Spre deosebire de prima lectură, cea de-a doua este supusă unor termene stricte. Parlamentul trebuie să acționeze în termen de trei luni (Parlamentul sau Consiliul pot solicita prelungirea până la patru luni). Data de început este data anunțării în plen a poziției în primă lectură a Consiliului.

5. A doua lectură în comisia parlamentară este, în linii mari, similară cu procedura în primă lectură, însă textul care trebuie modificat este poziția în primă lectură a Consiliului, și nu propunerea Comisiei. Comisia competentă redactează un raport; în această etapă nu mai există avize ale altor comisii.

6. Consiliul poate fi invitat să își prezinte poziția în cadrul primei reuniuni a comisiei competente.

7. Raportorul (de obicei același deputat care a întocmit raportul în primă lectură) elaborează un proiect de recomandare, care constituie raportul în a doua lectură.

8. Proiectul de recomandare include amendamentele propuse de raportor. Doar un membru titular sau un membru supleant permanent al comisiei competente poate depune amendamente suplimentare.

9. Există o serie de restricții pentru amendamentele în a doua lectură în cadrul comisiei parlamentare și în plen. Acestea sunt admisibile doar dacă vizează:

   • să restabilească integral sau parțial poziția în primă lectură a Parlamentului;

   • să ajungă la un compromis între Parlament și Consiliu

   • să modifice o parte din textul Consiliului care nu a fost inclus în propunerea inițială a Comisiei sau care diferă din punctul de vedere al conținutului de propunerea inițială a Comisiei;

   • să țină seama de un fapt sau o situație juridică nouă, apărute după poziția în primă lectură a Parlamentului.

10. Președintele comisiei competente statuează cu privire la admisibilitatea amendamentelor.

11. Dacă, de la prima lectură, au avut loc alegeri pentru Parlamentul European, Președintele poate decide că restricțiile nu se aplică.

12. Comisia parlamentară decide cu privire la amendamente și la recomandarea pentru a doua lectură cu majoritate simplă.

13. După votul în comisie, recomandarea este transmisă plenului.

14. Recomandarea propune aprobarea, modificarea sau respingerea poziției în primă lectură a Consiliului și include o justificare succintă a deciziei propuse.

15. Poziția Consiliului și recomandarea în a doua lectură a comisiei parlamentare sunt înscrise automat în proiectul de ordine de zi a perioadei de sesiune pentru ziua de miercuri care precedă termenul pentru a doua lectură a Parlamentului, însă dosarul poate fi examinat în cursul unei perioade de sesiune anterioare.

16. Comisia competentă, un grup politic sau cel puțin 36 de deputați pot depune amendamente în plen.

17. Amendamentele depuse în plen sunt supuse acelorași restricții ca amendamentele destinate examinării în comisie. Președintele Parlamentului statuează cu privire la admisibilitatea amendamentelor depuse în plen. Decizia Președintelui este fără apel.

18. Înainte de votarea amendamentelor în plen, Președintele Parlamentului poate solicita Comisiei să precizeze dacă ar fi dispusă sau nu să le accepte.

19. În acest caz, comisarul responsabil explică poziția Comisiei cu privire la amendamente în timpul dezbaterii în plen care precedă supunerea la vot. Ca și în cazul primei lecturi, poziția Comisiei este pregătită de Grupul pentru relații interinstituționale și ratificată ulterior de comisari.

20. Consiliul poate fi, de asemenea, invitat să formuleze observații.

21. A doua lectură poate avea următoarele rezultate:

    1. poziția în primă lectură a Consiliului este respinsă;

    2. Parlamentul nu se pronunță în termenul stabilit;

    3. poziția în primă lectură a Consiliului este aprobată fără amendamente (acord rapid în a doua lectură);

    4. Parlamentul propune amendamente la poziția în primă lectură a Consiliului.

22. Comisia competentă, un grup politic sau cel puțin 36 de deputați pot propune respingerea poziției Consiliului. Propunerea trebuie adoptată cu majoritatea membrilor care compun Parlamentul European, adică cu majoritate absolută. O astfel de propunere este votată înainte de supunerea la vot a amendamentelor.

23. Respingerea poziției în primă lectură a Consiliului pune capăt procedurii legislative, care poate fi relansată doar printr-o nouă propunere a Comisiei. În iulie 2005, o majoritate covârșitoare a deputaților în PE a respins poziția Consiliului cu privire la directiva privind brevetele de software (Directiva privind caracterul brevetabil al invențiilor informatice), îngropând propunerea. Acest caz a adus în discuție posibilitatea Comisiei de a retrage o propunere care a trecut de prima lectură. Deși Comisia își susține dreptul de a retrage propunerea în orice moment, Parlamentul și Consiliul consideră că, după ce Consiliul și-a adoptat poziția în prima lectură, acest text este cel care stă la baza restului procedurii, și nu propunerea Comisiei; prin urmare, Comisia nu poate retrage un text care nu îi mai aparține.

24. În cazul în care Parlamentul nu se pronunță în termenul stabilit, actul se consideră adoptat, în forma prezentată în poziția în primă lectură a Consiliului.

25. Dacă nu sunt depuse sau adoptate amendamente sau o propunere de respingere, Președintele anunță că actul propus a fost adoptat (fără vot formal).

26. După adoptare, actul legislativ este supus spre semnare președinților și secretarilor generali ai Parlamentului și, respectiv, ai Consiliului și este publicat în Jurnalul Oficial.

27. În fine, Parlamentul poate propune amendamente la poziția în primă lectură a Consiliului. Acestea trebuie să îndeplinească criteriile pentru a doua lectură și fiecare amendament trebuie aprobat cu majoritatea absolută a membrilor care compun Parlamentul.

28. Rezultatul votului este comunicat Consiliului și Comisiei.

29. Tratatul obligă explicit Comisia să emită un aviz scris cu privire la amendamentele Parlamentului, iar acest lucru determină tipul de vot necesar în cadrul Consiliului: dacă, de exemplu, Consiliul dorește să adopte un amendament al Parlamentului pentru care Comisia a emis un aviz negativ, el trebuie să facă acest lucru în unanimitate.

Negocierile dintre instituțiile UE

1. Pentru încheierea reușită a negocierilor înainte de conciliere, Parlamentul și Consiliul trebuie să negocieze în perioada în care propunerea încă așteaptă a doua lectură a Parlamentului. Negocierile au loc în cadrul unor reuniuni tripartite informale (triloguri), cu participarea Comisiei. Echipa de negociere a Parlamentului este prezidată de președintele comisiei competente, iar raportorul pentru dosarul în cauză are rolul principal în apărarea poziției Parlamentului. Echipa include și raportorii alternativi ai grupurilor politice. Consiliul este reprezentat de președintele grupului de lucru de resort al Consiliului sau de Coreper - sau uneori de un ministru - și asistat de administrația Consiliului. Comisia este reprezentată, de obicei, de funcționarii responsabili de dosar (uneori de comisarul responsabil), asistați de Secretariatul General și Serviciul Juridic al Comisiei.

2. Mandatul Parlamentului în aceste negocieri este poziția sa în primă lectură.

3. Scopul negocierilor este ajungerea la un acord cu privire la un pachet de amendamente care să fie acceptabile atât pentru Consiliu, cât și pentru Parlament. Avizul Comisiei este, de asemenea, important, deoarece el determină tipul de vot necesar în cadrul Consiliului asupra amendamentelor Parlamentului.

4. În cazul în care negocierile se încheie cu succes, președintele Coreper va trimite o scrisoare președintelui comisiei competente, în care Consiliul se angajează să adopte amendamentele Parlamentului dacă acestea respectă compromisul la care au ajuns Consiliul și Parlamentul.

5. Acordul provizoriu trebuie aprobat în cadrul comisiei competente cu majoritate simplă. Acesta este apoi depus în plen de către comisia competentă.

Consiliul dispune de trei luni pentru a proceda la a doua sa lectură, acest termen putând fi prelungit cu o lună.

Consiliul votează cu majoritate calificată amendamentele Parlamentului pentru care Comisia a emis un aviz favorabil și în unanimitate amendamentele pentru care Comisia a emis un aviz negativ.

Consiliul nu poate decât să reacționeze la amendamentele Parlamentului. Puteți comunica guvernului țării dvs. poziția dvs. cu privire la diferitele amendamente.

În cazul în care Consiliul aprobă poziția în a doua lectură a Parlamentului, actul legislativ este adoptat și publicat sub formă de directivă (sau regulament sau decizie) a/al Parlamentului European și a/al Consiliului.

În cazul în care Consiliul nu aprobă poziția Parlamentului în a doua lectură, procedura legislativă continuă în faza de conciliere.

În legislatura 2014-2019, doar patru din cele 401 dosare legislative (1 %) au fost convenite în a doua lectură (cu excepția acordurilor de la începutul celei de a doua lecturi), comparativ cu 5 % în perioada 2009-2014, 13 % în perioada 2004-2009 și 24 % în legislatura 1999-2004.

Durata medie a procedurii de adoptare în a doua lectură în legislatura 2014-2019 (cu excepția acordurilor de la începutul celei de a doua lecturi ) a fost de 40 luni. Durata medie în legislaturile 2009-2014 și 2004-2009 a fost de 32 luni, iar în legislatura 1999-2004 a fost de 24 luni.

Consiliul dispune de trei luni (cu posibilitatea de prelungire la patru luni) pentru a examina poziția în a doua lectură a Parlamentului. De asemenea, el este informat cu privire la poziția Comisiei Europene referitoare la amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului. Consiliul fie aprobă toate amendamentele Parlamentului, caz în care actul legislativ este adoptat, fie nu aprobă toate amendamentele. În acest ultim caz, Președintele Consiliului, de comun acord cu Președintele Parlamentului, convoacă comitetul de conciliere.

1. După primirea oficială a amendamentelor în a doua lectură ale Parlamentului, în toate limbile oficiale, începe numărătoarea inversă pentru a doua lectură în Consiliu.

2. Consiliul are acum trei luni (sau patru luni în caz de prelungire) pentru a acționa.

3. Consiliul poate accepta sau respinge amendamentele Parlamentului. Înainte de a se pronunța, el primește avizul Comisiei cu privire la aceste amendamente.

4. Procedura este similară cu elaborarea poziției Consiliului în primă lectură: grupul de lucru competent pregătește o poziție care este supusă Coreper și adoptată de Consiliu.

5. Numărul de voturi necesare în a doua lectură a Consiliului depinde de avizul Comisiei privind amendamentele Parlamentului. Amendamentele pentru care Comisia emite un aviz pozitiv pot fi aprobate de Consiliu cu majoritate calificată. Amendamentele pentru care Comisia a emis un aviz negativ necesită aprobarea unanimă a Consiliului.

6. În cazul în care Consiliul aprobă toate amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului, actul legislativ se consideră adoptat. Textul legislativ este semnat de președinții și secretarii generali ai Parlamentului European și, respectiv, ai Consiliului și este publicat în Jurnalul Oficial.

7. În cazul în care Consiliul nu aprobă toate amendamentele Parlamentului, Președintele Consiliului, de comun acord cu Președintele Parlamentului, convoacă o reuniune a comitetului de conciliere în termen de șase săptămâni (cu posibilitatea de prelungire cu încă două săptămâni) de la respingerea de către Consiliu.

Comitetul de conciliere trebuie convocat în termen de șase săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la opt săptămâni). Apoi are la dispoziție șase săptămâni (sau opt săptămâni dacă se convine astfel de comun acord) pentru a adopta un text comun.

Delegația Parlamentului la comitetul de conciliere aprobă textul comun cu majoritate absolută (cel puțin 14 voturi din cele 27 actuale), în timp ce reprezentanții Consiliului votează în general cu majoritate calificată.

Nu există practic nicio posibilitate de a prezenta amendamente, însă îi puteți informa pe deputații europeni care participă la comitetul de conciliere, precum și guvernul dvs. cu privire la punctele care considerați că nu ar trebui incluse în actul legislativ final.

În cazul în care se ajunge la un acord, comitetul prezintă „un text comun” sau „un text comun aprobat de comitetul de conciliere” (in extenso).

În legislatura 2014-2019, nu au existat proceduri de conciliere. Acest lucru a confirmat o tendință care a devenit vizibilă în cursul legislaturilor anterioare: în legislatura 2009-2014, 2 % din dosare (9 dosare) au ajuns la conciliere, scăzând de la 5 % din dosare (24 de dosare) în legislatura 2004-2009 și de la 20 % în legislatura 1999-2004.

Comitetul de conciliere nu a aprobat un text comun în cazul următoarelor propuneri de acte legislative:

• Telefonia vocală în 1994

• Comitetul pentru valori mobiliare în 1998

• Directiva privind timpul de lucru în 2009

• Regulamentul privind alimentele noi în 2011

În termen de șase săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la opt săptămâni) de la încheierea celei de a doua lecturi a Consiliului (în care acesta nu acceptă toate amendamentele Parlamentului la a doua lectură), președinții Consiliului și Parlamentului European convoacă comitetul de conciliere, cu un număr egal de deputați în Parlamentul European și de reprezentanți ai Consiliului. Comitetul de conciliere dispune de șase săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la opt săptămâni) pentru a decide cu privire la un text comun pe baza pozițiilor în a doua lectură ale Parlamentului și Consiliului. În cazul în care comitetul de conciliere nu aprobă un text comun, propunerea legislativă devine caducă, iar procedura se încheie. În cazul în care comitetul de conciliere aprobă un text comun, el este transmis Parlamentului European și Consiliului pentru a treia lectură.

1. În cazul în care Consiliul nu aprobă toate amendamentele Parlamentului în a doua lectură, este convocat comitetul de conciliere.

2. În cadrul comitetului de conciliere, cei doi colegislatori - Parlamentul European și Consiliul - negociază direct în vederea ajungerii la un acord sub forma unui text comun.

3. Comitetul de conciliere trebuie convocat în termen de șase săptămâni (sau opt, dacă s-a convenit o prelungire) de la încheierea celei de-a doua lecturi în Consiliu și de la notificarea oficială a Parlamentului cu privire la respingerea de către Consiliu a amendamentelor în a doua lectură ale Parlamentului.

4. Fiecare propunere legislativă care ajunge în faza de conciliere este discutată separat în cadrul unui comitet de conciliere constituit în acest scop.

5. Comitetul de conciliere este convocat de Președintele Consiliului, cu acordul Președintelui Parlamentului European. Comitetul se consideră convocat atunci când are loc prima sa reuniune.

6. De la data primei sale reuniuni, comitetul dispune de șase săptămâni (termen ce poate fi prelungit cu maximum două săptămâni, la inițiativa Parlamentului sau a Consiliului și prin acordul comun al celor două instituții) pentru a negocia și aproba un text comun.

7. Înainte de începerea efectivă a lucrărilor comitetului, dacă reiese în mod clar că Consiliul nu va putea accepta amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului, sunt organizate triloguri pregătitoare și reuniuni tehnice. Reuniunile comitetului de conciliere pot fi, de asemenea, întrerupte de negocieri în trilog.

8. Trilogurile și reuniunile tehnice reunesc echipe restrânse de negociatori din partea Parlamentului, Consiliului și Comisiei, fiecare dintre aceștia prezentând rapoarte delegației lor la comitetul de conciliere.

9. În cadrul trilogurilor, Parlamentul este reprezentat de președintele delegației la comitetul de conciliere, de președintele comisiei parlamentare competente și de raportor, asistați de membrii secretariatului Parlamentului la comitetul de conciliere și, dacă este necesar, de un membru al Serviciului Juridic.

10. Consiliul este reprezentat de un membru al Consiliului sau de reprezentantul permanent sau de supleantul său (președintele Coreper I sau, respectiv, II) al statului membru care deține Președinția Consiliului, asistat de membri ai Secretariatului Consiliului, inclusiv ai Serviciului său Juridic.

11. Comisia Europeană este reprezentată de un comisar sau de un reprezentant al acestuia (director general al departamentului responsabil de dosar), asistat de experți, de serviciul său juridic și de administrație.

12. La reuniunile tehnice participă, de obicei, experți și funcționari publici ai celor trei instituții.

13. Negocierile din cadrul trilogului se desfășoară pe baza unui „document de lucru pe patru coloane”, care cuprinde pozițiile Parlamentului și ale Consiliului:

    1. poziția în primă lectură a Consiliului

    2. amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului

    3. poziția Consiliului cu privire la amendamentele Parlamentului (acceptare, respingere sau posibil text de compromis)

    4. poziția delegației Parlamentului cu privire la propunerile Consiliului.

14. În cursul negocierilor, cele două delegații încearcă să ajungă la un compromis cu privire la amendamentele în cazul cărora persistă divergențe. În acest scop, poate fi necesară efectuarea unei activități de redactare mai detaliate de către grupuri restrânse de lucru, la nivel politic sau tehnic.

15. Rezultatele fiecărui trilog sunt prezentate de negociatorii respectivi, spre aprobare, delegațiilor Parlamentului și Consiliului: dacă este necesar, se organizează triloguri sau reuniuni neoficiale suplimentare.

16. Comitetul de conciliere propriu-zis este alcătuit din două delegații de dimensiuni egale: una din partea Parlamentului European și cealaltă din partea Consiliului.

    1. Delegația Consiliului este alcătuită dintr-un reprezentant din partea fiecărui stat membru (miniștri sau, mai adesea, reprezentanți ai statelor membre în cadrul Coreper). Delegația Consiliului este prezidată de ministrul care asigură Președinția Consiliului, însărcinat cu dosarul. Delegația se pronunță cu majoritate calificată (cu excepția dosarelor în cazul cărora tratatul prevedere unanimitatea).

    2. Delegația Parlamentului este alcătuită dintr-un număr egal de deputați - 27 - și din 27 de supleanți; aceștia din urmă nu pot vota decât dacă un membru al grupului lor politic este absent. Trei vicepreședinți ai Parlamentului sunt membri permanenți ai comitetului de conciliere și îl coprezidează prin rotație. Ceilalți deputați care fac parte din delegație sunt numiți de grupurile politice, în funcție de ponderea numerică a fiecărui grup în cadrul Parlamentului. Majoritatea sunt aleși, de obicei, din cadrul comisiei parlamentare competente pentru dosarul respectiv. În majoritatea cazurilor, delegația încearcă să lucreze prin consens. În caz de vot, deciziile delegației sunt adoptate cu majoritatea membrilor care o compun (și anume, în prezent, 14 voturi). Mai multe informații privind delegația Parlamentului la comitetul de conciliere se găsesc mai jos.

    3. Comisia, reprezentată în principiu de comisarul responsabil pentru dosarul respectiv, participă, de asemenea, la lucrările comitetului de conciliere pentru a reconcilia pozițiile Parlamentului și Consiliului.

17. Ca și în cazul trilogurilor, principalul instrument de lucru este documentul pe patru coloane (a se vedea punctul 13), tradus în toate limbile oficiale. Comitetul dispune și de propunerea Comisiei și de avizul acesteia cu privire la amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului.

18. Comitetul de conciliere este prezidat în comun de un vicepreședinte al Parlamentului și de un ministru al statului membru care deține Președinția Consiliului. Comitetul se întrunește alternativ la sediile Parlamentului și ale Consiliului, în general la Bruxelles.

19. Majoritatea reuniunilor comitetului de conciliere încep cu un trilog în cursul căruia cei doi colegislatori își clarifică pozițiile, pe baza mandatelor care le-au fost încredințate de instituțiile lor respective. Comisia are rolul de mediator.

20. Instituția care găzduiește prima reuniune a comitetului de conciliere este responsabilă de redactarea textului comun și a scrisorii de transmitere și, după adoptarea definitivă a actului legislativ de către Parlament și Consiliu, de semnarea actului de către președinții celor două instituții și de publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

21. În cazul în care delegațiile Parlamentului și Consiliului nu reușesc să ajungă la un acord în cadrul comitetului de conciliere, propunerea, în ansamblul său, devine caducă. Inițierea unei noi proceduri se poate face doar pe baza unei noi propuneri a Comisiei. Până în ianuarie 2020, au existat doar patru cazuri în care comitetul de conciliere nu a reușit să ajungă la un acord cu privire la un text comun, și anume „telefonia vocală” (1994), „Comitetul pentru valori mobiliare” (1998), „Directiva privind timpul de lucru” (2009) și „Regulamentul privind alimentele noi” (2011).

    • Organizarea timpului de lucru

    • Alimente noi

22. În cazul în care delegațiile Parlamentului și Consiliului ajung la un compromis, comitetul de conciliere trebuie să aprobe un text comun. Delegația Consiliului aprobă textul comun cu majoritate calificată (sau în unanimitate, în cazurile stipulate în tratat), în timp ce delegația Parlamentului votează cu majoritatea simplă a membrilor care o compun.

23. Imediat ce se ajunge la un acord cu privire la un text comun în cadrul comitetului de conciliere (sau, ulterior, în urma unui schimb de scrisori între copreședinții comitetului), Secretariatul General al instituției în care a fost organizată prima reuniune pregătește proiectul de act legislativ, în principiu în limba utilizată în cursul negocierilor. O versiune provizorie se publică pe site-ul Parlamentului cât mai curând după încheierea negocierilor. .

24. După revizuirea juridică/lingvistică, documentul este pus la dispoziție în toate limbile oficiale ale UE.

25. Copreședinții comitetului de conciliere trimit textul comun, împreună cu o notă de însoțire, Președintelui Parlamentului și Președintelui în exercițiu al Consiliului. Orice eventuală declarație a instituțiilor se anexează la această notă. De asemenea, scrisoarea este adresată, spre informare, reprezentantului Comisiei care a participat la comitetul de conciliere.

26. Acordul la care s-a ajuns în cadrul comitetului de conciliere trebuie să fie confirmat de ambele instituții. Parlamentul și Consiliul supun separat la vot proiectul comun, așa cum a fost convenit, fără a-i mai putea aduce alte modificări.

Delegația Parlamentului la comitetul de conciliere

1. Parlamentul este reprezentat în cadrul procedurii de conciliere de o delegație alcătuită dintr-un număr de membri egal cu numărul membrilor delegației Consiliului. Delegația este numită separat pentru fiecare procedură de conciliere. Sarcina sa este de a reprezenta Parlamentul în negocierile cu Consiliul.

2. La începutul fiecărei legislaturi sau dacă au loc schimbări majore în structura politică de ansamblu a Parlamentului European, Conferința președinților stabilește componența politică a delegațiilor la comitetul de conciliere în funcție de importanța numerică a fiecărui grup politic.

3. Cei trei vicepreședinți însărcinați în mod special cu concilierea fac parte din fiecare delegație și din cota de membri ai fiecărui grup politic. Fiecare delegație este prezidată de unul dintre acești trei vicepreședinți: aceștia decid între ei procedura de conciliere de care răspunde fiecare și, în consecință, cine urmează să ocupe funcția de președinte al delegației respective. Raportorul/raportorii și președintele comisiei competente sunt, de asemenea, membri din oficiu ai delegației, incluși în cota grupului lor politic.

4. Restul membrilor delegației sunt numiți de fiecare grup politic pentru o anumită procedură de conciliere. Majoritatea acestora fac parte din comisia competentă sau din comisiile sesizate pentru aviz. În cazul în care se aplică procedura comisiilor asociate, delegația Parlamentului trebuie să includă raportorul fiecărei comisii asociate. Grupurile politice trebuie, de asemenea, să numească un număr egal de membri supleanți care pot participa activ la lucrările delegației, însă nu pot vota decât dacă înlocuiesc un membru permanent.

Organizarea delegației

6. Delegația Parlamentului va organiza o reuniune constitutivă pentru a defini mandatul echipei de negociere - alcătuite, în general, din vicepreședintele care prezidează delegația, din președintele comisiei competente și din raportor(i) - pentru ca reuniunile trilogului să poată începe.

7. Comisia Europeană este reprezentantă în cadrul acestei prime reuniuni și în cadrul tuturor reuniunilor viitoare ale delegației Parlamentului. Reprezentanții săi trebuie să prezintă și să explice poziția Comisiei cu privire la amendamentele în a doua lectură ale Parlamentului și, eventual, să ofere informații cu privire la lucrările din cadrul Consiliului cu care sunt la curent.

8. Membrii delegației monitorizează în permanență desfășurarea procedurii de conciliere pe parcursul reuniunilor succesive.

9. Obiectivul principal al reuniunilor delegației este de a actualiza mandatul echipei de negociatori și de a dezbate eventualele texte de compromis. Se poate exprima un acord privind anumite amendamente sau propuneri de compromis, sub rezerva unui acord general. În cazul în care mai rămân chestiuni nesoluționate, delegația oferă echipei de negociatori instrucțiuni cu privire la modul de continuare a negocierilor cu Consiliul. Delegația Parlamentului poate, de asemenea, examina chestiuni procedurale, de exemplu cu privire la organizarea unui nou trilog sau la oportunitatea convocării comitetului de conciliere și, în caz afirmativ, cu privire la data la care ar urma să se întrunească acesta.

10. La finalul procedurii de conciliere, delegația aprobă sau respinge oficial acordul la care s-a ajuns prin conciliere. Delegația încearcă să adopte hotărâri pe cale consensuală. Totuși, dacă este necesară supunerea la vot, acest lucru necesită majoritatea absolută a membrilor (cel puțin 14 voturi din 27).

11. Delegația este asistată de un serviciu dedicat al administrației Parlamentului, Unitatea pentru afaceri legislative, și de servicii specializate: de exemplu, serviciul juridic, juriștii-lingviști și serviciul de presă.

Parlamentul și Consiliul au la dispoziție șase săptămâni pentru a aproba textul comun, termen care ar putea fi prelungit la opt săptămâni, dacă cele două instituții sunt de acord. Dacă Parlamentul sau Consiliul resping textul sau nu îl aprobă la timp, procedura se încheie fără adoptarea unei legislații.

Parlamentul aprobă poziția comună prin majoritatea simplă a voturilor exprimate. Conciliul aprobă textul comun prin majoritate calificată.

Textul comun nu poate fi modificat. Puteți doar să solicitați deputaților europeni și/sau guvernului dvs. să aprobe sau să respingă textul comun.

Parlamentul European adoptă o rezoluție legislativă referitoare la textul comun aprobat de comitetul de conciliere, în care fie aprobă, fie respinge textul comun.

Consiliul nu produce niciun document oficial.

Dacă textul comun este aprobat, actul legislativ este adoptat și publicat sub formă de directivă (sau regulament sau decizie) a/al Parlamentului European și a/al Consiliului.

Până în prezent, trei texte comune au fost respinse de Parlament:

• Protecția invențiilor biotehnologice în 1995

• Ofertele publice de cumpărare în 2001

• Serviciile poștale în 2003

Consiliul nu a respins niciodată un text comun.

Textul comun se transmite simultan Parlamentului și Consiliului spre aprobare. Nu este prevăzută o ordine specifică în care colegislatorii trebuie să se pronunțe. Ei au la dispoziție șase săptămâni (sau opt săptămâni, dacă se convine de comun acord) pentru a hotărî și nu pot modifica textul. În Parlament, votul privind textul comun este precedat de o dezbatere în plen. Dacă Parlamentul și Consiliu aprobă textul comun, propunerea legislativă este adoptată. Dacă una dintre instituții sau ambele resping textul sau nu se pronunță în termenul stabilit, propunerea de act legislativ devine caducă, iar procedura se încheie. Aceasta poate fi relansată doar printr-o nouă propunere a Comisiei.

1. În cazul în care comitetul de conciliere aprobă textul comun, acesta trebuie aprobat de Parlamentul European și de Consiliu, în ansamblul lor, în a treia lectură. Cele două instituții votează separat textul comun, fără a mai avea posibilitatea de a-l modifica.

2. După încheierea cu succes a procedurii de conciliere, se redactează un proiect de text comun pe baza documentului de lucru comun și a tuturor modificărilor asupra cărora s-a convenit în cursul concilierii. Acesta este redactat mai întâi într-o singură limbă și este tradus ulterior în celelalte limbi oficiale. Versiunea lingvistică originală a proiectului de text este trimisă membrilor delegației.

3. Textul comun finalizat, care a făcut obiectul unei verificări juridico-lingvistice în cadrul Parlamentului și al Consiliului, este transmis în mod oficial de copreședinții comitetului de conciliere Președintelui Parlamentului European și Președintelui în exercițiu al Consiliului. Orice eventuală declarație a instituțiilor se anexează la această notă.

4. A treia lectură se desfășoară pe o perioadă de șase săptămâni de la data acestei scrisori. Termenul-limită poate fi prelungit cu maximum două săptămâni, la inițiativa Parlamentului sau a Consiliului și prin acordul comun al celor două instituții.

Parlamentul

1. În cursul perioadei de șase săptămâni (cu posibilitatea de prelungire la opt săptămâni), membrii delegației Parlamentului European primesc textul comun final în limba lor respectivă, împreună cu un raport care reia diferitele etape și rezultatele procedurii de conciliere, inclusiv rezultatul votului delegației la încheierea procedurii de conciliere. Textul comun final, raportul întocmit de raportor și președintele delegației, scrisoarea de însoțire și, dacă este cazul, declarațiile instituționale sunt transmise serviciilor pentru sesiunea plenară ale Parlamentului. În această etapă, diferitele versiuni lingvistice ale acordului sunt publicate pe site-ul Parlamentului.

2. Votul asupra textului comun este precedat de o dezbatere în plen cu privire la rezultatele negocierilor și la acordul la care s-a ajuns (sau nu) cu Consiliul. De obicei, dezbaterea începe cu declarațiile vicepreședinților care au prezidat delegația și ale raportorului. Parlamentul supune apoi la vot în plen proiectul comun. Acesta este aprobat prin majoritatea simplă a voturilor exprimate. În caz contrar, proiectul este respins.

3. Până în ianuarie 2020, Parlamentul a respins de trei ori un text comun:

   • Protecția invențiilor biotehnologice în 1995
   • Ofertele publice de cumpărare în 2001
   • Serviciile poștale în 2003

Consiliul

1. Textul comun trebuie aprobat și de Consiliu care, în general, preferă să voteze după cea de-a treia lectură a Parlamentului. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.

2. În practică, aprobarea textului comun de către Consiliu nu pune probleme, deoarece delegația Consiliului în cadrul comitetului de conciliere este alcătuită dintr-un reprezentant pentru fiecare stat membru. Până în prezent, Consiliul nu a respins niciun acord la care s-a ajuns prin conciliere.

3. Dacă una dintre cele două instituții nu aprobă proiectul comun, procedura legislativă se încheie: aceasta poate fi relansată doar printr-o nouă propunere a Comisiei.

4. Dacă este adoptat atât de Parlament, cât și de Consiliu, textul este transmis pentru semnare președinților și secretarilor generali ai Parlamentului și, respectiv, ai Consiliului și este publicat în Jurnalul Oficial.